1,267 matches
-
într-un spațiu atemporal asemănător inconștientului colectiv jungian, pentru a fi eventual reactivate într-un nou moment prielnic. Toate ideile, cu alte cuvinte, cunosc perioade de glorie, în diferite "locuri" ale paradigmei sau doxei, după care duc o existență secundă, pâlpâind permanent în spațiul secundarului până la momentul următoarei izbucniri. Fenomenul s-a radicalizat pe măsură ce ne apropiem de momentul vorbirii, 2005, în sensul că elementele de noutate au devenit tot mai virulent heterodoxe în raport cu canonul de care se despărțeau. Așa au apărut
by Vasile Boari, Natalia Vlas, Radu Murea [Corola-publishinghouse/Science/1043_a_2551]
-
în oglindă. Din acest cotidian s-a născut Privirea Străină. Treptat, pe tăcute, necruțător - în stradă, între cei patru pereți și în lucrurile ce-ți sunt familiare. Umbre însemnate cutreieră locul, ocupă poziții. Iar tu - pe urmele lor, în timp ce conștiința pâlpâie în tine neîncetat și te arde pe dinăuntru. Cam așa stă treaba cu vorba asta stupidă: „pus sub umărire“. Acesta-i motivul pentru care nu pot fi de acord cu Privirea Străină ce mi seatribuie în Germania. Căci Privirea Străină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
polițienesc ei se găsesc în afara cercului magnetic. Căutătura împrejur în scurte reprize, privirea aceea profund neliniștită, îndelung deprinsă și intrată în sânge, e o privire deformată. În noul mediu în care te afli și unde cei mai mulți nu posedă Privirea, ea pâlpâie pe fața ta. Privirea Străină pe care-ai adus-o cu tine e veche. Nou la ea nu-i decât faptul că se face remarcată printre privirile intacte ale celorlalți. N-o poți opri de azi pe mâine, și poate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
care se avântă în amonte. Lespedea era udă, așa că trebuia să pășesc cu grijă. Dacă spărgeam lanterna sau cădeam în râu, acolo rămâneam. Pentru că toată atenția îmi era concentrată asupra picioarelor, n-am observat de la bun început o luminiță care pâlpâia. Când am ridicat privirile, era deja în fața mea, la o distanță de vreo șapte-opt metri. Am stins lanterna din reflex și am băgat mâna prin fenta pelerinei de ploaie ca să ajung la briceagul din buzunarul de la spate al pantalonilor. L-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
în jos am rămas așa cum eram. Fata a verificat dispozitivul de îndepărtare a Întunegrilor. Între timp, eu am deschis și-am închis lanterna de câteva ori, semnalizându-i astfel Profesorului din turn că am ajuns cu bine. Lumina gălbuie a pâlpâit de două sau de trei ori în întuneric și apoi s-a stins. Era beznă totală din nou. O lume în care nu puteam aprecia distanța, adâncimea... absolut nimic. — Hai să mergem! zise ea. Mi-am luminat puțin ceasul. Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să se aerisească beciul acela puțin mai mare decât un dulap. O treime era ocupată de pat. Umbra slăbită zăcea nemișcată, cu o pătură trasă peste ea. Sub pat se vedea o oală de noapte. Lumânarea - singura sursă de lumină - pâlpâia pe masa veche ce lăsa impresia că se prăbușește în orice clipă. Calorifer nu exista, iar pardoseala de pământ, neacoperită cu nimic, atrăgea umezeala și mai mult. Ochii Umbrei păreau lipsiți de viață. Nu cred că o mai ducea mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
și am început să tremur fără să mă pot controla în timp ce înaintam pe coridorul întunecat. Am trecut de camera lui Robby - prietenul lui dormea dus în patul dublu masiv, iar filmul lui Steven Spielberg 1941 (difuzat deseori în ultima vreme) pâlpâia pe ecranul televizorului cu ecran lat, singura sursă de lumină din camera fiului meu. Am continuat să înaintez pe coridor și m-am oprit în fața ferestrei uriașe care se deschidea spre curtea casei: petrecăreții înotau în piscina încălzită și se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
desenul lunii, lumina selenară prelingându-se pe câmp, iar dinspre pădure se revărsa spre noi un văl de ceață. Mi-a venit pe loc chef să trag o linie masivă, ca apoi să mă alătur lor, dar chiar atunci ceva pâlpâi în spatele meu, apoi se stinse - era o aplică de perete, din fier forjat aurit, una din multele aplice aliniate de-a lungul peretelui, cam la doi metri de podea. În seara asta fuseseră toate stinse. Dar când m-am îndreptat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
râd de mine - la modul în care combinația dintre coca și pasăre declanșaseră ceva oribil în mine, iar sentimental acela s-a disipat complet când m-am aplecat și am ridicat păpușa. Am întors-o și am văzut becul roșu pâlpâind în ceafă, semn că fusese activată. Am închis întrerupătorul minuscul de sub luminița roșie și l-am închis pe Terby. Se auzi un huruit, apoi păpușa rămase țeapănă. Când am lăsat-o jos pe patul lui Sarah, lângă perna mutilată, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
clar, o voce subțire care se transformă într-o cotcodăceală guturală - venea din pat - și un val de adrenalină îmi străbătu trupul, se revărsă din mine și inundă dormitorul cavernos. N-am privit înapoi în timp ce am alergat pe coridor, aplicele pâlpâind și stingându-se în timp ce treceam pe lângă ele, iar când am năvălit în jos pe scările curbate care duceau spre sanctitatea biroului meu, mi-am dat seama că pentru mine, petrecerea se sfârșise. Vineri, 31 Octombrie 3 d i m i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai știa ce înseamnă un comportament normal; unii erau de părere că această stare de lucruri constituia un soi de virtute și nimeni nu îi contrazicea. Nimeni nu contesta nimic. Anxietatea inunda zilele oamenilor. Eram cu toții preocupați de orori. Nebunia pâlpâia peste tot. Cincizeci de ani de cercetare confirmau asta. Existau diagrame care ilustrau problemele în cauză - cercuri și hexagoane și pătrate, diferite secțiuni colorate în ocru sau liliachiu sau gri. Cele mai îngrijorătoare semne erau cele aproape imperceptibile care indicau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
remarcat casca de astronaut de pe pat și costumul portocaliu NASA agățat în cuier. - Ne vedem jos, tinere. Robby mă urmări cu privirea până ce am ieșit pe ușă, apoi o încuie în urma mea. Am tresărit când am auzit zăvorul. O aplică pâlpâi când am trecut pe lângă ea. 8 h a l l o w e e n Era zăpușeală - cea mai caldă zi de 31 octombrie înregistrată vreodată - însă în copilăria mea, în Los Angeles, mă obișnuisem cu vremea asta, deși Jayne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
m-am dus în biroul meu să încerc s-o sun din nou pe Aimee Light, ușa s-a deschis brusc și Jayne m-a condus sus în timp ce ce-mi șoptea nu știu ce în drum spre dormitorul principal, pe lângă aplicele care pâlpâiau, și mi-am dat seama după zâmbetul ei catifelat că aștepta ceva de la mine, un fel de promisiune. Am simțit aceeași pornire, dar nu i-am putut da curs - era prea târziu. Era de dorit să-mi văd propria reflexie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dormitor. Ochii mi s-au adaptat curând, coridorul înotând într-o tentă violetă. Puterea de a înainta pe coridorul acela provenea exclusiv din panica tot mai intensă. - Hei! am strigat în întuneric, vocea mea vibrând răgușită. Hei! O aplică a pâlpâit în timp ce am trecut pe lângă ea. Apoi alta. După care am auzit ceva. Ca un hârșâit. Venea de dincolo de ușa dormitorului, iar dunga de lumină de la baza ei s-a stins. După care am auzit sunetul distinct al unui chicotit. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
iar dunga de lumină de la baza ei s-a stins. După care am auzit sunetul distinct al unui chicotit. Am scos un geamăt. Chicotul de dincolo de ușă continuă să răsune. Însă era un chicotit lipsit de umor. Aplicele nu mai pâlpâiau și singura lumină de pe coridor era a lunii care se revărsa prin fereastră mare care dădea spre grădină. Îl vedeam pe Victor cu urechile ciulite, privind fix spre casă, ca și cum ar fi stat de pază (dar împotriva cui?), iar în spatele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
și Sarah strigă: „Mami!“ și în loc să zic Sunt tatăl tău Robby, am fost întotdeauna și voi fi mereu, pur și simplu am plutit afară din spațiul lui, lăsând-o pe mama lor să mă înlocuiască. Am parcurs coridorul, în timp ce aplicele pâlpâiau succesiv, și am intrat în dormitorul principal, închizând ușa în urma mea și sprijinindu-mă de ea, pentru o clipă îngrozitoare n-am mai știut cine eram și unde trăiam și cum de ajunsesem pe Elsinore Lane, apoi am căutat în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
apoi m-am ridicat și am privit-o în penumbra camerei. Se întorsese cu spatele la mine, pe partea ei de pat, dar o auzeam cum plânge liniștit. Am ieșit foarte încet din dormitor și am închis ușa în spatele meu. Aplicele au pâlpâit din nou în timp ce am trecut pe lângă ușa lui Sarah și pe lângă cea întotdeauna închisă a lui Robby, iar odată ajuns la parter, în biroul meu, am încercat s-o sun pe Aimee Light, dar n-am dat decât peste mesajul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe sub ele (încercând - cu succes - să ignor mocheta verde și mobila rearanjată). Asta s-a repetat în holul care ducea spre bucătărie, care fusese cufundat în întuneric până în momentul în care am intrat în bucătărie, când luminile au început să pâlpâie. Când am făcut un pas înapoi, luminile s-au stins. Când am pătruns din nou în bucătărie - au pâlpâit. Am încercat asta de două ori, cu același rezultat - un experiment care m-a trezit un pic. Era ca și cum prezența mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ducea spre bucătărie, care fusese cufundat în întuneric până în momentul în care am intrat în bucătărie, când luminile au început să pâlpâie. Când am făcut un pas înapoi, luminile s-au stins. Când am pătruns din nou în bucătărie - au pâlpâit. Am încercat asta de două ori, cu același rezultat - un experiment care m-a trezit un pic. Era ca și cum prezența mea activa luminile. (Sau poate te urmărește ceva - un al doilea gând, pe care nu voiam să-l iau în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a casei în care crescusem. Avea aceeași culoare ca în Valley Vista din Sherman Oaks. Această constatare m-a lăsat orb pe moment, apoi convingerea mi-a revenit. M-am retras rapid înăuntru, mergând direct în sufragerie. Luminile n-au pâlpâit de data asta. Au rămas aprinse. Acum am realizat ce mă deranjase în privința mobilei și mochetei: scaunele și mesele și canapelele și lămpile erau aranjate exact așa cum fuseseră aranjate în sufrageria casei din Valley Vista, iar mocheta avea acum aceiași
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vizitează și te înfruntă. Tata mă urmărea (dar întotdeauna te-a urmărit) și voia să-mi spună ceva extrem de important și această stare de urgență se manifesta acum cu de la sine putere. Se exprima în jupuirea casei și luminile care pâlpâiau și în rearanjarea mobilei și chiloții uzi de baie și aparițiile Mercedesului crem. Dar de ce? M-am forțat, dar amintirile care mă bântuiau nu erau despre el: o piscină luminată, o plajă pustie la Zuma, o veche melodie New Wave
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
era închis. (Fusese deschis când fusesem întrerupt.) După ce l-a restartat am rămas în fața monitorului vreme de trei ore. În momentul în care am tastat parola ca să deschid fișierul MC ecranul computerului a scăpărat înapoi pe desktop. Ecranul începu să pâlpâie, marginile înghițite în ceață, apoi a explodat în verde și s-a umplut de paraziți. Încercam să scap de toate idiosincraziile computerului. Îmi spuneam tot timpul că dacă reușeam să citesc fișierele respective totul va deveni accesibil și ușor de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ușa lui, niște șanțuri adânci în partea inferioară dreapta. (La un moment dat, declara Robby, se temea că visează toate astea.) Robby n-a văzut nimic atunci când s-a uitat pe coridor din cadrul ușii surorii sale. (Notă: aplicele de pe coridor pâlpâiau și, conform celor spuse de Robby, nu era prima oară când observa acest lucru, cum de altfel remarcasem și eu, deși nici Jayne, nici Sarah - nici Rosa sau Marta - nu văzuseră una ca asta.) Robby însă a auzit ceva atunci când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Scâncetul. - Tată? întrebă Robby. Non-răspunsul meu a fost întrerupt când am auzit ceva urcând treptele în grabă. De unde stăteam eu și Robby privind spre ușa dormitorului, o umbră - cam de un metru - s-a apropiat spre noi, în lumina care pâlpâia; înainta lateral, nesigur, pe lângă perete, și când a ajuns mai aproape de noi scâncetul s-a transformat în sâsâit. - Victor? am întrebat, neîncrezător. E Victor, Robby. E doar Victor. - Nu e Victor, tată. Conform lui Robby, am spus: - Atunci ce naiba e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fost orbiți de lumină. Alarma de incendiu piuia incontinent. Tot ce fusese stins înainte de culcare era aprins acum. Fiecare lumină din casă ardea. Televizorul reverbera asurzitor. Din combina stereo se revărsa o versiune a The Way We Were. Computerul meu pâlpâia. Casa explodase cu lumină. Lumina ne-a împiedicat să vedem dispariția arătării. - Tati, îți curge sânge. Asta a fost Sarah. Mi-am atins buzele. Degetele mele s-au înroșit. Cum stăteam acolo am observat ora pe ceasul cu baterii de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]