634 matches
-
la paternalism în favoarea „contractului social fratern”, femeile erau trecute iarăși la statutul de anexe ale bărbaților, părți ale posesiei acestora, obiecte de inventar gospodăresc, cu un statut dubios, oscilând între cel de „slugă” și cel de vită, întocmai ca în patriarhatul veterotestamentar, neclintit de Evanghelii: „Să nu dorești casa aproapelui tău; să nu dorești femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui și nici unul din dobitoacele lui și nimic din câte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
din comunitățile tradiționaliste, precum și femeile din religii ultrapatriarhale), în cazul fericit în care acestea le sunt formal recunoscute. Dar „lumina” nu a venit deloc numai de la Apus. Nici înaintașele noastre de pe plaiul „mioritic” nu s-au rezumat la conviețuirea cu patriarhatul într-o resemnare „cosmică”, de Ană păcălită și zidită fără consimțământ în proiectele bărbaților. Chiar și Ana „lui Manole” a protestat, dar a făcut-o degeaba într-o cultură surdă la glasul femeilor. „Spiritul de dominație, domnia forței (...) au asigurat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
condiții democratice în 20 mai,1990. Comunismul este incompatibil cu feminismul pe care l-a și condamnat ca „deviaționism burghez”. Comunismul românesc a reușit să etatizeze până și capacitățile reproductive ale femeilor. A produs o emancipare prin muncă și un patriarhat de stat. A preluat o parte din creșterea copiilor. A încurajat dubla zi de muncă pentru femei. A contribuit la independența economică a femeilor, dar nu și la autonomia lor. Diferențele de venituri între bărbați și femei s-au micșorat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
coastă maritimă. Tot la o lectură mai atentă, oricine citește negru pe alb că numele Eva este cel dat de Adam părții femeiești a umanității după cădere și nu de către Dumnezeu. De atunci a început practic, în tradiția iudaică, istoria patriarhatului. Bărbatul ia femeia în stăpânire în primul rând prin numire. O delegitimează ca autoritate epistemică. Puțin mai multă atenție dată spiritului Evangheliilor l-ar fi făcut pe Cristian Tudor Popescu și pe toți cei pe care îi seamănă în opinii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
în judecată, dar ca persoană. Nu este un caz de discriminare, nici măcar de misoginism. Iar feminismul, contrar opiniilor de simț comun, nu înseamnă să te faci luntre și punte ca să „promovezi” femei peste tot, doar fiindcă sunt femei, așa cum în patriarhatul în care trăim, în ciuda vitrinei cu legi pentru egalitate de șanse, bărbații adesea se promovează între ei doar pentru că sunt bărbați. Într-o tradiție nefericită, ei înclină să își ia uneori alături femei în posturi subordonate, dar de decizie, pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
private. Mai mult, dacă aceasta este arma de succes, femeile tind să își cultive seducția în locul competenței profesionale. Asta vor de la ele cei care au putere sau bani, asta oferă. Cine plătește lăutarii, comandă muzica. Deocamdată, în istoria multimilenară a patriarhatului, mai ales a celui mioritic, așa stau lucrurile. Mircea Dinescu recidivează destul de diferit în ziarul Gândul din 12 mai 2005. Drept să spun, reacția lui m-a mirat. Nu pare deloc să facă parte din categoria celor care recurg la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
și iubesc bărbații liberi. În schimb este prea mult extaz față de modelul „fâță”, față de menajere pe gratis, față de femei care au „măcar” bunulsimț să mimeze ascultarea și supunerea față de bărbații sau față de femeile care nu cârtesc în fața misoginismului și a patriarhatului. Când credem din tot sufletul în ceva, avem șanse să obținem ceea ce ne dorim. Dacă unii cred că cele mai de dorit femei sunt cele pururi accesibile, maleabile, umile, supuse, dependente, trebuie să înțeleagă și că femeile cu pricina știu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
cunoscută de noi începe de la colectivități umane care s-au constituit pe două direcții: femeia culegătoare, bărbatul vânător. Raporturile de forță dintre cele două grupuri din ceea ce istoricii numesc „preistoria” umanității sunt foarte diferite. La un moment dat, a apărut patriarhatul. Tatăl devine regulă, lege (pater familias). Oricare ar fi bărbatul conducător el devine întruparea normei. De atunci încolo, spun canoanele, începe „istoria”. Deși nu-i putem data începutul, știm sigur că, până în perioada modernă, ea a funcționat după regula pater
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
unui bărbat. Împotriva unui bărbat. De dragul unui bărbat. Sau, pur și simplu, în așteptarea unui bărbat care să fie măsura lucrurilor (homo mensura) pentru tot ceea ce fac ele. Și noi, Anele, am fost femei „normale”, fiindcă tot ceea ce numim astăzi patriarhat părea normalitatea însăși. Și noi am concurat din plin la mașinăria de reproducere a acestei normalități. Doar că acum o înțelegem și încercăm să o demontăm, măcar în sens cultural. Am acceptat îndoctrinarea de gen și toate imperativele ei: Fii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
democrat de om. Dacă persoana este real democrată și deschisă are „ochi” să vadă că și în relațiile de gen este o mare nedreptate care trebuie înlăturată. Dacă ei vor să fie până la capăt principiali și pluraliști, atunci acceptă că patriarhatul este o gravă problemă socială care, de altfel, este și problema lor, îi afectează și pe ei. În cazul bărbaților feminiști avem de-a face cu o corelație între: lipsa de complexe, deschidere și democrație, onestitate intelectuală și curiozitate intelectuală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
de gen. Unul mai vechi (SNSPA București, din 1998), două mai noi, din 2003, la Universitatea Babeș-Boliay, Cluj și la Universitatea de Vest, Timișoara (2004). Universitatea din București pare că nu se dă în vânt după „avangardisme” periculoase pentru avanposturile patriarhatului cultural. De ce nu este și puținul feminism cultural ceva mai popular? Fiindcă până acum opțiunea pentru tipul academic de abordare a primat. Cred cu adevărat că la simplitate poți ajunge după ce înțelegi consistent. Nu avem încă un feminism cultural „picant
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
acela care i le dă”. Personal cred că femeile educate, aflate totuși în miezul treburilor, nu au nici o scuză pentru lez-demnitatea la care se lasă supuse ca femei. Și nici cine le reprezintă, atunci când tace despre asta. Avem o explicație: patriarhatul lățit ca o pecingine în cultura și politica românească. Dar nu avem nici o scuză. Este o afirmație radicală pe care mi-o asum. Observator cultural, nr. 240, 4 aprilie, 2004 „La noi, după 40 de ani nu mai ești femeie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
și colectivităților este pentru mine o durere morală majoră! Este societatea românească mai misogină decât celalalte societăți post-comuniste? Comunismul a mimat egalitatea de gen, politic vorbind, dar a ierarhizat toate industriile în chip patriarhal. Comunismul nu a clintit nici o dată patriarhatul din familie și ne-a pricopsit cu dubla zi de muncă a femeilor. Contestări serioase ale patriarhatului în familie n-au avut loc. Iar contestări ale patriarhatului politic au început în România în 1815 și au luat sfârșit odată cu dictatura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
post-comuniste? Comunismul a mimat egalitatea de gen, politic vorbind, dar a ierarhizat toate industriile în chip patriarhal. Comunismul nu a clintit nici o dată patriarhatul din familie și ne-a pricopsit cu dubla zi de muncă a femeilor. Contestări serioase ale patriarhatului în familie n-au avut loc. Iar contestări ale patriarhatului politic au început în România în 1815 și au luat sfârșit odată cu dictatura lui Carol I. Bulgaria seamănă mult cu noi. În Rusia, femeile au fost mai puternice decât aici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
a ierarhizat toate industriile în chip patriarhal. Comunismul nu a clintit nici o dată patriarhatul din familie și ne-a pricopsit cu dubla zi de muncă a femeilor. Contestări serioase ale patriarhatului în familie n-au avut loc. Iar contestări ale patriarhatului politic au început în România în 1815 și au luat sfârșit odată cu dictatura lui Carol I. Bulgaria seamănă mult cu noi. În Rusia, femeile au fost mai puternice decât aici, inclusiv în comunism. În Republica Moldova, modelul este foarte apropiat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
de sexe diferite, de rase diferite, în comunități etnico-religioase diferite. După părerea mea (și aici mă raliez multor feministe și feminiști), obstacolul universal în calea democrației, respectiv cea mai răspândită formă de obstrucționare a participării, reprezentării și autoîmplinirii omenești este patriarhatul. Indiferent cât au evoluat sistemele politice, câtă opoziție s-a făcut dictaturilor de orice tip, a rămas o ultimă redută, constant răspândită istoric, geografic și cultural: cea prin care femeile sunt explicit sau implicit blocate de la ceea ce face ca o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
acestei organizări sociale, născând echilibrat, în continuare, oameni de ambe sexe. Eu nu pot să recunosc drept democratică o societate nepartenerială și neparitară în privința genului. Cu alte cuvinte, consider societatea românească o democrație neliberală de tip cripto-patriarhal. Caracterul criptic al patriarhatului românesc vine din aceea că, formal, nu există discriminări de gen. Voi încerca să schițez pe scurt câteva dintre supozițiile cripto-patriarhatului: Se consideră că femeile au probleme care pot să creeze disfuncții instituționale: fac greu alegeri tranșante, se implică prea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
parohiale cifrele sunt asemănătoare. Populația Românie pare mai tolerantă în privința nediscriminării de gen pentru consiliile locale și parlament și simpatetică față de femei în conducerea școlilor. Pe scurt, percepția în privința accesului femeilor la decizie în viața publică este marcată de un patriarhat simbolic, coerent cu lipsa unei culturi a emancipării și cu prăbușirea egalitarismului comunist, egalitarism în general de factură ideologică. Cu toate aceste înclinații patriarhale, femeile intră treptat în sfere de decizie la niveluri diferite. Actualul guvern și parlament sunt un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
statului pentru femei. Întreprinderea socialistă era locul de bază în care statul ocrotitor nu te lăsa de capul tău. Ideologia oficială era cea a egalitarismului de gen: nu există bărbați sau femei, ci oameni ai muncii. Practicile erau cele ale patriarhatului de stat la nivel macrosocial și ale patriarhatului tradițional (dar fără „tați”ca unici câștigători ai pâinii ) în familie. Pe când societatea occidentală „decadentă și putrefactă” dezvolta feminismul valului II, cel al valorizării diferențelor între femei și bărbați, al insistenței asupra
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
bază în care statul ocrotitor nu te lăsa de capul tău. Ideologia oficială era cea a egalitarismului de gen: nu există bărbați sau femei, ci oameni ai muncii. Practicile erau cele ale patriarhatului de stat la nivel macrosocial și ale patriarhatului tradițional (dar fără „tați”ca unici câștigători ai pâinii ) în familie. Pe când societatea occidentală „decadentă și putrefactă” dezvolta feminismul valului II, cel al valorizării diferențelor între femei și bărbați, al insistenței asupra faptului că femeile trebuie să își exprime public
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
mai rentabilă. Îl înlocuim cu cel de „gen” care este mai anestezic, mai acceptabil, mai puțin enervant și, de ce nu, mai inclusiv. Doar și bărbații au mari crize identitare în tranziție. Luând-o pe această cale, nu am văzut cum patriarhatul modern (dependența economică majoră a femeilor de bărbați) se instaurează exact sub ochii noștri orbi la procesele politice interne. De ce ne trebuie feminism politic? Alergia general-răspândită la feminism, chiar o anume tentă de diabolizare a feminismului (în patria noastră actuală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
aflate totuși în miezul treburilor nu au nici o scuză pentru lez-demnitatea la care se lasă supuse ca femei și, la fel, nici cele care le reprezintă, atunci când tac și se mulțumesc doar să fie acceptate în club. Avem o explicație: patriarhatul lățit ca o pecingine în cultura și politica românească. Dar nu avem nici o scuză. Este o afirmație radicală pe care mi-o asum.” În final, mulțumesc bărbaților de excepție care au „pâinea și cuțitul” în mass-media sau edituri și au
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
către autonomie. Teorii politice feministe, Polirom, Iași, 2004. Vezi Ștefania Mihăilescu XE „Mihailescu, Ștefania” : Din istoria feminismului românesc. Antologie de texte (1838-1929), Polirom, Iași, 2002. Vezi pe larg: Maria Bucur XE „Bucur, Maria” și Mihaela Miroiu XE „Miroiu, Mihaela” (editoare), Patriarhat și emancipare XE „emancipare” în istoria gândirii politice românești, Polirom, Iași, 2002. Pentru o abordare largă a acestei problematici vezi: Gail Kligmanxe „Kligman, Gail”: Politica duplicității. Controlul reproducerii în România lui Ceaușescu XE „Ceaușescu, Nicolae” , Humanitas, București, 2000, precum și Cristina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
Vezi și Mădălina Nicolaescuxe „Nicolaescu, Mădălina” (editoare), Cine suntem noi?, Anima, București,1996 Am introdus acest termen și l-am discutat pe larg în volumul Drumul către autonomie, Capitolul „Bărbații statului, femeile pieței”, Polirom, Iași, 2004. O argumentare largă asupra patriarhatului politicilor de gen în tranziția postcomunistă este făcută de către Valdimir Pasti în volumul Ultima inegalitate, Polirom, Iași, 2003. Vezi durele, insultătoarele antifeminisme ale lui Dan Ciachir (Ziua) și Adrian Papahaghi, (Averea) în luna octombrie 2005 cărora le ține piept, donquijotind
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
doar o singură biserică ortodoxă. Sunt trei. Pe lângă canonica Biserică Ortodoxă din Ucraina, care este o Biserică cu o autonomie largă în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, în Ucraina mai funcționează și nerecunoscutele, de Ortodoxia mondială, structuri cvasi-bisericești: "Biserica Ortodoxă Ucraineană a Patriarhatului de Kiev", condusă de Filaret Denisenko, excomunicat din Biserică, fost agent KGB, care, supărându-se că la alegeri a câștigat postul de Patriarh al Rusiei nu el, ci actualul Kiril, revenind la Kiev, a trecut de partea "scizioniștilor". Mai există
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]