2,438 matches
-
vreme. Parcă-mi croiam singur drum printr-un manuscris mutilat. Căpătăm impresia unei vieți care reprezenta o luptă cruntă cu tot soiul de dificultăți; dar mi-am dat seama că multe lucruri care majorității oamenilor li s-ar fi părut oribile, pe el de fapt nu-l afectau câtuși de puțin. Strickland se deosebea de majoritatea englezilor prin indiferența totală față de comodități și confort. Nu-l supăra că trebuie să stea mereu într-o cămăruță mizerabilă. Nu simțea nevoia să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cedându-i, ea a simțit un fel de triumf asupra lui Dirk Stroeve, pentru că bietul olandez îi venise în ajutor când era ea la pământ, mi-a deschis calea multor bănuieli întunecate. Sper că nu erau adevărate. Îmi păreau prea oribile. Dar parcă cine poate să sondeze străfundurile subtile ale inimii omenești? Fără îndoială nici cei care se așteaptă doar la sentimente elegante și emoții normale. Când Blanche a văzut că, afară de momentele pasionate, Strickland rămâne detașat, departe de ea, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
francez sau negri de pe un vas american care transportă mărfuri și călători. Ziua, strada e pur și simplu sordidă, dar seara, fiind luminată de lămpile din căsuțele acelea, are o frumusețe sinistră. Poftele hidoase care îmbâcsesc aerul sunt apăsătoare și oribile și totuși e ceva misterios în priveliștea respectivă. Ceva care te obsedează și te tulbură. Simți nu știu ce forță primitivă respingătoare și fascinantă totodată. Aici, orice decență a civilizației e măturată din cale și ai senzația că oamenii sunt puși față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
descrii în cuvinte ce emoție tulburătoare îți provocau. Erau nuanțe sumbre de albastru, opace ca un bol sculptat cu multă finețe în lapis lazuli și totuși cu un lustru fremătător care sugera palpitațiile unei vieți misterioase; și erau nuanțe vineții, oribile, ca pielea crudă și intrată în putrefacție, și totuși cu o pasiune strălucitoare și senzuală care amintea vag de imperiul roman al lui Elagabal; erau și nuanțe roșii stridente ca fructele de ilice - îți aminteau de Crăciunul din Anglia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
că simbolizează sărăcia ordinului nostru... Vino cu noi, repetă el pentru a treia oară. În lumina slabă a lunii, cicatricea Îi ieșea În evidență ca un semn diabolic pe umbra feței. - Ca să Îmi plec spinarea și să-l ador pe oribilul Baphomet, zeul imund cu două capete? Îmi aduc bine aminte elogiul pe care i l-ai făcut lui Ianus, celălalt simbol al vostru. Demonul dublu pe care-l purtați adânc În inimă, până Într-acolo Încât Îl sculptați la prora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de soldați trecură pe lângă el, ignorându-l. Comentau surescitați cele Întâmplate, ca niște tovarăși de vânătoare ce se Întorc de la o partidă. Întunecat, Dante se așezase pe o veche piatră romană ca să Își tragă sufletul și, Între timp, asculta replicile oribile și fanfaronadele plebeilor, bucuroși nevoie mare de masacrul comis. În preajmă mai rămânea doar agitația unor vigiles de cartier, care veniseră cu găleți și cu pompe, spre a Împiedica flăcările să se Întindă până la casele Învecinate. După ce Își trase sufletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Câteodată iau masa cu ei. Am luat obiceiul ca, în fiecare dimineață, să urc în vârful colinei. Este acolo o pajiște mare de unde poți vedea întregul orizont. Tu ești acolo jos, dragostea mea. Se văd trâmbe de fum și explozii oribile. Rămân acolo cât pot de mult, până când nu-mi mai simt nici picioarele, nici mâinile, atât este de ger, dar vreau să-ți împărtășesc o parte din suferințe. Dragostea mea, bietul de tine... Cât timp va mai dura? Te îmbrățișez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
a zis să aștept până la cinci jumate. Prindem sania până nu ajunge la clubul Minnehaha, Amory. Echilibrul precar al lui Amory s-a prăbușit complet. Și-a imaginat grupul vesel zburând În sunet de clopoței pe străzi troienite, apariția limuzinei, oribila coborâre publică din ea a Myrei și a lui, În fața a șaizeci de ochi mustrători, scuzele pe care și le va cere - de data asta reale. A oftat tare. — Ce-i? s-a interesat Myra. — Nimic. Căscam și eu. Sigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sunt Înțeleasă. Amory a fost foarte mișcat. A luat-o pe mama sa pe după cap și și-a frecat ușor tâmpla de umărul ei. — Sărmană Beatrice... Sărmană Beatrice! — Povestește-mi despre tine, Amory. Și pentru tine au fost doi ani oribili? Amory s-a gândit dacă să mintă și a hotărât că mai bine nu. — Nu, Beatrice, ai mei au fost plăcuți. M-am adaptat la spiritul burghez. Am devenit convențional. El Însuși a fost surprins auzindu-se ce spune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai avem suficienți bani pentru toate dacă ne ferim de extravaganțe. Ai grijă de tine, dragule, și străduiește-te să-mi scrii cel puțin o dată pe săptămână, pentru că, dacă nu primesc nimic de la tine, Îmi imaginez tot felul de lucruri oribile. Cu afecțiune, Mama PRIMA APARIȚIE A TERMENULUI „PERSONAJ“ Monsignor Darcy l-a invitat pe Amory să petreacă o săptămână, de Crăciun, la palatul Stuart de pe râul Hudson, unde au purtat conversații enorme În fața șemineului. Monsignor era cu o idee mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Babelului de zgomote și a fețelor sulemenite, o greață a pus brusc stăpânire pe Amory. — Pentru Dumnezeu, hai să ne Întoarcem! Să scăpăm de... de locul ăsta cumplit. Sloane i-a aruncat o privire uimită. — Cum adică? — Strada asta... e oribilă! Haide! Hai să ne Întoarcem pe bulevard! — Vrei cumva să zici, a spus Încăpățânat Sloane, că fiindcă ai suferit de o indigestie care te-a făcut să te porți ca un nebun azi-noapte, nu vrei să mai calci niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
-l iubesc, pe care-l voi iubi vreodată. AMORY (iute:) Rosalind, hai să ne căsătorim luna viitoare. ROSALIND: Nu se poate. AMORY: De ce nu? ROSALIND: O, nu se poate. Aș fi un fel de squaw a ta, În cine știe ce cotlon oribil. AMORY: Am avea În total două sute șaptezeci și cinci de dolari pe lună. ROSALIND: Iubitule, de obicei nici nu-mi fac coafura... AMORY: Ți-o fac eu. ROSALIND (Între râset și suspin): Mulțumesc! AMORY: Rosalind, nu se poate să te gândești să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a cărei semnificație Îl impresionase cândva: un tânăr bine Îmbrăcat, privind afară de la fereastra unui club de pe Fifth Avenue și spunându-i ceva tovarășului său, cu o Înfățișare de profund dezgust. Probabil, se gândise Amory, ceea ce spusese era: „Dumnezeule! Ce oribili sunt oamenii!“ Amory nu se gândise niciodată În viață la săraci. Și-a spus cinic că era complet lipsit de simpatie omenească față de ei. La astfel de oameni O. Henry găsise romantism, patos, iubire și moarte; Amory vedea doar bădărănie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În el, un educator al educatorilor, un consilier prezidențial: Amory știa că, În inima sa, omul acesta Își căutase reazem, la un preot al unei alte religii. Chiar Monsignor, care avea să devină cardinal, trecuse prin momente de stranie și oribilă nesiguranță, inexplicabile la o religie care explica până și necredința În termenii credinței proprii: dacă te Îndoiai de Satanei, o făceai fiindcă existența Satana voia să te Îndoiești de ea. Amory Îl văzuse pe Monsignor mergând În vizită acasă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a consumat alergând după bărbați În anii În care ar fi trebuit să se pregătească să-și educe odraslele, cu atât mai rău pentru copil. Însă el nu trebuie să fie proptit artificial cu bani, trimis la școlile alea particulare oribile tras târâș-grăpiș prin colegiu... La start, toți trebuie să fie egali. - Foarte bine, a zis omul cel mare, iar ochelarii lui negri n-au sugerat nici aprobare, nici dezaprobare. - În al doilea rând, aș introduce experimental patronarea de către guvern a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
heruvimul cu ochelari de soare. Dar lumea de afară nu-i așa. Individul... omul ăla este ultima... mă rog, este foarte josnic. Și-a făcut nevoile în parc, în văzul lumii, în fața mea și a unei mame! Are o geantă oribilă, pătată de ciment, și Dumnezeu mai știe ce. Iar în tramvai s-a descălțat și s-a scărpinat între degetele de la picior. Nu mai pot! Nu mai pot, nu mai vreau, nu mai pot! În astfel de situații - deși niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
să scoată un picior și să calce de probă undeva, dar se scufundă mereu ca un rinocer prins în noroi. Imaginea asta a văzut‑o el o dată în Deșertul trăiește. În orice caz capul, în care s‑a încuibat viermele oribil al talentului literar, e deja afară, sus, și privește în depărtare, peste marea de chiloți vechi, nespălați, mobilă uzată, ziare făcute ferfeniță, cărți rufoase, cutii de detergent îngrămădite una peste alta, cratițe cu resturi de mâncare mucegăită, cratițe cu resturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
bună, fiindcă mă trag dintr‑o familie respectabilă de profesori. Scârbită, Anna se îndreaptă spre pian ca să uite de toate în imperiul sunetelor, ceea ce se și întâmplă, pentru că trebuie să se concentreze asupra muzicii. Tata spune că sunt niște sunete oribile. Dar Anna este preferata mamei, care are aceeași senisbilitate feminină, iar când Anna trece prin fața ei, mama îi dă, în joacă, o palmă peste fund, ceea ce o face pe Anna să clocotească de furie. Așa că tatăl și fiul se urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Rainer dacă după ce‑au terminat de mâncat ar vrea să facă o partidă de șah cu el. Rainer spune că da și chiar o să joace partida. La cină au avut pâine, parizer și salam picant. Plus cartofi într‑un sos oribil. Apoi se joacă partida de șah; invalidul emite tot felul de admonestări derutante, care bat apropouri la adresa stării mintale a lui Rainer sau în care este vorba fățiș despre aceasta. Rainer pierde fiindcă nu se poate concentra. Tata se bucură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de partea cealaltă a străzii. Am luat cina la același restaurant japonez la care ne duceam În fiecare seară, la câteva minute de mers pe jos de la hotel. Tofu servit rece costa patru dolari jumătate, iar un tendon cu gust oribil, de furnir ars, făcea chiar opt dolari, dar nu-mi dădeam prea bine seama dacă era scump sau ieftin, fiind prima mea vizită la New York. Monkey vorbea mult În timpul mesei. Discuția din seara asta avea ca temă necesitatea emancipării japonezilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Îmbrăcată cu ce avea ea mai bun din ceea ce-și putea permite, ceva ce o reprezenta. Mă aștepta la bar savurând un Ginlet. „Ce bei?“ am Întrebat-o. „Ginlet.“ Am comandat și eu la fel, dar avea un gust oribil. „E bun?“, la care ea mi-a răspuns, fâstâcindu-se, că nu-și dă seama prea bine. La drept vorbind, nici nu era nevoie să se fâstâcească ca să răspundă că nu știe. Probabil că În Nagano nu se găsea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
când am tras primul fum m-am strâmbat, dându-mi seama că uitasem, de fapt, cât de nasol e gustul țigărilor mentolate. Ea a chicotit când mi-a văzut neplăcerea evidentă. — O, stinge-o, omule, pentru Dumnezeu. Au un gust oribil. Nici eu nu știu de ce le fumez, zău că nu știu. Ia-ți una de-a dumitale, că altfel nu o să-ți câștig atenția în veci. — Mersi, i-am spus stingându-mi țigara într-o scrumieră de mărimea capacului de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
civilizată. Mulți criminali sadici descoperă că numai în mod ocazional ea dispare. Peter de exemplu. El era în aparență un bărbat atât de cumsecade, încât nimeni dintre cei care îl cunoșteau nu-l credea în stare de crime atât de oribile ca acelea pe care le-a comis. Scotoci din nou în servietă și, după ce șterse masa, așeză o carte albastră, subțire, între paharele noastre. — Această carte e scrisă de Carl Berg, un medic legist care a avut prilejul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fusta în sus și am început să trag de chiloții ei. — O, aș putea să spun o grămadă de povești ca asta, i-am spus pe un ton amenințător. Genu’ de povești pe care polițiștii le spun fiicelor lor. Povești oribile, care inspiră groază și care le dau fetelor genul de coșmaruri de care se pot bucura tații lor. Încetează, râse ea nervos, mă sperii. Sigură acum că lucrurile nu mergeau conform planului, se întinse cu disperare după chiloți, dar i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
că era nevoie să se reamintească asta. Ilustrația vorbea de la sine. Opt fete germane blonde, dezbrăcate, atârnau cu capul în jos, cu gâturile tăiate, iar sângele lor se vărsa într-o imensă farfurie de împărtășanie, care era ținută de o oribilă caricatură a unui evreu. — Interesant, nu crezi? zise el. — Streicher publică întotdeauna genul ăsta de prostii, i-am replicat. Nimeni nu le ia în serios. Illmann scutură din cap și își recuperă țigara: Nici nu spun că ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]