1,413 matches
-
senzație ciudată în ceafă. Ca și cum... m-ar privi cineva. Mă răsucesc pe călcâie și aproape îmi stă inima. În ușa bucătăriei se află un bărbat. E înalt, lat în umeri și foarte bronzat, și are ochi albaștri intenși. Are părul ondulat blond-castaniu, cu vârfuri decolorate. E îmbrăcat în jeanși vechi și un tricou rupt și are cele mai pline de pământ cizme pe care le-am văzut vreodată. Privirea îi zăbovește curioasă asupra celor zece codri de pâine ce zac printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
moartea lui Nehamah, găseai mereu câte o femeie campată În casa lui și cucoanele Îi telefonau din toate colțurile țării. Avea o natură calmă - un fel neabătut de a fi la locul lui. Părul alb Îi era și creț, și ondulat, iar fața viu colorată. Arăta bine, dar Își datora viața unei intervenții chirurgicale pe inimă. Când Îi puneai o Întrebare, trebuia să aștepți răbdător până Își organiza răspunsul. Era În stare să stea Încordat, gândindu‑se la răspuns (de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
optzeci de ani. O dată pe an se interna În spital pentru verificări. Dar În rest, viața lui se desfășura ca Înainte. Avea o Înfățișare blajină, tolerantă, deschisă. Fața lui binevoitoare, ca un cadran tăcut de ceasornic, Încadrată de barba albă, ondulată, arăta calmă și sănătoasă. Se uita atent la femei, le măsura siluetele, sânii, picioarele, coafurile. Era unul dintre bărbații care știu să aprecieze, care acordă meritul cuvenit calităților unei femei. Complimentele pe care le făcea nu stânjeneau pe nimeni. Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
amărât - așa e ea! Dar individul nici măcar nu ne‑a răspuns când ne‑am luat rămas‑bun. O jumătate de oră mai târziu, când am aterizat la Saint Martin, am trecut prin hangarul imigranților, o vastă șandrama prefabricată, din tablă ondulată verde - totul, la tropice, Îmi părea Înjghebat provizoriu. Ne‑am așezat la coadă În fața unui ghișeu oficial, sub niște lămpi sfârâitoare, ca să plătim o taxă pentru ștampilarea pașapoartelor. Pe urmă ne‑am urcat Într‑un taxi care ne‑a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
așa mai departe. Schițele pe care le desena erau vagi, sugerând dragostea și responsabilitatea față de mediul natural. Desena pe o tablă Întâi suprafața unei mări Încețoșate, apoi, cu partea laterală a cretei, crea iluzia unui chip care se nălucea - părul ondulat al unei femei, ca niște fire de revent fiert, străfulgerări de natură care creau impresia unei prezențe umane, - o apariție mitică sau, poate, o arătare. Poate că o ondină sau o fecioară a Rinului. Nu‑l puteai acuza pe individ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să sudez sau să șlefuiesc. Altfel mi se umple de șpan, talaș, bucățele de oțel, Dumnezeu mai știe ce... se încurcă rău și nici că mai pot să mi-l curăț. M-am tras de o șuviță lungă, întunecată și ondulată, ca să-i arăt despre ce vorbeam. Și se mai și usucă iască. Sally părea cam îngrozit. —Și asta încă nu e nimic, îi spusei, rânjind la el. Acum câțiva ani am rămas fără câteva smocuri pentru că mi-au sărit scântei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
torturându-l, apoi îi urmărea traiectoria cu privirea și, ca și cum acesta ar fi fost gestul cel mai nimerit, la acele ore, ducea din nou țigara la gură și oferea buzelor un alt moment de plăcere. Păr lung, negru (sclipiri albastre-verzui), ondulat, revărsat peste umerii (rotunzi, catifelați la atingere, evident) ascunși de materialul rochiei care acoperea picioarele până deasupra pulpelor, puse una peste cealaltă, fără nicio conotație ostentativă. Pantofi asortați, un toc cui de lungime medie, vârfuri ascuțite care țineau captive degetele
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
ar face dragoste cu un personaj obscur, numit Nicotină, din filmele noire, nu poate să stea fără el, fără mângâierea lui letală, fiindcă tutunul, după cum știm... dar să nu deviem...), clătinând ușor din cap, cu o șuviță de păr negru, ondulat (reflexe albastreverzui), lăsându-se pătrunsă până în străfunduri de patima aceea muzicală a instrumentistului, vibrând împreună cu fiecare trăire a sa, mișcându-și o mână pe coapsă, sus-jos, sus-jos, sus-jos, cuprinsă de freamătul interior care o putea duce chiar în (patul imens
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
clapetele instrumentului (mâna sa pe spatele ei, mâna ei strângând ușor mâna sa) și o altă melodie întinse voaluri fine peste mese... La finalul programului, o văzu ridicându-se. O femeie înaltă, îmbrăcată în rochie verde, cu păr lung, negru, ondulat, o femeie care fuma mult, cu degete lungi, intangibilă și îndrăgostită iremediabil de altcineva (își spuse asta cu fermitate, pentru a-și înfrâna pornirea inițială, dorise să se ridice din nou, să o conducă până la ușă, apoi până la un taxi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
românească a încercat să valorifice și acești factori, prin construirea unor mori de vânt, unele păstrate și astăzi în sate, precum la Șuletea. Relieful este format din ansambluri de culmi și văi largi, altfel spus, dealuri înalte cu plaiuri ușor ondulate. Relieful de acumulare se remarcă prin terasele râurilor, conuri de dejecție, șesuri, glacisuri, lunci, mai frecvent și mai bine dezvoltat în lungul râurilor Bârlad, Vaslui, Crasna, Lohan etc. Solul este constituit dintr-un pat de roci dure, vălurite, peste care
Evoluţii etno-demografice şi culturale în Bazinul Bârladului (secolele VI-XI) by George Dan HÂNCEANU () [Corola-publishinghouse/Science/100954_a_102246]
-
interesa cu adevărat. Prima oară l-am remarcat pe Ducu În ultimul an de facultate, căutând cu disperare un curs care Îmi lipsea. Ducu era un tip tăcut, ușor supraponderal, cu pistrui, cu vârfurile urechilor roșii și cu părul negru, ondulat. Nimeni nu vorbea cu el, și el nu vorbea cu nimeni. Eram În preajma sesiunii, Îmi Începusem sezonul de vânătoare de cursuri, ca greierele În pragul toamnei. S-a nimerit ca dintre toți colegii mei de grupă numai el să aibă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
interesa cu adevărat. Prima oară l-am remarcat pe Ducu în ultimul an de facultate, căutând cu disperare un curs care îmi lipsea. Ducu era un tip tăcut, ușor supraponderal, cu pistrui, cu vârfurile urechilor roșii și cu părul negru, ondulat. Nimeni nu vorbea cu el, și el nu vorbea cu nimeni. Eram în preajma sesiunii, îmi începusem sezonul de vânătoare de cursuri, ca greierele în pragul toamnei. S-a nimerit ca dintre toți colegii mei de grupă numai el să aibă
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
să cred... Brunetă cu ochi albaștri, cum îmi plac mie să fie bărbații... Scuzați-mă! își reveni Mariana, pierdută cu gândul la bărbații preferați. Este înăltuță, cam așa cum sunteți dumneavoastră, Marian Malciu suplă, chiar subțirică, dar cu părul brunet, ușor ondulat..., tot ca al dumneavoastră lăsat... - Hm....! I-ai făcut portretul în oglindă? - De ce spuneți asta, doamna doctor? - Păi..., ai văzut-o toată numai comparând-o cu mine, dragă? o întrerupse Laura, destul de iritată. Lasă-i! Nu mai am nevoie de
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
lângă marginea drumului. Cum Otilia se îngrijora, o asigură: Nu fac nici un rău. Colbul crescu ca o furtună și înnegri totul, în inima lui se zărise întîile vite lungi, bituminoase, cu capul aplecat și adulmecător, ca al unor rinoceri, mergând ondulat, ca o barcă infernală pe Styx. Apoi veniră mai multe laolaltă plutind, îndesate unele într-altele, pline de nămoale încrustate, bărboase și, în sfârșit, invazia fu atât de generală, încît brișca fu înconjurată de acești zei negri, care trăgeau din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-i plăcea în fond poezia, o găsea prea prețioasă, dar pricepu prin ea reveriile Otiliei, tumulturile ei tăcute de fată. Pe marginea mesei zări un degetar și o păpușă de stofă. Din paginile volumului căzu un mic ac de păr ondulat și o panglică verde. Otilia îi apăru ca o ființă fragilă, suferind la o muzică prea tare, ca o floare respirând în întuneric umiditatea. O fată care citea astfel de fluidități nu putea fi o ființă diabolică, ci contemplativă, victimă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strigoiul din gazele de la eșapament nu-l iertă și-i se proțăpi pe fotoliul din dreapta, trîntindu-și dosul absolut gol-goluț pe acoperitoarea de la canapea. Își scotea, dintre fălcile lui de eșapament, pipa lui din gaze de eșapament și, cu gâtlejul pipei ondulat, îi indica direcția și îi comanda lui pe unde s-o ia. Țaca, binecrescut, demară din strada Perone. Mușcă dreapta ușor pe strada Stoian Militaru. Se înscrise profi pe banda imaginară, hârjâind aproape locuințele de pe dreapta. Însă, chiar înainte cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
instabile și hotărând, în sinea sa, că, da, babele astea au în cap o mie de șmecherii. - Apropo, unde țineți azvârlit teancul ăla de discuri? Aș vrea să le văd... - Teancul de discuri?! - Da, nu le țineți azvârlite, cocoșate și ondulate, aruncate într-un teanc? - Păcatele noastre, de ce să le ținem așa? - Așa, doar să se mai deformeze și să se mai strâmbe și ele, săracele. N-am întîlnit particular, care, când să vrea să asculte un disc, să nu fie
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
care-l împropietăreau o tagmă de moși. Deasupra fotografiei înrămată și ea, linsă și ea de o limbă lată de sticlă, amestecând ritualurile ortodox și catolic, mucăia o candelă albăstruie, iar pe placa unui scrin, cu toracele și sertărașele laterale ondulate și bombate, într-un vas de argint cu manufactură orientală, mocnea tămîie!... Pe pereți, dar și prin cavitățile întredeschise ale unor piese de mobilier cu anatomii și elongații elucubrante, articole salvate din presa timpului, poezii și cămăși, pistoalele de duel
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
știa bine că la unele materii trebuia să învețe vrând, nevrând. Profesoara avea în jur de 30 de ani, statură mijlocie, de un calm interior ce emana și se transmitea elevilor fără să-și dea seama ochii căprui, blânzi, părul ondulat îi cădea în jurul feței sporindu-i frumusețea. Avea în colțul gurii o mică cicatrice ce le atribuia buzelor rotunde posibilitatea să spună: Nimic nu este perfect ! Se strecura pe holurile școlii modestă, cu catalogul sub braț și veșnicele pulovere maro-
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
facem viața complice cu absolutul, chiar dacă-i răpim din frăgezime. Închiși în marginile individuale, ce-am face fără ispita de dezmărginire a morții? Doar murind am fost mai mult decât mine, murind rodnic, germinând în vis și forță o agonie ondulată. De ce sfârșit m-aș înfrica, atunci când l-am anticipat voios în măduvă și-n gînduri? Sau fi-va vreo celulă care să nu fi dospit moartea? Dar se prea poate să fi îmbogățit o viețuire peste prevederile ei. Dacă nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Absolut. Acum știm că sîntem în el. Și astfel, nu mai sîntem nici el și nici noi. Cunoașterea a ridicat un zid de neîntrecut între om și fericire. - Suferința nu e decât conștiința Absolutului. Ideile trebuie să fie vaste și ondulate ca melodia nopților albe. Ceea ce este mai vag, adică Dumnezeu. Doar ideea de El e mai vagă decât el însuși. ...Și acest Vag de totdeauna e chinul cel mai sfâșietor al omului. Moartea nu introduce precizie în el, ci numai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lucrărilor; această precizare era făcută la cererea expresă a delegației române, care îl vizitase pe ambasadorul danez în ajunul deschiderii Consultărilor. Tötterman era un suedez înalt, suplu, cu siluetă și ținută de campion de sky, cu un păr bogat și ondulat, ușor grizonat către tâmple, cu obraji permanent îmbujorați pe un ten oarecum măsliniu. Era un om discret, cumsecade și, cum aveam să constat repede, timid. El a prezentat delegațiilor statelor participante salutul guvenului Finlandei, după care a spus că îl
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
punctată (figura 5.4). Un al treilea grup este identificat prin tendința de a se angaja în proiecte de scurtă durată, care duceau la modificări bruște ale traseului. Această perioadă de încercări și erori este reprezentată grafic printr-o linie ondulată (figura 5.5) Figura 5.4. Moratoriu Figura 5.5. Încercări și erori Pe măsură ce analizam amintirile din perioada tinereții, devenea din ce în ce mai greu să stabilesc un grafic-prototip pentru toți intervievații. Dincolo de discrepanțele dintre poveștile individuale și de departajarea pe care am
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
să râzi de câte ori nu înțelegi ceva ? întrebă Vocea. Cum e, după părerea ta, un nas sănătos ? Cred că drept, ca să respire cât mai bine. — Ochii ? — Limpezi, să adune cât mai multă lumină. — Genele ? Lungi, să protejeze privirea. — Părul ? — Des și ondulat, să apere de soare și de frig. — Buzele ? — Groase, să poată deosebi mai bine gusturile și senzațiile. — Atunci ai nimerit. E frumoasă. — Și ce mai e ? — Medic. Anestezist la Spitalul de Urgență. De fapt, e încă rezidentă. Are carnet de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Poftim, Magdalena. Ești nouă pe aici, când ai apărut ? — Nu mă cheamă Magdalena, spuse fata, uitând să mulțumească pentru flori. — Lasă cum ești pentru alții, spuse Tili, mirându-se de conturul palid al chipului ei, încadrat de șuvițele negre și ondulate. Eu nu ți-am spus cum te cheamă alții, eu ți-am spus cine ești. Magdalena. Fata îl privi nedumerită, rămasă la jumătatea drumului cu sticla de apă pentru flori. Tili îi luă mâna în care ținea sticla și, apăsându
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]