1,776 matches
-
ținut mult timp... Și noaptea la 12 ne-o luat la grefă, ne-o făcut cazierul... Da’ ei făceau așa noaptea, să nu se vadă când Îs duse În celule persoanele respective, că pe urmă era Închiderea... Și aveau niște obloane, și toate geamurile se-nchideau, și nu se mai vedea În curte, și puteau să ne ducă și să ne-aducă. Și-așa, pe rând, după cum ne făcea cazierul, ne trimitea cu un gardian la celula În care eram repartizați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
dădea voie să ne plimbăm printre castani și, care voiam, mergeam să ne rugăm În fața mănăstirii... O jumătate de oră aveai voie. Apăi mâncam repede și ne plimbam, ș-atunci le vedeam, că săracele apăreau la geamuri, că nu erau obloane... La Mislea nu existau obloane, numai erau văruite geamurile, dar le puteai deschide, că aveai voie... Și vedeai numai câmp și dealuri. Atunci am văzut-o pe doamna Chehata la geam, săraca, ne făcea semne..., și pe soția mareșalului Ion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
printre castani și, care voiam, mergeam să ne rugăm În fața mănăstirii... O jumătate de oră aveai voie. Apăi mâncam repede și ne plimbam, ș-atunci le vedeam, că săracele apăreau la geamuri, că nu erau obloane... La Mislea nu existau obloane, numai erau văruite geamurile, dar le puteai deschide, că aveai voie... Și vedeai numai câmp și dealuri. Atunci am văzut-o pe doamna Chehata la geam, săraca, ne făcea semne..., și pe soția mareșalului Ion Antonescu, pe doamna Antonescu... Și-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
a fost a doua... A treia și-a patra a fost vara. Alea a fost plăcute, Într-adevăr, că era răcoare... În camere, unde eram multe, era cald, era nădușeală... Că știți ce-o făcut la Miercurea Ciuc? Ne-o bătut obloane-n geamuri... Deci nu-ți intra aer aproape deloc În cameră și eram Înghesuite, pentru că-ntre timp, v-am spus, că fusese revoluția asta ungurească și-o mulțime de persoane care ținuse cu revoluția, mai ales ardelence, o fost arestate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și ne cunoșteam și familiile. Deci așa de multe veniseră, că trebuia să dormim două-ntr-un pat... Nu mai aveau loc În Închisoare pentru fiecare, așa de multe erau... Și vara era nenorocire, nu intra aer deloc dacă erau obloanele alea Închise complet... Așa că salvare o fost pentru noi c-am stat la izolare, cinci zile și pe-ormă trei zile... O fost așa bine și răcoare acolo... Și-am fost numai trei... Și Între timp o cunoscusem pe nepoata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
w.c.-ul, și-apoi ăștia o dat oblonele jos... Pe urmă, după rebeliune, ne-o pus de-lea Înfundate, scândură la scândură, și n-ai mai primit aer, numa’ pă deasupra, da’ puțin. Și-apoi ăștia o dat jos toate obloanele alea de scândură, și-apoi a-nceput a striga: „Criminalii!” și „Vrem procuror general!”. Era Goiciu atunci comandant. Și-apoi, pân’ la urmă, o venit Goiciu cu-n batalion de gardieni și cu Istrate, că ăsta era cu regimu’ și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
cinzăci, numa’ pe o parte din ei, p-ăștia care o făcut protestu’ aista. Asta o fost... S-a schimbat regimul de detenție după revoltă? Păi da, că Înainte n-aveam puse scânduri la geamuri, pe urmă le-o pus... Obloanele ale Înfundate. N-ai mai văzut nimic afară. Și-apoi o-nceput cu mâncarea tare slabă... Ne-o dat numa’ ciorbă de murături, ciorbă de burtă necurățată... Era verde zama pă ea... De-atunci mie nu-mi mai trebe ciorbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
chilie avea să găsească vreun indiciu. Mai Împinse o dată În ușă, cu mai multă putere. La a doua izbitură, auzi cum zăvorul cedează și intră. Chilia era cufundată Într-un semiîntuneric abia străbătut de crepusculul slab ce se strecura prin oblonul tras peste ferestruică. Se opri o clipă În prag, așteptând ca ochii să i se deprindă cu Întunericul. - Arrigo, autoritatea Florenței vine cu mine, ca să dai seama pentru crimele dumitale, scandă el cu o voce fermă și cu mâna ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ordini regăsite, soț al ordinii. Și să fie Încoronat poet În San Giovanni! Se apropie până când atinse umărul bărbatului. Arrigo Își ținea capul Înclinat, ca și când ar fi dormit, cu mâna abandonată peste hârtia din față. Dante alergă spre fereastră, deschizând oblonul ca să prindă puțina lumină din exterior. Ultima lumină a serii se revărsă În spațiul restrâns, abia mai risipind umbrele. Era mort. În fața lui, peste hârtia pe care mâna sa scrisese câteva rânduri, zăcea o cupă Încă umedă de vin. Simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
am intrat în cameră, s-a repezit în brațele mele. Nu m-a sărutat. S-a lipit strâns de mine, ca și cum ar fi vrut să fie consolată. Patul era așa cum îl lăsasem, desfăcut. Veioza lumina discret la capătul lui și obloanele erau închise. Stăteam unul în fața celuilalt pierduți, timizi, așa cum se întâmplă celor care așteaptă aceste clipe de multă vreme. Se uita curioasă prin cameră, ca și cum ar fi căutat pe cineva. Am zâmbit arătându-i foaia albă de pe noptieră pe care
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
fie să li se usuce mâinile și picioarele și să le sece creierii din cap,“ și alte astfel de lucruri grandioase, limbaj de zi cu zi în ceea ce-o privea. Și cum ședea întinsă în lumina văratică, îndulcită de obloane și de catalpa din curtea din față, pe spate, cu comprese, ștergare, cârpe, avea altitudinea considerabilă a unui trunchi, iar tălpile picioarelor luceau sub cearceafuri asemeni unor desene copiate pe hârtie cu grafit, picioare ale unor dezastre de război din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cum puteai oare să porți pică unei persoane așa de grozave? Și chiar în momentul în care îmi smulgea saxofonul din mâini își vâna reflexia în oglinjoara de pe scrinul cel lung. M-am dus jos în pivniță unde erau depozitate obloanele împotriva furtunii și toate uneltele, și acolo, după ce am hotărât că nu pot pleca înapoi acasă numai ca să fiu trimis înapoi de Bunica Lausch, m-am apucat să mă uit să văd de ce curgea closetul, am ridicat capacul de la rezervor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
vară-sa să fie în gardă împotriva lui Einhorn. Nu avea deloc încredere în el. N-avea încredere nici în bărbatu-său, care îi dădea tot ce poftea, un apartament imens și ultra-decorat în Cartierul de Sud, porțelan de Haviland, obloane scumpe, covoare persane, tapițerii franțuzești, radio Majestic cu douăsprezece lămpi. Ăsta era Karas, în costum la două rânduri de șagrin, bărbierit și pieptănat cu destul de mare greutate, total depășit, cu negii de pe față ocoliți de brici și părul netezit cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
liber nu reușea să mă atingă, dar îmi intra în urechi. Iată un tip de servicii pentru care plăteai dinainte, ca în cazul unui duce burgund aflat în închisoare în Bruges și care trimite după un zugrav să-i înveselească obloanele cernite cu fețe aurii și decorații pioase. Acest gen de ajutor pe care îl dai oamenilor în necaz era difuzat acum pe gratis, în magazine și în aer. Totuși nu reușeam să-l aud cum trebuie, îmi suna ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
decât un bătrân care curăța nisipul de pe aleea curții interioare dărăpănate. Mi-a spus care era numărul camerei Theei. L-am pus să suie să o întrebe dacă vrea să mă primească. Ea mi-a vorbit printr-o crăpătură a oblonului. Ce voiam? M-am suit repede pe scări și când am ajuns la ușile mari de lemn ale dormitorului ei, i-am zis: Trebuie să stăm de vorbă. Mi-a dat drumul, și când am intrat m-am uitat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
de pe culmea unui munte de la zece mii de picioare înălțime, iar pe mine în sicriu. Am tăcut și în timp ce mă privea, ce stranie imagine a ei mi s-a arătat, în această cameră spaniolă igrasioasă, cu soarele tropical pătrunzând prin crăpăturile oblonului - putreziciunea din oraș, petecul țepos și contorsionat de fier dpe pe pantă, baloanele însângerate de bougainvillaea, și buzele cărnoase și fruntea munților ce se prosternau sau cântau; apoi dezordinea din cameră, cârpele și lucrușoarele scumpe pe care le folosea laolaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
unchi-meu Mort venea de la slujbă - asta se întâmpla în Ravenswood. Știi că în zona aia construiesc bungalow-uri? Se întorcea prin spate, printre două case și pe când trecea pe lângă dormitor i-a văzut mâna cum iese pe fereastră și trage oblonul. A recunoscut mâna după inel și aproape că a făcut pe el. S-a împiedicat și, bineînțeles, ea gătise cina, care era pe masă. Și i-a spus: „Du-te și te spală!“ Incredibil! Se poate așa ceva? Păi, asta e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Drum bun, Letiția! îi urează mama, îmbrățișînd-o. Fata o strînge cu afecțiune în brațe, o sărută, îi zîmbește, apoi se întoarce spre cursă, făcîndu-și loc. Puneți coșul la bagaje arată șoferul unei bătrîne, întinzînd mîna pe lîngă umărul Letiției, spre oblonul ridicat. Vreau să-l țin în brațe strînge bătrîna cu amîndouă mîinile coșul de nuiele, acoperit cu o broboadă. Ne incomodați, de ce nu vreți să înțelegeți?! Ce-i în coș? Tonul aspru al șoferului și, mai ales, întrebarea o sperie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lîngă prăpastia de dincolo de parapetul din tablă ondulată, un loc blestemat, cu multe accidente. Țăranul sare din scaun și-și scoate căciula, cu care face semne mașinii. Noroc, nea Neculai! strigă șoferul către bătrînul Vlădeanu, coborînd în fugă, să ridice oblonul de la portbagaj. Pune-le aici arată el un loc liber. Țăranul aduce geamantanele și le îngrămădește în locul arătat de șofer, scoate apoi din buzunar o hîrtie de 25 și i-o pune în mînă. Lasă, nea Neculai, nu trebuia zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
hîrtie de 25 și i-o pune în mînă. Lasă, nea Neculai, nu trebuia zice șoferul, luînd bancnota, aranjînd mai bine geamantanele. Doamne, grele-s! Vine Mihai la autogara să le ia. Bine mormăie șoferul, împingînd geamantanele, să poată închide oblonul, dar imediat sare ca ars, arătînd cu mîna: O dihanie în mașină, colo... Dintr-o singură mișcare, țăranul trage furca din coșul căruței, de sub fîn și se aține cu ea lîngă oblonul ridicat, iscodind cu privirea interiorul. Colo, între geamantan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Bine mormăie șoferul, împingînd geamantanele, să poată închide oblonul, dar imediat sare ca ars, arătînd cu mîna: O dihanie în mașină, colo... Dintr-o singură mișcare, țăranul trage furca din coșul căruței, de sub fîn și se aține cu ea lîngă oblonul ridicat, iscodind cu privirea interiorul. Colo, între geamantan și coșul acela de nuiele arată șoferul. Un cîne de odaie, o fi ieșit din coș pufnește dezumflat bătrînul Neculai Vlădeanu, ducînd furca la căruță, luînd apoi un mănunchi de fîn cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Lazăr vorbele țăranului. Stai, bărbate îi spune nevasta, făcînd un gest de lehamite. Dar bărbatul rămîne în picioare, așteptînd, înfruntînd calm privirea tuturor, așezîndu-se abia cînd îl vede pe șofer că înțelege pericolul și-și înghite furia, coborînd să închidă oblonul la portbagaj. O rafală de vînt, cu cîțiva fulgi, pătrunde prin ușa deschisă. Căruța cu cai trece în sens invers pe lîngă cursă, auzindu-se galopul potcoavelor pe asfalt. Bătrînul a făcut din sacul de cînepă o glugă și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
te-ntreabă dacă mai circulăm regulat. Parc-am fi asociație de birje trase de mîrțoage, nu întreprindere de transporturi auto. Dumneavoastră? întreabă spre tînărul din ușă. Cursa rapidă... Vine! Că dacă n-o mai veni nici asta, atunci tragem naibii obloanele și punem "de închiriat"!... Da, șeful autogării răspunde la telefon, smulgîndu-1 nervos după primul sunet de apel. Imediat, tovarășe director; numai să iau hîrtia. Așa, avem în cursă, pe trasee, următoarele mașini... Vlad înclină capul, mulțumind cu glas scăzut. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
văd, că-s sub zăpadă. Cine vrea, poate să-și ia din bagaje. Călătorii fug prin zăpadă în direcția clădirii aflată în întuneric, înșirîndu-se lîngă ferestre, lovind cu palmele, făcînd larmă, doar-doar le va deschide cineva. Cîțiva se opresc lîngă obloanele ridicate la burta cusei și-și iau din bagaje. Șoferul încuie ușa, lasă apoi obloanele în jos, închizîndu-le și se îndreaptă spre restaurant, oprindu-se o clipă în fața lui Dorin, care stă în mijlocul șoselei: Nu mergi? Poate trece vreun camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
prin zăpadă în direcția clădirii aflată în întuneric, înșirîndu-se lîngă ferestre, lovind cu palmele, făcînd larmă, doar-doar le va deschide cineva. Cîțiva se opresc lîngă obloanele ridicate la burta cusei și-și iau din bagaje. Șoferul încuie ușa, lasă apoi obloanele în jos, închizîndu-le și se îndreaptă spre restaurant, oprindu-se o clipă în fața lui Dorin, care stă în mijlocul șoselei: Nu mergi? Poate trece vreun camion, sau... Cine se mai încumetă pe vremea asta?! Hai înăuntru. Nu. Trebuie să ajung ! se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]