845 matches
-
În sfârșit, o integrală a scrierilor evagriene a fost anunțată la Editura Deisis. Toate aceste demersuri patristice locale au luat naștere prin conjuncție cu redescoperirea operei evagriene în Occident, la începutul secolului XX. Printre inițiatorii acestei revoluționare direcții de cercetare patristică se numără W. Frankenberg, savantul orientalist care, în 1912, edita pentru prima dată într-o limbă de circulație europeană câteva dintre operele monahului din Kellia 4. Această primă contribuție notabilă va fi apoi fructificată și de alți editori și comentatori
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mâine, recuperarea literaturii monastice ar trebui să servească în primul rând celor care îi prețuiesc pe Părinții Bisericii nu ca pe niște pirați cu pasiuni de anticar, ci ca pe niște tovarăși de drum. În sfârșit, acest dialog cu autorii patristici nu poate fi decât tulburat atunci când tonul irenic lipsește în beneficiul unor răfuieli domestice, „omenești, prea omenești”. Fixarea operei lui Evagrie Ponticul în matricea pozitivismului nu poate fi decât o întreprindere ingrată. Istoria și filologia redau suprafața textelor lui Evagrie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale întregii tradiții a Bisericii, Răsăriteană și Apuseană deopotrivă. De altfel, precuvântarea lui Johannes Scheffler argumentează în fața „cititorului însetat de Dumnezeu” ortodoxia doctrinară a scrierilor sale și conivența împărtășită cu teologia mistică a Bisericii, făcând o explicită referire la învățătura patristică despre „îndumnezeirea prin har (aus Gnade) a omului”. Invocând numele unor Augustin (353-430), Bernard de Clairvaux (1090-1153), Johannes Tauler (1300-1361), Jan van Ruusbroec (1293-1381), Dionisie Cartuzianul (1402-1471) sau Ioan al Crucii (1542-1590), Angelus Silesius își declină ascendența spirituală în marea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale părintelui, care aduc mărturie despre „înțelepciunea cea de multe feluri” (Efeseni 3, 10) a lui Dumnezeu. Părintele Teofil va rămâne în amintirea celor care l-au iubit acel duhovnic situat mereu la mijloc: între itineranță și sedentarism, între rigoarea patristică și elasticitatea bunului-simț țărănesc, între înțelepciunea rurală și urbanitatea intelectuală, între ingenuitatea scenică și un diafan histrionism, între discursul volubil și sentința ireductibilă, între licență și inovație, între certitudine și neprihănită șovăială. La toate aceste interstiții se întrupează chipul pacificat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
posibilă antiteză. Scrierea sa e filtrată vizionar și redactată sintetic, în rostiri călite sub focul rugăciunii, într-o disciplină liber asumată. Hristos, calea vieții noastre este un exemplu fericit de exegeză fidelă, redactată în maniera scoliilor monastice din venerabila tradiție patristică. Trăind douăzeci și șapte de ani alături de starețul Sofronie, autorul a avut privilegiul și datoria de a cunoaște pe viu înțelesurile teologiei acestuia. Mai târziu, a putut aduna tot ceea ce starețul Sofronie, prin rugăciune, faptă, tăcere și cuvânt a semănat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tăcere și cuvânt a semănat în inimile credincioșilor și necredincioșilor care îl căutau. Hristos, calea vieții noastre este o carte redactată într-un context monastic pentru un public care aștepta o recapitulare hermeneutică, în dialog cu Scriptura și cu tradiția patristică, a temelor cruciale care compun teologia starețului Sofronie. A rezultat un volum în opt capitole, care sistematizează și traduce în mod creator învățătura starețului. Cartea părintelui Zaharia este o contribuție originală în măsura în care știe să rămână fidelă originalului. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pildă, ceea ce adaugă textul masoretic în raport cu Septuaginta, va afla detalii istorice sau etimologia unor cuvinte ebraice aparent fără înțeles. La fel, nu puține sunt referințele la interpretarea unor importanți Părinți ai Bisericii la pasajele mai dificile ale Scripturii. Între autorii patristici, cele mai frecvente ocurențe sunt Atanasie cel Mare, Ioan Gură de Aur, Augustin, Maxim Mărturisitorul sau Ioan Scărarul; la aceștia se adaugă și insolite referințe la autori moderni sau contemporani: F.M. Dostoievski, V. Voiculescu, T. Arghezi sau D. Stăniloae. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în lecționarul Bisericii, respectiv cu mărturia Sfinților Părinți - a căror imensă operă exegetică la Vechiul Testament ar putea fi abia reflectată în câteva zeci de volume (proiect în curs de realizare în America la Editura InterVarsity Press). Atât lecționarul, cât și patristica propun o lectură integratoare și totalizatoare a Scripturii. La antipozii acestei abordări se află lectura fragmentară ori selectivă. Cel mai supărător exemplu de falsă relație cu Scriptura îl reprezintă vânătoarea de versete sau pseudoalegoria numerologică pe capitole (speculând o diviziune
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
devine recenzia anacronică a unor imagini moarte. Și în cazul Scripturii, sau poate mai ales al ei, problema interpretării pe care exegetul vrea s-o rezolve are câteva aspre contururi. Relația dintre text și Cuvânt a fost soluționată de tradiția patristică prin recursul la tema teologică fundamentală a Întrupării. Atât Scriptura, cât și Euharistia surprind slăbiciunea amfibolică a umanității noastre: nevoia de a fi hrăniți. Lectura ca asimilare organică a Scripturii (Iezechiel 3, 2), interpretarea ca cină euharistică, înțelegerea ca interiorizare
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Husserl), moartea (Heidegger) sau corporalitatea (Merelau-Ponty) -, fie prin școala analitică, guvernată de principiile pozitivismului (Schlick, Neurath, Carnap), vechile aspirații ale metafizicii au dispărut de pe firmamentul preocupărilor filozofice. În acest context de profund scepticism față de metafizica occidentală a avut loc descoperirea patristicii, cu discursul său eminamente poetic - deși niciodată lipsit de rigoare filozofică - despre Dumnezeu. În loc să transforme contemplația misterului ultim într-un obiect de studiu universitar, Părinții Bisericii au vorbit într-un registru poetic și mistic despre revelația biblică, lăsând loc pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
latin a ratat înțelegerea adecvată a unor idei și practici teologice fundamentale pentru Răsăritul ortodox. Între acestea, un rol aparte îl ocupă apofatismul 3. Din acest punct de vedere, încercarea lui Yannaras de a pune într-un dialog filozofic teologia patristică și tradiția apuseană are un rol de pionierat. Demersul său diferă de cel al lui George Florovsky sau John Meyendorff, care au fost preocupați de restituirea comorilor patristicii în termenii teologiei istorice. Mult mai ambițios, Yannaras adoptă metodologia contondentă a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vedere, încercarea lui Yannaras de a pune într-un dialog filozofic teologia patristică și tradiția apuseană are un rol de pionierat. Demersul său diferă de cel al lui George Florovsky sau John Meyendorff, care au fost preocupați de restituirea comorilor patristicii în termenii teologiei istorice. Mult mai ambițios, Yannaras adoptă metodologia contondentă a polemiștilor bizantini. Un comentator l-a numit pe Yannaras un combatant în câmpul „isihasmului politic”1 datorită zelului cu care folosește dihotomia „Occident” - „Orient” într-un discurs apologetic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reproșuri s-au făcut unor importante figuri ale teologiei bizantine. Sfinții Părinți răsăriteni s-au angajat într-o propedeutică de tip filozofic, definind în limbajul gândirii grecești presupozițiile ontologice și aspirațiile metafizice ale dogmelor Revelației. Spre deosebire de teologii universitari occidentali, autorii patristici nu s-au temut să răstignească logos-ul filozofiei prin uzul sistematic al paradoxului (I Corinteni 1, 20-24). Doar după acest exercițiu se poate spune, împreună cu Sf. Maxim Mărturisitorul, că „Duhul Sfânt nu este absent din nici o făptură și mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
dintr-o ecuație a civilizației europene sau nord-atlantice. Evanghelia face mai mult decât să patroneze un sistem cultural cu pretenții hegemonice - ea vizează o terapeutică și impune apoi un mod inconfundabil de a fi. Pentru a transpune ecuația teologică a patristicii în termeni actuali, nu ne putem permite să ne îngropăm romantic în editarea marilor clasici doar pentru a întârzia să vorbim despre incomensurabilitatea paradigmelor. Fără discursul propedeutic, simpla retipărire a operelor din canonul culturii universale riscă să se transforme într-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
într-un orizont lipsit de universalitate 1. În mod particular, creștinismul trebuia raportat mereu la curentele de gândire ale filozofiei antice. Faptul că Biserica nu poate „boteza” în propriile ape orice sisteme de gândire este dovedit de preferința constantă a patristicii pentru platonism și de refuzul sistematic al atomismului sau epicureismului. În modernitate, războiul existențialismului (anti-esențialist) cu tradiția metafizică a vechilor greci are mare relevanță pentru înțelegerea misterului umanității plăsmuite „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”. Nici materialismul „științific” al lui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
libertatea duhovnicească dobândită numai prin„adevăr” (Ioan 8, 32), adică pentru a nu se pierde „învierea” dobândită prin Jertfa Mântuitorului și arătările Sale și calea către Du hul Sfânt, ca ieșire la pășunea darurilor Sale (Ioan 10, 9).În teologia patristică Învierea este, deci, mai de seamă decâtNașterea Mântuitorului: „Bobul de grâu de nu va muri, rămânesingur” (Ioan 12, 24). De aceea, după „dogmele pioase”<footnote Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze IV, 2, P.G., 33, col. 456. footnote> ale Sinodului I
CREDINŢA ŞI MĂRTURISIREA EI by Petre SEMEN ,Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/128_a_428]
-
cu ajutorul căreia funcționează mecanismul minus-cunoașterii din Cunoașterea luciferică (1933). Așa-numita antinomie transfigurată sau transfigurarea unei antinomii va putea, precizează filosoful în Eonul dogmatic, "să reprezinte și echivalentul intelectual al unui mister. Acest lucru l-a ghicit mai întîi filosofia patristică în toată profunzimea sa, și acest lucru trebuie ridicat din nou în conștiința filosofică a timpului"19 (să nu uităm că Blaga scria acest lucru în 1931). Rezultat al unui pact discret (mizăm aici și pe sensul de: discontinuu) cu
Cel de-al treilea sens by Ion Dur [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
Capitolul II Gândirea socială a Bisericii: teoretizare și înfăptuire / 87 2.1. Dimensiunea socială ca specific al creștinismului / 91 2.2. Perioade și împliniri în asistența socială eclezială / 96 2.2.1. Perioada apostolică filantropia / 98 2.2.2. Perioada patristică nașterea instituțiilor ecleziale organizate de ocrotire a bolnavilor, vârstnicilor etc. / 101 2.2.3. Perioada Evului Mediu practicarea de către Biserică a asistenței sociale / 104 2.2.4. Perioada modernă separarea statului de Biserică: dezvoltarea asistenței sociale laice /105 2.2
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
care le dețineau unii creștini. Se pare că nu era obligatorie depunerea întregii averi. Cei ce depuneau totul aveau dreptul nu la cât depuseseră, ci numai la cât aveau nevoie. Aceasta este filantropia din creștinismul primar. 2.2.2. Perioada patristică nașterea instituțiilor ecleziale organizate de ocrotire a bolnavilor, vârstnicilor etc. O altă perioadă (cea patristică sec. IV-VIII) extrem de importantă pentru Biserică în ceea ce privește asistența socială este cea de după Edictul de la Milan din anul 313, în care progresiv Biserica începe și se
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
ce depuneau totul aveau dreptul nu la cât depuseseră, ci numai la cât aveau nevoie. Aceasta este filantropia din creștinismul primar. 2.2.2. Perioada patristică nașterea instituțiilor ecleziale organizate de ocrotire a bolnavilor, vârstnicilor etc. O altă perioadă (cea patristică sec. IV-VIII) extrem de importantă pentru Biserică în ceea ce privește asistența socială este cea de după Edictul de la Milan din anul 313, în care progresiv Biserica începe și se dezvoltă primind liberă manifestare în cadrul Imperiului Roman. Secolul al IV-lea devine unul înfloritor atât
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
statornică învățăturii ei, care arată clar că tot ceea ce are loc la nivel de credință fără fapte nu are viață. În cadrul Bisericii Ortodoxe, asistența socială s-a dezvoltat în felul în care am întâlnit-o prezentată mai sus în perioada patristică. La Capitolul I al acestei lucrări, mai precis, la subcapitolul intitulat " Forme de asistență socială în spațiul românesc de-a lungul istoriei", am prezentat în detaliu în partea de început cum se practica asistența socială de către Biserică, sigur într-o
Biserica şi asistenţa socială din România by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/899_a_2407]
-
dumnezeiască. Nici nu este nevoie să mai menționăm faptul că toate aceste descrieri sunt originale și independente de oricare alt izvor literar<footnote Hilarion Alfeyev, „The Patristic Background of St. Simeon The New Theologian’s of the Divine Light”, Studia Patristica, vol. XXXII, Peters, Leuven, 1997, p. 229. footnote>. La Sfântul Simeon atașamentul sau afecțiunea față de lumină nu este o delectare păgână. Iluminarea, darul luminii adică darul lui Dumnezeu care se face comunicabil spre creatură, sub forma unei străluciri a luminii-energie
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
Însuși Mântuitorul (Mt., 5, 8). Liviu PETCU - Diacon, Asistent cercetător științific, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, doctorand în Teologie Ortodoxă, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei șaguna”, disciplina „Patrologie și literatură patristică”.
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
Starea actuală a problemei totemice 54. Rosario Villari - Omul baroc 55. John R. Searle - Realitatea ca proiect social 56. Peter Sloterdijk - Critica rațiunii cinice (vol. I) 57. Isabelle Stengers - Inventarea științelor moderne 58. Guglielmo Cavallo - Omul bizantin 59. Nicolae Corneanu - Patristica mirabilia. Pagini din literatura primelor veacuri creștine 60. Pierre Teilhard de Chardin - Scrisori inedite 61. Andrea Giardina - Omul roman 62. Sergio Donadoni - Omul egiptean 63. Anne Cheng - Istoria gândirii chineze 64. Artemidor Daldianul - Carte de tălmăcire a viselor 65. Dolores
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
vedea, în această plantă care-1 salvează pe Ulise de soarta tovarășilor săi metamorfozați de către Circe în porci, spiritul care se împotrivește instinctului, sau educația care purifică sufletul. Iar Hermes, identificat de către filosofi cu Logosul, va fi comparat cu Hristos de către patristică, în așteptarea nenumăratelor omologii și identificări efectuate de alchimiștii Renașterii (vezi partea a IlI-a). 93. Zeițele I: Hera, Artemis Poziția privilegiată a Herei datorează mult lui Homer, care a reliefat faptul că ea era soția lui Zeus. La început
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]