5,154 matches
-
umane de a se defini pe sine, din multiple perspective, dar și de a-și explicita propriul orizont existențial. O mărturisire a autorului din Confesiunile unui opinioman e cât se poate de revelatoare în această privință, a deschiderii antropologice și ontologice pe care o presupune critică: "Cred în necesitatea alianțelor criticii literare cu antropologia imaginarului, psihanaliza, istoria religiilor și istoria mentalităților, cu toate științele învecinate din domeniul umanist. Critica trebuie să fie capabilă să ne spună ceva nou despre omul estetic
Paradoxurile revizuirii critice by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15353_a_16678]
-
chip decisiv de tribulațiile și avatarurile afective ale eului ce se dezvăluie pe sine, cu mai multă sau mai puțină sinceritate și autenticitate; în cazul jurnalului eul devine, în mod concomitent, obiect și subiect, desfășurând în acestă "duplicitate" estetică și ontologică o tentativă de recuperare a trăirii prin transferul ei în expresie. Evident, mereu persistă un decalaj apreciabil între timpul trăirii și timpul mărturisirii, decalaj care diminuează șansele unei transcrieri fără rest a stărilor sufletești, așa cum s-au cristalizat ele, în
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
special, trimit la OM, OM fără de care lumea, omenirea, nu prea (că olteanul!) există. Lăsând glumă la o parte, trebuie spus că orice act de înțelegere prin transpunere presupune o anume ,,trăire”, o participare (chiar și de natură subiectivă), condiționată ontologic de ,,o stare particulară a ființei, situată într-o dispoziție favorabilă de receptivitate și cunoaștere reciprocă” (A. Marino, Hermeneutica lui Mircea Eliade, Editura Dacia, Cluj-Napoca, p. 64). După cât se vede, procesul înțelegerii are ca statut esențial raportul existențial cu obiectul
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
oprește să atribuim expresiei atât profunzimea, cât și universalitatea kantiana picurata de autor, de Kant, în Imperativul absolut. Al doilea mare gânditor care a cutezat să redeschidă, după aproape 2000 de ani, problema ,,Ființei", cu tendințe chiar de conceptualizare (în ontologic) a fot Martin Heidegger (născut 26 septembrie 1889, Meßkirch/Baden decedat 26 mai 1976, Freiburg im Breisgau). Martin Heidegger, în celebra lucrare ,,Sein und Zeit" ,,Ființa și timp", 1927! Ce să facem, vrem sau nu, neamțul, tot neamț! Dar pentru că
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
naturii geniului ce răspunde unei logici existențiale de dincolo de percepția lumeasca, inspirat din Povestea magului călător în stele (ne-lumea este sălașul geniului, el nefăcând parte din planul Creației) și din ideile lui Giordano Bruno (mersul geniului, dincolo de orice sistem ontologic, în antilume). Acesta preva lează ideea definirii geniului că intelect în permanent zbor spre eliberarea metafizica. Aș spune că, în fapt, e un pseudo-dialog filosofic, conceput în 33 de strofe, un apendice mesianic voit, o poartă spre zariștea gândirii nemărginite
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
noastre, de la luciditatea eminesciana din Epigonii (ori celebra epistola a poetului trimisă din Viena la 6 februarie 1871 lui Iacob Negruzzi, directorul Convorbirilor literare de la Iași, de definire a epocii în vederea proiectului românesc Naturi Catilinare, cu determinări la diferite nivele ontologice în planul artei și al societății) până la “monoloagele” lui Philippide, viziunile într-un dincolo ale lui Mircea Ciobanu din Patimile și descripțiile într-un aparent dincoace ale lui Marin Sorescu din La lilieci, sau atitudinea lui A. E. Baconsky, din
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
text juvenil eminescian, el își prefațează călătoria finală, introducându-l în scenă pe ,Fercheșul bidiviu al lungilor nopți de insomnie/ cu ochi halucinați ca două explozii (...)". Este reprezentarea postmodernă a eternului Pegas înaripat, a elanului și zborului poetic, a delirului ontologic. în cazul de față, de dragul unor rime, dar mai ales în numele unei originalități tipice avangardei noastre istorice, poetul riscă unele neglijențe și chiar ilogisme; și totuși convinge: Oare, tu zbori, vârtej de frunze,/ spre lacul de smântână înghețat/ în nopți
Poeme în limbaj alcalin by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11027_a_12352]
-
società politică: îl linguaggio gramsciano ha qui ceduto a una forzatura polemică che però, se presă alla lettera, è incompatibile col "ritmo del pensiero" dell'autore. Îl rapporto resta dialettico, di unità-distinzione. È a partire dalla consapevolezza della non separazione "ontologica" di Stato e società civile e di politică ed economia che Gramsci può cogliere îl nuovo ruolo che îl politico ha acquisito nel Novecento sia în relazione alla produzione economică, sia - conseguentemente - în rapporto alla composizione di classe della società
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
sentimentul comuniunii sociale, dar în accepțiunea unui precept metafizic exterior sau adăugat eului - funcție a relaționării sănătoase cu semenii și totodată ideal de moralitate 18. Potrivit psihologiei analitice însă, integrarea echivala cu împlinirea posibilităților eului însuși, mai degrabă ca devenire ontologica interioară decât că edificare etică însușita. Așa cum arată succint creatorul școlii, într-o conferință din ciclul Psihologia analitică și educația, omul avea nevoie de o comunitate mai largă decât familia, pentru că altminteri se atrofia din punct de vedere spiritual și
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
în care între partid și popor se va realiza, prin intermediul statului, o identitate deplină. Când partidul, poporul și statul se vor fi contopit într-un unic monolit ideologic, cănd între comuniști, patrioți și cetățeni va fi fost abolita orice diferența ontologica, de abia atunci va fi triumfat comunismul în RSR. Mai departe, în procesul edificării socialismului, sindicatele trebuiau să dea dovadă de înțelegere față de "prejudecățile și starea de înapoiere a masei", în niciun caz să le "încurajeze". Anticipând potențarea contradicțiilor interne
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
ia pe urmele soției lui, chit că toată lumea asumă că decesul ei e motivat de propria ei promiscuitate, ca să nu mai menționez insistența și politica mult prea revoluționară pentru zona respectivă. Voiajul detectivistic al personajului se desfășoară pe două planuri: ontologic și epistemologic. Primul demers este unul ,în oglindă". Nu se cunosc în amănunt, dar soțul și soția au o înțelegere reciprocă intuitivă pe care Meirelles o captează foarte bine, folosindu-se și de unele trucuri, în afara alchimiei evidente dintre cei
Primul grădinar ideal(ist) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10993_a_12318]
-
în consecințele alegerii unei identități, nici una independentă. Mai exact, identitatea 1 începe să se prăbușească odată cu decesul Tessei, iar identitatea 2 se construiește la câtva timp după același eveniment. Sfârșitul lui Justin, chiar dacă e motivat de traseul epistemologic, nu cel ontologic, articulează o maximă postmodernă: lipsită de confirmarea celorlalți, orice identitate e temporară. În această interpretare, extinzând metafora de la grădinar la vegetale, Justin se vestejește în lipsa unui arac autentic, iar ontologia rămâne suspendată în indecizie. Cât despre traseul epistemologic, întâi e
Primul grădinar ideal(ist) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10993_a_12318]
-
bun caz, fragmentară, neatingând vreodată o rezoluție. Firește, o astfel de decizie a scenaristului și a regizorului îngreunează enorm munca actorului, tocmai din cauza jongleriilor identitare pe care e forțat să le performeze. Pe de altă parte, în acest mod demersul ontologic își păstrează integritatea fără să cadă în vreun stereotip Bildungsroman. De la un Justin la altul nu e vorba de o dezvoltare ponderată și coerentă, ci de o traumă. Căreia i se poate insufla o explicație doar în contextul unei interpretări
Primul grădinar ideal(ist) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10993_a_12318]
-
că atmosfera, trăirea cu patimă a vieții, poate fi oricând valabilă și contemporană. Cântecul păsării răzbate un timp dar și un spațiu. O alegorie a mișcării. O mișcare verticală a păsării în spațiu, dar și în timp, este o relație ontologica. Poemul o sugerează cu subtilitate. Trecerea de la un plan la altul, o întâlnim mereu în poemele cărții. Volutele de la real, la oniric de la la ironia acută la mitologie, fac nota specifică scrisului autoarei în discuție. Un vers alert, imaginativ, expresiv
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
optimist, romantism thanatologic și elegiac, tradiționalist etc.), Mihai Cimpoi abordează universul eminescian printr-un studiu comparatist și interdisciplinar, în care interpretările sunt pe deplin justificate. „Am căutat totuși să demonstrăm prioritar unitatea ei [lumii eminesciene] și să aplicăm o grilă ontologică”, căci el este poetul „la care identificăm o rostire esențială a ființei”. Dicționarul enciclopedic este organizat, metodologic, pe mari capitole. Autorul începe, firesc, cu datele biografice (locul nașterii fixându-l la Botoșani), vorbește despre crearea cultului / mitului Eminescu, apoi, alte
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
firesc rostirea cu toate împovărările ei, poate în virtutea unei percepții de tip tradițional, conform căreia omul nu era scindat, credința nu era separată de rațiune, abstractul de concret, culturalul de existențial. Pilduitoare este, în acest sens, recurența scrierii ca act ontologic fondator: "trupul meu urca în numele meu" (p. 135) ori "un text este tot ce rămâne după ce ceara s-a adunat la baza lumânării" (p. 17). Cu aceeași conștiință a cuvântului salvator, poeta își asumă chinul unei conștiințe hipermnezice, din dorința
între blândețe și rigoare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/10841_a_12166]
-
transcendență" a lui Camus ca și față de morala atee, de "antiumanismul modern" al "noilor filosofi" ai deceniului opt, de la J.-M. Benoît la André Glucksmann. Restaurarea morală și spirituală a ființei nu se poate produce, conform viziunii sale, în orizontul ontologic extrem de deficitar al prezentului decît printr-o revenire la metafizic, absolut necesară. în plan politic, scriitorul a fost între primii mari intelectuali apuseni care s-a rostit cu vehemnță asupra comunismului, admirîndu-l pe Soljenițîn drept "Ťdemascatorul celei mai grandioase escrocherii
Eugen Ionescu pe via religiosa by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10198_a_11523]
-
face decât poate să înfioare cu aripa Daimonului vălul tăcerii postpoematice."; " Închei, lăudând, iarăși, simplitatea, finețea, concizia, franchețea, Ťasprimeať, echilibrul și circularitatea temelor și a tonului general al unui jurnal de idei și a unei antologii de reflecții despre metalimbajul ontologic, aplicațiile textuale briante pe un florilegiu de scene și scenarii esențializate ale cogitației și duratei noastre inefabile." Ce ar mai fi de spus? În calitate de cititori, ne ascundem, de rușine, fața în vălul tăcerii postpoematice. Un tic nervos Ștefan Borbély a
Ochiul Magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10230_a_11555]
-
își recunoaște propria fatalitate biologică de muritoare și acceptă curtea pe care i-o face aproapele ei muritor, nu altul decât Cătălin, viclean copil de casă. Fata de care întâmplător se îndrăgostise Hyperion reprezintă cercul strâmt, complotul uman, istoric și ontologic, de-a dreptul comic și meschin în comparație cu destinul astrului nocturn îndrăgostit de terestra Cătălina. Încrezător în conștiința care se constituie prin sine însăși ca univers propriu, apt, așadar, să genereze visul poetic și estetica formei, Eminescu regăsește esența vieții, Tat
Eminescu, recitiri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4009_a_5334]
-
al său pariu divin, e un prestidigitator dialectic care face uz de tertipuri menite a arăta foloasele credinței (credința e un calmant împotriva stresului, un placebo alinindu-ne tensiunea, atît și nimic altceva), iar Anselm de Canterbury, cu al său argument ontologic privind perfecțiunea ființei divine, e un cleric viclean mînuitor de calambururi terne. Nici Hume sau Kant nu ies mai bine la judecata cărții, drept care, pustiind terenul gîndirii speculative de pînă la el, Dawkins nu se simte bine decît în prezența
Savonarola cu hram biologic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4010_a_5335]
-
aici, ultima vîrstă socială a poeziei a fost cea de după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu prestigiul Rezistenței, după care poezia a ieșit de pe scenă. Poate și pentru că atunci poezia a devenit mai greoaie, marcată de filozofie, o „poezie ontologică”, din anii 1950, apoi vorbim despre o poezie dominată de lingvistică, experimentală și, deci, „intranzitivă”. Ea e de fapt tranzitivă, dar într-un fel oblic, indirect. Ceea ce e interesant astăzi, este că poezia revine pe scenă, dar tocmai acolo unde
Interviu cu Dominique Viart by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/4124_a_5449]
-
virtuți într-una singură. Chiar dacă un cititor a umplut cu detalii cadrul unei povești nu înseamnă că încă a înțeles-o. El mai are nevoie de semnificații psihologice sau morale, care nu vin pe calea completării. „Completarea e o operație ontologică sau,mai curînd epistemică; interpretarea una semantică. Firește, în măsura în care completările diferă, interpretările nu coincid. Completarea lacunelor e o condiție necesară a interpretării, dar rămîne de regulă în afara ei.“ (p. 175) În tratatul Periphyseon, Scottus Eriugena afirmă că interpretarea Bibliei e
Cauda pavonis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4142_a_5467]
-
acelea de suprafață, articulațiile dereglate, valorile au încetat să funcționeze, iar masca s-a substituit definitiv chipului real. Actorii spectacolului existențial au aerul unor cabotini care mimează doar trăirea, gesticulează inautentic, fără a-și asuma spontaneitatea ca normă a substanței ontologice. Și în poemul Hau hau procedeele predilecte întrebuințate de autor sunt parabola, înscenarea alegorică, ironia și reflexul parodic, toate aceste modalități având darul de a transpune realul în regimul ficțiunii cu substrat etic, în registrul urgenței și al nevoii de
Calitatea de martor by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4096_a_5421]
-
celelalte particule. Acestor săgeți li se spune bosoni, iar existența lor e tot atît de reală ca a cuarcilor sau a eterului, în sensul că sunt concepte fictive la care fizicienii recurg atunci cînd îi apucă disperarea. Bosonul e argumentul ontologic în varianta cosmologiei contemporane, e ideea lucrului în sine după calapodul tehnicii de azi. Peste un deceniu, probabil, că bosonul va deveni o relicvă la care teoreticienii vor strîmba din nas ca în fața unei scorneli desuete. În fine, Feynman, a
Pia fraus by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4052_a_5377]
-
provocării lui Sebastian, care îl travestise foarte transparent într-unul din personaje, și se identifică în Ghiță Blidaru. Aici e unul dintre amănuntele importante care au trecut neobservate: Nae scrie prefața din perspectiva naratorului Ghiță. Perfect în acord cu statutul ontologic ambiguu al romanului, Nae Ionescu apelează la un truc care îl transformă într-un personaj al lui Mihail Sebastian. Nae Ionescu recunoaște (în ambele sensuri: identifică și acceptă) codul cărții. Prefața este deci scrisă din perspectiva lui Ghiță Blidaru, care
Corozivitatea interogației by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3947_a_5272]