628 matches
-
de siguranță. Tribunul îi luă sica din mână, chemă un militar și simulă un atac. — Apoi te duci în spatele lui, vezi? Îi pui mâna stângă pe gură și-i ții capul nemișcat, iar cu dreapta înfigi arma în gât, unde palpită vena. Militarul se prefăcu rănit, se rostogoli pe jos, dând din picioare, și micuțul izbucni în râs, uitând de lacrimi. Tribunul îi explică: — Dacă vrei să te asiguri că adversarul tău e mort, pui degetul aici - îi puse degetul în dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se rostogoli pe jos, dând din picioare, și micuțul izbucni în râs, uitând de lacrimi. Tribunul îi explică: — Dacă vrei să te asiguri că adversarul tău e mort, pui degetul aici - îi puse degetul în dreptul jugularei celui căzut. Simți cum palpită? Când se oprește, înseamnă că viața s-a dus. Hai să-ți arăt acum altă lovitură, tot din spate. Militarul se ridică. — Fii atent. Din spate, tu îl apuci cu stânga. Ca să se elibereze, el o să-și desfacă brațele, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi dăduse în taină pumnalul pe când era în lanțuri. Gajus, tăcut, se duse în grădină. Tribunul fusese primul om care îl tratase ca pe un adult. Amintirile îl asaltau: lovitura precisă cu sica, degetele puse pe jugulară: „Dacă nu mai palpită, înseamnă că viața s-a dus...“ El, care îl ruga: „Nimeni nu vrea să-mi spună nimic...“ Puternicul tribunus care îi spunea, întorcându-se deodată: „Păzește-te, pui de leu...“ Primi amintirile una după alta, așa cum i le trimitea memoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
te spun lui nea Pește. Iar o idee este mai importantă decât o catedrală, spune spânul închinându-se pe ascuns, ferește-te să devii victima adevărului, omul își suflă nasul cu putere, dar adevărul creator de iluzii? Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță, O bomboană îți schimbă gustul, Naiv ca o gură de incendiu, El știa că afectarea este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor ca o frunză, Casele păreau solfegii solidificate, Băltoacele aurite de soare ne orbeau, Vorbeam și
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
buze, mi-e vânt și mi-e ger, Iar plugul se-nfige în creier ca-n fier Și lacuri se varsă pe dealuri de-obraji, Un gând se adună în ochi ca în iaz... Pe sâni crește lavă, adânc mai palpită, Iar miezul e fript pe sub ei, pe sub pită, Nechează și arde, e roșu-văpaie, Nebună zvâcnește și arată a ploaie. Urechea visează că leagănă flori, Din zori până-n seară, din seară în zori, Tot roșii, aprinse de șoapte de dor... Iubitule
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
te îndrăgosti este poate printre puținele stări ce te pot disloca și aresta din timpul și spațiul tău. Tocmai această stare de elevație este singura ce te poate desprinde de tine; spiritul tău aparent liber, în fapt, înrobit, flutură și palpită în spații subtile, iar trupul inert, împiedicat, rămas în urmă, este incapabil de-a răspunde satisfăcător noului context erotic. Nu înseamnă asta că natura firii mele este aceea de a fi mereu îndrăgostit? Și că așa am fost și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
antipozii și cutii de acuarele azi ne stingem în zăpadă somn cu somn și împletire iar din când în când troiene cresc pe verbe de iubire. Cină Spre largul iubirilor mele mai este tihnă la cină și-n gusturi avide palpită jeleuri cu gelatină, cuvinte suave-n pahare au gura plină cu vinuri, în sticle absinturi viclene reflectă blânde satinuri. Și-așteaptă întinse pe masă fructe cu pielea pustie, desfrâul molatic se toarnă din negre lămpi de hârtie, trunghiuri perfecte valsează
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
de sine. Muntele nu se lăsa ignorat. Și Virgil era binedispus și își târa fără să se plângă grăsimea și bătăturile pe panta abruptă, agățându-se de bulgări de pământ și smocuri de iarbă pentru a-și ușura urcușul. Aerul palpita de bâzâitul insectelor și mesajele ezoterice ale păsărilor în zbor. — Magister pene monstrat, cită din senin Virgil. Se odihniră o clipă. Vultur-în-Zbor se văzu obligat să ceară lămuriri. — La școală, spuse Virgil, aducându-și aminte, oarecum rușinat, momentul. Un puști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
doar flămânzi! Brusc, mă urmăresc avizi, glandele au început să elibereze misterioasele secrete iar ei au devenit suculenți, tresaltă, dansează și-acum mustesc plini de viață! Nu vezi că ne dezechilibrăm când mă strângi în brațe? Spre uimirea mea freamăți, palpiți și nu mai tremuri, nu ne mai zguduim, ne controlăm și nu mai vrei să-mi dai drumul. Nu vezi că toți din jur privesc invidioși îmbrățișarea noastră? Întotdeauna ai fost și ești mai frumoasă ca oricare! Acum nu te
Iubiri proscrise by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83732_a_85057]
-
și să încerce să mă prindă; lui Hugo i-ar plăcea foarte mult, cred că s-ar distra de minune, dar mie pur și simplu nu-mi plac lucrurile astea. —Adevărat? se auzi o voce de pe scări. Era Tabitha, care palpita de emoție. Odată ce ne atrăsese atenția, o luă la fugă, în jos, pe scări, cu mâinile întinse. Când ajunse la capătul scărilor, își încrucișă mâinile pe piept și o luă ușor, printre cei din grup, care se dăduseră la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se prelingeau prin țevile de eșapament, așa cum se întâmpla cu fabricile în timpul Revoluției industriale. În mod ciudat, îmi cam plăcea rezultatul. Aveam o teorie cum că, dacă tot trăiești la oraș, măcar să alegi unul pe cinste, o capitală pulsând și palpitând de viață și mizerie, acolo unde până și cei mai puternici supraviețuiesc cu plămânii contaminați permanent. Spre dezamăgirea mea, până la urmă, toți, în afară de mine, trebuiau să ajungă undeva și să se întâlnească cu cineva. Succesul Visului unei nopți de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
pe drumul prunduit și se cutremură din cap până-n picioare la acest gând. Știa că nu trebuie să facă zgomot, dar nu se putea stăpâni: acum plângea în hohote zgomotoase pentru bărbatul pe care îl strânsese în brațe și care palpita de viață cu doar câteva ore în urmă. Îl strânsese în brațe și acum îl pierduse. Cu toate astea, nu se mișcă. Instinctul ei de supraviețuire îi comanda să rămână aici, în această adâncitură invizibilă dinspre drum. Îi era teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
de prostii. Ce vrei să zică? Ce vrei să zică o groapă? Prăpăstii... GRUBI: Hm! A noastră nu pare ca alelalte. BRUNO: Parcă poți să știi... GRUBI: O simt. Zău. Uite, o simt aici, în șira spinării. O simt cum palpită. Astă-noapte m-am lăsat ușor în adâncul ei ș-am simțit cum respiră. BRUNO: E-e! GRUBI: Zău! Respira-ncet, uite-așa, și în jur se simțea ceva cald, parcă aburea în jur. Îți spun eu. Groapa asta e vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
scontăm un rezultat. Nu o dată Însă, cotrobăim din inerție, să nu ne pierdem reflexele, mânați de fascinația pură pe care o exercită asupra intelectului și a imaginației noastre hârtiile acelea roase pe la colțuri și Îngălbenite de timp, printre rândurile cărora palpită viața unor oameni ce și-au pierdut identitatea, devenind concepte și categorii, embleme reci ale așanumitelor epoci istorice, ei care au fost cândva prezentul, existența, lumea vie cu mișcarea, freamătul interior și diversitatea ei uluitoare. E o senzație unică, stranie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la locul ei, brațul Îmi atârna Încă, dar acum stăteam culcat pe marginea unui ponton șubred și nuferii pe care-i atingeam erau reali, iar umbrele dolofane, unduitoare, ale frunzișului de arin pe apă - pete de cerneală apoteozate, ameobe supradimensionate - palpitau ritmic, extinzându-se și retrăgându-se ca niște pseudopode Întunecate, care, atunci când se contractau, Își zdrențuiau marginile rotunjite, devenind niște pete fluide și evazive și acestea se uneau din nou pentru a reface terminalele nefinisate. M-am cufundat iarăși În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
-n aur d-Ofir. Ca să-mi ajungi nevrednica-mi iubire Ai părăsit al cerurilor cort - 275Dar nu e chipul tău cel peste fire Ce-n fundul sufletului meu îl port. O geniul meu, mi-e frig L-a ta privire, Eu palpit de viață - tu ești mort. Cu nemurirea ta tu nu mă-nveți, 280Acum mă arzi, acuma mă îngheți. Nu... om să fii, om trecător ca mine, Cu slăbiciunea sufletului nost - Să-ți înțeleg tot sufletul din tine Și brațul tău
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
care, la diferite televiziuni, acompaniau procesul electoral, făcând presupuneri în legătură cu lipsa de date sigure de apreciere, deducând din zborul și din cântul păsărilor voința zeilor, deplângând faptul că nu mai este permis sacrificiul de animale pentru ca în viscerele lor încă palpitând să se descifreze secretele lui cronos și ale sorții, se treziră brusc din torpoarea în care perspectivele mai mult decât sumbre ale scrutinului îi făcuseră să se afunde și, cu siguranță, pentru că li se părea nedemn de misiunea lor educativă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Dragi Compatrioți, ca unul care se pregătește să anunțe că începând de mâine va scădea la cincizeci la sută prețul benzinei, pentru ca imediat după aceea să arunce în ochii audienței străbătute de spaimă un organ intern însângerat, lunecos și încă palpitând. Ceea ce avea să comunice președintele republicii, adio, adio, la revedere, era deja cunoscut de toți, dar este de înțeles faptul că oamenii au avut curiozitatea de a vedea cum avea s-o facă. Iată, prin urmare, discursul complet, căruia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cu fata ta... precis e o confuzie... cine putea să recon... În timp ce vorbea directorul a și demarat. Trebuie să fii tare!... Te poți aștepta la orice minune!... Profesorul Gârleanu s-a făcut alb la față, în timp ce inima începu să-i palpite cu putere. Presimțea ceva, dar nu avea curajul să se exprime în cuvinte. Știa că Ana Maria trebuia să sosească cu trenul din moment în moment. Te pomenești că nu e nici un fel de confuzie, gândea el, după care întrebă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
pentru a dăinui... Urme de lupi taie în curmeziș coama dealului Mârzac. Anton așteaptă să-i vadă cum vin prin pădure, fără zgomot, cu pași lungi alunecători, suri, cenușii, puternici și fără frică, spre vânătorul care îi așteaptă cu inima palpitând! ..Și, cum se aprinde brusc și învăpăiat în ochii lor toată sălbăticia și ferocitatea... O râpă sfâșiată se cască în față... Anton scrutează valea pe pe pantele povârnite, pleșuve. - Ah, o urmă!... exclamă surprins pădurarul. O urmă de jder!, recunoscu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ei scoase hangerul ascuțit și reteză dintr-o singură tăietură, crudă, puternică și adâncă, gâtul cel alb. Spuse rugăciunea rituală și strânse sângele ce țâșnea clocotind într-una din gerbe. Când se umplu, îl bău încet, călduț încă și aproape palpitând, iar în scurt timp se simți refăcut. Așteptă câteva minute, își trase sufletul și pipăi cu grijă stomacul cămilei care, fiind legată, nu se mișcase când îi sosise sfârșitul, limitându-se să încline capul. Când simți în mod sigur locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
concomitent reală și ficțională, dură și suavă, clocotitoare și senină, logică și absurdă, sacră și profană, buimacă și armonioasă, tristă și emoționantă. Detectăm aici aceeași frenetică trăire a oamenilor simpli, care, fără să-și pună abisale întrebări ontologice, vibrează plauzibil, palpită în acord cu ritmurile canonice ale existenței, în imediat, în biologic și mult mai puțin în transcendent. Când Nietzsche a spus: ,,Dumnezeu este mort!”, nu rostea o blasfemie ci ne avertiza tragic asupra unei eventualități cumplite: Cerul este gol! Deci
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Încearcă să-și stăpânească instinctele și nu reușește decât să dezvolte o bestialitate mult mai rafinată. Ce instinct animalic s-ar putea cristaliza în torturile Inchiziției, în lagărele de concentrare naziste sau în măcelul de la MY-LAI? Aici, în jurul său, simțea palpitând cea mai crudă dintre selve, dar, cu toate astea, în doi ani nu asistase la nici o singură scenă care s-ar fi putut compara cu groaza unui bombardament cu napalm, cu dezgustul pentru o suburbie a Saigonului sau cu degradarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mă mai stârnea, Doamne iartă-mă! Doamne, iartă-mă, Doamne, ajută-mă! Scoate-mă din urâciunea asta vlăguită! Coboară-ți privirea asupra mea! Și uită-te și la târfa de colo. Fă-mă să simt măcar ceva-ceva, să răsuflu, să palpit, să se vadă! Dă-mi măcar o inimă mai mare, fiindcă de penisul meu n-are cum să-ți pese. Deși, să știi, Doamne, că de-ar fi să-mi recapăt zvâcnirea, ar fi ca și cum mi-ai dărui o a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ascuțită a grafitului. Închide ochii, din nou îi deschide, privind furiș, parcă pentru a compara imaginile. Pielea obrazului era cândva proaspătă, colorată. Elasticitatea îngăduia mobilitatea liniilor, dar și o bruscă fixitate, de mare efect. Fruntea netedă, obrajii de mătase. Buzele palpitând continuu, umede. Ochii intenși, ape negre, violete, pline de vârtejuri. Părul rărit acum și aspru s-a fixat în rugina unei calote încrețite, zburlite. Ridurile subțiri ale frunții par urmele unei perii metalice care a rănit cu răbdare. Pielea fumurie
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]