6,963 matches
-
de competiție. Ne lăudam care dintre noi a reușit să mănânce mai multe ouă. Era o zi de excepție în care puteam consuma mai multe ouă fără a ne face probleme de sănătate. În restul timpului însă, trebuia să te păzești. Ficatul, treburi grele... Ziua de 9 Martie se deosebea de restul zilelor doar din punct de vedere gastronomic. Și era o dilemă de ce pentru măcinici există în restul timpului un soi de interdicție alimentară. Oricum, pe 9 Martie trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
când se va întâmpla minunea? a întrebat învățătorul. A treia zi de Paști. E bine? Mai bine nici că se putea. Chiar ne întrebam ce-o mai fi făcând agronomul. Pe lângă că este foarte ocupat, e și peste măsură de păzit, nu care cumva să se vadă cu oficialitățile comunei. Doar știți că legionarii din liceu au un dinte împotriva primarului și nu numai... Apoi, dragul meu, n-aș vrea să fiu în locul lui. Abia aștept să ne vedem cu agronomul
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
par? Cum de n-o trimis încă pe nimeni pe capul nostru, pentru cine știe ce corvoadă? Vremea nu-i trecută, Costache. Mâine-poimâine trimite goarza să te scoată la curățat șanțurile sau să faci o noapte de strajă la primărie, ca să-l păzești pe Catârcă perceptorul. De data asta, ai dreptate, Petrache, și cu Catârcă, și cu doctorul, așa că pregătește căruța de drum... În zori, au urcat în căruță și au plecat. Nu mergeau nici să vândă, nici să cumpere, ci mai degrabă
Întorşi din infern vol. II by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1238_a_1876]
-
din rezervele păstrate de mamă într-un loc ascuns și intră în tavernă, în vreme ce afară bat clopotele. Constată, iarăși justificativ, că localul era înțesat de lume comparativ cu biserica. Din crâșmă, coboară într-o pivniță, unde îl întâmpină un „gentleman” păzit de două namile îmbrăcate în negru și cu pistoale la brâu. Aceștia se gratulau cu termenul „frate”, de unde adolescentul nerăbdător deduce că aceștia ar fi „francmasoni”. Șerban jubilează că a obținut așa de ușor drogurile jinduite. Într-adevăr, câteva luni
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
că ai dat uitării tot ce a fost. Mai pe urmă, dacă începi să bagi de seamă că lucrurile merg din ce în ce mai bine, abia atunci poți să uiți cu adevărat. Doar atunci! În privința aceasta, numai astfel un om se poate mereu păzi cu succes de eventuale noi dezamăgiri. Eu așa cred. Ia zi-mi tu, este sau nu este? Dar Șerban nu mai răspunse, nu mai găsi nicidecum puterea s-o facă, căci era prea de tot copleșit de impresia experienței cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
scormonești În pământ, Dezgropi minerale, minerești, scoți foc, Din străfunduri și apoi te deschizi Splendoare a lumii, buză a focului, Candelă a frumuseții. Mie Îmi aparții, mie și tuturor, deși de abia avem timp să ne privim, și viața ca să păzim flacăra ta”... ... Nimic mai adevărat În explozia de frumusețe ce se arăta ochilor mei. Privind mai bine detaliile, fulgerător am Început să mă luminez; aleea, biserica, construcțiile din jur... mi-au amintit că am mai trecut pe acolo cu vreo
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și m-am căsătorit, la Sfânta Cununie am luat pe Sfântul Ilie ca protector al familiei noastre. Avem icoana lui în casă și am toată credința că ne-a apărat și ne apără mereu familia de toate relele. El îmi păzește și copiii și pe noi și casa. Cu un sentiment de mare nostalgie și dor, îmi amintesc de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică. Tata ne povestise multe din viața Maicii Domnului, dar cel mai mult mă uimise faptul că
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
susține. Mă gândeam la ei și sufletul meu vibra de fericire. Simțeam că aceasta este bogăția adevărată și cea mai mare avere pe care o poate avea omul în viață, copiii. Îi mulțumisem Domnului și mă rugasem să mi-i păzească de toată răutatea. Nu uitasem să mă rog și pentru Aurica, ca să-i dăruiască și ei Domnul această bogăție și fericire. De atunci, în fiecare duminică, când intru în biserică, privesc la locul unde stă permanent această tânără doamnă, o
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
și a intrat din nou în biserică. Ceilalți scoteau fiecare afară care și ce apuca; icoane, cărți vechi, obiecte de cult pe care le lăsau pentru a fi luate de alții și intrau din nou printre flăcări. Așa i-a păzit Dumnezeu pe toți, până au scos din gura balaurului obiectele din biserică. Nu știu cât a durat această scenă, însă în tot acel răstimp, noi am fost ca niște telespectatori care privesc un film de groază, care trăiesc și simt tot ce
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
porni undeva și chiar înainte de a începe un lucru. După această predică ascultată, începusem să fac copiilor mei semnul crucii și să-i binecuvântez de fiecare dată când plecau undeva. Și astăzi fac la fel, și simt că Domnul îi păzește și chiar i-a ferit de multe întâmplări rele și din primejdii. I-am învățat să se deprindă cu acest lucru și să-l facă și ei singuri, atunci când se pornesc oriunde ar fi, înainte de a ieși din casă. În
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
optsprezece ani. A ieșit din ogradă și ea în urma sicriului, și în privirea ei se simțea o „neînțelegere” pe care o putea exprima cu adevărat numai câinele credincios. După înmormântare, s-au dus toți pe la locurile lor. Iar Șurca, credincioasă, păzea ograda zi și noapte... Sărmănica! Adesea era tristă, poate flămândă, poate înghețată... dar cea mai mare greutate pentru ea era singurătatea pe care greu o suporta. În una din zile, venise feciorul mătușei Ecaterina, Nicolae, care plecase la cimitir să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
putere să lupte și să rămână statornici în credință, devotați dragostei și curați cu sufletul până la sfârșitul vieții lor.” În cele mai multe cazuri, personajele scrierii sunt oameni simpli, viețuitori în universul rustic, care acționează după datini și obiceiuri statornicite din veac, păzind rânduiala bisericii, urmând calea iubirii creștine. Așa sunt bunica Dosia („Mirosea a sfințenie în odăița ei, locul unde stătea de vorbă cu Dumnezeu”), moș Parfene, („un om care-și avea inima și mâna gata oricând spre a face bine oricui
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
că facem parte dintr-o Europă a cărei voce ar fi foarte distinctă în negocierile globale. Bunica ar fi înțeles că izolarea României într-o politică fals naționalistă s-ar sfârși printr-o diminuare a suveranității. Un țăran care își păzește singur oile, din fudulie, și nu "le împreună" cu ceilalți săteni nu mai are timp să-și lucreze pământul. Nelucrându-și pământul, ajunge curând "la mila satului". Aide a împlinit săptămâna trecută 50 de ani. Născută în 10 mai, de
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
toate motivele. Le-am câștigat bunăvoința printr-o întâmplare. Mă plimbam prin boosh căutând șerpi, și la un moment dat am întâlnit un grup de copii aborigeni jucându-se. Ne-am speriat unii de alții, eu știam că aborigenii își păzesc copiii cu strășnicie, albii veneau și îi luau cu de-a sila, deci bănuiam că în apropiere sunt și adulți și nu puteam să le prevăd reacția, dar știam că sunt în pericol. În orice clipă mă puteam pomeni cu
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
Lui Zinzin nu i s-a luat vioara, ceea ce ar fi însemnat să i se ia viața, dar i s-a luat dreptul de a cânta după voia ei. Atât Zinzin, cât și vioara au devenit obiecte de patrimoniu național, păzite cu strășnicie. Aide stă în sala de concert scufundată în beznă. Sus pe podium Zinzin și-a proptit picioarele în podea și cântă în extaz. Trage de arcuș de parcă ar trage de propriii ei nervi. Sunete incandescente se desprind din
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
același întotdeauna, o bocceluță cu merinde. Când era foarte mică, nu avea voie să le însoțească pe Maria sau pe mama ei când acestea ieșeau să caute de mâncare. De fiecare dată una dintre ele rămânea cu Sandei și o păzea. Merindea era pusă acolo de "oameni buni", dar ele nu aveau voie să se întâlnească cu aceștia deoarece le-ar fi provocat necazuri, și atunci ar fi rămas fără hrană. Au respectat cu sfințenie poruncile maicii starețe, care le spusese
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
joagărul și i-au crăpat cu toporul o căruță de lemne pentru foc, primind ca plată câte un blid cu sâmburi de dovleac. Nu-i vorbă, ei își recuperau prejudiciul imediat ce „le venea apa la moară”. Vara, Sile și Rică păzeau vacile neurcate la Bârlog, pe imașul Băii, lăsându-le câteodată de izbeliște cu riscul de a pătrunde în grădinile cu trifoi și lucernă de la poalele Buzăului, și a se bolohăni la stomac din cauza nutrețului prea crud. Acolo, pe câmp, Rică
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
mânere din lemn, repezindu-se glonț înspre pătuț, presimțind o catastrofă. Punându-și mâinile în cap, îl apostrofă pe baby-siterul de ocazie într-o română stricată: „Tu nu supravegheat bine la cupil, nu scos nasul din carte. Halal militar, ce păzește la țară!”. Figura mea nevinovată, asociată cu convingerea că „festinul” o sămi aducă noroc în viață, ipoteză care nu mi s-a verificat în practică, o mai liniști pe Gertrude, care pregăti ligheanul cu apă pentru o scăldătoare salvatoare și
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
de carieră, pe care și-o revendică atât de convingător, că te apucă „râsu-plânsu”. Halucinant, nu? Mai ales că se cred în galeria marilor patrioți, salvatorii și mântuitorii națiunii, pe placul unor babe isterice și al unor bulangii decrepiți, fiind păziți de o grădină zoologică de gorile. Avem o țară frumoasă și bogată, care a stârnit invidia vecinilor și a năvălitorilor, păcat că e locuită de netrebnici care influențează negativ echilibrele naturale fără să aibă în vedere că „totul se plătește
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
în jurul său și aștepta. Era destul de greu să le curețe de mâl și de verdele ce crescuse pe ele, dar era și mai greu să plece și să pretindă că nu sunt ale lor. Stăteau în fiecare noapte și le păzeau, iar ziua făceau cu schimbul, așa că viața lor se mutase pe malul râului. Cum nu găsiră nici o soluție, începură să-și aducă și alte obiecte, mai întâi pe cele de uz personal, periuțele de dinți și aparatele de bărbierit, apoi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
de dinți și aparatele de bărbierit, apoi câteva pentru confort. Încet încet apărură mese și scaune de plastic, umbreluțe și saltele de plajă, încât se treziră că locuiesc chiar lângă apă. Plantaseră și câțiva pomi, ridicaseră malul și continuau să păzească vechiturile. În oraș mergeau doar la biserică, la serviciu sau la școală și la cinema. Râul curgea liber pe lângă noua lor viață, iar tu îi priveai pe toți de pe pod, din v-ul dintre vârfurile tenișilor, și nu te gândeai
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
miel în care era băgat. și, stăpânul, s-a dus cu el acasă, unde l-a pus într-un coteț, cât toate zilele, zicând: o să ieși, de pe mâinile mele și din acest coteț, cât un dulău bun de pus la păzit oile. Doar,că, în loc de păzit oile, tu o să devii pachețelul meu zilnic, pentru câteva luni, pachețel, care, la fiecare amiază, îmi v-a domoli foamea. Ăla, mic și animal, cum era, n-a înțeles nimic din ce stăpânul bâiguise. Au
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
și, stăpânul, s-a dus cu el acasă, unde l-a pus într-un coteț, cât toate zilele, zicând: o să ieși, de pe mâinile mele și din acest coteț, cât un dulău bun de pus la păzit oile. Doar,că, în loc de păzit oile, tu o să devii pachețelul meu zilnic, pentru câteva luni, pachețel, care, la fiecare amiază, îmi v-a domoli foamea. Ăla, mic și animal, cum era, n-a înțeles nimic din ce stăpânul bâiguise. Au trecut zilele, nopțile, săptămânile, lunile
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
domiciliu. Treceam din una în alta, dar, ajuns în ultima, când m-am găsit față în față cu târfa, în spatele meu, ușile al căror prag îl trecusem se reînchiseră de la sine; singure umbrele tremurătoare ale pereților cu unghiuri șterse mă păzeau ca niște sclavi negri. Ajunsei aproape de râul Suren. Un munte golaș se ridica în fața mea. Profilul său uscat mă făcu să mă gândesc la cel al doicii mele. Nu știu ce asemănare era între cele două siluete. Mergând de-a lungul muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Nu mai avea ce pierde, vorba ei. Confesiunea Monei era, pentru ea, ca o ședință de terapeutică. Povestind cu mine, se descărca repede. În tot acel răstimp cât Mona povestea verzi și uscate, aveam din nou senzația că Iozefina ne păzea de undeva, din spate, privindu-ne când cu admirație, când cu invidie. Într-adevăr, eram convins că uitându-mă mai atent, în spatele Monei, distingeam chipul drăgălaș al Iozefinei, fața ei pergamentoasă, cu coafura unică, cu gâtul prelung, cu bărbia și
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]