645 matches
-
concepută ca introducere la o operă, la unoratoriu, la o suită instrumentală etc. sau ca o lucrare independentă, dintr-o singură parte, având la bază un program. Uneori poate fi alcătuită și din trei părți. Uvertura a apărut ca piesă orchestrală ce se cânta înaintea unei reprezentații de teatru muzical. Pentru a “deschide” drama, trebuia sugerată o ambianță propice ascultării atente a partiturii. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea materialul muzical este aproape independent de acela dezvoltat în
Uvertură () [Corola-website/Science/321087_a_322416]
-
se numește o compoziție muzicală de proporții mari pentru orchestră, având de obicei un conținut programatic, cu caracter narativ, liric sau dramatic, cu bază literară. Poemul simfonic este un gen orchestral, monopartit (alcătuit dintr-o singură parte), de obicei în formă liberă. Poemul simfonic este genul cel mai împlinit al muzicii programatice. A apărut în secolul al XIX-lea, datorită lui Franz Liszt, a cărui lucrare "Ce se aude de pe munte
Poem simfonic () [Corola-website/Science/321104_a_322433]
-
Haydn a compus 68 de cvartete pentru coarde. Începând cu Haydn cvartetul pentru coarde a devenit prestigios și este considerat un adevărat test al artei compozitorului. Aceasta se datorează faptului că paleta de sunete este mai restrânsă decât în muzica orchestrală. Cvartetul de coarde a înflorit în perioada clasică, Mozart, Beethoven și Schubert compunând serii celebre de cvartete. O avut loc o ușoară încetinire a compunerii de cvartete de coarde în secolul al XIX-lea, în această perioadă compizitorii compuneau în
Cvartet de coarde () [Corola-website/Science/315430_a_316759]
-
Orchestrei Filarmonicii din Viena. Angajamentele sale ca muzician l-au condus spre orchestre precum: Orchestră Filarmonicii din Hamburg, Orchestră Simfonica Radio din Hamburg, spre Orchestră de Festival din Bayreuth și Orchestră Filarmonicii din Viena. În 30 de ani de activitate orchestrala, a interpretat sub baghetă lui Herbert von Karajan, Lorin Maazel, Claudio Abbado, Daniel Barenboim, Zubin Mehta, André Previn, Pierre Boulez, Georg Solti, James Levin, Seiji Ozawa, Riccardo Muți, Bernhart Haitink și Günter Wand. Ca membru fontador a făcut parte peste
Walter Hilgers () [Corola-website/Science/317474_a_318803]
-
este o melodie a formației The Beatles, ultima de pe albumul Sgt. Pepper's Lonely Hearts Club Band din 1967. Compoziție creditată cuplului Lennon/McCartney, melodia are segmente clar definite, compuse separat de către John Lennon și Paul McCartney, cu adiții orchestrale. Melodia a fost selectată de revista de specialitate Rolling Stone ca fiind cea mai bună melodie a formației The Beatles și a clasat-o pe locul 26 pe lista celor mai bune 500 de melodii vreodată. După lansare, versul "I
A Day in the Life () [Corola-website/Science/321398_a_322727]
-
îi lipsește ceva. Paul McCartney avea și el o scurtă compoziție (partea care începe cu „Woke up, fell out of bed”), care a fost legată de primul segment după porțiunea pe care producătorul George Martin a numit-o un „orgasm orchestral”. Lennon și McCartney își cântă părțile vocale ale compozițiilor proprii. După prima parte a melodiei, cea cântată de John Lennon, urmează o secțiune de tranziție de 24 de măsuri pentru care Paul McCartney a avut ideea să folosească o orchestră
A Day in the Life () [Corola-website/Science/321398_a_322727]
-
Cultural al Municipiului București - ArCuB, Primăria Sectorului 3 și Centrul Cultural Casa Artelor, Centrul Cultural European Sector 6 și alte organizații în cadrul evenimentelor oficiale emblematice. Orchestra Simfonică București a înregistrat două CD-uri. În premieră mondială, primul album conține creația orchestrală completă a compozitoarei franceze Mel Bonis. Lansat pe 23 Martie 2013 la Bruxelles CD-ul a fost produs la invitația casei de discuri belgiană “Chant de Linos” sub bagheta directorului artistic și dirijorului principal, Benoît Fromanger. Cel de-al doilea
Orchestra Simfonică București () [Corola-website/Science/325556_a_326885]
-
numele de Montresor. Această înregistrare a avut și tobe, deși nu a fost o operă reală. Hammill a lansat o versiune complet revizuită în 1999, fără tobe, dar adăugând o vioară și o chitară electrică, care au creat un sunet orchestral. El a revizuit, de asemenea, toate interpretările sale vocale. Long Beach Opera a montat o versiune a acestei opere în februarie 2013, la Warner Grand Theatre din San Pedro, Los Angeles. În 1984 compozitorul rus Nikita Koșkin a compus o
Prăbușirea Casei Usher () [Corola-website/Science/325832_a_327161]
-
fost un succes critic și, deși nu a intrat în topurile britanice, a avut succes pe coasta vestică a Statelor Unite, ducând la decizia formației de a susține un turneu de trei luni acolo. Lansat în 1975, albumul conceptual instrumental și orchestral "The Snow Goose" a fost inspirat după nuvela cu același nume a lui Paul Gallico. Acesta a fost primul lor album important și a adus formația în centrul atenției dar nu fără controverse. Gallico, care detesta fumatul, a crezut că
Camel (formație) () [Corola-website/Science/329526_a_330855]
-
înainte de a fi comisionat în 2011, cu scenariul scris de Jenifer Lee, și Chris Buck, cei doi din urmă fiind și regizorii animației. Christophe Beck, care a mai lucrat la animația Disney premiată „Paperman”, a fost angajat să compună coloana orchestrală a filmului, în timp ce scriitorii de piese muzicale, soțul și soția Robert Lopez și Kristen Anderson-Lopez au schițat melodiile. Filmul a câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun film de animație și Cea mai bună melodie originală „Let it Go” interpretată
Regatul de gheață (film) () [Corola-website/Science/329609_a_330938]
-
un preview după melodiile înregistrate în film, și compozițiile muzicale care au fost diferite de scenele finale tăiate la montaj, înregistrări ale planului nefolosit în montajul filmului, nicioadată introduse în peliculă, și instrumentalurile după principalele melodii din film. Pentru compoziția orchestrală a filmului, compozitorul Christophe Beck a adus un omagiu, pentru Norvegia-decoruri inspirate, trimiteri la instrumentele regionale precum celebrul corn de vânătoare și tehnici vocale cum ar fi cea numită "kulning", o chemare tradițională a turmelor de oi. După un articol
Regatul de gheață (film) () [Corola-website/Science/329609_a_330938]
-
Granville Bantock (1868-1946) În 1907 prima lui „Suita englezească” a atras atenția lui Henry J. Wood, care a interpretat-o la banchetele din Londra. A fost un succes extraordinar, iar Brian a obținut un editor și interpretări pentru următoarele lucrări orchestrale. De ce el nu a reușit să-și păstreze succesul este o problemă de discutat, dar probabil se datorează timidității cu străinii și lipsa de încredere în sine. Orice ar fi fost, ofertele pentru interpretări au scăzut considerabil.
Havergal Brian () [Corola-website/Science/329668_a_330997]
-
conflicts at La Scală between musical director and principal conductor Muți and general manager Carlo Fontana. Muți was named conductor of the Chicago Symphony Orchestră în 2010. During the Chicago Blackhawks' run to the 2013 Stanley Cup, Muți created an orchestral version of the Blackhawks' goal song, "Chelsea Dagger". În a YouTube video posted on the CSO's official channel, Muți led the CSO while wearing a customized #19 Blackhawks sweater—a tribute to Blackhawks captain Jonathan Toews, who wears #19
Riccardo Muti () [Corola-website/Science/329743_a_331072]
-
pe Ninette înapoi la forma umană. Complotiștii sunt condamnați la moarte dar Fata Morgana îi ajută să evadeze printr-o trapă iar operă se încheie cu toți omagiindu-l pe Prinț și pe mireasa sa. Prokofiev a aranjat o suită orchestrală a muzicii din operă pentru a fi interpretată în sălile de concert (Op. 33bis). Suita durează între 15 și 20 de minute și este alcătuită din șase părți: Prokofiev a aranjat marșul și scherzo-ul pentru pian solo, publicat drept
Dragostea celor trei portocale () [Corola-website/Science/329894_a_331223]
-
nu a mai avut loc. Prima interpretare a operei a avut loc abia în 1929 după ce a fost intens revizuită în 1927 la Théâtre Royal de la Monnaie din Brussels. Prokofiev a adaptat o parte din muzica operei într-o suită orchestrală în 1931. Opera Bolșoi a interpretat opera la Metropolitan Opera din New York în 1975 dar Metropolitan a pus pe scenă propria producție în martie 2001. Versiunea originală a operei a fost jucată în 2001 la Teatrul Bolșoi în Moscova sub
Jucătorul (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329896_a_331225]
-
și îl întrabă dacă el chiar o iubește. Când Alexei îi dă banii ea îi aruncă în fața lui și pleacă. Opera se încheie cu Alexei singur în cameră, amintindu-și obsesiv succesul său în cazino. Prokofiev a produs o suită orchestrală din operă în 1931. Cele patru portrete sunt Alexei, Babulenka, Generalul și Polina. Deznodământul nu este reprezentat de finalul operei ci de succesul lui Alexei din cazino. Deoarece "Jucătorul" nu a fost o operă cu număr opus, niciun personaj nu
Jucătorul (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329896_a_331225]
-
cvartetul Timișoara și-a încetat activitatea, datorită plecării temporare în Italia, a Alexandrei Guțu. Orchestra de cameră a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara exista deja în anul 1976, când Ioan Fernbach a fost angajat la Filarmonică. Așa cum mărturisește el însuși, corpul orchestral al Filarmonicii era constituit numai din instrumentiști tineri, ceea ce făcut posibilă promovarea sa rapidă pe postul de concert-maestru al orchestrei de cameră și apoi, al orchestrei mari a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara, la vârsta de numai 29 de ani, menținându
Ioan Fernbach () [Corola-website/Science/329931_a_331260]
-
Compozitorul Georges Auric chiar a numit lucrarea "Mendelssohniană". Premiera sovietică merită menționată deoarece a avut loc la doar trei zile după premiera pariziană interpretată de Nathan Milstein și Vladimir Horowitz (ambii în vârstă de 19 ani). Horrowitz a interpretat partea orchestrală la pian. Mai târziu Milstein a scris în memoriile sale, "Din Rusia spre Vest", " Cred că dacă ai un pianist mare precum Horrowitz interpretând cu tine, nu mai ai nevoie de orchestră". În cadrul aceluiași concert Milstein și Horrowitz au interpretat
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
devenit „copil de trupă”. Talentul său a devenit repede evident și, la vârsta de 10 ani, a fost trecut la fanfara militară a Regimentului de Vânători de Munte Brașov (1919), unde capată o solidă pregătire teoretica muzicală (teorie, solfegii, armonie orchestrală) și unde începe să cânte la clarinet, instrument de care nu s-a mai despărțit toată viața. În anul 1931 a fost încorporat și a fost repartizat la fanfara militară a Regimentului de Gardă cu gradul de sergent. În perioada
Traian Lăscuț-Făgărășanu () [Corola-website/Science/328248_a_329577]
-
a compozitorului american George Gershwin. Compus în perioada iulie-septembrie 1925, a avut premiera 3 decembrie 1925 la Carnegie Hall din New York în interpretarea Orchestrei Simfonice din New York sub bagheta dirijorului Walter Damrosch, cu Gershwin la pian. Ca și celelalte lucrări orchestrale ale lui Gershwin, în concertul pentru pian sunt prezente influențele muzicii jazz. Damrosch a fost prezent în data de 12 februarie 1924 la concertul aranjat și dirijat de Paul Whiterman la Aeolian Hall din New York întitulat "An Experiment in Modern
Concertul pentru pian (Gershwin) () [Corola-website/Science/328341_a_329670]
-
percuție (tobă mică, tobă mare, glockenspiel, xilofon, talgere, trianglu și gong), coarde și pian solo. Concertul este structurat în formă clasică de trei părți: Prima parte debutează cu lovituri de timpan și este introdusă materialul tematic principal. După o introducere orchestrală intră pianul cu o secțiune solo ce introduce o nouă melodie ce va prezentă în întreaga primă parte. De aici muzica alternează în secțiuni contrastante de grandiositate și delicatețe. Climaxul este atins în "Grandioso" în care orchestra preia melodia pianului
Concertul pentru pian (Gershwin) () [Corola-website/Science/328341_a_329670]
-
de a finaliza concertul. A fost recuperat de la reședința lui Dvořák în 1925. Hanuš Wihan, printre alții, au comandat de mai multe ori un concert pentru violoncel dar Dvořák a refuzat de fiecare dată, declarând că violoncelul este un instrument orchestral bun dar total insuficient pentru un concert solo. Într-o scrisoare adresată unui prieten, Dvořák a scris că el însuși este poate cel mai surprins de decizia sa de a compune un concert pentru violoncel, în ciuda numeroaselor sale ezitări. Dvořák
Concertul pentru violoncel (Dvořák) () [Corola-website/Science/330022_a_331351]
-
muzică. Deși compunea muzică și scria articole de critică muzicală în timpul său liber, Cui s-a dovedit a fi un compozitor prolific. Debutul său „public” ca și compozitor a avut loc în 1859 când a fost interpretat Scherzo-ul său orchestral, Op. 1, sub bagheta lui Anton Rubinstein. În 1869 a avut loc premiera primei opere a lui Cui, "William Ratcliff" (după tragedia lui Heinrich Heine), dar nu a avut succes, parțial datorită scrierilor sale dure din critica muzicală. Cu excepția uneia
Cezar Antonovici Cui () [Corola-website/Science/330185_a_331514]
-
celor cinci”, Cui nu a compus simfonii și poeme simfonice. De departe cele mai numeroase lucrări ale lui Cui sunt cântecele artistice care includ câteva duete și numeroase cântece pentru copii. Câteva dintre cântecele sale sunt disponibile și cu acompaniament orchestral, cum ar fi "Bolero" Op. 17, care a fost dedicat cântăreței Marcella Sembrich. Printre cântecele sale artistice se numără „Statuia din Țarskoie Selo” („"Царско-сельская статyя"”) și „Scrisoarea arsă," („"Сожжённое письмо"”), ambele inspirate după poemele celui mai apreciat poet al lui
Cezar Antonovici Cui () [Corola-website/Science/330185_a_331514]
-
Сожжённое письмо"”), ambele inspirate după poemele celui mai apreciat poet al lui Cui, Alexandr Pușkin. În plus, Cui a compus numeroase lucrări pentru pian și pentru ansambluri de cameră (inclusiv trei cvartete de coarde), numeroase lucrări corale și câteva lucrări orchestrale, dar cele mai importante lucrări ale sale sunt operele, 15 la număr și de proporții variate.
Cezar Antonovici Cui () [Corola-website/Science/330185_a_331514]