28,051 matches
-
avem mare, deci nouă ne rămâne doar România", a declarat ministrul sârb, Ivica Dacic. Pentru a sărbători inaugurarea punctului de frontieră, cei doi miniștri au mers în vama românească unde le-au cerut polițiștilor de frontieră români să le stampileze pașapoartele. Proiectele de viitor privind frontiera dintre cele două state, vizează și deschiderea unor puncte de mic trafic, în deplină concordanță cu legislația Uniunii Europene și a spațiului Schengen, având în vedere că Șerbia nu este membră a Uniunii Europene
S-a deschis punctul de trecere a frontierei de la Porţile de Fier II () [Corola-journal/Journalistic/24068_a_25393]
-
campanie a ta contra lui Mihai Botez s-a care doar a jucat rolul de disident” Jurnal , vol. 4, 1995, intensificat în străinătate după 1985, când ai emigrat, atât sau Jurnal esențial, pag 393, Humanitas 2010. de curajos, legal, cu pașaport definitiv și ajutat de Europa Acum, Dorin Tudoran, mă sfătuiești „să găsesc Liberă prin recomandarea lui Mihai Botez documente care vor clarifica multe din nebuloasele zilei”, În dosarele tale, pe care le-am văzut până acum, la asigurându-mă că
Scrisoare deschisă lui Dorin Tudoran. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Viorica Oancea () [Corola-journal/Journalistic/87_a_76]
-
v e r s a l i t ă ț i i , m a r e l e O M , viața de zi cu zi un calvar. În opinia mea, EMINESCU?? Îmi aduc cu mare Eminescu și opera lui sunt pașaportul plăcere aminte cum, în liceu, când incontestabil al românilor nu în spațiul renumita profesoară de limba română, Schengen, de unde se dorește de Nadia Decuseară, fosta șefă de grupă și descoperi semnificațiile pentru a o stăpânii de azi ai noii Uniuni
In memoriam Mihai Eminescu. In: ANUL 6 • NR. 8-9 (16-17) • IANUARIE-FEBRUARIE • 2011 by Lucreţia Berzintu () [Corola-journal/Journalistic/87_a_49]
-
închisoare, cam ca in Kafka. Analogia se justifică perfect, mai ales că un alt personaj, bătrînul poet Potdiaghin, se chinuie să plece la Paris, dar taman cînd izbutește, după îndelungi și grele strădanii, să obțină autorizația autorităților germane, își pierde pașaportul. Că dintr-o închisoare, ieșirea din pensiune, din acel limbo al emigrantului, e imposibilă. Și totuși, mie mai nimerita chiar mi se pare analogia dintre pensiunea doamnei Dorn și un sanatoriu, iar ca atare, trimiterea nu la Kafka, ci mai
Nostalgia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18188_a_19513]
-
care își cîștigă existența că dactilografa, neavînd pe nimeni în Germania, decît iubirea ei secretă și jenata pentru Ganin, care dă protagoniștilor o alura thomasmanniană. Toți sînt suferinzi, dar nici unul cu disperare, nici macar Potdiaghin odată ce descoperă că și-a pierdut pașaportul. Ce-i drept, revelația îi dă un atac de inimă, iar mai tîrziu va muri, vegheat de ceilalți locatari ai pensiunii, dar moartea lui e mai curînd semnul unei înțelegeri a sfîrșitului care s-a consumat cu mult timp în
Nostalgia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18188_a_19513]
-
din Rusia. Agonia lui este a unui om împăcat, care și-a acceptat nostalgia că durere adîncă și îi cedează pentru că nu crede în vindecare. Lui Potdiaghin nici prin minte nu-i trece, de pildă, să își caute cu adevarat pașaportul. El pricepe imediat rostul simbolic al rătăcirii lui. Dar poate o imagine mai clară a nostalgicului că saltimbanc, asadar că ins care își joacă suferință camuflînd-o prin vocație în seninătate, sînt cei doi dansatori, Colin și Gornotvetov, "amîndoi puși pe
Nostalgia by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/18188_a_19513]
-
decadei post-revoluționare, a anului 2000 - ba chiar putând fi încadrată într-o temă de (acută, zic eu) "actualitate" - imaginea care m-a zguduit în 1988, în Brazilia. Fusesem invitată pentru un turneu de conferințe, dar întârzierea călătoriei (din "motive de pașaport"!) făcuse să apuc sezonul urât, era destul de rece și peste Rio burnița mărunt. La intrarea într-un restaurant din Copacabana am văzut, lipiți de zid, sub mica streașină de deasupra ferestrelor feerice, patru copii culcați: cel mai mic părea să
Copiii străzii by Tatiana Slama-Cazacu () [Corola-journal/Journalistic/16677_a_18002]
-
Mircea Mihăieș Mai devreme sau mai târziu, europenii vor suspenda vizele pentru români. Nu atât de repede încât să se poată împăuna cu nemaiauzita ispravă dl. Roman. Dar nici prea târziu ca să mai existe vreun român posesor de pașaport. După ce-au căscat gura de două-trei ori la vitrinele ocidentale, după ce s-au convins că la Paris ori Londra câinii nu umblă cu covrigi în coadă, ei au reînceput să descopere "frumusețile patriei". După ce-au întâlnit destui compatrioți
Vize albe, pensii negre by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16797_a_18122]
-
reînceput să descopere "frumusețile patriei". După ce-au întâlnit destui compatrioți ce trag mâța de coadă și după ce-au constatat și descreșterea constantă a entuziasmului propriilor rude față de vizitelor lor, tot mai mulți români renunță chiar să-și reînnoiască pașaportul. Mai există o cauză: noi călătorim încă așa cum se călătorea în veacul al nouăsprezecelea. A pleca în străinătate înseamnă o veritabilă expediție. Călătoriile scurte, de afaceri, rămân apanajul unei clase pe cât de subțiri, pe atât de pestrițe: de la fotbaliști și
Vize albe, pensii negre by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16797_a_18122]
-
experți" și prostituate de lux. Călătoria are la noi în continuare ceva magic și mistic: pleci în străinătate ca și cum "te-ai muta" într-o altă viață. Și asta din lipsa exercițiului: câți români, chiar din generația încă tânără, au avut pașaport până în 1989? Aș întreba chiar: câți români călătoresc după 1990? Pentru a înțelege de ce vom ieși curând de pe lista neagră a vizelor, trebuie să înțelegem de ce ne aflăm pe ea astăzi. Nu de milă și nici din vreun sentiment, brusc
Vize albe, pensii negre by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16797_a_18122]
-
un protestant și chiar în expresionismul crucificării el exploatează mai curînd o tradiție catolică decît una bizantină". Ergo: sunt un fel de greco-catolic ("unit") basarabean lăsat... la Vatra... M.V.: Iată că s-ar putea afla cum a apărut "post-numele" din pașaport. E.G.P.: În numele meu s-au "unit" două neamuri, prin mama și tata, Galaicii și Păunii. Ar fi fost păcat să-l uit pe vreunul. M.V.: Și, fiindcă v-ați amintit de Al. Cistelecan, ce rol are pentru dumneavoastră critica literară
Emilian Galaicu-Păun: Uneori, și un poet singur poate ține loc de generație by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/17057_a_18382]
-
Nici nu ne mai gândisem să prânzim în Berlinul de Est. Pe noi ne așteptau acum desfătările din Berlinul de Vest... În jurul orei douăsprezece, ne așezaserăm la coada din dreptul stației de metrou pe unde se trecea dincolo, dacă aveai pașaportul în regulă. Cu pașapoartele noastre purtând ștampila deplasărilor prin zona occidentală, stăteam la coada de pe Friederichstrasse, dacă nu greșesc. Tot așteptând, observasem un lucru ciudat. Nu departe de noi, se mai afla încă o coadă, paralelă. Dar câtă deosebire... Cei
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
gândisem să prânzim în Berlinul de Est. Pe noi ne așteptau acum desfătările din Berlinul de Vest... În jurul orei douăsprezece, ne așezaserăm la coada din dreptul stației de metrou pe unde se trecea dincolo, dacă aveai pașaportul în regulă. Cu pașapoartele noastre purtând ștampila deplasărilor prin zona occidentală, stăteam la coada de pe Friederichstrasse, dacă nu greșesc. Tot așteptând, observasem un lucru ciudat. Nu departe de noi, se mai afla încă o coadă, paralelă. Dar câtă deosebire... Cei din coada de alături
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
iar în priviri o experiență nefericită; nici bărbații nu arătau mai bine, niște amărâți, cel mult câte unul cu aer de activist, - mutre antipatice. După un ceas de așteptare, ne veni și nouă rândul. De prima linie a frontierei, cu pașapoartele în mână, trecurăm repede. Nici nu ne luară în seamă. Înaintam ceva mai greu decât cei din coada paralelă, dar ce mai conta, dacă în puțin timp am fi pășit, în fine, în sectorul de Vest... Trecurăm cu bine și
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
graniță absurdă din mijlocul Berlinului, pe care am fi trecut-o vâjâind. În față, în sfârșit, ultima linie, linia a cincea. Ea pare ceva mai însingurată. Când ne apropiem, vedem doar câțiva colonei în uniformă, foarte politicoși, civilizați. Le arătăm pașapoartele. Unul dintre colonei vâră documentele noastre pe dedesubtul unei perdele negre de stofă ce atârnă de sus și până jos pe fațada gheretei, ca și cum ghereta ar fi în doliu. Astfel încât, nu-l poți vedea pe ofițerul care trebuie să-ți
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
dintre colonei vâră documentele noastre pe dedesubtul unei perdele negre de stofă ce atârnă de sus și până jos pe fațada gheretei, ca și cum ghereta ar fi în doliu. Astfel încât, nu-l poți vedea pe ofițerul care trebuie să-ți ștampileze pașaportul. Reținusem și amănuntul că documentele fiind vârâte pe sub stofa neagră, aceasta făcuse un pliu dedesubt... în aceeași clipă, mă gândisem că poate și în infern există asemenea posturi mascate, condamnații să nu vadă cu cine au de-a face, cu
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
recitam la liceu, la Brașov, poeziile lui Schiller, la cererea profesoarei, Frau Netolitzka, îl întrebaserăm pe colonelul dinaintea gheretei ce se întâmplă. Acesta interveni numaidecât, adresându-se prin pânza neagră personajului invizibil de dincolo de ea. Amândoi sporovăiră un timp. Apoi, pașapoartele noastre reapărură unul după altul, tot așa, făcând un pliu al stofei, de astă dată în sens invers. Am mai scris despre aceasta și revin de teamă ca textul publicat pe timpuri să nu se fi pierdut. Ar fi o
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
pliu al stofei, de astă dată în sens invers. Am mai scris despre aceasta și revin de teamă ca textul publicat pe timpuri să nu se fi pierdut. Ar fi o pagubă. De aceea, risc să mă repet. Înmânându-ne pașapoartele, colonelul ne lămuri cu multă gentilețe că documentele noastre nu purtau agrementul de trecere în Berlinul de Vest al ambasadei române. Că ar fi fost să i se aducă o ofensă, dacă s-ar fi trecut peste voința ei. Regret
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
ne vom repezi la ambasada noastră, să rezolvăm cazul pe loc. Nici pomeneală; dar țineam sus capul. Când ne-am întors de pe linia a cincea înapoi, spre linia a patra, halt! Nu ne lăsau în Est, fiindcă n-aveam pe pașaport viza respectivă de intrare... Aruncam priviri disperate în urmă, spre colonelul fatal. Care, sesizând situația, făcu sentinelei un semn energic. Și astfel, răsuflând ușurați, intrarăm a doua oară în Berlinul de Est. Dimineața, ajungeam la Budapesta. Or, când ajungi la
Berlin by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15909_a_17234]
-
60, plecam întâia oară în străinătate, la . Mai fusesem și la Budapesta, dar Ungaria nu contează. Cu Varșovia, fusese o aventură... Emoționat că aveam să văd orașul lui Copernic și Chopin, nu dormisem toată noaptea. De nesomn, la plecare, uitasem pașaportul în hainele obișnuite, îmbrăcându-mă cu altele. La graniță, la ieșirea din țară, în tren, pașaportul, ia-l de unde nu-i! Îmi dădusem seama pe loc ce se întâmplase. Cu bunăvoința autorităților, mă întorsesem imediat pe calea aerului la București
Varșovia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15954_a_17279]
-
Cu Varșovia, fusese o aventură... Emoționat că aveam să văd orașul lui Copernic și Chopin, nu dormisem toată noaptea. De nesomn, la plecare, uitasem pașaportul în hainele obișnuite, îmbrăcându-mă cu altele. La graniță, la ieșirea din țară, în tren, pașaportul, ia-l de unde nu-i! Îmi dădusem seama pe loc ce se întâmplase. Cu bunăvoința autorităților, mă întorsesem imediat pe calea aerului la București. Aici se făcuse haz pe chestia asta și mi se cumpărase imediat bilet de avion pentru
Varșovia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15954_a_17279]
-
obtuz care-și făcuse un ideal din a nu-i lăsa pe români să treacă dincolo de Nădlac sau Borșa. Dar de-acum va conta și ce va face românul europenizat. Dacă va considera că e mai util să-și vândă pașaportul cutărui albanez ori kosovar (că, antropometric, semănăm leit!) sau, ajunși la Paris, să se apuce de cerșit în metrou, dându-se persecutat politic pentru că e homosexual, n-am făcut mare lucru. Dacă, în schimb, vom arăta fațeta civilizată a acestei
Îmbrățișarea de halterofil a Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15654_a_16979]
-
a ajuns pe Coasta de Azur practicînd - de ce nu? - fotografia, meserie în care era un începător iscusit și, aici, să zbucnească la suprafață vocația de prozator. Deocamdată, în 1906, la 22 de ani, cu un vapor improvizat și, evident, fără pașaport și bani, a plecat spre Turcia și, de aici, în Egipt, Siria, Liban, trecînd prin cele mai extraordinare aventuri. Adică momente trăite, toate ieșind din cercul obișnuitului. Pentru că amîndouă scrierile în proză din ediția pe care o comentez (Răsărit de
Un vagabond cu mare har by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16176_a_17501]
-
poate de prevenit în această privință, după o fulminantă carieră de consilier în probleme de sexologie și viață sentimentală la unul dintre posturile private de radio. Merită insistat asupra trecerii pe care o are autorul la o generație foarte tînără: pașaport care spune esențialul despre flexibilitatea unei gândiri și resursele de adaptabilitate post-decembristă - cu atât mai mult în acest domeniu extrem de spinos (și de-a dreptul imposibil după comunism). Radiogenia doctorului Andrei nu se va pierde așadar printre scheme sau clișee
Bunul-simț devine best-seller by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16207_a_17532]
-
în timp, apărut ca rezultat al unei înțelegeri speciale a timpului și spațiului, în urma căreia s-a produs ruptura dintre local și universal. Un veritabil spirit cosmopolit nu poate fi nostalgic. Cineva născut ca cetățean al lumii, nu cu un pașaport eliberat de o țară anume, nu poate fi nostalgic. Ești nostalgic atunci cînd simți că locul tău e o nișă specială, diferită și separată de cea a altcuiva, ori universul în sine. Categoric există o legătură între nostalgie și singurătate
Trecutul care nu există by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16241_a_17566]