861 matches
-
Pleacă! Ai omorît-o pe Valerica... Și pe unchiul Alecu... ― Vreți să spuneți domnul Popa. Nu-l cunosc pe Alecu. ― Ba da! Minți! De ce minți? Uite, miroase a cozonac... cozonac bun cu nuci și stafide. Vezi ce frumos s-a copt omulețul meu? Nu ți-l dau... ― Nu, spuse încet Melania Lupu, să nu mi-l dați. Păstrați-l... Matei n-o auzi. Își duse pumnii la gură. ― Și unchiul Alecu care nu mai vine... Se întoarse spre bătrânica sfrijită, lipită de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
TRĂISE ȘI PLĂNUISE LUCRURILE, FĂURIND CU GRIJĂ STRUCTURA SPERANȚELOR LUI, DE FAPT ÎȘI ÎNCREDINȚASE SOARTA MAȘINII PP, POATE CEA MAI MARE INVENȚIE FĂCUTĂ VREODATĂ ÎN DOMENIUL MINȚII OMENEȘTI. ABSENT, HEDROCK SIMȚI TOTUȘI CĂ UNUL DINTRE CONSILIERI \ NU CADRON CI UN OMULEȚ CĂRUNT \ SPUNEA: \ DAT FIIND FAPTUL CĂ NU ERA UN CAZ PENAL ÎN SENSUL OBIȘNUIT AL TERMENULUI, ȘI ÎN SPECIAL DATORITĂ SERVICIILOR ADUSE DE HEDROCK ÎN TRECUT, CRED CĂ ARE DREPTUL LA ASIGURĂRILE NOASTRE CĂ LUĂM FOARTE ÎN SERIOS ACȚIUNILE ÎMPĂRĂTESEI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
-i plăcea poliția. Rieux se arăta nerăbdător. Nici eu n-o ador. Ți se cere doar să răspunzi repede și corect la întrebările lor, ca să se termine o dată totul. Cottard a tăcut și doctorul s-a întors spre ușă. Dar omulețul îl striga înapoi, și când a fost lângă pat i-a apucat mâinile: \ Nu se pot atinge de un bolnav, de un om care s-a spânzurat, nu-i așa, domnule doctor ? RIEUX L-A CERCETAT UN MOMENT ȘI L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mare și dinspre mulțimea care se scurgea, acest ceas pe care Rieux îl cunoștea bine și care îi plăcea altă dată, i se părea astăzi apăsător din cauza a tot ce știa. ― Putem aprinde ? îi spune lui Cottard. Lumina o dată reapărută, omulețul îl privește clipind: ― Spuneți-mi, domnule doctor, dacă m-aș îmbolnăvi, oare m-ați primi în secția dumneavoastră la spital ? ― De ce nu ? Cottard l-a întrebat atunci dacă se întâmplase să fie arestat cineva care se afla într-o clinică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Ieșind de la spital, două zile după închiderea porților orașului, doctorul Rieux l-a întâlnit pe Cottard care-și ridica spre el aceeași față a mulțumirii. Rieux l-a felicitat pentru felul cum arăta. ― Da, îmi merge bine de tot, spunea omulețul. Spuneți-mi, domnule doctor, cu ciuma asta a dracului, hm ! începe să se îngroașe gluma. Doctorul a recunoscut faptul. Și celălalt a constatat cu un fel de voioșie: ― Acum n-are de ce să se mai oprească. Și totul o să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
dintr-un colț întunecos, după un pic de forfotă, se ivise cu mici sărituri un splendid cocoș. Căldura, în acest moment, păruse să crească și mai mult. Cottard și-a scos haina și a bătut în masa de tablă. Un omuleț, pierdut într-un lung șorț albastru, a ieșit din fund, l-a salutat pe Cottard de îndată ce l-a văzut, de departe, a înaintat dând cocoșul la o parte cu o lovitură zdravănă de picior și a întrebat, în mijlocul cotcodăcelilor, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
DE PREMII. AVEAM DESPRE TOATE ASTEA O IDEE FOARTE ABSTRACTĂ ȘI CARE NU MĂ STINGHEREA. N-am păstrat totuși din ziua aceea decât o singură imagine, aceea a vinovatului. Cred că era într-adevăr vinovat, puțin contează de ce. Dar acest omuleț la vreo treizeci de ani, cu păr roșcat și rar, părea atât de hotărât să recunoască totul, atât de sincer speriat de ceea ce avea să i se facă, încât după câteva minute nu m-am mai uitat decât la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și tirul de automat a încetat. Din nou au așteptat. Două detunături îndepărtate au răsunat în imobil. Apoi s-a auzit un fel de freamăt și a fost zărit ieșind din casă, mai curând dus pe sus decât târât, un omuleț fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele închise de pe stradă s-au deschis și ferestrele s-au umplut de curioși, în timp ce o mulțime de oameni ieșea de prin case și se înghesuia în spatele cordoanelor. Un moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fără haină și care striga necontenit. Ca prin minune, toate obloanele închise de pe stradă s-au deschis și ferestrele s-au umplut de curioși, în timp ce o mulțime de oameni ieșea de prin case și se înghesuia în spatele cordoanelor. Un moment, omulețul a fost văzut în mijlocul șoselei, cu picioarele în sfârșit pe pământ, cu brațele ținute la spate de agenți. Țipa. Un agent s-a apropiat de el și l-a lovit de două ori cu toată puterea pumnilor, fără grabă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
era cauza pentru tot ce se întâmpla, dar nu se deranjase să vadă ce îi făcuse bietului ei tată. Sicriul se legăna ușor în aer, în timp ce groparii îl dirijau spre partea îndepărtată a gropii, sub conducerea patologului de la spital, un omuleț mic și nervos, pe nume Marty Roberts. Era normal să fie nervos, își spuse Emily, dacă el fusese cel care-i dăduse sângele Lisei, fără să ceară permisiunea cuiva. — Ce se întâmplă acum? întrebă Emily, întorcându-se spre fiul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mic. ă Zoia, te rog! Eu nu înțeleg nimic. Trebuie să începi de la început. În ordine. ă I-am găsit pe amândoi. Amândoi morți. Piticul. și celălalt spânzurat. S-a spânzurat singur. De rușine. ă Un pitic, spui? ă Un omuleț mititel. Cu un costumaș mititel. ă Nu! ă Amândoi morți. ă Piticul era mort? ă Omorât. Trăznit în cap. și securea cu care a făcut-o era asupra celui mare. ă Cum arăta, piticul? ă Mititel! Mărunțel! ă Era negricios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o imagine satisfăcătoare. S-a dus, fără știrea mamei și a fratelui, la librăria Maruzen din cartierul Nihonbashi să caute fotografii cu Napoleon. Erau o mulțime de cărți la Maruzen, dar toate fotografiile pe care le-a găsit înfățișau un omuleț arogant ce semăna mai degrabă cu unul din vulturii de la Grădina Zoologică din parcul Ueno. „Nu e prea atrăgător“, gândi ea. Părăsi magazinul fără să cumpere vreo carte. În timp ce răsfoia reviste de cinema vechi, a dat peste fotografii de-ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mult interes și îi sclipeau ochii de poftă. — E în afara oricărei primejdii? Se poate conta pe ele în cazul în care sunt descoperite de poliție? întrebă Kanai, ștergându-și fruntea. — Se ocupă domnul Sade de problema aceasta. Abia atunci observă omulețul clătinarea disperată a capului și clipirea din ochi a lui Gaston. — Nu-i e bine? întrebă el. — A! Domnul Sade suferă de o boală de nervi. Nu-și poate controla mușchii faciali... Dar, ce părere aveți? De fapt, am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
care n-o mai văzusem. Ferestrele erau ceva mai mari decât niște ochiuri de pivniță, iar perdelele de pe pereți erau pe alocuri zdrențuite. Ghemuit într-un mic tron de piatră, drapat în alb și roșu aprins, ne aștepta episcopul, un omuleț cu nasul mare, cu un cap îngust și lunguieț pe care mai dăinuiau câteva smocuri cărunte; avea pielea atât de albă și de subțire, că se putea vedea sângele cum se scurgea prin vine. Am îngenuncheat și i-am sărutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spună dacă era bărbat, femeie sau demon. Metroul sosi cu o rafală de vânt. Pe lateralele sale, până sus pe ferestre, cineva suflase cu vopsea colorată un popor Întreg de oameni ciudați, triști și melancolici. Pe ușa ultimului vagon, un omuleț cu părul lung ținea În mână o telecomandă, pregătit să apese unicul ei buton. FĂ BUM! Îi spunea Emmei, lui Kevin și Valentinei. Dar apoi ușile se deschiseră și omulețul dispăru. Se strecurară În vagon - trecând printre trecători pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
oameni ciudați, triști și melancolici. Pe ușa ultimului vagon, un omuleț cu părul lung ținea În mână o telecomandă, pregătit să apese unicul ei buton. FĂ BUM! Îi spunea Emmei, lui Kevin și Valentinei. Dar apoi ușile se deschiseră și omulețul dispăru. Se strecurară În vagon - trecând printre trecători pentru a ajunge la locurile din capăt. Mamă și fiică, se așezară una În fața celeilalte. Emma Îl luă pe Kevin În brațe, așezându-l pe genunchi. Îi aranjă ochelarii ce-i alunecau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
O usturau ochii. Fumul era atât de dens, Încât plutea deasupra lor ca un covor. Se apropiase prea mult de trepiedul care susținea boxa și acum muzica o asurzea. Pe peretele din fața ei, o mână grăbită desenase cu spray un omuleț melancolic, slab, aproape inconsistent, un omuleț acoperit de părul lung, care ținea În mână o telecomandă și se pregătea să-i apese unicul buton. FĂ BUM! spunea omulețul oricui Îl privea, uitându-se de sus, ca dintr-o altă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de dens, Încât plutea deasupra lor ca un covor. Se apropiase prea mult de trepiedul care susținea boxa și acum muzica o asurzea. Pe peretele din fața ei, o mână grăbită desenase cu spray un omuleț melancolic, slab, aproape inconsistent, un omuleț acoperit de părul lung, care ținea În mână o telecomandă și se pregătea să-i apese unicul buton. FĂ BUM! spunea omulețul oricui Îl privea, uitându-se de sus, ca dintr-o altă lume. Omulețul nu transmitea nici ură, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
asurzea. Pe peretele din fața ei, o mână grăbită desenase cu spray un omuleț melancolic, slab, aproape inconsistent, un omuleț acoperit de părul lung, care ținea În mână o telecomandă și se pregătea să-i apese unicul buton. FĂ BUM! spunea omulețul oricui Îl privea, uitându-se de sus, ca dintr-o altă lume. Omulețul nu transmitea nici ură, nici agresivitate. Doar o drastică, aproape congelată constatare a lucrurilor. Oricine ar fi fost acel Zero care desenase figura aceea strâmbă de pe perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
melancolic, slab, aproape inconsistent, un omuleț acoperit de părul lung, care ținea În mână o telecomandă și se pregătea să-i apese unicul buton. FĂ BUM! spunea omulețul oricui Îl privea, uitându-se de sus, ca dintr-o altă lume. Omulețul nu transmitea nici ură, nici agresivitate. Doar o drastică, aproape congelată constatare a lucrurilor. Oricine ar fi fost acel Zero care desenase figura aceea strâmbă de pe perete, purta În sinea lui o furie și o melancolie infinite. Deci locul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
caut? Eu aparțin unei alte lumi. Chiar dacă nu știu care este aceasta. Și niciodată, nicăieri, nu mă voi simți acasă. Începu să se Învârtă, pierdută, de la ringul de dans la pupitrul DJ-ului, de la colțul barului la ușa Închisă pe care trona omulețul melancolic cu telecomanda În mână. FĂ BUM! Nici aici nu reuși să găsească ieșirea. Începea să amețească. Pereții coșcoviți ai clădirii păreau să pulseze, se Înclinau asupra ei, se roteau. Muzica Îi bubuia În urechi și-i răsuna În tâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Într-un manifest, Într-o carte. De-a lungul pereților vagoanelor, separate, dar În același timp Înlănțuite ca și capitolele unei cărți, se desfășurau cortegii de automobile și magazine, palate și biserici, trenuri și biciclete. Și printre ele se agitau omuleți burduhănoși și aroganți care strigau și se certau, și omuleți subțiri și melancolici asistau la spectacolul acelei vieți, resemnându-se sau visând, visând chipuri feminine, care se iluminau - precare - Între nuanțe de gri și tonalități de negru. Sau, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vagoanelor, separate, dar În același timp Înlănțuite ca și capitolele unei cărți, se desfășurau cortegii de automobile și magazine, palate și biserici, trenuri și biciclete. Și printre ele se agitau omuleți burduhănoși și aroganți care strigau și se certau, și omuleți subțiri și melancolici asistau la spectacolul acelei vieți, resemnându-se sau visând, visând chipuri feminine, care se iluminau - precare - Între nuanțe de gri și tonalități de negru. Sau, dacă nu, apăsau pur și simplu butonul telecomenzii și aruncau totul În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Astfel, acum mă cunoști cu adevărat. Dar eu te cunosc deja, ar fi vrut să strige Maja. Ce rămâne dacă Aris va pleca? E singurul meu prieten. Restul Îmi repugnă prin falsitate. Chiar și eu Însămi sunt falsă. Privi atentă omuleții melancolici atinși de lumina lanternei și imediat după aceea Înghițiți de Întuneric. Figuri de tineri ductili - care se adecvau formelor și se adaptau spațiului, se confundă cu acesta, nu tind să iasă În afară și nici să fie ceva, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Zogru Cuvânt înainte „Povestea unui duh“ - așa sar putea subintitula Zogru, al doilea roman al Doinei Ruști, după excelent-primitul (cel puțin de critică) Omulețul roșu. Ceea ce se remarcă imediat în cazul ei (ca și în cel al majorității prozatorilor apăruți după 2000, pe care Editura Polirom a avut generozitatea să-i găzduiască) este că, spre deosebire de grosul întreprinzătorilor prozistici din promoțiile anterioare - șaizeciști, șaptezeciști, optzeciști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]