3,306 matches
-
filmul care îl ajută să pătrundă într-adevăr în lumea cinematografiei: "Memoria Trandafirului", o metaforă de 7 minute, care s-a bucurat de succes în țări precum SUA și Franța. Tot în Franța are loc, cinci ani mai târziu, premiera pariziană a filmului "Dacii". Pe Champs-Elysees, în dreptul restaurantului Fouquets, trona un afiș al filmului, având textul: "Un film du Serge Nicolaesco". "Era o foarte mare satisfacție pentru un tânăr debutant de 37 de ani. Din acest moment începea cariera mea internațională
Cariera lui Sergiu Nicolaescu - regizor, scenarist, actor și o colecție de 60 de filme by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/65226_a_66551]
-
Unor creații dedicate eroismului istoric sau mitologic li se alătură altele cu subiecte mai frivole. Trupele de comedianți italieni alungate în 1697 de Madame de Maintenon sunt rechemate. Caractere pline de vervă - Arlequin, Scaramouche, Pierrot, Mezzetin - se reîntorc pe scenele pariziene. Toate patru apar de altfel în imaginea nocturnă pe care Watteau a intitulat-o Dragoste în Teatrul Italian și sunt prezente în numeroase alte lucrări ale artistului... Pierrot, figura centrală a Comedianților italieni (1719-20), iubitul părăsit, îmbrăcat în alb, are
Watteau, poetul by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6564_a_7889]
-
că s-au păstrat identic atât decorurile, cât și costumele inițiale, oferindu-se astfel o imagine documentară, de arhivă a lor. Le Tricorne, de pildă, păstrează machetele decorurilor și costumelor lui Picasso. Soliștii au fost excelenți, demostrând calitățile stelelor baletului parizian actual: Delphine Moussin și Josus Hoffalt în Le Spectre de la Rose, Yann Bridard în L'après-midi d'un faune, Vincent Chaillet și Alice Renovary, în Le Tricorne, dar, mai ales Nicolas Le Riche, în Petrouchka, care s-a impus ca
Însemnări pariziene by Mihai CANCIOVICI () [Corola-journal/Journalistic/6456_a_7781]
-
asasinate, teroare în Haiti și altele și altele... O turmă de reni mânată de un băiețel cu căciula de blană de vulpe polară cu clape trecu pe lângă noi în trap mărunt pe întinderea albă, neprihănită, sclipind ca vitrina unei giuvaergii pariziene. N-am spus nimic. M-am gândit că secolul următor ar trebui să fie eschimos, ori nu va mai fi deloc.
La eschimoși by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/6469_a_7794]
-
vremelnic pe front începe și declinul romanului. Cele două femei ajung să acționeze sincron, pe măsură ce vacuumul doamnei Manea se umple de energia Ramonei. Întregul transfer se produce printr-o serie de metafore cumva subliminale inteligent dozate. Tot mai multe fantasme pariziene încep să-și facă loc, asistate de imaginația disponibilă a tinerei. Se insinuează între timp și un alt bărbat, Ian Nori, care pare a fi trăit un frumos episod cu Martha Bibescu. Ana Maria Sandu nu scrie nicidecum o proză
Ce urmează? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6478_a_7803]
-
ajuns la Belgrad, la curtea regelui Moloș Obrenovici, revenit în România și folosit de însuși George Enescu, confiscat de comuniști în 1949, depozitat într-o magazie din satul Bichiș, unde a stat patruzeci de ani, „întors", în fine, la obârșiile pariziene, în 2006 (p. 60-66); povestea unei tinere chimiste din România, care, în timpul Primului Război Mondial, dezvăluind secretele unui gaz toxic (yperită), folosit de germani, a salvat de la moarte câteva divizii ale armatei franceze (p. 279-280); arderea, în 1947, în curtea castelui din
De amicitia by Anamaria Beligan () [Corola-journal/Journalistic/6493_a_7818]
-
va fi și ea informată. Acțiunea și-a atins scopul: contactul cu Emil a fost evitat, iar documentul îndosariat. Atunci când întrebările sunt puse de jurnaliștii locali, răspunsurile urmează a fi prelucrate cât se poate de imaginativ. Emil își împărtășește impresiile pariziene: „.femeile, al dracului de frumoase. E plin de fotografii prin jurnale cu aceste femei splendide. Și pe urmă mai e și vinul, natural. Câte prăvălii în țara asta, n-am mai văzut niciodată, prăvălii peste tot." În versiunea dată publicității
Sportivul și ordinea de stat by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/6085_a_7410]
-
din Paris a dat termen de doi ani pentru ca patronii de terase să renunțe complet la sobele de gaz cu care atrag clienții, care, fiind într-un spațiu deschis, se apucă de fumat. Invocând pretexte de poluare a mediului, autoritățile pariziene încearcă în acest fel să descurajeze fumatul în spațiile publice deschise. După implementarea legii antifumat, una dintre cele mai dure din Europa, terasele din Paris s-au umplut de clienți, căci sunt singurul loc în care pot să stea la
Parisul interzice sobele de gaz care încălzeau terasele pentru a descuraja fumatul () [Corola-journal/Journalistic/60896_a_62221]
-
chiar dramatic este faptul că, dacă, inițial, familia Rașevki (în transcripție românească) nu acceptase viziunea brâncușiană pentru locul de veci al fiicei sale, peste decenii, iată, urmașii respectivului neam, uimiți de faima Sculptorului, susțin că, după actele cercetate în arhiva pariziană, Sărutuldin Cimitirul Montparnasse cade sub incidența unui obiect ce poate fi revendicat! (Da, eventual, dislocat, strămutat și - Doamne, ferește! - scos la licitație...) Dar, deocamdată, la Montparnasse, Sărutul simbolizează, deja de 100 de ani, dragostea eternă, însuși Brâncuși mărturisind, în 1956
Dintr-un jurnal-yes-eu parizian by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/6102_a_7427]
-
Onorat de ambasadorul Bogdan Mazuru și de directorul general al Cité Internationale des Arts, Jean-Yvet Langlais. Din nefericire nu știu unde este locul întâmplării, nu pot să mi-l imaginez și nici care a fost ecoul, dacă a fost vreunul, în presa pariziană, la întâmplările despre care scriem aici, dar catalogul expoziției mi-a produs o impresie pe care o notez ca fiind excelentă. Citez la întâmplare nume de artiști: Gheorghe I. Anghel, Tudor Banuș, Călin Beloescu, Constantin Blendea, Ilie Boca, Gheorghe Dican
Din provincie la Paris și retur by Petre Tănăsoaica () [Corola-journal/Journalistic/4755_a_6080]
-
principii egalitariste. Acest egalitarism sinucigaș nu numai că a distrus cultura Franței, dar etuva presiunilor ideologice e atît de apăsătoare, încît îți trebuie o naivitate de basm ca să crezi că în universitățile din Paris se gîndește liber. În realitate, spiritul parizian a fost sterilizat sub coerciția unui cîmp mediatic de evidentă tendință stîngistă, așa explicîndu-se de ce, după cel de-al Doilea Război Mondial, gînditorii mari nu au mai apărut în Franța. Și tot așa se explică de ce, filosofic vorbind, Franța nu
À la franÇaise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4765_a_6090]
-
de-al Doilea Război Mondial, gînditorii mari nu au mai apărut în Franța. Și tot așa se explică de ce, filosofic vorbind, Franța nu se poate rupe de handicapul pe care îl resimte în fața filosofiei germane, la a cărei superioritate eseiștii parizieni răspund prin reacții imitative, pe care le ascund în spatele unui aer de semeție contestatară. Azi în Franța nu se mai nasc gînditori, ci agenți de propagandă, asta dacă nu avem prostul-gust de a vedea în Bernard- Henri Levy altceva decît
À la franÇaise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4765_a_6090]
-
marcat mentalul francez postbelic: de la relația „sine-altul” (s-a delirat enorm în Franța pe seama identității pe care o capeți prin asimilarea „alterității” ființei de lîngă tine, dar asta pînă cînd francezii s-au trezit că la Paris nu mai sînt parizieni și că islamul va cuceri în cîteva decenii țara) s-a trecut la triada: „diferență-singularitate- eveniment”. Cum s-ar spune, francezii vor unicul și irepetabilul, după ce s-au săturat să viseze la universalul uman care nu se lasă „degradat” de
À la franÇaise by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4765_a_6090]
-
cunoaștem destul de bine ca să fim conștienți că între noi doar prietenia e posibilă”). Urmează o etapă de... prietenie oficială în patru, incluzându-i pe scriitorul elvețian Max Frisch, partenerul de viață al lui Ingeborg, și pe Gisèle Celan- Lestrange, soția pariziană a lui Paul (graficiană), cu pachețele și telefoane de Crăciun, ba chiar cu generoase îndemnuri în favoarea partenerilor legali (28-29.57, IB: „N-ai voie s-o părăsești pe ea și șpeț copilul vostru”; 26.7. 59 PC: „Miercurea trecută a
Paul Celan și Ingeborg Bachmann între Orient și Occident by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/5047_a_6372]
-
artă, bunicul Annei Sinclair, jurnalista de televiziune de până mai ieri, celebră azi mai ales ca soție a lui Dominique Strauss- Kahn, în memoria căruia nepoata a publicat recent o carte intitulată 21, rue La Boétie. Titlul reprezintă adresa galeriei pariziene a lui Paul Rosenberg înființată în 1905 și care adăpostea în anii 1930 sute de tablouri datorate lui Géricault, Ingres, Delacroix, Courbet, Cézanne, Manet, Degas, Monet, Renoir, Gauguin, Lautrec, Modigliani și alții. Pe Picasso, cu care era prieten, bogatul amator
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4774_a_6099]
-
o lungă corespondență. În 1940 s-a refugiat cu întreaga familie (Anne nu se născuse încă, prima fotografie împreună cu bunicul, când ea avea doi sau trei ani, datează din deceniul șase) în SUA, unde s-a stabilit definitiv. În galeria pariziană, în locul tablourilor, confiscate de nemți, ca și cele pe care Paul Rosenberg încercase să le scoată din Franța ocupată, au fost puse pe pereți portretele Mareșalului și afișe antisemite. Gestapoul instalase în casă Institutul de Studii ale Problemelor Evreiești. După
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4774_a_6099]
-
confesiunile acestea? Închid paranteza (sau mai curând o las întredeschisă, pentru a reveni la ea ceva mai încolo). Dur de tot e în schimb Mircea Ivănescu cu trei dintre numele grele ale literaturii postbelice. Preda, Bănulescu și, evident, Sorescu. Anecdota pariziană care-i are în centru e, fără îndoială, picantă, mai ales în versiunea trucat înțelegătoare a lui Ivănescu. Dar parcă-i prea mult (Cu atât mai mult cu cât, după ce-i încarcă pe aceștia cu povara unei meschinării rușinoase, comite
Despre micile animale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4798_a_6123]
-
locurile pe care urmau să le ocupe pe scenă. A fost nevoie de intervenția dirijorului pentru a-i convinge să se „amestece” cu colegii lor francezi. Dincolo de entuziasm, spectacolul a trezit în mintea multora, conform unor mărturii culese de presa pariziană, și o anume îngrijorare față de soarta care îi așteaptă pe acești aproape copii la întoarcerea în țara lor. Precedente nefericite există: echipa de fotbal a Coreei de Nord, care a participat la ultimul Turneu Final al Campionatului Mondial de fotbal
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4812_a_6137]
-
care, după unii, incită la sinucidere, Lisabona vechilor cârciumi sordide unde se mânca pește proaspăt la grătar, iar vinul se scotea direct din butoi, și nici Lisabona vechilor magazine din Chiado, distruse de incendiul din 1988 care, inspirate după modelul parizian, îi aduc aminte de unele galerii ce existaseră pe vremuri și la București. Petru simte o nostalgie atât de intensă pentru vechea Lisabonă pe care o cunoscuse înainte, încât pare că s-a molipsit de dor, de acel sentiment pe
Reflecții asupra romanului Lisboa para sempre de Mihai Zamfir by Fernando Couto e Santos () [Corola-journal/Journalistic/4680_a_6005]
-
și ficțiune pe care stau Caracterele și Biografiile comune. La 15.05.1978 declanșează greva foamei în semn de protest pentru arestarea abuzivă a fostului său coleg de facultate, Cezar Mititelu, sub învinuirea de „parazitism social”. Abuzul mobilizează și presa pariziană, Thierry Wolton publicînd în „Libération” articolul intitulat Le Diogène roumaine arrêté 5. Gestul umanitar al lui Monciu-Sudinski a dat roade, căci Asociația Amnesty International face presiuni asupra directorului penitenciarului Jilava pentru eliberarea lui Cezar Mititelu, invocînd articolul 19 din Declarația
Alexandru Monciu-Sudinski [restituiri biografice] by Dan Dăncescu () [Corola-journal/Journalistic/4708_a_6033]
-
păși pe calea unei nevoințe topite în smerenie și, în Împărăția Cerurilor, se vor dovedi mai mari decît Părinții care s-au proslăvit prin semne.” 7 Între ultimele scrieri semnate de autor se numără un poem trimis spre publicare revistei pariziene Limite, intitulat Equestră: „Statuie engleză/ St. George triumfal/ O, plîns de năpîrcă/ Sub cizma de piatră/ Și sila de piatră/ Din ochiul de cal”8. 1. Cf. Eugen Simion (coord.), Dicționarul general al literaturii române, art. Alexandra Ciocîrlie, Ed. Univers
Alexandru Monciu-Sudinski [restituiri biografice] by Dan Dăncescu () [Corola-journal/Journalistic/4708_a_6033]
-
astea n-au fost tocmai așa, dar puteau să și fie...)”. E în perfectă regulă. Poți, într-o carte autobiografică, să povestești oricum o întâmplare dacă recunoști că ai modificat realitatea. Dar să scrii „de la fața locului” despre revolta studenților parizieni din 1968 fără să menționezi că nu erai la Paris în zilele acelea este, cum să zic... Închei jurnalul adiacent Teritoriilor cu destule rezerve față de omul la care am ținut mult, dar și tulburat de tristețea lui datorată unei incurabile
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/4408_a_5733]
-
al Centrului Cultural Român. Numirea la lectoratul de la Sorbona nu putea fi decât benefică pentru Ion Pop, chiar salvatoare dacă ne gândim la ce se întâmpla în țară, în plan cultural, sub efectul Tezelor din iulie ale lui Ceaușescu. Ambianța pariziană era, desigur, cu totul alta și universitarul român avea prilejul să urmărească de aproape gruparea Tel Quel, să asculte expunerile de la Școala de Înalte Studii ale lui Roland Barthes, ale unor Gaetan Picon, Gérard Genette, orele lui Todorov de la Școala
Melancolia echilibrului by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/4423_a_5748]
-
del Luca” (2010), Premiul BnF, Premiul „Marguerite Duras” (2011). Patrick Modiano a scris și scenarii de film (Lacombe, Lucien, 1973, Bon Voyage, 2003), precum și versuri pentru cântece. În cafeneaua tinereții pierdute este un roman care respiră parfumul boemilor ani ’60 parizieni, cu bistrourile din Cartierul Latin ce găzduiesc nesfârșite întâlniri ale artiștilor și în care timpul pare că stă în loc, suspendat într-un etern al poeziei. În această lume se refugiază Louki, așa cum se prezintă Jacqueline Delanque, un personaj misterios și
PATRICK MODIANO - În cafeneaua tinereții pierdute () [Corola-journal/Journalistic/4425_a_5750]
-
prieteni „ratați” din Sibiu ai filosofului disperă rii. Ele arată continuitatea perfectă dintre gîndirea „adolescentului” și cea a „bătrînului” Cioran și sunt infuzate de confesiunile lui Vartic cu privire la vizitele pe care, la începutul anilor ’90, i le făcea în mansarda pariziană din Rue de l‘Odeon. Preluînd de la Schiller distincția dintre poetul „naiv” (asimilat organic naturii primitive, spontane, iraționale) și cel „sentimental” (bolnav de luciditate și de nostalgie față de Paradisul pierdut), autorul clujean se lansează în slalomuri comparatiste și psihanalitice amețitoare
Subteranele identității lui Cioran by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4606_a_5931]