695 matches
-
își urmau drumul. În jurul lor vânturile se întețiră un timp, ducând cu ele particule care se loveau de căști. Tic, tic... dați-ne voie... flic, poc... dați-ne voie înăuntru, înăuntru... Dallas se scutură. Tăcerea, pustietatea acoperită de giulgiul norilor, pâcla portocalie, toate acestea începeau să-l scoată din minți. ― E-aproape, îi preveni Lambert. (Departe, la bordul navei, Ash fu imediat informat, prin instrumentele conectate cu părțile vitale ale celor trei exploratori, de creșterea rapidă a pulsului lor.) Foarte aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
că am deviat. Cât, până la Pământ? Ea își turnă cafea, se lăsă într-un fotoliu și zise eu o expresie întristată: ― Zece luni. ― Dumnezeule! Ripley se uită în fundul paharului. Norii albăstrui și iarba grasă și plaja pieiră într-o îndepărtată pâclă decolorată. Zece luni în hipersomn sau o lună e totuna, bineînțeles. Dar nu putea să nu se gândească la timpul real. Ripley ar fi preferat să fi auzit măcar șase luni, nu acest năucitor zece luni. Muzica intercomului trecu precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
uneori ca o haită de lupi, acoperind zgomotul valurilor. CÎnd se domolește, marea rămîne totuși friguroasă și ostilă. E Îngălbenită de alge putrede și nu cere ochi care s-o privească. Deasupra ei, ploaia din timpul nopții a lăsat o pîclă fumegoasă care face dimineața să semene cu un chiparos posomorit și sensibil. Dar peticele de zăpadă au dispărut pe fîșia Îngustă de nisip unde Își trag pescarii bărcile. Încerc să-mi imaginez cum va arăta totul sub soarele arzător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
ele lung și aud chiotele argonauților din clipa plecării corăbiei noastre legendare. O, dacă aș fi lîngă mine cel de-atunci, să-i strig În urechi În timp ce chiotele n-au Încetat Încă și zidurile cetății nu s-au acoperit de pîclă: Iason, LÎna de aur este În mîinile tale! Si dacă vrei totuși să pleci, pentru că sîngele clocotește În tine, măcar nu te grăbi să transformi speranța În amintire! Nu zori corabia! Și ferește-te să confunzi iubirea cu crima! Amintirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
-mi spun: da, eu am avut această aventură, nu mi-a povestit-o nimeni...) ...Pentru acest bătrîn care-și amintește, memoria e un izvor monoton care murmură aceeași poveste. Și marea e aceeași... SÎnt ore cînd țărmul se pierde În pîcla apei, dar el Îl simte ca și atunci, iar vîntul care ridică valuri Îi umezește ochii, În timp ce pronunță numele Colchidei ca un cuvînt taumaturgic Împotriva unei mări goale, În ziua cînd nu l-ar mai pronunța, ar muri uitîndu-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
îl recunoscu, începu, parcă, să se zorească. Se grăbea, da, grozav se mai grăbea. Dintr-odată, începu să se grăbească, năuc, și iar se opri. Concediu, dada, era în concediu, dar unde s-o pornești în sezonul incert, acum e pâclă roz și peste o oră zăduf și peste alte trei șuieră cu rafale de gheață. La Antonel, la Toni, dada, la doctorul Marga... între semenii noștri zurlii se găsește totdeauna ceva să-mi pună sângele în mișcare. La Marga, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Să îngâne-n vreme rugul/ alte-amurguri vin la rând". George Bacovia a resimțit spaima existențială până la delir și nebunie în fața unei lumi a singurătății, a agoniei și a morții, abandonată de destin într-un peisaj haotic dezolant, răvășit de ploaie, pâclă, ninsoare, sânge, sicrie, corbi, vaiete, lupi urlând, și în care se simte străin, incapabil să-și îndure viața, de unde strigătul: "Și tare-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
iubitule, mă dăruiesc ofrandă, toamnei. Pe ea să o rogi de câteva zboruri în doi. Frunzărind speranțele de pe alei. Retrospecțiune Ruinele îmi dau senzația de rece; miroase a carne moartă ca după un război. liniștea sinistră coboară peste noapte, prin pâcle de ceață dansează diavolii în cercuri invitându-l pe Faust sasiste la sărbătoarea lor. Este noaptea Valpurgiei și liliecii zboară dezordonați spre o anumită țintă. Pășesc în tunelul timpului ca și cum m-aș întoarce la începuturi când liniștea era spartă de
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
trăgându-l pe pilot în mină și dispărură fără să mai audă urarea abia murmurată a paznicului: Noroc bun! Paznicul nu apucă să se întoarcă în baracă. Un miros de vechi îi întoarse privirea. Cu greu desluși întrupându-se din pâclă o șleahtă de soldați mizeri, cu însemnele naziste pe vestoanele decolorate. În spatele lor, o bubuitură îi făcură să se lipească de pământul înghețat. Câțiva mutilați se opriră cu mâinile ridicate în fața soldaților. Se auziră câteva focuri de avertisment în aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cu mine și ceea ce se Întâmpla În jurul meu. Îmi plăcea singurătatea, o savuram ca pe-o delicatesă, mă foloseam de ea, mi se părea că-mi dă forță și liniște. Noaptea adormeam cu imaginea orașului meu drag În minte, până când pâcla grea a visului cobora Încet În creier și În trup. Dimineața, când mă trezeam, Îi auzeam prin preajmă pe bunici, ca pe niște păsări cântătoare ce fâlfâie tot timpul din aripi. Acest fâlfâit se repeta ritmic și-mi dădea Întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
dându-și duhul, să rămână În pană. Dimpotrivă, ca un câine credincios, de două ori pe zi ducea și aducea oameni cale de aproape 50 de kilometri. Cu timpul, bunica se Împuținase la trup și, peste vederea ei coborâse o pâclă care o supăra, dar căreia părea că nu-i dă importanță...,, -Of, iar ai inventat o istorioară ! Trebuie să fiu atent, să nu mă foesc, să nu tușesc, să nu-mi fie foame, să nu-mi fie sete. Te pomenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
răcoare, ascultă vântoasa cum sughite în gânduri, e o iarnă pe cinste, cascada ninsorii astupă gâtlejul, privirea e bocnă, trosnește, se frânge, cade-n cristale reci între noi. unde te încumeți pe albul acesta osos? niciunde nu-i soare, doar pâclă, perete sticlos, nici cer, nici pământ, glaciala lumină în cuptoare stinse dospește, se umflă, lucește ca un solz uriaș într-o rază de lună. obosiți de alcoolul din alb, din străvezimea arterelor cositorite, unul spre altul suflăm aburii ce ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
urmă, de data asta pe drum. E cineva acolo? întrebă el. Abia își auzi vocea, din gâtlej ieșindu-i doar un sunet slab. Își drese glasul și strigă din nou în întuneric: Cine-i acolo? Nu primi nici un răspuns, din pâcla deasă nu răzbătea nici un zgomot. Acum nu mai auzea sunetul pașilor de mai devreme, se părea că e singur. Costi se mai liniști, totul părea a fi în ordine dacă n-ar fi fost senzația că era privit. Prostii, cine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sus. Deschise ochii și îndrăzni să privească printre degete. Întunericul nu mai era atât de intens, o irizație foarte slabă plutea în jur. Văzu că ceața se ridicase la câțiva metri deasupra sa. Se afla un mijlocul unui gol în pâcla albicioasă care totuși îl împresura din toate părțile. Dacă n-ar fi fost răceala aceea cumplită, ar fi putut spune chiar că era bine. Vedea picăturile de apă spărgându-se peste el și apoi cum se adunau în firicele mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vedea. O masă vâscoasă se prelingea dinspre larg peste scândurile vechi. Baza stâlpilor de iluminat dispăruse înghițită de negură, felinarele din vârf păreau suspendate în aer. Era din ce în ce mai rece iar Cristi simți și el că se zgribulește de frig. Deja pâcla umpluse tot spațiul dintre luciul de apă și trotuarul pe care mergeau ei. Firișoare subțiri începeau acum să se întindă peste dalele din ardezie de sub picioare lor. O strânse pe Ileana lângă el, trăgând-o mai pe margine, încercând s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o clipă sufletul după care își strigă din nou băiatul. Începuse să sufle un firicel de vânt, se lăsase rece și pe obraz simți câteva picături reci. Jos, pe fundul ravenei din care tocmai urcase începea să se adune o pâclă ușoară. După fiecare chemare, rămânea nemișcat așteptând să pri mească un răspuns. Pădurea rămânea însă tăcută, nu se auzea decât zgomotul picăturilor de apă ce cădeau pe frunzele copacilor. Lumina focului nu se mai zărea, tabăra rămăsese departe în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de tutun care i se lipiseră de buze. Bătrânul fuma mai departe liniștit, suflând fumul albăstrui în sus. Soarele se ascunsese de acum sub linia orizontului, întunericul încă nu se lăsase deplin. În lumina scăzută a amurgului Toma zări o pâclă subțire la gura minei. La început, crezu că este numai o părere, pentru că lucrurile ce se aflau în spatele ei se vedeau încă bine. Apoi, ceața deveni repede mai consistentă. Ciudat, pentru că nu se întindea mai aproape de ei, ci rămânea numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vrea, nu atâta timp cât mai este un păzitor în viață! Ușurat, Cristian apucă toiagul. Ca arsă cu un fier roșu, negura se retrase de lângă ei. Se aflau acum într-un fel de bulă de aer curat înglobată într-o mare de pâclă densă. Fuioarele de ceață se agitau pe lângă ei, oprindu-se însă la câțiva pași în jurul lor. Semănau cu limbile unui foc rece sub un ceaun pus pe pirostrii. Stătură așa preț de câteva minute după care atmosfera redeveni curată. Negura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
viteză incredibilă, cerul se acoperi din toate părțile și intensitatea luminii scăzu foarte mult. Se făcuse aproape întuneric iar plafonul de nori începu să coboare pe versant ca un val uriaș. Cât ai clipi din ochi era înconjurat de o pâclă densă. Era în continuare extrem de cald și foarte umed. Respira greu, aproape gâfâind în timp ce în nări îi pătrundea un miros înțepător de pucioasă, care deja începea să-i ardă plămânii. Ochii îl usturau și făcu eforturi să nu fie cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încremenit ceața care ieșea afară, incapabil să schițeze vreun gest. Un gând straniu îi încolți în minte. Se așteptase să vadă vălătuci negri ieșind din peșteră, însă fumul își schimbase culoarea. Intrarea în grotă nu se mai vedea, de acum pâcla se adunase în fața ei, ca și cum ar fi încercat să cerceteze împrejurimile. Era o sferă întunecată, mult mai înaltă decât mașina care începu să se apropie repede de el. Grăbit, ridică geamul portierei și se ghemui în scaun. Negura îl înconjura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
clipe. Trei făpturi se desprinseră din adâncimea codrului: Regina Regatului Luminii, Uriașul Fiarelor și Crăiasa Pădurii. Ca-ntr-o horă îi cuprinse pe cei doi bătrâni și pe nevinovatele odrasle. Dansul nu dură mult și totul se învălui într-o pâclă deasă, străbătută doar de sulița cea mare a Soarelui. Toți dispărură, parcă luați de o putere nemaintâlnită. Trecând Dumnezeu pe acele locuri, nu mică i-a fost mirarea să găsească doar o baltă de sânge. Înduioșat de dorința arzătoare a
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
potrivindu-i pentru căpriori, bârne sau cozi de sapă ori de topor. Băiatul cânta dintr-o trișcă veche, pe care se lăuda că i-a lăsat-o un moș din partea tatălui, cioban din partea Todireștilor. Din marginea pădurii, se zărea, prin pâcla alburie, clădirile care formau târgul Hîrlăului: imediat, după Bahlui, se ridica semeață Biserica Sf. Gheorghe, înălțată de marele domn Ștefan, spre stânga era clădirea școlii israelite, în dreapta, după dugheni înghesuite, se zărea Biserica Sf. Dumitru, zidită din porunca feciorului Răreșoaiei
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
diletant îndrăgostit cunoaște lucruri pe care specialiștii în istoria dragostei nu le-au aflat. Mâine, voi fi primul pe plajă. Întotdeauna am procedat așa în ultima zi. M-am dus să înot înainte de micul dejun, în apa încă "netrezită" din pâclele nopții. Ai, atunci, o senzație ciudată, despicând apa cu brațele. Parcă o deștepți din somn. În rest... simt cum peste vară, peste mare, se lasă o blândă melancolie. Și cred că încep să-mi dau seama de ce mă simt mai
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Aș vrea să zăresc Clevelandul. În Cleveland (de care am auzit înainte de a auzi de București) au imigrat, înainte de primul război mondial, numeroși țărani din satele fîgărășene. N-am noroc, însă. Norii, în loc să se destrame, devin mai compacți. Intrăm în pâclă și avionul înaintează acum, parcă, peste gropile din București. O jumătate de oră, avansăm precum cârtițele. Timpul trece greu până ce, printr-o spărtură a norilor, văd un drum și un fragment de pădure. Chicago La aeroport, ne așteaptă Cristian B.
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
dincolo de atmosferă și luau viteză. După alte zece minute, ieșeau din conul de umbră al planetei, iar soarele inunda sala de pilotaj. În placa retrovizoare, imaginea lumii Yalerta apăru aidoma unei farfurii de lumină garnisită cu o mare bulă de pâclă întunecată. Gosseyn întoarse spatele acestei scene și-l privi pe Oreldon. Ofițerul albi când Gosseyn îi împărtăși planul - să-l contacteze pe căpitan. - Să nu creadă că eu sunt răspunzător, ceru el. Gosseyn îi promise pe loc. Dar se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]