1,260 matches
-
privea, prin frunzișul aproape nemișcat, cerul de un albastru Întotdeauna la fel de pur, unde părea că se rătăcise un norișor de un alb strălucitor. La Paris, se plîngea uneori că nu dispăruseră unele senzații, cărora le păstrase o amintire nostalgică: o pală de aer Încălzit de soare pe obraz, jocul luminii printre frunze sau scîrțîitul pietrișului sub pașii mulțimii, și chiar gustul prafului. Miracolul Însă se petrecea la Vichy. În timp ce se gîndea la discuția cu Lecoeur, se simțea parcă Învăluit de ambianță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
pi na, venind în urma lui. Bărbatul se lovește ușor cu palma peste frunte: — Unde mi-e capul? Am uitat! Își recapătă instantaneu controlul asupra situației: — Puppus rămâne acasă, bineînțeles. Agrippina încuviințează. — Iar voi, li se adresează Germanicus celor două femei, ple cați chiar acum cu ceilalți trei, ca să ajungeți la timp. Și tu? se interesează supusă soția. — Mai întârzii un pic, apoi vin și eu, răspunde el scurt. Fără nici un alt cuvânt de rămas-bun, îl apucă pe Herodes Agrippa de mână
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
frică să nu stârnească mânia zeiței dacă o părăsesc. Or una dintre preotese pare mai degrabă a fi profesoară. O presimțire neagră îl scutură ca un fior. Ce s-a întâmplat cu a șasea fecioară? Se îneacă și tușește. O pală de vânt a adus fumul de tămâie spre el. De ce trebuie să dureze atâta? se impacientează. Suspină, cuprins de disperare. Și de-abia a început! Orice sacrificiu, celebrat după toate tipicurile tradiției, este incredibil de lung și plictisitor. Mai bine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
-i mai slăbească, întocmai după cum le spusese Velasco. În dimineața celei de-a cincea zile, samuraiul ieși pentru prima dată din cabina mirosind greu a lac și ulei de pește și urcă pe punte. Când ieși pe puntea goală, o pală de vânt îi șfichiui fruntea. Samuraiul își ținu suflarea și în ochii lui se oglindi deodată întinderea nesfârșită de valuri dezlănțuite. Vedea oceanul pentru prima dată. Nici urmă de uscat sau de insule. Valurile se izbeau unele de altele, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
-se parcă de fiecare colț de stâncă, printr-o despicătură uriașă, din vârful “omului” aproape de culmea dealurilor care îi ascund temeliile. Ce a mai rămas din tablou, umple-l cu un cer dulce luminos, pe care aruncă vreo două trei pale de nori. Și pe munți poți întinde o umbră lunguiață care să se verse pănă la jumătatea lor. Iar dacă vrei tabloul mai viu, ascultă un cotcodăcit de găină, fâlfâitul grăbit al unei perdele de vânt și respiră mirosul abia
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
luminează-le mereu, pe tâmple așterne-te și peste sprâncene, pe obrazul meu, pe-ntregul trup așterne-mi, clară, aceste muzicale oști și ocolește-mi ochii doară, doar ochii - să mă recunoști... Cerințe: 1. Explicați sensul cuvintelor: zăpada, lin, oști, pală. 2. Construiți enunțuri cu ajutorul sinonimelor lor. 3. Dezvoltați în câteva enunțuri gândurile poetului despre iarnă. Note de primăvară George Bacovia Verde crud, verde crud... Mugur alb, și roz și pur, Vis de-albastru și azur, Te mai văd, te mai
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
hotelul Pagoda de Aur din Mandalay e ocupat să care bagaje din hotel. „Sigur, e un motiv de teamă“, spune un turist aflat pe picior de plecare, Jackie Clifford, 41 de ani, consultant În materie de investiții În biotehnologie, din Palo Alto, California. „Aveam de gând să zburăm până la Bagan mâine să vedem ruinele acelor temple incredibile. Acum Însă Încercăm să găsim un bilet de avion pentru o stațiune din Thailanda.“ Va trebui să stea la coadă. Mulți alți turiști sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
avea un fiu avea o reputație așa de mare că ajungea până la cer. Aceasta era familia tatălui meu. Celălalt avea o fată, iar gospodăria lui era săracă lipită pământului, ca rădăcinile putrezite ale unui copac gata să cadă la prima pală de vânt. Aceasta era casa Mamei Scumpe. Când tovarășul cel sărac care avea o fiică s-a Întâlnit cu cel bogat care avea un fiu, i-a pomenit de jurământul lor din trecut, deși standardele lor de viață erau acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
aliniat În spatele orchestrei, conformându-se gesturilor grăbite ale angajaților de la muzeu. Flautele și-au Început trilul, talgerele au clinchetit, tobele au duduit, iar un stol de porumbei grași și-au luat zborul fluturând din aripi și lăsând În urma lor o pală de vânt, și astfel a Început plimbarea noastră În cinstea „unei mari doamne care a dispărut dintre noi“. Deși era decembrie, vremea era Însorită și nu bătea vântul, ceea ce-i făcea pe toți să se simtă plini de viață, incapabili
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sau "se pricepe în ceva?" îmi riposta, ca o scuză suficientă: "Dar e așa de bun!", ca și cum bunătatea ar fi putut să-l caracterizeze în mod deosebit pe sublocotenentul X. zornăind de dimineața până seara sabia pe trotuarul străzii princi- pale, ieșit ofițer numai cu cinci clase liceale, terminate și ele anevoie. Așa și-a început Irina existența ei în afară de a mea. Cum eram nemulțumit, ca să nu mă supere, trebuia să mă mintă deseori. De fapt, nu-mi dau seama întrucît
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca și acum trei ani. Înaltă - puțin mai înaltă decât atunci: "a crescut!" - cu umerii largi, cu o licărire de zâmbet în ochii albaștri, cu nasul de o ușoară și spirituală acvilinitate, cu fruntea acoperită pe jumătatea stângă de o pală de păr blond, acum puțin bronzat. Nu i s-a schimbat nici expresia copilărească a feței, nici mișcările naive și repezi, nici glasul încet și voalat, cu care parcă destăinuiește secrete. Numai trupul i s-a împlinit. (Tinerețea beneficiază de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
gazdei și - ca să răspund ceva - i-am spus aceste cuvinte înaripate (imaginea ei de pe scări îmi încremenise gîndirea): - Poate aveai treabă în grădină? - Nu - scandă ea rar - nu aveam nici o treabă - în grădină.Și, parcă dezmierdîndu-se, își așeză fără necesitate pala de păr pe jumătatea stângă a frunții. Învins mereu de imaginea ei de pe scări, mobilizând ultimele rezerve ale voinței. Acum mă privea atentă. Expresia figurii ei avea ceva întrebător. Apoi ochii îi deveniră nesiguri. Părea că-și înfrînge greu nevoia
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
îi deveniră nesiguri. Părea că-și înfrînge greu nevoia de a privi în lături. Își luă însă numaidecât și din plin aerele de grande-dame, dar nu și vocea sonoră, pe care o încerca fără să reușească. Își așeză din nou pala de păr pe jumătatea stângă a frunții. Apariția doamnei M... în cerdac m-a contrariat, dar a fost bine-venită: atitudinea stânjenită a Adelei nu era de natură să-mi fortifice voința. Urmă un schimb de vorbe neînsemnate cu doamna M.
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-mi treacă". Nu găsisem nimic anormal, dar tocmai ignoranța cauzei m-a alarmat peste măsură. Indicând doamnei M... câteva măsuri, cunoscute și de ea, m-am dus în cerdac. Când mi s-a permis din nou să intru, Adela avea pala de păr așezată exact la locul ei, pe jumătatea stângă a frunții, și un alt capoțel, mai bogat în dantele și panglici, iar pe pat și la îndemîna ei, o oglindă ovală cu mâner. Făcea sforțări să pară veselă, să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Raport care întotdeauna mi s-a părut acela dintre manejele subtile ale pisicii și naivitatea ursuză a câinelui. Și ce frumoasă era în clipele astea, cu o încordare de viață în toate liniile ei zvelte, cu mânecile suflecate și cu pala ei de aur pe jumătatea stângă a frunții! Încă nu pot înțelege ce s-a întîmplat... În seara asta ultimă, ne-am plimbat departe, pe șosea, "să ne luăm adio" de la natură și de la noi înșine, cei de până acum
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și-au împărțit coate din belșug. Charlie, băiatul mai înalt și mai atletic, a câștigat. Danny și-a masat locul unde Charlie îi arsese ultimul cot. Pilotul a deschis ușa către o după-amiază însorită. Avionul a fost invadat de-o pală de aer cald și de mirosul de pini. Slavă Domnului, a răsuflat IRene. Mary stătea pe culoar în picioare, râzând amețită sau pentru că era deja beată - Irene nu era în stare să-și dea seama care era motivul. Cu ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în vară, cocoloșit în căldură, avea să se nască peste șapte luni cu pielea deja pistruiată. Și fără frică de nimic. Ar fi putut să-i spună lui Zach. Chiar în clipa aia. Răspunsul lui ar fi fost ca o pală de vânt, un chior fericit sau o ceartă prelungă. Dar, de data asta, Jina putea să lupte pentru cealaltă tabără. Sau putea să mai stea puțin, numai ea cu el. Zach și-a întins picioarele lungi și-a închis ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
în drumul lui către ocean. Odată ajuns acolo, traversa oceanul și-o lua de la capăt, din partea cealaltă. Ăsta era primul și singurul joc care nu se încheia niciodată. Printre palme și loviturile de pumn, Danny a auzit râul și-o pală de vânt călătorind printre copaci. Chiar și când sângele a început să-i curgă din nas, iar pe fața lui Charlie s-a lățit un zâmbet urât, Danny s-a întrebat cum de putuse să trăiască în altă parte decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Desfrunzesc copacii a toamnă și lacrimile ploii curg printre cuvintele mele care vin șerpește târându-se prin iarba azurie a sufletului mă adulmecă îmi sar de gât îmi ling rănile și mă înfășoară în cârpe albe de mătase. Sub o pală de vânt cuvintele mele în cămeșe de tort înmuguresc pe buze și înfloresc în zbor spre cerul inimii tale. În dimineața asta Învârt de zor caimacul gândurilor care-și așteaptă rândul cuminți ăsurând trecerea clipelor care se aștern în rostire
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să fie domnu primar... mormăi el și stătu în loc. Calul depăna mărunt din picioare; ajunse la curte, se opri. Din săniuță coborî un târgovăț scurt și pântecos. Era îmbrăcat c-o blăniță de berbec; de sub căciula naltă și ascuțită, dintre palele late ale gulerului, ieși la iveală un obraz mare, stacojiu. Ochii mititei cercetară împrejuru-i. Care a băgat de samă la cal și la lăicere?... întrebă el c-o voce gâlgâită de om gras, cu gâtul scurt. Își scoase mănușile groase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îl observau, unii cu simpatie, alții cu ostilitate, așteptându-i reacția. Continuă să privească pe fereastra din fața lui. Printre zăbrele se vedea cerul Romei, pe care vântul de miazănoapte îngrămădea nori întunecați, ce apăsau orașul ca o prevestire funestă. O pală de vânt mai puternică aduse înăuntru câteva frunze uscate, ce se împrăștiară pe masa lui Skorpius. Acesta se ridică în picioare. — Nu ucizi niciodată! strigă. Dar în Gallia voiai să ucizi. Ai sărit la gâtul împăratului, nu? Ai încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în strigăte care ajungeau până la ei. — Skorpius e gata? Încă din zori, răspunse Marcus. Așa cum face întotdeauna înainte de luptă, a stat toată noaptea în picioare, în cămăruța lui, cu fața la perete. Nu știu ce rugăciuni spune el în timpul veghii. Dinspre arenă veni o pală de aer rece, umed. Valerius fu străbătut de un fior. — Mă întreb ce l-a apucat pe împărat de te-a pus să lupți cu Skorpius. — Un vis... A avut un vis, răspunse Valerius aranjându-și ocrea pe picior. I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
altul, se prăbușiră. Câțiva rămaseră nemișcați, fără simțire, iar ceilalți se ridicară și se îndepărtară în goană. Acum Valerius stătea lângă Skorpius, care zăcea în nisip. — Ridică-te. Glasul său era calm, dar suna ca o poruncă. Mulțimea amuți. O pală de vânt rece ridică un nor de praf, flutură pânza purpurie și se îndreptă spre pulvinar, unde Vitellius stătea cu mâinile încleștate pe balustradă, privind pierdut spre arenă. Un spectator începu să aplaude ritmat. În curând, toți, chiar și cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
crângul de bananieri, judecătorul din oraș mituise un funcționar de la Imigrări și plecase la fratele său din Copenhaga. Străinii cu autocarele lor făcuseră stânga-mprejur și se duseseră acasă, iar cei din Shahkot se certau pentru locurile aflate exact sub palele ventilatoarelor care atârnau din tavan, plecând doar preț de câteva minute și numai dacă era absolut necesar, după care se întorceau într-un suflet. La piață, făcuseră adevărate raiduri prin dughene după ventilatoare din frunze de palmier și cumpăraseră blocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
fură, în cele din urmă, pregătiți pentru potop, rămaseră la fereastră să privească asemeni lui Kulfi și tuturor locuitorilor din Shahkot, aplecați pe balcoane și verande, de sub copertinele ricșelor; întregul oraș privea cu ochi neliniștiți, îndreptați în sus, până când o pală deosebit de puternică făcu frunzele să zboare ca păsările înainte de focul de armă, aducând primele picături de apă pe pământul uscat. Kulfi privea ploaia. Cădea repede și apoi din ce în ce mai repede. Umplea fiecare bucățică de cer. Nimic pe lume nu mai suna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]