1,264 matches
-
intrat în mașină și și-a scos pelerina, haina și cravata. În valiza pe care i-a adus-o șoferul se afla o cămașă nou-nouță, un costum bleu-pal și pantofi crem. — Gas, ține-le! Endō i-a întins costumul și pelerina pe care le purtase până atunci și care erau foarte șifonate după două zile petrecute în Sanya și s-a îmbrăcat cu lucrurile cele noi. După ce s-a îmbrăcat, a scos un aparat de ras electric, cu baterii, și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de ras electric, cu baterii, și s-a bărbierit. Gaston era teribil de uimit de schimbare. Ce tânăr frumos era acum. — O, Endō-san! exclamă Gaston. Beau garçon, n’est-ce pas? — Bineînțeles... Dă-mi pistolul! A luat din mâna lui Gaston pelerina și a scos din ea pistolul. L-a băgat în tocul prins de centura care-i atârna pe umăr. — Gas, așteaptă-mă aici. A deschis apoi portiera și a ieșit pe trotuar, îmbrăcat elegant. A dispărut imediat în mulțimea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a considerat mai idiot, atunci i-a dovedit contrariul. Nu-i venea să creadă că i-a scos gloanțele din armă. Și acum plângea ca un prost, lipsit de orice demnitate. Greșise că-l slăbise din ochi. — Când îmi țineai pelerina? Endō și-a amintit că i-a dat lui Gaston să-i țină pelerina și în buzunarul ei se afla pistolul. Cum de îndrăznise el să scoată gloanțele într-un timp atât de scurt? De unde atâta îndemânare la cretinul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
că i-a scos gloanțele din armă. Și acum plângea ca un prost, lipsit de orice demnitate. Greșise că-l slăbise din ochi. — Când îmi țineai pelerina? Endō și-a amintit că i-a dat lui Gaston să-i țină pelerina și în buzunarul ei se afla pistolul. Cum de îndrăznise el să scoată gloanțele într-un timp atât de scurt? De unde atâta îndemânare la cretinul ăsta străin? Soarele îi bătea drept în fața prelungă și neghioabă. Gaston își ștergea sângele de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de hârtie din buzunar și a arătat cu degetul o adresă scrisă cu creionul: „Dl. Kobayashi, orașul Yamagata, prefectura Yamagata“. — De unde o ai? Gaston privi în pământ, neștiind ce să răspundă. Adevărul este că bucata de hârtie fusese în buzunarul pelerinei lui Endō împreună cu pistolul ale cărui gloanțe le scosese. Era hârtia pe care șoferul Umezaki i-o dăduse lui Endō pe drumul dintre Sanya și Ginza. Deci Endō o să stea la acest Kobayashi din Yamagata? Gaston ridică din umeri. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
atunci locuiește pe Koshō-machi. — Koshō-machi? — A fost cândva cartierul deocheat al orașului, spuse bătrânul, zâmbind cu toată gura, de i se vedeau dinții îngălbeniți. Bănuiesc că nu știți ce înseamnă „deocheat“, nu? Zece minute mai târziu, polițistul și-a îmbrăcat pelerina și l-a condus pe Gaston până în Koshōmachi, mergând pe lângă bicicletă. — Vă las aici. Casa domnului Kobayashi e chiar la colț. Nu mai ploua atât de tare. Această parte a orașului a fost cândva cartierul de distracții din Yamagata. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vizavi se vedeau mai bine acum. Începea să se lumineze. Băiatul care vindea ziare trecu pe lângă ei pe bicicletă. Se auzeau pași în depărtare. Pașii s-au oprit o clipă și apoi au pornit iar. A apărut Kobayashi. Purta o pelerină de ploaie și era încălțat cu cizme. Endō l-a fluierat. I-a zărit și a venit spre ei. Văzându-l pe Gaston pentru prima dată, ochii lui de șobolan îl priveau bănuitor. Endō s-a apropiat de el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a cuprins capul în mâini și respira greu. Ploaia măruntă, purtată de vânt dinspre munte, a ajuns și în crângul de cedri în care se opriseră ei. Le-a trecut prin haine și i-a udat până la piele. Kobayashi avea pelerină cu glugă. În plus, datorită antrenamentului din armată, era încă neașteptat de rezistent. I-a reapărut pe chip zâmbetul straniu când l-a văzut pe Endō prăbușit pe bolovan, sleit de puteri. Părea că se amuză la vederea acestui ucigaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
de peste 2000 metri. „Unde sunt oare? Urc pe culmea din Savoy? Am plecat cu prietenii să culegem lemne de foc?“ Se amăgea cu iluzii întrerupte de tusea lui Endō, care venea în urma lui. În fața sa vedea cizmele de cauciuc și pelerina de ploaie jerpelită a lui Kobayashi. Da, cu siguranță, asta era Japonia. Urca acum un munte din apropierea orașului Yamagata, pe care nici nu visase vreodată să-l vadă măcar. De ce a venit în Japonia? Da, a venit în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Yamagata. În preajma mlaștinii erau urme de luptă înverșunată. Endō a avut noroc că a scăpat cu viață, dar era grav rănit. După spusele omului care l-a găsit, în dimineața aceea a trecut pe la el un bărbat îmbrăcat într-o pelerină de ploaie, care a cumpărat trei sticle de oranjadă. — Facem cercetări în continuare, explică polițistul, ștergându-și sudoarea de pe gât. Takamori l-a întrebat ce s-a întâmplat cu străinul. — Străin? Până acum nu ne-a spus nimeni că ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tulburătoare. Trecură de chioșcul de ziare - Înăuntru vânzătoarea răsfoia curioasă Chi. Atente, se opriră la trecerea de pietoni, oglindindu-se În parbrizul unei mașini În trecere: o fetiță cu codițe, Într-un paltonaș albastru, și o femeie tânără cu o pelerină gri și un fular de mătase, unduind În diferite nuanțe. Impecabilă de la prima oră a dimineții. Chiar și după o astfel de noapte. La câțiva pași mai Încolo se Îngrămădea un vraf de Solocase - revista de anunțuri imobiliare, gratuită. Maja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
fior, întrebându-mă cum va vrea soarta să fie această noapte pentru mine. Nu era întuneric de tot în cort. Mi-a văzut fața și n-a părut surprins. Respira greu. Mi-a dat jos și restul hainelor, mai întâi pelerina de pe umeri, apoi mi-a desfăcut centura și m-a ajutat să ies din rochii. Eram goală în fața lui. Mama îmi spusese că bărbatul meu doar îmi va ridica hainele și că va intra în mine fără să și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Zilele mele erau pline, iar nopțile, liniștite. Dar nu există liniște care să dureze înainte de mormânt și într-o seară, după ce eu și Benia ne așezaserăm în pat, la ușă a apărut Iosif. Să-l văd acolo, îmbrăcat într-o pelerină neagră care-l transforma într-o umbră, era așa de ciudat încât am crezut că e un vis. Dar vocea bărbatului meu, dintr-odată întunecată și amenințătoare, m-a trezit la realitate. - Cine intră în casa mea fără să bată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mă tem pentru ei dacă primesc binecuvântarea. Vor moșteni amintiri cutremurătoare și vise ciudate. Vor ajunge să-mi urască numele. Iosif a ținut-o mai departe cu blestemele, iar eu și Benia ascultam. Rănile trecutului îl înconjurau, prinse în faldurile pelerinei lui lungi și negre. Se zbătea ca un miel care se îneacă. În timp ce vorbea despre anii buni și despre cei răi, despre singurătate și nopți nedormite, despre cum viața l-a tratat cu cruzime, eu încercam să-l găsesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
niciodată în limba noastră maternă. Asta ar fi atras atenția asupra originii lui străine, ceea ce era un lucru dureros pentru mulți dintre cei aflați în serviciul regelui. Iosif stătea de unul singur la prova, sub un cort strălucitor, îmbrăcat în pelerina lui neagră. Dacă aș fi fost singură, poate că aș fi stat și eu ca el, amintindu-mi călătoria care mă dusese la casa lui Nakht-re, unde devenisem mamă, amintindu-mi, de asemenea, pierderea fiului meu. Dacă n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
martoră a furiei lăuntrice a skipperului. - Știi care e cel mai bun mijloc de a dejuca orice Încercare de identificare atunci cînd te pregătești să comiți un delict? Să fii cît mai vizibil cu putință, Să te Îmbraci Într-o pelerină galbenă din mușama sau să pilotezi o mașină Ferrari, de pildă. Poți fi sigur că martorii au focalizat cu toții acest detaliu, În asemenea măsură Încît să fie incapabili să descrie individul. Așadar, zise el mai departe, sosind cu bacul, ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la mormântul dumneavoastră. Ce culori vă plac mai mult? CALĂUL: Cum v-ar plăcea să fiți îngropat? Dimineața? La prânz? În amurg? Da? Când soarele dispare ca un clopot în adâncul propriilor sale sunete? Când noaptea ne îmbracă precum o pelerină albastră scrâșnind în adâncul firii? GARDIANUL (Rupe stupoarea.): Lasă prostiile, Grubi! (Către ARTUR.) Să ne grăbim, să nu se întâmple o nenorocire... COLONELUL: Să nu vină guvernatorul, să ne găsească fără cap... CĂLĂUL: Totul e gata, soarele strălucește, păsările ciripesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
adevăratelea, încă de pe-atunci! Ce-o fi băgat olandeji ăia, că mușama nu-i. Asta-i clar! Aia se taie, chir de n-o porți. Dădu să-i răspundă. Apucă doar să icnească, sufocat. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, trecu vijelios pe lângă el. Din goană îl îmbrânci, făcându-și loc. Simți o lovitură grozavă, ca atunci când te pocnește calul. Aproape că leșină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Din zidul foșnitor al stufărișului, nu departe de sălcii, începură să iasă, rând pe rând, vâslașii. Salutând și ei, cu reverențe adânci, ca într-un dans bine învățat, treceau rând pe rând la locurile lor. Un ins subțirel, cu o pelerină galbenă, cam ca acelea purtate de țiganii care mătură pe ploaie sau de vidanjorii de la Apa Nova, se așeză la primul rând de rame. La celelalte strapazane își făcu loc un lungan într-un pardesiu gri, cu carouri gălbui, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
văd mai bine țesutul dinăuntru, dar mă-ndoiesc. Ce spui despre Înecare? Dacă nu i-a atins inima, e posibil totuși să se fi Înecat? Rizzardi se lăsă În spate pe călcâie, având grijă să-și tragă sub el faldurile pelerinei de ploaie ca să nu cadă În balta de pe jos. — Nu, mă Îndoiesc. Dacă ar fi ratat inima, nu l-ar fi rănit suficient cât să-l Împiedice să iasă singur din apă. Uită-te doar la cât e de palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
de zahăr și multe alte obiecte făcute din dulciuri. Pe pervaz era o acadea. Atunci își dădu seama! Era camera surorii lui! Deodată auzi niște pași și un tânăr intră în încăpere. Era îmbrăcat la patru ace și purta o pelerină lungă. Părea a fi un vrăjitor. Of, timpul ăsta! E abia ora douăzeci și trei! Și făcu un semn cu mâna. Apoi, ceasul din camera fetei arăta cu jumătate de oră în plus. După ce acesta plecă, prințul se întrebă de ce
Povestea lui Ciocolată-Împărat. In: ANTOLOGIE:poezie by Anca Gălăţanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_679]
-
pe femeie, fiindcă pe o astfel de vreme cea mai bună soluție era să stai în cameră, acoperit cu un pled, să bei un ceai și să privești la televizor. Sau să faci dragoste, gândi, și strânse mai tare cordonul pelerinei. Prefera să parcurgă pe jos, de fiecare dată, distanța de la colțul străzii și până la poartă, chiar și în zilele în care intemperiile își făceau de cap. Înregistră cu coada ochiului șuvoiul de apă care se scurgea pe lângă bordură, îndreptându-se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
B îi confirmă ipoteza referitoare la o beție crâncenă, iar dozele de bere din coșul de gunoi o făcură să strângă din dinți. Văzu laptopul și apăsă înciudată butonul de shut down, fără să citească ultimele rânduri din pagină. Agăță pelerina de ploaie în cuierul de lângă ușă, apoi reveni pe verandă. Se rezemă de perete și aprinse o țigară. Scriitorul dormea cu capul lăsat într-o parte, iar din când în când bolborosea câte ceva din care reieșea că până și un
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
poziționă deasupra butonului shut-down. După câteva secunde, displayul se stinse, iar viața merse mai departe. Odată cu ea, decisă să plângă îndelung, precum o bocitoare profesionistă, ploaia se înteți... O sirenă sparse atmosfera, iar câțiva vecini, protejați de umbrele sau de pelerine, apărură la porți și priviră nedumeriți către casa prin ale cărei ferestre sparte ieșeau limbi de foc... 5 Vru să se desprindă de balustrada podului, însă simți cum... ceva îl atrage cu o putere colosală, împotriva căreia nu putea face
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
din La Verna, de asemenea în 1502, în perioada dintre alegerea sa ca unic Purtător pe Viață al Stindardului Justiției (Gonfaloniere di giustizia a vită) și preluarea funcției 128. Iar în 1503 comisarul general Antonio Giacomini a trimis la Florența pelerina Sf. Francisc, luată că trofeu de război în Citerna; aceasta a fost expusă în mănăstirea de observanța franciscana, S. Francesco al Monte alle Croci (acum numit S. Salvatore al Monte), situată deasupra orașului în aproprierea foarte vechii biserici Sân Miniato
Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]