822 matches
-
Ciurcu, 1911. 101 dintre adevăratul Eminescu și cel care trăise în închipuirea mea... unde-i poezia?" Russu-Șirianu îl întîlnește în 1882. Și-l imaginase ca pe un "Făt-Frumos din basme". Cunoaște în schimb "un bărbat cu înfățișare neobișnuită, cu privirea ostenită, tristă și dreaptă, pâlpâind sub pleoape grele, vădit pretimpuriu îmbătrînit, cu umerii triști, puțin adus de spate, cu gura amară, stufită de o mustață neîngrijită, cu chipul palid brăzdat și barba uitată". Veronicăi îi spunea Nicuța, iar ea, lui - Titi
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
aproape... o auzeai peste tot... Văzutele toate si nevăzutele... Era înainte de Sf. Cuvioasă Paraschiva. Iorgu frânt de oboseală, abia venise acasă și se trânti în pat, așa îmbrăcat, cu fața în sus. Noaptea căzu repede... Gândurile năvăliră în mintea lui ostenită, ca niște năluce învălmășindui-o cu întrebări fără nicio noimă. - Există timpul?!... se întrebă el, și tot el își răspunse. Există!... Însăși răstimpul dintre naștere și moarte... Uite, că există!... Nici eu nu-s acum ca la naștere, și nici omul
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
moarte și dincolo de moarte. Dacă trupul este supus legilor eredității, sufletul este supus destinului, iar spiritul este supus legilor reîncarnării, a vieții pământești repetate. - Deci, spiritul este nemuritor... este nemuritor! Murmură Iorgu. Este supus legilor reîncarnării. Îi repetă încet mintea ostenită... a reîncarnării legilor, a reîncarnării vieții... a reîncarnării încarnării... a încarnării reîncarnării... a re... re... Și, astfel gândurile i se metamorfozau învălmășite în minte ostenindu-l... Pleoapele îi căzură grele ca plumbul și alunecă într- un somn adânc, adânc... până
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
În al șaptelea an de viață. Singurul lucru deosebit pe care mi l amintesc bine de atunci a fost vizita la noi a unui om mare. Casa noastră, situată pe ulița principală, având și camere multe, era deschisă oricărui drumeț ostenit și nu trecea zi În care să nu avem un musafir. Însă un oaspete de seamă nu ne-a fost dat să primim decât doar o dată. Iar acest eveniment unic s-a petrecut de nu cumva greșesc spre sfârșitul acelei
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
care Dumnezeu ne-o oferea ca o binecuvântare.” Cam la jumătatea drumului ce duce de la gara Câmpina la satul Mislea (unde se află Închisoarea omonimă), uneia dintre studentele arestate (Sica) i se făcu rău. Și, pentru că toate fetele erau prea ostenite și slăbite, clătinându-se În picioare, gardienii consimt să dea o scurtă pauză de odihnă. În vremea asta o bătrânică localnică, putând să se apropie de grupul, bizar pentru dânsa, oferi câteva nuci proaspete. Apoi, mirându-se, o Întrebă pe
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
bună și cea mai dreaptă, tinerii trebuie să se alinieze marșului triumfal spre gloria societății comuniste și nicidecum agenturilor retrograde care nu mai au nicio șansă...» Și așa mai departe... În sfârșit, și-a dat seama că eram atât de ostenite Încât cuvintele ei nu mai ajungeau la Înțelegerea noastră și s-a potolit.” Bine-ar fi fost ca Elena Tudor (alias Diri) să fi trăit până la sfârșitul veacului trecut ca să fi văzut falimentul total al comunismului În Europa. Cartea unui
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
luni. O locuință nespus de frumoasă, dar stranie. Avea ceva straniu, ce încă nu putea înțelege. Zilele se scurgeau îngrozitor de repede. Folosea timpul la maximum, dar era ostenit de avalanșa de senzații noi, de parfumuri, imagini, oameni... Într-o noapte, ostenit cum era, cu somnul profund și fără vise, se sculă din pat, intră în sala de baie, căută întrerupătorul și, pe întuneric, nimeri un buton, pe care-l apăsă. Se deschise o ușă! Buimac, avansă pe un culoar, curios cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
vitrine cu pantofi. Își aminti că trebuie să-și cumpere o pereche. Intră, alese, probă. În sfârșit cumpără o pereche ce i se potrivea. Plăti și ieși. Era mulțumit. Uitase pentru o jumătate de oră prin ceea ce trecea. Ajunse acasă ostenit, flămând și însetat. Își aminti de frigiderul de la intrare. Când îl deschise, găsi o sticlă de șampanie. Își puse un pahar și, fără să stea mult pe gânduri, mai bău un pahar. Stătea în picioare în fața mesei din chicinetă. Făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în viața oamenilor. Sunt bucuros de tot ce am făcut pentru ei. Va fi o realizare nesperată pentru toți. O deschidere către o viață mai bună pentru copiii și nepoții lor. Dar după această perioadă de mare agitație mă simt ostenit și am nevoie să fiu singur, să fiu liniștit, să pot să scriu. Dorința aceasta de a scrie este atât de puternică... Cred că i-am produs Cameliei destule neajunsuri de-a lungul anilor. Mai ales cu plecările mele inopinate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
industriale. Săptămânal, la magazia de produse agricole din stația CFR, erau garate vagoane aduse din Jos, încărcate cu cereale, făină și tărâțe, pe care le descărcam de marfă tocmai noi, cei ce locuiam în apropierea gării. Pe lângă faptul că isprăveam osteniți și prăfuiți din cap până-n picioare, eram plătiți la Sfântu-Așteaptă, dar era plăcută atmosfera de clacă și de hârjoană, pe fondul căreia, în momente de slăbiciune ale achizitorilor, noi palmam și doseam câte un sac sau doi, de căciulă, căci
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
mine ar face sau nu lumea mai bună ar fi o pură chestiune de noroc chior și nimic mai mult. Am răspuns cinstit la întrebare? l-am întrebat. — Da, îți mulțumesc, zise el. — Categorisiți-mă ca nazist, i-am spus ostenit. Apucați-vă imediat. Spânzurați-mă, dacă credeți că asta ar duce la ridicarea nivelului general de moralitate. Viața asta nu-i nici o scofală. N-am nici un fel de planuri după acest război. — Vreau doar să înțelegi cât de puțin putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cu mine cînd ajungem acasă! o amenință George și face apoi cu ochiul lui Mihai, după care pleacă grăbit la vale, spre șosea. Tamara se apropie de găleată și ia mereu apă cu pumnul, să-și spele fața. Pînă cînd, ostenită, renunță și ridică privirea. Te-ai convins? îl întreabă pe Mihai, care stă alături tăcut. De ce? Că lumea-i plină de tîmpiți! îi răspunde Tamara cu ciudă, parcă l-ar pălmui. Depinde unde începe și sfîrșește lumea, oftează Mihai. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
cu pieptul de-o stîncă, dar nu și-ar încleșta degetele în perna de mușchi jilav. Ar înălța brațele spre cer. Și-ar strînge pumnii... Liliana își îndreaptă spatele. Palmele ei părăsesc stînca iar brațele i se întind în jos ostenite. Cînd trece pe lîngă Mihai, are în ea ceva de om învins. Ajunsă la teleferic, se precipită să urce singură în primul scaun. Mihai fuge și reușește s-o oprească în ultimul moment, gata să cadă amîndoi de pe rampa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
gesturi și-n glas ceva de bacantă. Trăise totul ca într-un ritual dinaintea jertfei; părea că simte momentul sublim al iubirii continuu, fară oprire, chiar și după ce Mihai s-a topit în trupul ei, lunecînd apoi amîndoi în jos, osteniți, să poată să stea rezemați cu spatele de piata pe care s-au iubit, mai frumos și mai furtunos ca niciodată. ...Apoi izbucnirea Lilianei la auzul acordurilor din Sonata lunii... Iar acum vocea ei stranie și privirea tulbure, de miel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
întreagă o veste de la tine. Tonul tău devine aspru, și nu-mi place. Scuză-mă! Bine... Tensiunea între cei doi s-a redus la zero. Privirile amîndurora stau plecate spre paharele golite, lăsate pe marginea mesei mici, așezate între fotolii. Ostenite, brațele lor se sprijină cu palmele desfăcute pe genunchi. Din camera alăturată, rîsetele copiilor se aud tot mai tare, anume parcă să împrăștie tăcerea așternută. Un gest cît de mic al lui Mihai, prin care împinge paharul mai spre centrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
dosarele cu totul și le-a fărîmițat, aruncîndu-le în veceu. Se ridica alene și recitește ce-a scris; trebuie sa fie mai explicit, să se înțeleagă că asta s-a întîmplat demult, în "obsedantul deceniu" că se poartă! Iar cînd, ostenit, se afundă în scaun și privește spre masa plină cu paginile manuscrisului, își mîngîie îndelung barba, și oftează mulțumit. După doar nouă zile de ședere aici la Sînzieni, e sigur că va cîștiga pariul cu sine însuși: cartea e gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
încă mai clocotește în el și nu se crede în stare să-și taie un deget, ca unul dintre personajele lui Tolstoi, dacă l-ar vizita aici o femeie tînără, frumoasă și plină de temperament. Poate la senectute, cu trupul ostenit și spiritul potolit în trăiri superioare da! Acum nu!, nu poate lua de bun pasajul din Evanghelia lui Matei, care strigă împotriva păcatului. Și cu toate acestea, regretă că a trebuit să-i dea telefon lui Doris. Voia s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
nou... Cheamă asistenta... Sînt aici, apare imediat femeia în alb. Dom' doctor vă așteaptă, șoptește lui Mihai și se apleacă să tragă de sub pat ligheanul de tablă. Ochii celor doi prieteni se mai întîlnesc o clipă. Ai bolnavului se închid osteniți, apoi obrazul i se întoarce spre perete. Cu bine, Dinule! șoptește Mihai și iese prin deschizătura draperiilor. Afară, lipită de tocul ușii, Doris stă cu fața ridicată spre tavan, ținînd ochii închiși iar buza de jos și-o mușcă puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
vrea s-o trîntească în zăpadă, să continue jocul, dar se abține. Unul dintre ei ar fi trebuit să spună: stai, că ne văd copiii... au renunțat însă amîndoi în aceeași clipă. Brațele lor au căzut brusc pe lîngă corp, ostenite. Dacă era și Ana, vă invitam la un pahar de vin fiert. George e plecat la București. Nu, Tamara! Să nu convertim povestea noastră într-un fragment de sindrofie anostă. Săniuța vine din nou, purtîndu-le pe cele două fetițe. Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ai venit prima oară în oraș, parcă ți-am mai spus... Mihai s-a rezemat de tocul ușii, așteptînd să-și mai potolească durerea de cap ce l-a cuprins. De ce-mi spui toate astea acum? a întrebat el ostenit. Așa. De obicei, femeile frumoase sînt ținta unor bîrfe de tot felul. Nici Teona nu a scăpat de asta. N-o cunoșteam, dar mi-o închipuiam în fel și chip. Abia după ce-am cunoscut-o pe musafira aceea, astă-vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
lăsîndu-se urmăriți cu și mai mare necumpătare de cătră aprinzăcioșii latini; dar după o fugă de vro două mile, se-ntoarseră repede, se reculeseră și ademeniră pre nesocotiții cavaleri, greu împlătoșați, alergând pe cai grei ce-și pierduseră sufletul și osteniți, și-i atraseră tocmai în locul unde li se pusese cursa. De aci izbucni Ioannițiu; un nuor negru și greu de dușmani învăluie din toate părțile pe vitejii cavaleri, carii nici se pot desfășura spre luptă formală, nici pot căuta scăparea
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
contopeau Într-o Îmbrățișare În care li se muiau picioarele și nu-și mai simțeau mușchii și nervii, dispăreau cu totul În acea clipă care parcă aparținea trecutului și totuși Învăluia stăruitor Întreaga iubire a celor cincisprezece ani. Se Întorceau osteniți, fără să-și dea seama cît durase beția lor, el privind spre capătul coridorului care dădea spre chiparoși, ea privind spre ușa din capătul scării și, deodată, se dădu Înapoi Îmbrîncindu-l. Julius se ascunsese, dar acum era prea tîrziu, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
o orbi ca de obicei, odată s-a gîndit să le ceară să pună perdele la fereastra asta, pe urmă găsise singură soluția, punînd ziare În timp ce lucra, dar acum n-avea destulă putere, ba mai mult, era de-a dreptul ostenită ca să mai prindă ziare la geamuri, era de ajuns să se așeze cu spatele la fereastră cît timp călca. Apa era aici, la un capăt al scîndurii de călcat; clipi ca să-și aducă aminte că ieri umpluse vasul, dar i se șterse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ea stătea lîngă fereastră și se uita din cînd În cînd, deschizînd și Închizînd mereu ochii... Picături grele de sudoare se prelingeau pe părul lung și negru al Armindei, udînd, În cădere, mătasea albă a cămășii. Ea le vedea, era ostenită; Își ștergea atunci palmele de rochia neagră și apăsa din nou fierul. Începuse să obosească, soarele asfințea, și ea Își ațintea privirile la el din ce În ce mai des, dar nu vedea nimic; umezi mîneca unei cămăși, se lăsă orbită de soare, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
ca să-l strivească“: o semi-remorcă e de ajuns ca să-l ucidă. Dar dacă semiremorca l-ar strivi, omul ar fi Încă și mai nobil decît ceea ce Îl ucide, deoarece el știe că moare; semiremorca habar n-are. CÎnd se simțea ostenit, tata oprea mașina de 2 CP pe banda de refugiu a Autobahn-ului și dormeam În mașină. Eu mă instalam pe bancheta din spate. Nu aveam destui bani ca să mergem la hotel. În zori, primele camioane de mare tonaj care treceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]