5,469 matches
-
ale almanahului. O simțea caldă, catifelată, așa cum ședea ea acolo pitulată în colțul canapelei, cu cotul delicat sprijinit de marginea din piele. Și din nou furnicături de-a lungul brațului. Într-o zi am să paralizez, presupuse. Alexe măsura imperturbabil odaia, milimetru cu milimetru. Tăcerea se înălțase ca un zid înalt, necruțător, opac. De pe scaunul ei, Carmina își fixase privirea pe cotorul unei cărți: Gândirea feniciană în texte, silabisea Gân-di-rea fe-ni-ci-a-nă în tex-te. Intuise că era vorba de un procedeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu sculele lor agile, țiuind strident, de la vecini se auzea aceeași melodie sufocantă: În pădurea deasă\ mândra stă și țeasă\ plânge și oftează\ că Ionel o lasă. Plecară târziu, mulțumiți de isprava făcută. Carmina tremura din toate încheieturile. Reveni în odaie. Parcă era într-un iad, câteva scrumiere pline, husele de pe canapea și fotoliu smulse, răsucite de fundurile celor doi soți, cești pline de zaț și mucuri înfipte, pahare, o întreagă devălmășie de cărți, acele cărți răvășite, niște obiecte în fond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu, era absurd, pe Nina o vedea stând pe colțul din stânga al canapelei, cu picioarele încrucișate sub ea, în tricou albastru pus peste sânii goi și foarfecul mare, bine ascuțit din mâna ei, să clămpănească la intervale egale, secerând liniștea odăii, o vedea cum face decupaje cu multă măiestrie, cum le recitește încântată, hohotind uneori grotesc, hî,hîî,hîîîî, auzi Nik, hîîîî, asta-i bună, forfeca revistele, ziarele, pentru a burduși blestematele de plicuri. Cât au stat la ea, au făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că sănătatea îi mai bună ca toate. Dar tatălui nu i se părea suficient. E tânără, spunea și asta înseamnă că are sănătate, minte, putere de muncă. Stai jos, Carmina, o îmbie Alexe și culese din grămada deformată din mijlocul odăii, acoperită parțial, două taburete cu picioare rotunde subțiri. Își scoase din buzunarul pantalonului o țigară și o aprinse cu tact. Parcă era prizonier așa cum stătea acolo țeapăn, pe taburetul scorojit. Nu-i cazul să te formalizezi, îi preciză Nina, noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
dreptul excitată, ceva ca un tăvălug fierbinte îi cutreiera carnea, se încovoia peste pânza de olandină, dar fața toată îi radia de zâmbet. Tatăl abia de-și mai făcea simțită prezența în casă, vorbea puțin, parcă se târa neauzit prin odăi, citea ziarul, se trântea de-a lungul patului, își turna picăturile în ochi și înainte de a ațipi lăsa să-i scape un oftat sonor, prelung, înveninat, ce se lățea în toată încăperea fulgerând respirația Carminei, a mamei. Se auzea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
se făcea rozaliu, dintre dinții tociți săreau boabe de salivă. Pleca oftând visător, se împiedica de prag sau de preșul din hol, dificultățile de vedere erau tot mai evidente, fir-ar să fie, zicea distrat, bâjbâind după clanța ușii, traversa odaia, se lungea de-a lungul patului, pipăia cu mâna după trăistuța cu medicamente, scotea sticluța, pipeta, le așeza pe piept, pe urmă își apuca pleoapele între două degete, le depărta, irisul tulbure, albul globului ocular traversat de vinișoare roșietice, cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în locul treptelor, a piscului, a oxigenului apăreau diplome albastre, roze, albe, distincții de orice fel, măriri. Tot el, tatăl era acela care a doua zi sau numai câteva ore mai târziu, privind la femeia care spăla în fața ferestrei, ieșea din odaie, se oprea n prag, se uita cu atenție la rufele tăvălite în lighean și spunea printre dinți: Tu-i speli și chiloții ăleia, tu-i erodialul ei de fată! Nu ridică nici un pai de jos, unde o să ajungă asta, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-o în acest sens, ea prepară destul de des tocătură. Fetițele vin rând pe rând în cămășuțe de noapte și-i spun noapte bună, femeia umbla prin casă cu pași ușori, mereu găsește câte ceva de făcut, vine lângă el atunci când din odaia copiilor nu se mai aude nici un zgomot, închide lumina. Este foarte receptivă la mângâierile bărbatului, deși se sfiește s-o arate prea clar, afișează mai degrabă o reținere care pe el îl incită. În toate există o compensație, un echilibru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
nu-i mai vorbea, între femeie și plantă, se pare că se stabilea o înțelegere, ea era îngrijorată pentru rodul ce avea să vină, așa calm, fără panică, îi ajungea o privire ca să știe dacă trebuia sau nu apă, dacă odaia era suficient de bine aerisită. Inginerul Marcu avea încredere în echilibrul ce-i guverna familia, nu-și făcea probleme, știa că soția lui este mereu prezentă și asta era suficient. După prima naștere, când ea îl anunță că este din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la ideea de a mai scoate capul. Se auzi strigat la masă și inginerul se sculă în picioare după ce, reflex, degetul său apăsă pe butonul veiozei. Și, dintr-odată, toată acea larmă de întrebări de sub cupola de lumină încetă, traversă odaia spațioasă, cu multe plante, pătrunse în bucătărie, se așeză pe scaunul din capătul mesei, în fața farfuriei de ciorbă. Atunci observă că fetița cea mică are o ușoară deviere a irisului la ochiul drept. O privi pe nevastă-sa, mesteca liniștită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
după el dezaprobări și umilințe, având și el de fapt același scop, dorința de a se cățăra către un locușor mai călduț și mai dulce. Nu pot să accept impostura sub nici o formă, mă. Când vorbea Alexe cerceta cu migală odaia, buza de jos, de câte ori rostea vocala "o" gura lui se transforma într-o jumătate de pătrat, atunci i se vedeau bine dinții, rari, infestați de nicotină, maronii. Țigara îi ardea mocnind între degete. Deodată, în timpul unei scurte pauze, în timp ce căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
timpului s-a impregnat în pereți. Carmina a dat din cap înduioșată. Uite că și Ovidiu putea să fie capabil de subtilități. Hai dincolo, i-a propus Carmina răscolită și i-a strâns brațul. Și-a amintit că acolo, în odaie, în șifonier trebuie să fi rămas cămașa ei de noapte, un pulover portocaliu, câteva rochii, bănuia că o vreme țesăturile au păstrat neatinse mirosul trupului ei, dar de-a lungul timpului, acel miros s-a transformat într-un iz neplăcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cu ce mă ajută dacă-ți spun, vai, uite ce-am pățit, și tu îmi spui la urmă, vai, săracul de tine. Acesta-i un fâs, pierdere de timp! Instalat în scaunul său, cu spetează înaltă, Alexe inspecta cu migală odaia. Am venit, le spuse Carmina, ca să-mi explicați mai exact ce gândiți despre bărbatul acela pe care vi l-am prezentat odată, am mare nevoie să vă cunosc părerea. A, spuse Alexe și arătă cu țigara spre ea, mica lichea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
străină ei. Dintr-o dată i se păru extrem de simplu să înțeleagă de ce mama zăbovea la rând la pâine și la întoarcere era calmă și mulțumită, de ce Elena fugise de acasă într-o noapte de iarnă, de ce bătrâna Natalini trăia în odaia ei înghețată și refuza să plece la unul dintre frații stabiliți în capitală, de ce găinile nu se ouă în fiecare zi, de ce strugurii se conservă mai bine în pod, de ce fierbe vinul, de ce poștașul ajunge la poarta lor la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
care face ocheade sau temenele în fața vreunui grangur... Ah, taci, o întrerupse Ovidiu, bătând cu pumnul în masă. Se săltă din fotoliu. Las-o la dracu pe Larisa. Nu mă interesezi decât tu. Îl urmărea cum se plimba furios prin odaie, de parcă era hipnotizată, aproape că îi era teamă când îl vedea cu pupilele mărite, cu buzele întredeschise. Înțelege, au trecut atâtea zile, Carmina. Vreau să știu ce-ai făcut tu în timpul acesta, vreau să știu totul, trebuie! Nimicuri, nimicuri, nimicuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
că o locuință rupestra destul de civilizată. Pe rafturi fuseseră lăsate ici-colo spații libere, în care erau expuse mai multe vaze, căni și vase de ceramică ce semănau unele cu altele. Obiecte asemănătoare mai apăreau și pe cele câteva măsuțe din odaie. Pe rafturi era așezată și o combină hi-fi costisitoare, care la această oră nu funcționa, cum, de altfel, nu funcționa nici televizorul instalat într-un colț al livingului. Adrian ședea la masă. Eleanor își terminase micul dejun și se așezase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
bucurii ne oferă primăvara. Este cu adevărat un anotimp foarte frumos, care trezește întreaga natură la viață și care merită cu siguranță cele mai sincere felicitări! Alina Catană, clasa a V-a C O zi de primăvară Tăcere... Doar din odaia de alături se aude tremurul unui suspin gingaș de copil. Pe fereastră a pătruns un mănunchi de curcubee luminoase. Merg la geam și nimeresc sub cascada surâzătoare și călduță a primelor raze de dimineață. Din negura amintirilor ies la iveală
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
și firavă, cum taci îngândurată. Știu că nu ai bani și că poate în vatră nu ard decât vreo trei vreascuri rupte dintr-un gard, trosnind din când în când, cu flacăra lor care geme și amestecând prin colțuri de odaie lumini și umbre. Dar când voi sosi acasă, voi avea grijă de tine să nu mai înduri frigul și sărăcia, și dorul față de mine. Cu tine stau surorile mele, care sunt încă în singura, vesela și nevinovată perioadă a vieții
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Casa noastră continua să rămînă nereparată și-n toamna anului '46. Era mai important să se zbată pentru un sediu. Localul clădit, cu atîta trudă, pe Lăpușneanu fusese dărîmat de nemți (dărîmaseră sala, ca să sape adăposturi antitanc), iar cele două odăi din strada "Coroi" erau de tot neîncăpătoare pentru Conservator și pentru Filarmonică. Așa s-a făcut că Iordan a ajuns, din Ungaria, înaintea tatei, de la Iași. Că gîndăcelul care eram i-a confundat. Țin mult la impresia asta venită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
comedie îmi jucase? Nu-mi spusese nimic despre ea, decât, în trecere, că era soția lui Olaf, ceea ce de altfel bănuiam. Vechiul meu prenume mă îmi dădu dreptul s-o botez Sigrid. Numele îmi plăcea. Adormii cu gândul acesta. În odaia de alături moțăia văduva lui Olaf, Sigrid Sildur, care habar n-avea despre văduvia sa și învierea soțului ei. p. 53 Mă trezii la ora unsprezece dimineața. Mai dormisem vreodată până așa de târziu? Noua încarnare avea desigur o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
în sfîrșit seama că se află din nou într-o postură ridicolă, că avusese degeaba acea discuție interminabilă cu Bătrînul. Nu mai era nici o speranță ca totul să se fi întîmplat doar în imaginația sa, că odată întors acasă în odaia sa, va reuși să se liniștească ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. De voie, de nevoie ne-am hotărît pînă la urmă, nu puteam nici să rămînem aici cu mîinile în sîn ca niște fete mari, aveam întîlnirea fixată
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
În serios, Îl șicana, din ce În ce mai des, cum că ar avea casa plină cu plocoane diverse, de care chiaburii nu erau tocmai străini. Noile răspunderi, i-au impus ridicarea unei case nu prea mari dar cochete, În două ape, cu două odăi și sală În care s-au mutat, el și tânăra-i soție, petrecându-și aici cele mai fericite clipe din viața sa, frumoasele seri și nopți de dragoste și discuții nesfârșite. Într-o astfel de discuție dintr-o nopte târzie
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
la margine de morală și cu acordul tacit al Ochenoaiei de a rămâne În casă cu copilul, dar numai În condiții noi, (el zicând În final, evident, numai dacă mata ești de acord!) dormeau toți trei În același pat din odaie. Și uite-așa, Soarele se rotea În jurul Pământului, contrar adevărului științific, adăugând lui Va luni și ani, Îi apăruseră toți dințișorii de șoricel, mai apăruse și un costumaș roșu din lână de Angora, cu pantaloni, haină, fular și mănuși despre
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cu bunic să vină acasă atunci când el se afla la serviciu (la birou, cum Îi plăcea să spună), să se așeze pe capul lui Va, mare Încă de pe atunci și să aștepte rotindu-și ochișorii Într-o scurtă inspecție a odăii, până ce Zânița prindea sub aripa gaiței, cu ață de papiotă, un bilețel de răspuns către Victor, timp În care Va fremăta de plăcere, bucurie și teamă. Zoița nu pleca până nu era servită cu delicatesa casei, o bucățică de mămăliguță
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
lăsând-o pe mătușă-sa fără nici un răspuns, nu era obișnuită cu un asemenea limbaj, emancipat cum ar fi spus Victor dacă nu ar fi fost Înegurat de gânduri. Apoi l-a dus să-i arate lada și „zăstrea” din odaia mare, mândria sa de fată, zicându-i: Aceasta-i zăstrea mea! Dacă m-oi mărita v’o dată?! Tu ce zici, m’oi mărita? Cucu mi-o zis că... nu! Eu nu știu, că și Dolița și Didița măntreabă des și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]