998 matches
-
a cîtorva aplice de baie de muzeu. Principalul meu argument, climatologic, a dat-o gata imediat pe Bea, căreia căldura emanată de dalale de pe jos Îi alungă temerile inițiale că născocirea mea zănatică avea să dea foc casei. Apoi, În penumbra roșiatică a lumînărilor, În timp ce o dezbrăcam cu degete tremurătoare, ea surîdea, căutîndu-mi privirea și dovedindu-mi că, atunci și Întotdeauna, orice mi s-ar fi putut Întîmpla mie, ei i se Întîmplase deja dinainte. Mi-o amintesc așezată, cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
visezi. Pentru mine, Nuria Monfort avea consistența și credibilitatea unui miraj: nu-i pui veracitatea sub semnul Îndoielii, ci pur și simplu umbli după el pînă cînd se destramă sau te distruge. Am urmat-o pînă În Îngustul salon de penumbră unde Își avea masa de scris, cărțile și colecția aceea de creioane aliniate ca un accident de simetrie. — Credeam că n-o să te mai văd. Regret că v-am decepționat. Se așeză pe scaunul din fața biroului, Încrucișîndu-și picioarele și lăsîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fumero, cu glasul alterat În ecoul casei scării. Palacios Își lăsă ochii În jos și dispăru pe ușă. Am ieșit pe palier. Creste de lumină se profilau dinspre ușile deschise ale mai multor vecini, chipurile lor Înfricoșate ivindu-se din penumbră. Cele trei siluete Întunecate ale polițiștilor se pierdeau pe scări În jos, iar bocănitul furios al pașilor lor bătea În retragere ca o maree otrăvită, lăsînd În urmă o dîră de teamă și de beznă. Să tot fi fost miezul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
acolo, murmură el după o clipă. Morții nu vin niciodată la propria lor Înmormîntare. Aruncă o privire În jur, ca și cînd ar fi vrut să-mi arate astfel că fiica lui era În Încăperea aceea, așezată lîngă noi, În penumbră, ascultîndu-ne. — Dumneata știi că n-am fost niciodată În casa asta? Întrebă el. De cîte ori ne Întîlneam, Nuria era cea care venea la mine. „E mai ușor pentru dumneata, tată, zice ea. De ce să urci atîtea trepte?“ Eu Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
negru, cu trăsături ce sugerau indiferență și buze subțiri ca o cicatrice deschisă. Avea ochii negri și lipsiți de expresie, niște ochi de pește. Înainte să dispară pe scări În jos, s-a oprit și și-a ridicat privirea spre penumbră. M-am lipit de perete, ținîndu-mi răsuflarea. Vizitatorul a rămas acolo preț de cîteva clipe, ca și cînd m-ar fi putut mirosi, lingîndu-și buzele cu un rînjet canin. Am așteptat ca pașii să i se stingă de-a binelea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
de pe bulevardul Tibidabo, o vale lugubră și pustie, străpunsă de săgețile lunii ce se strecurau printre copaci. Cu toate că nu-l mai văzuse de șaptesprezece ani, Miquel a recunoscut la Julián mersul acela ușor, parcă felin. Silueta lui se prelingea În penumbra grădinii, pe lîngă fîntînă. Julián sărise peste Îngrăditură și pîndea casa asemenea unui animal neliniștit. Miquel l-ar fi putut striga de acolo, Însă a preferat să nu alerteze niște posibili martori. Avea impresia că priviri furișe spionau bulevardul de pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un triunghi isoscel cu unghiurile egale. Sferele de influență fuseseră Împărțite Într-un mod echitabil. Zodia Vărsătorului plutea Înăuntrul și În afara triunghiului, oglindindu-se Într-o altă zodie. Erau trei, de fapt patru. Noimann-cinicul, Noimann-penitentul și cineva mereu ascuns În penumbra camerei. Și Încă unul, a cărui aură Întunecată fusese acoperită de numere. Unu-unu, cinci-cinci, șase-șase. Zero-zero. Nimic-nimic. Sus-jos. Jos-sus. Stânga, dreapta. Așa, așa... Mâna penitentului bâjbâia prin bezna umedă. Cifrele i se lipeau ca niște limacși de palme. Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
De unde vin izvoare, nasc urmele de pași, Mă caută-nceputul, aducerile-aminte, Întâiul ceas, penumbra cuvântului ce-l lași Nerotunjit strigării, în clipa care minte; Sunt rodul unei cazne, a unei jertfe sunt Și-n mine picurată, arsura ei mă arde, Aș vrea un cer edemic și un pământ mormânt Din pulberea atâtor zădărnicite hoarde
DE UNDE VIN IZVOARE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83776_a_85101]
-
un tablou de-al Ioanei. Ca să încă pem acolo, trebuia să dăm la o parte unele culori, înlocuindu-le cu altele. Ceea ce ne-a stârnit nedumerirea, mai cu seamă a doua zi când ne-am trezit din somn, a fost penumbra care învă luia atelierul. Ferestrele dădeau spre curți interioare drapate de zidurile înalte ale blocurilor vecine, și ne-am întrebat cum putea picta Ioana niște tablouri atât de strălucitoare în acea semiobscuritate. Am găsit mai târziu 15 ÎN ATELIERUL DE
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
un tablou de-al Ioanei. Ca să încă pem acolo, trebuia să dăm la o parte unele culori, înlocuindu-le cu altele. Ceea ce ne-a stârnit nedumerirea, mai cu seamă a doua zi când ne-am trezit din somn, a fost penumbra care învăluia atelierul. Ferestrele dădeau spre curți interioare drapate de zidurile înalte ale blocurilor vecine, și ne-am întrebat cum putea picta Ioana niște tablouri atât de strălucitoare în acea semiobscuritate. Am găsit mai târziu răspunsul într-un interviu din
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
plânsul a uitat să ne mai doară. Nisipul din clepsidră arde zarea... fugare clipe-n clopote de ceară. Tot mai vioi himerele ne sapă altare opaline-n flori de umbre, sclipiri de-arginți ce zidurile crapă, duc adevărul vieții în penumbre. Zboară-n pereți săgețile privirii, cum frigu-n sine dezvelit de liniști, iar moaștele stau lumânări gândirii, la osândirea spicelor pe miriști. Și curge și se prinde-n amorțire, pe trunchiul putred lacrima simțirii. în taină mii culori spre nemurire la
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
În curând se vor arăta zorii. Ajunseseră în zona dintre Nyoigadake și lanțul muntos. care delimita marginea răsăriteană a orașului Kyoto. Tivul masivului de nori scânteia roșu viu. Dacă oamenii își încordau vederea, puteau desluși orașul Kyoto, abia vizibil în penumbra dinaintea zorilor. În spatele lor, însă, spre Oinosaka sau hotarul provinciei cu câmpii înverzite, Tamba, stelele licăreau atât de strălucitoare și limpezi, încât le-ai fi putut număra. Un cadavru! — Mai e și acolo unul. — Hei, și dincoace! Armata se apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se auzeau de peste tot, iar urletele femeilor întețeau atmosfera tensionată de sub acoperișul de țigle care se zgâlțâia. Femeile alergau în dezordine, dintr-o cameră în alta, străbătând coridoarele și sărind peste balustrade. Trenele și mânecile lor cu volane fâlfâiau prin penumbră ca niște flăcări albe, roșii și violete. Dar gloanțele și săgețile zburau peste tot - prin obloane, printre coloane, peste balustrade. Nobunaga ieșise deja într-un colț al verandei și trăgea cu arcul în dușmani. În jurul lui se înfigeau săgețile care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dar tocmai aici e frumusețea. Un bețiv din Sud - cu vederi politice reacționare, comportament de aristocrat și o imaginație spectrală. Și un abstinent din Nord - cu vederi radicale, comportament de puritan și claritate în creație. Poe a reprezentat creativitatea și penumbra încăperilor în miez de noapte. Thoreau a fost simplitatea și strălucirea spațiilor deschise. În ciuda diferențelor dintre ei, s-au născut la o distanță de numai opt ani, ceea ce îi face aproape cu desăvârșire contemporani. Și amândoi au murit tineri, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Ba Mizu, unde comandăm două sticle de un sfert de litru de vin. Paharele pe care ni le aduc sunt enorme. Mmmm. Mă întreb de ce fac asta? Oricum, îmi place barul ăsta, în ciuda paharelor mari și interiorului întunecos. E o penumbră plăcută. Îmi plac barurile întunecoase, mai ales noapte târziu, când machiajul de peste zi începe să curgă și ochii îmi sunt puțin injectați. Vinul e bun. Aproape prea bun. E o mare satisfacție în a sta într-un bar, bând vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
holba. Fii cool. — Bine, murmur drept răspuns și o urmez pe Lissy În club. Cât ea Îi arată cardul de membră unei fete de la un birou, nu-mi iau ochii de la spatele ei și, cât străbatem Încăperea imensă, aflată În penumbră, merg cu ochii țintă la covorul bej. N-o să casc ochii la vedete. N-o să mă holbez. N-o să... — Uită-te pe unde mergi ! Ups. Am fost atât de preocupată să merg cu ochii În pământ, că am dat drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
din ea: Da’ tu pe ce lume trăiești, de te blochează porcăriile ăstea? Cum stăteam în pragul camerei unde ea se gătește de culcare, s-a întors spre mine, îmbrăcată pe jumătate, numai în bluza ei întinsă până la semilungime. În penumbră, fiindcă n-avem nevoie de lumină ca să ne dezbrăcăm de culcare, incisivii îi sticleau în fanta buzelor, vădind încă furia. cincisprezece Raymond, geniul autist, unul dintre personajele preferate ale adolescenței mele, aproape ar fi înnebunit să vadă că făcuse un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
asta era ceva ce un imohag nu putea accepta. își aminti de bătrâna Khaltoum și simți cum o mână înghețată - frica - i se pune pe ceafă. Apoi își plecă privirea spre ochii deschiși ai Lailei ce străluceau fără somn în penumbră, reflectând ultimii cărbuni ai focului, și i se făcu milă de ea: pentru cei cincisprezece ani ai ei abia împliniți și pentru cât de pustii îi vor fi nopțile când el va fi plecat. Și i se făcu milă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
străluciră din nou în noapte, în vreme ce călărețul și cămila dispăreau, ca împinși de vânt și de scaieți. Vântul plângea tot mai puternic, știind că în curând lumina soarelui avea să vină să-l potolească. Ziua nu era încă nici măcar acea penumbră lăptoasă care îi îngăduia să distingă cu greu capul cămilei sale, dar Gacel nu avea nevoie de mai mult. Știa că nu exista nici un obstacol înaintea lui pe sute de kilometri în jur, iar instinctul său de om al deșertului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
oamenii erau singurii care puteau face zgomot, și era o zi fără vânt, iar oamenii muriseră. Paisprezece! își amintea de chipul fiecăruia, de la fața ascuțită și foarte palidă a căpitanului, căruia nu-i plăcea soarele și se simțea bine în penumbra biroului său, până la obrajii transpirați și roșii ai bucătarului, fără să uite lunga mustață obraznică a caporarului care-l slujea, făcea curat în celulă și îi aducea mâncarea. Cunoștea, de asemenea, fiecare santinelă și ajutor de bucătar; jucase cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Ministrul se ridică în picioare dintr-un salt și, fără să-i salute măcar pe cei prezenți, părăsi încăperea, străbătu galeria înaltă, urmat de Anuhar-el-Mojkri sub privirile speriate ale funcționarilor locali, și intră în spațiosul birou al guvernatorului, cufundat în penumbră, lăsându-l afară pe secretar care, practic, se izbise cu nasul de ușa masivă. Cu o barbă de zece zile, murdar, slăbit și încercănat, guvernatorul Hassan-ben-Koufra era o umbră a bărbatului orgolios, semeț și sigur pe el ce părăsise într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de permanentele mugete nervoase ale animalelor și de faptul că una din femele încercă să-i muște de trei ori, zumzetul se îndepărtă și aparatul deveni un punct în zare, după ce trecuse o singură dată peste capetelor lor. Așezat în penumbră, cu spatele sprijinit de unul din animale, Gacel scoase dintr-o pungă de piele un pumn de curmale și începu să mănânce, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și n-ar fi trecut prin nici o primejdie. Ai fi zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
vor găsi cadavrul în pustiu și probabil că, la fel, găvanele ochilor săi vor privi spre nord-est, căutând marginea acelei interminabile întinderi. Dar n-a fost un cadavru, ci sute. Se împiedică de ele în întuneric; desluși formele lor în penumbra razelor fantomatice ale lunii în creștere, și lumina zilei îl găsi înconjurat de ele, o mulțime de oameni și animale împrăștiate în jurul său, cît se vedea cu ochii în depărtare, și în acel moment, Gacel Sayah, inmouchar din stirpea Kel-Talgimus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aerul marțial, luă poziție de drepți, salutând și ciocnindu-și tocurile cizmelor, ceea ce păru cu adevărat ridicol, cu toate că pe figura locotenentului se vedea clar că nu avea dispoziția necesară să sesizeze comicul situației, și când ochii i se obișnuiră cu penumbra încăperii, se apropie de fereastră, deschise obloanele și arătă cu cravașa spre baraca alăturată: — Sergent, cine sunt oamenii închiși acolo? vru să știe. Sergentul simți cum o sudoare rece îi iese din fiecare por al trupului, dar, încercând să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca pământul să se acopere cu un covor verde de acheb. Capra care murea, tânăra cămilă care în sfârșit rămânea grea, plânsul celui mic, râsul celui mare, geamătul de plăcere al Lailei în penumbră... Asta era viața lui, cea căreia îi ducea dorul, singura pe care și-o dorise și pe care o pierduse pentru că nu fusese în stare să îndure o jignire adusă onoarei lui de targuí. Cine l-ar fi învinovățit că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]