676 matches
-
viața îi va urmări nebunia ta. Și, fără nici o vină, vor plăti ei." Simțea în tonul ei o îndîrjire pe care nu i-o cunoscuse înainte. O ură de care n-o crezuse în stare și care a ajuns la paroxism când s-a auzit că prietenul căruia îi împărtășise la telefon bănuiala lui a fost mușcat de un câine turbat. Din ziua aceea și-a dat seama că, în absența lui, ea începuse să-i umble prin hârtiile unde-și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a pierdut, într-un interval scurt de timp, aproape în întregime forțele pe care le acumulase de luni și luni. Văzând-o ratând victime desemnate, ca Grand sau ca fata din spitalul lui Rieux, ajungând timp de două-trei zile la paroxism în unele cartiere, în timp ce dispărea complet din altele, înmulțindu-și prada lunea iar miercurea lăsând-o să-i scape aproape cu totul, văzând-o astfel gâfâind sau năpustindu-se, ai fi zis că se dezorganiza de enervare și de lehamite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
lucru, mai ales din corola florii sacre nufărul. Dacă în sculptura greacă respiră armonia sferelor prin proporțiile divine, dacă în sculptura lui Michelangelo relieful formei umane își depășește drama lăuntrică prin energia sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși retrăim Ziua Dintâi a formelor originare, a Începuturilor. De cealaltă parte a lumii, statuile lui Buddha ne insuflă pacea nirvanică a unei a treia stări, dincolo de ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
mai iubești? De ce? De ce?“ sau „Îmi e atât de dor de tine, aș face orice ca să te întorci la mine“, te salvezi. Deci, la mine, cam despre asta este vorba. Îți permiți să pierzi controlul asupra situației, atunci când tensiunea atinge paroxismul, și apoi îți dovedești ție însuți că, la urma urmei, îl deții încă. E ca și cum ai fi pe punctul de a te sinucide, și apoi te salvezi singur în ultima clipă. O, Doamne, iertați-mă, sună a boală mintală, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
există un asterisc, cu trimitere pe ultima pagină, în care se menționează pentru cei interesați, de către exegeți, neamuri, divinități, longitudinile și paralelele nenumăratelor ținuturi, continente, cuadraturi, galaxii și metagalaxii, pe unde și-a exercitat meseria lăsând în urmă religii, secte, paroxisme, paradigme, paradoxuri, istorii surpate în neant, dar și construcții megalitice care promulgau ideea universală a necesității plăpumii și pilotei cu puf de gâscă, de găină, cu câlți, cu păr de capră mongoleză sau de iac, din pânză țesută la război
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
Îi oferi și o explicație cât de cât plauzibilă: Nu pot să-l trădez pe dumnealui care se poartă așa bine cu noi doi! Ar fi un gest ignobil! Era un argument dar nu și pentru o fată adusă la paroxism: Așa vrei să mă lași! Te poți considera exmatriculat și văzând că băiatul se Îndreaptă agale către ușă, Îi aruncă vorbe grele: Crezi că-ți bați joc de mine, mă pedepsești, ai greșit adresa dobitocule, mototolule, tocilarule! S-au mai
Învierea pământeană by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1269_a_1901]
-
li s-a îngăduit până la urmă să rămână în București) decât în rândul celorlalte categorii ale locuitorilor, totuși s-a dovedit că, proporțional, ea a fost mai scăzută, circumstanță atribuită practicii adoptate numai de ei, ajutorîndu-se unul pe altul în timpul paroxismului maladiei, prin aplicarea de cataplasme calde stimulative pe abdomenul suferinzilor și prin frecarea extremităților, când sunt amorțite sau în convulsii. Dacă știrile date de persoane tocmai sosite din București sunt demne de crezare, s-ar părea că molima se apropie
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
se intensifica. Am crezut că n-o să se sfârșească niciodată. Mi-am spus că mai aștept încă cinci secunde. Dar dacă până atunci doctorul nu termina, eram ferm hotărâtă să-l oblig să înceteze. în clipa în care durerea atinsese paroxismul, doctorul s-a oprit. Dar până atunci îmi dădusem deja seama că eram mult prea lașă ca să mai accept și alte intervenții și că preferam să mă lupt cu durerea. Totuși, când tocmai mă hotărâsem să-l împing și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
făcut mama fără noroc!”, iar Rică e pus într-o postură tragică de îndârjirea urmăritorilor. Până și Spiridon are drama lui: amenințarea cu bătaia, care planează în permanență deasupra-i. În Conu Leonida față cu reacțiunea spaima bătrânilor „asediați” atinge paroxismul. Zoe din O scrisoare pierdută folosește în exces metoda dramatizării suferinței, provocată de șantajul cu scrisoarea. Cațavencu are și el momentul lui de „tragedie”, atunci când este înfrânt. În D-ale carnavalului, Crăcănel și Mița sunt victimele „traducerii”. Dramaturgul convertește tot
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
despre o selecție, nimic nu e pur și e greu să găsești o sită folosită care să nu aibă măcar o găurică astupată. Vorbesc ca un frustrat, dar spun adevărul. Și pe urmă, în anii nebuni, nebuni, când se atinsese paroxismul și măseaua trebuia scoasă, în anii apelurilor, pentru articolul 8 din Proclamația de la Timișoara, pentru legea lustrației, pentru victimele din Piața Universității, pentru, pentru... liste, mereu aceiași oameni: eliberatorii, martirizații, eroii - vorba lui Dinescu: Numai morții sunt eroi!“; gândeai ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ideea de a se face pictor, ori n-a izbutit să-mi spună, ori n-a vrut. În orice caz, n-am înțeles nimic. Am încercat să mă conving singur că în mintea lui greoaie crescuse încetul cu încetul până la paroxism un sentiment de revoltă, dar împotriva acestei idei se ridica faptul neîndoielnic că până atunci nu manifestase nici un fel de nemulțumire față de monotonia vieții sale. Dacă, fiind cuprins de o plictiseală insuportabilă, se hotărâse să se facă pictor pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
niciodată n-o mai văzuse așa, cu toate că se poate spune că el „avea experiență” aici. Se uita la ea și o găsea foarte respingătoare. În cameră, totul era numai urlete din partea ei, care deja ajunsese la o stare nemaipomenită de paroxism isteric. - Haide, vorbește odată, răspunde drept, nemernicule! Ce s-a ales de mințile tale? Cum de te-ai putut gândi să te droghezi, făcând și datorii pe deasupra de pe urma patimii tale prăpăstioase? Zău că nici măcar prin vis n-aș fi putut
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
o secundă de-a Spiritului Universului? Luca, tu-nțelegi ce spun, eu vreau să schimb totul!!! Luca?!? Ești sau nu cu mine? Îl privesc mult prea liniștit. Este mai mult decât nebun, ba chiar am certitudinea că a depășit faza paroxismului. A trecut dincolo, unde puțini ajung. Ceea ce vreau să spun este că, probabil, el este Alesul. E MACROBUTTON MTEditEquationSection 2 Equation Chapter (Next) Section 1 SEQ MTEqn \r \h \* MERGEFORMAT SEQ MTSec \r 1 \h \* MERGEFORMAT SEQ MTChap \h \* MERGEFORMAT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acceleratul de dimineață, pe linia Iași-București. În apropierea gării Frunzeasca, pentru că mecanicii nu adaptaseră viteza, la o curbă, acceleratul a deraiat. Pasagerii îngroziți auzeau cum vagoanele, părăsind șinele, mergeau pe traverse ca pe bolovani. În panică, cu spaima ajunsă la paroxism, unii au sărit din mers, accidentându-se grav. Doi dintre cei aflați în acest voiaj au murit pe loc. Vestea s-a răspândit ca fulgerul în toată țara. - Au murit doi oameni, îi spuse mama Olgăi vecinei ei, doamnei Lucreția
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
Unele curente recurg la denominații care trimit la sălbăticia și barbaria regeneratoare (fauvismul, primitivismul). În literatură, akmeismul rus trimite la un „punct de maxim” al spiritului (cf. gr. akme), iar adamismul - la ideea începutului absolut. Denumirile unor curente postsimboliste europene: paroxism, dinamism, expresionism, futurism, înregistrează deja, către 1910, un alt puls al epocii, o extravertire eruptivă. Decadența se considera un „capăt de drum”, un crepuscul estet și pervers, o disoluție rafinată, senzual-morbidă, orgolioasă și sterilă a Europei aristocratice devitalizate, „efeminate”. Angoasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
altora”. După toate probabilitățile, autorul a preluat informațiile la mîna a doua, din presa franceză. Nu întîlnim nici o referință la Maiakovski sau Burliuk, în schimb sînt anexate abuziv futurismului școli poetice simboliste (acmeismul, pus în relație cu „mișcarea franceză numită paroxism”) sau postsimboliste (adamismul, care dezvoltă „o concepție anarhică a poeziei”): „Pe cîtă vreme acmeismul caută să-și realizeze idealul, asumîndu-și pe cît se poate mai multă cultură, adamismul o îndepărtează în folosul nudității de suflet și exprimare. Afară de aceste divergențe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
liric: „Poetica contemporană derivă de la Walt Whitman și Émile Verhaeren, și caracteristica ei (vorbind în termeni generali) e sforțarea de a reda cît mai fidel viața modernă. Aceasta se poate vedea și din școlile literare din ultimul timp, unanimism, futurism, paroxism, dinamism, whitmanism (artă socială și proletariană), și din afinitățile dintre Whitman și opera altor poeți independenți” (în Facla, anul V, nr. 142, 1 martie 1914, nesemnat). Studiul scriitorului francez M.T. Barzun („Voci, cînturi și ritmuri simultane exprimă Era dramei“) oferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o recenzie ulterioară apariției Cărții cu poeți, criticul se pronunță despre primul roman al lui M. Blecher („Rînduri despre o carte ciudată. M Blecher”, Întîmplări în irealitatea imediată, în Adevărul, 50, nr. 16135, 30 august 1936, pp. 1-2). Sînt apreciate paroxismul „demenței poetice”, explorarea de sine împinsă pînă la „extrema rațiunii umane”, concluzia în privința lui Blecher fiind aceea că „punctul de plecare”, nu forma, „îl apropie de Urmuz, singularizîndu-l în literatura noastră” (sic!). Sînt de evidențiat și lecturile în cheie suprarealistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
până la insuportabilul acestei încărcări. Prejudecățile obișnuite ale gândirii occidentale ne împiedică să înțelegem pe deplin ce se întâmplă în acel moment. Noi nu concepem exercitarea acestei forțe care ia naștere în încercarea de sine a subiectivității, care este condusă, la paroxismul acestei încercări, la declanșarea sa, decât sub forma unei negări a propriei sale condiții ontologice de posibilitate, adică a imanenței sale radicale. Spunem: această forță se exteriorizează, această tensiune se destinde, această încărcare în afect se descarcă de sine. Pretutindeni
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Am lucrat la... — Dă-mi-l pe mexican, fiule. I-am înmânat receptorul lui Vasquez. L-a luat și și-a îndreptat automatul spre mine. Eu am ținut arma îndreptată spre femeie. Secundele se scurgeau una câte una. Încordarea atinse paroxismul, iar șeful jandarmilor asculta ce-i spunea federalul, devenind din ce în ce mai palid. În cele din urmă lăsă receptorul să cadă și își plecă arma. — Du-te acasă, ticălosule! Afară din orașul meu! Afară din țara mea! Mi-am băgat arma în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
e ceea ce vrei tu să fie. Fără glasul rațiunii ne-am dezbina în mii de bucățele. Natura a avut grijă de toată suflarea de pe pământ. Omul, care a putut să depășească programul genetic e mai liber. Nebunia dacă a atins paroxismul se vindecă prin anulare. Ne oglindim în primele senzații! Raportăm totul la ceea ce știm noi. Și ce știm? Mintea controlează trupul. În ea este tot ceea ce noi avem în codul genetic. și mintea se controlează cu ea însăși. Bon. Vous
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
S-a potolit târziu (când bunicii Îngroziți, văzându-l cum se Înroșește și se Învinețește, credeau că-l vor pierde și nu Îndrăzneau a se gândi la consecințe), asurzit de lătratul strident a lui Vizanti, adus la rândul său la paroxism din cauza țipetelor neobișnuite ale copilului, la starea critică de paranoia canină, similară cu cea atinsă acum doi ani, când doi lupi flămânzi poftiseră la șuncile uriașe ale porcului Ghiță-Baiazid, Îngrășat pentru Crăciun, căruia bunicu’ Ghiorghi Îi spunea Baiazid (așa Îl
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
cele mai gustate pasaje Îi sunt Închinate lui Lauzun, „omulețul insolent” și seducător: „Niciodată un om nu a știut să se plieze atât de bine la toate gusturile și capriciile”1. Dacă pentru mulți această efeminare stranie, dusă uneori la paroxism prin travestiuri și pseudonime, ar ilustra felul de a fi al dandy-ului „etern”, atunci secolul al XVIII-lea oferă câteva exemple năucitoare. Între care, celebru, cavalerul d’Eon, cel ce tulbură minți și inimi la curtea Franței, Rusiei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
câtorva cazuri notorii din spațiul vienez, Între care Otto Weininger și Daniel Paul Schreber. Cărțile lor, ambele apărute În 1903, se vor bucura de o celebritate ieșită din comun. Autorii Înșiși, obiect de studiu psihiatric prin Întregul comportament, ilustrează tragic paroxismul unei bisexualități ce depășește etapa sublimării (În text scris), spre a deveni realitate trăită, chiar dacă În mod diferit, de fiecare. La prima vedere, antifeminismul patologic al lui Weininger nu pare a avea legătură cu exaltarea nu mai puțin patologică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
a lui Scheffer și, mai târziu, pentru Gloria Împărțind cununi a lui Paul Delaroche, și cealaltă frumusețe, pe atunci În toată splendoarea ei, ce l-a inspirat pe Clesinger pentru statuia Femeia cu șarpele, a cărei durere se aseamănă cu paroxismul plăcerii și care freamătă de viață cu o intensitate pe care dalta nu o mai atinsese niciodată și nu o va depăși nicicând. Charles Baudelaire mai era Încă pe atunci un talent necunoscut, ce se pregătea În umbră pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]