582 matches
-
jurnalistului pentru cuvinte precum: absolut (263 de ocurențe), act (268 de ocurențe), acțiune (124 de ocurențe), activitate (229 de ocurențe), adevăr (399 de ocurențe), administrație (288 de ocurențe), afacere (358 de ocurențe), a declara (280 de ocurențe), național (325 de ocurențe) ș.a. Dincolo de constantele tematice, pe care le semnalează ponderea acestor termeni în vocabularul publicisticii eminesciene, subliniem preocuparea jurnalistului pentru cultivarea unui lexic modern, adecvat specificului limbii române și necesităților de exprimare a noilor realități ale timpului. Polisemia limbajului politic eminescian
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
învinuit de practici dictatoriale, Ștefan Mihălescu, implicat în afaceri oneroase în paguba statului român 389 ș.a. O pondere însemnată în vocabularul eminescian o au expresiile în limbi străine: latină, franceză, germană, engleză, italiană, greacă ș.a. Din punct de vedere al ocurenței, pe primul loc se află expresiile latinești, care apar în momente cheie ale argumentației jurnalistice, pentru a ilustra afirmațiile gazetarului: ab antique, ad acta, ad absurdum, ad hoc, ad hominem, ad infinitum, ad interim, ad libitum, ad litteram, ad oculos
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
forțat"406. Comparativ cu ponderea însemnată a neologismelor în publicistica eminesciană, consecință a necesităților de adaptare a limbajului publicistic la noile realități ale timpului, arhaismele, fără a înregistra o prezență masivă în scrisul jurnalistic eminescian, conferă valori expresive textelor, iar ocurențele în vecinătatea neologismelor devin surprinzătoare pentru cititor. De multe ori, prezența arhaismelor este însoțită în aceeași frază de echivalentul neologic al acestora, contribuind astfel la dezambiguizarea semantică a discursului: "Căci nouă ni se pare că oricât de identică ar fi
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
University of Texas at Austin și University of Auckland, New Zeeland, pleacă de la premisa că limbajul verbal prezintă informații prețioase privind caracteristicile emoționale și cognitive ale locutorilor. În esență, programul primește la intrare mai multe fișiere text, în care cuantifică ocurențele unităților lexicale, grupate anterior în clase semantice, realizând astfel o analiză cantitativă a inventarului lexical al unui corpus. Discourse Analysis Tool aduce îmbunătățiri substanțiale softului american. Astfel, în vreme ce LIWC se limitează la cuantificarea ocurențelor lexicale aferente diverselor clase semantice, DAT
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
multe fișiere text, în care cuantifică ocurențele unităților lexicale, grupate anterior în clase semantice, realizând astfel o analiză cantitativă a inventarului lexical al unui corpus. Discourse Analysis Tool aduce îmbunătățiri substanțiale softului american. Astfel, în vreme ce LIWC se limitează la cuantificarea ocurențelor lexicale aferente diverselor clase semantice, DAT include un sistem automat de lematizare și adnotare morfo-lexicală a corpusului. Fiecare intrare a dicționarului, care stă la baza programului, cuprinde informații privind lema, partea de vorbire aferentă și clasa semantică ilustrată, favorizând realizarea
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
unitate lexicală are asignată o listă de categorii semantice, iar programul incrementează contoarele corespunzătoare claselor respective la fiecare identificare a unui cuvânt în textul de intrare. De exemplu, rădăcinii liberal îi sunt asignate clasele semantice social și oameni. Pentru fiecare ocurență a unității lexicale liberal, în fișierul text de la intrare, contoarele corespunzătoare celor două clase semantice amintite sunt incrementate. În varianta originală, softul includea 64 de clase semantice 497, clasificate în patru categorii: lingvistică (22 de clase); psihologică (32 de clase
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
termenul postmodernism (postmodernismo) a fost utilizat prima dată de către Federico de Onís în Antología de la poesía española e hispanoamericana (1882-1932), publicată la Madrid în 1934, după care Dudley Fitts l-a reluat în Anthology of Contemporary Latin-American Poetry (1942), ambele ocurențe desemnând "o reacție minoră la modernism"37. De altfel, Federico de Onís teoretizează despre "tranziția de la romantism la modernism. 1882-1896", "postmodernism. 1905-1914" și "ultramodernism. 1914-1932", manifestând o apetență specială pentru periodizare. Postmodernismul este în viziunea acestui autor "o reacție conservatoare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
viziunea filosofului francez, semnificantul nu este niciodată pur sensibil, nici măcar în aparițiile sale fonologice sau grafologice. Dimpotrivă, el se caracterizează chiar printr-o anumită idealitate, absolut necesară pentru a identifica un semn ca fiind același în ciuda multiplelor sale variații și ocurențe. Dacă pentru Saussure semnul este o entitate psihică cu două fețe (un semnificant și un semnificat), pentru Derrida diferența dintre semnificat și semnificant este nulă, astfel încât "un semnificat nu este decât un semnificant pus într-o anumită poziție de către alți
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
care imprimă efecte textuale și de interpretare noi. Tocmai de aceea s-a afirmat despre Baudrillard că deține un tip special de discurs, care, în același timp, expune și ilustrează temele și conceptele, explicația sau introducerea lor fiind aproape simultană ocurenței acestora în propriul text. Deși și pe parcursul acestei lucrări au fost subliniate procedeele retorice și discursive utilizate de către Baudrillard, pentru această secvență a demersului se impune o rapidă trecere în revistă a câtorva dintre cele mai reprezentative sau utilizate strategii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
requies, tu medicina venis" (Tristia IV, 10, 117-118). Muza dobândește, așadar, sens existențial și poetul are această conștiință. Pentru Ovidiu, poezia este un miracol și are o triplă funcție: una terapeutică, alta salvatoare și, în sfârșit, alta metafizică dobândirea nemuririi. Ocurențele termenilor carmen și musa conferă această configurație. Importante însă pentru descrierea unei poetici ovidiene sunt, desigur, observațiile asupra creației poetice (poesis), dar și asupra poeziei (poema) și asupra creatorului (poeta). Menționăm câteva: 1. importanța inspirației directe (Pontica III, 4, 18
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
să îi asigure corectitudinea. Procesul lui Pătrășcanu a făcut parte dintr-o serie de procese halucinante care au terifiat lumea comunistă în ultimii ani ai erei staliniste (Rajk în Ungaria, Kostov în Bulgaria) menite, printre altele, să prevină în viitor ocurența oricărei abateri de natură "titoistă". Sovieticii au intervenit direct în toate aceste cazuri, indicând chiar metodele de tortură pentru obținerea informațiilor necesare finalizării lor în manieră "justă". Se pare că Pătrășcanu devenise un "element dubios" pentru Moscova încă din a
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
socialismului" ca etapă intermediară în itinerariul clar delimitat din punct de vedere teleologic: comunismul. Tipologia "democrație populară" "revoluție socialistă" este subsumabilă uneia dintre grilele analitice ale consolidării puterii prin intermediul "strategiilor de construire a națiunii" propuse de către cercetătorul american Kenneth Jowitt. Ocurența acestora este limitată la regimurile politice de factură non-democratică. "Construirea națiunii" conține două faze, fiecare încorporând o componentă politică, respectiv una axiologică. În prima fază, aceea a "penetrării" (breaking-trough), noua elită politică urmărește "alterarea sau distrugerea decisivă a valorilor, structurilor
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
din unitatea originară (în sens judicativ) a logos-ului formal ca timp îmbogățesc unitatea însăși; dar aceasta, în măsura în care nu-și deteriorează ființa chiar dacă trece în fel de fel de fapte ale gândirii, rostirii și făptuirii, trebuie sustrasă, "reductiv", din aceste ocurențe, "comandate" de logos-ul formal însuși, pentru a stabili și pierderea de sens pe lângă sporul de care vorbeam mai înainte pe care, paradoxal, unitatea însăși a suferit-o datorită formalizării logos-ului. Pe de altă parte, aceste reducții se constituie
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este intepretată diferit de la un autor la altul, unii considerând-o corelație (legătură cauzală) în tiparul dialectic acțiune-reacțiune în care globalizarea generează în mod direct localizare ca proces opus1, iar alții covarianță (fără legătură cauzală), în sensul de complementaritate și ocurență simultană a celor două procese, dar în contexte spațiale diferite. Certe rămân însă simultaneitatea și direcțiile lor opuse. În această privință, fenomenul desfășurării simultane a celor două procese în peisajul global a fost numit plastic, prin trunchierea și alipirea celor
RELATII INTERNATIONALE by Ionuț Apahideanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1530]
-
intermediară, transformaționaliștii consideră că, deși îndelungat din punct de vedere istoric și corelat expansiunii capitalismului, procesul globalizării a intrat într-o etapă fără precedent. Specificitatea acestei etape rezidă, de la autor la autor, fie în natura comunicațiilor facilitate tehnologic, fie în ocurența în premieră a fenomenului de occidentalizare. Un alt model explicativ transformaționalist este cel al cercurilor concentrice (de la interior spre exterior, corespunzător stratificărilor societale elite, segmente medii și segmente marginalizate), în care gradul angrenării în dinamica globalizării descrește de la centru spre
RELATII INTERNATIONALE by Ionuț Apahideanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1530]
-
structurile de actanță sunt atât sintactice, cât și morfologice 53. În locul acestei distincții, Lazard propune criterii "primare" vs criterii "secundare" de definire a actanților. Criteriile primare nu sunt departe de cele folosite de Dixon pentru definirea ergativității morfologice: constrângeri de ocurență și/sau de formă impuse nominalelor, corelarea cu indici actanțiali intra- sau paraverbali, jocul relatorilor (prin care Lazard înțelege afixe și adpoziții), topica. Criteriile secundare identificate de Lazard sunt, în linii mari, tot cele folosite de Dixon pentru definirea ergativității
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
numai argumentele "posesive" ale numelui pot fi extrase dintr-un NP. Mackenzie formulează ipoteza că paralelismul dintre subiectul inacuzativ postverbal și obiectul direct se datorează unei structuri informaționale comune: cliticizarea partitivă a unui subiect cere verbului asociat să aibă o ocurență de tip "prezentativ", ceea ce caracterizează și construcția franțuzească cu en. Autorul arată că singurul tip de relație care se poate stabili este următorul: structura informațională de tip prezentativ reflectă sintaxa inacuzativă numai în măsura în care inergativele devin inacuzative când sunt folosite prezentativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
relație directă cu un nume în acuzativ; nu este obligatorie prezența acuzativului în context, ci capacitatea construcției verbale de a se construi cu un acuzativ. Tranzitivitatea este o caracteristică pe care numai contextul o evidențiază; în construcțiile pasive sau reflexiv-pasive ocurența auxiliarului este imposibilă; invers, prezența auxiliarului exclude ocurența în același context a indicelui pasiv sau reflexiv-pasiv. 52 O construcție tranzitivă este o construcție care cuprinde un nominal obiect sau un indice (pronominal) al obiectului. 53 Tranzitivitatea este o proprietate care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
este obligatorie prezența acuzativului în context, ci capacitatea construcției verbale de a se construi cu un acuzativ. Tranzitivitatea este o caracteristică pe care numai contextul o evidențiază; în construcțiile pasive sau reflexiv-pasive ocurența auxiliarului este imposibilă; invers, prezența auxiliarului exclude ocurența în același context a indicelui pasiv sau reflexiv-pasiv. 52 O construcție tranzitivă este o construcție care cuprinde un nominal obiect sau un indice (pronominal) al obiectului. 53 Tranzitivitatea este o proprietate care emană din "complexul predicativ". Obiectul este mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
eronate prin teste de predicție: Marie notează ceea ce crede că s-ar putea întâmpla înainte de a face un exercițiu de expunere, apoi ceea ce petrece în realitate. Ea constată, astfel, că neliniștea sa în legătură cu o situație nesigură nu depinde de probabilitatea ocurenței consecinței luate în considerație. Marie notează, de asemenea, dovezile sau elementele care ar putea contribui la concretizarea temerilor sale și dovezile, acumulate în timpul exercițiilor, că acestea nu au apărut. Terapeutul îi sugerează să-și înlocuiască gradual gândurile eronate urmărind să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de critică biografică scris de N. Iorga și apărut în „Revue bleue”. I. Gr. Oprișan se ocupă de Al. Vlahuță și D. Nanu, evocând mai degrabă omul decât opera. Paul I. Papadopol (Studii în jurul fabulei) analizează noțiunile geografice a căror ocurență poate fi detectată în textele fabulistice românești, cu precădere la autori precum Al. Donici și C. Stamati, iar în D. Cantemir și începuturile fabulei românești desemnează căile de pătrundere a speciei în spațiul literar românesc, studiază Istoria ieroglifică și elaborează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289233_a_290562]
-
folclorice diferite, cu funcții și semnificații care, În contextele de origine sunt frecvent de tip non-mitic (estetice, ludice, morale, ceremoniale etc.). Dintr-o altă perspectivă, cercetătorii vor folosi termenul mit (sau temă mitică) pentru a se referi la o singură ocurență: mitul broaștei (cosmogonice), mitul vidrei (psihopompe), mitul țurcăi, mitul uriașilor (novacilor), mitul blajinilor, mitul Solomonarului, mitul Maicii Domnului etc. Mitul trimite acum la un singur personaj și la un număr relativ limitat de acțiuni (scheme epice), atribuite prin excelență acestui
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
vidrei (psihopompe), mitul țurcăi, mitul uriașilor (novacilor), mitul blajinilor, mitul Solomonarului, mitul Maicii Domnului etc. Mitul trimite acum la un singur personaj și la un număr relativ limitat de acțiuni (scheme epice), atribuite prin excelență acestui personaj. Mai multe asemenea ocurențe pot conduce, eventual, la configurarea unui mit generic: diversele fapte mitice ale animalelor psihopompe precum vidra, șarpele sau cerbul, ale personajelor precum Maica Domnului sau Solomonarul, corelate cu toposuri specifice precum vămile, apele, fântâna, masa de ospăț, configurează mitul marii
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ea însăși nu sunt absurde, ci, mai degrabă, antrenate într-o confruntare zadarnică, soldată invariabil cu eșecul penibil al omului. Ducând la extrem acest ridicol schimb de replici între forțe antagonice inegale, Caragiale imaginează situațiile cele mai improbabile, a căror ocurență, perfect posibilă, de altfel, chiar visată sau, dimpotrivă, nedorită și neanticipată, ca în cazul câștigului și apoi al ghinionului absolut la loterie, presupune reacții diverse, de la resemnarea dureroasă, ca în Precauție inutilă, Partea poetului, Fără noroc. Snoavă populară, la "boală
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
conferi imaginii verticalitatea unor „dorice, prudente forme” (Proemiu) are a învinge atracția spre volutele melodioase, feminine. Chemărilor vagului dispersant, cu stigmate simboliste (Delft, Mătasea depărtărilor), li se opune năzuința spre centru, punct ferm în rotirea „nervoasă” a timpului, de unde și ocurența simbolurilor insularității. Aventura poeziei, realitate suverană, deasupra vicisitudinilor devenirii, nu anulează însă dilema existențială. „Temuta, roza Moarte” prelungește indefinit dualitatea perspectivelor: spre „suita și ciclica lumină” sau spre „somnul humei triste” (Epilog). O soluție la această scindare se conturează în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]