3,143 matches
-
de tencuială pe jos. Pictura reprezintă un compartiment de tren, în el stau două măicuțe, față în față. Între ele, o covată plină cu apă roșie de sânge în care spală frânghiile lungi. Dincolo de fereastră, o văd pe Adél pe peron. A fost într-adevăr de prisos s-o întreb pe femeia aceea străină, iată că ea e aici, mi-am spus eu, și, dacă mă apropii, cu siguranță o să mă vadă. Mă urc pe schele, mai ușor decât aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Sună bine! Suna de parcă încercam să mă conving pe mine de asta. 12tc "12" în fața clubului se formase deja o coadă de victime ale modei. Baby și-a dat părul pe spate cu atâta aroganță ca și cum ar fi fost Evita Peron, iar ei, niște muncitori care stăteau la coadă să se deschidă cantina și a fluturat exagerat din mână, cu și mai multă falsitate de actriță, făcând semne unui bărbat care am presupus că trebuie să fie Jacques. Stătea fără nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
lui Phyllis? Dar Burne se mărginise să clatine din cap, mormăind amenințări care constau aproape exclusiv din propoziția „Vede ea pe dracu’“. Zburdalnica Phyllis coborâse din tren cu toată voioșia primăvăratică a celor douăzeci și cinci de ani ai ei, dar pe peron ochilor ei le-a fost dat să vadă o priveliște sinistră. Burne și Fred Sloane o așteptau, Îmbrăcați la patru ace, ca În afișele lugubre de reclamă pentru colegii. Își cumpăraseră costume evazate, cu pantaloni cu falduri uriașe la talie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de gânduri și griji. Apoi m-a învățat descântecul pe trepte de culori, să pot opri fulgerul din cerul deznădejdii, să mă cert cu vulturii care-mi tulbură apa din ochi în zi de sărbătoare și să-mi aflu adevăratul peron într-un pisc alb. Învățasem să scriu, poate mai mult decât scria vântul adresele codrilor dar mai puțin decât un pustnic pe versanții cugetului, așadar, am inventat un manuscris al inimii și i l-am dedicat, cu iubire. Nu s-
DEDICAŢIE PE MANUSCRISUL INIMII de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364571_a_365900]
-
tinerețe Prin luneta adâncă a mării Imagini fugare și răzlețe Leagănate lin pe valul resemnării Te-am revăzut în retrovizor, viață Râdeai cărunt reverberând retina pe parbrize Ploua pustiu rememorând în ceață Autostrăzi agonizând pe contrasens în crize Așteptam pe peronul unei gări avide Cu trenuri nervoase șuierând tardiv Cu vieți mărunte strecurate pe la colțuri și sordide Cafard mocnind în ochiul maladiv Ne-am revăzut la sfârșit clepsidră abisală Foșneau nisipuri sub arcade austere Și dacă voi muri...lăsați-mă-n
JURNAL COMUN de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 258 din 15 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364597_a_365926]
-
sinusoidale, urcând pe piscurile speranțelor, ca să se năruiască, apoi, în abisul disperărilor. Parcă trăiam din nou, durerile marilor dezrădăcinări de altădată, dar lipsite acum de încântarea explorării noului continent și de bucuria evadării din prizonieratul comunist. În locul mamei, plângând pe peronul gării din Oradea, rămâneau frații mei, cu care am suferit și ne-am bucurat împreună, timp de 16 ani.” Atunci când sfârșitul înseamnă un nou început Aceste cuvinte, involuntar, ne conduc prin străfulgerări ale memoriei, către imaginile descrise de Petru Lascău
„ÎN RĂCOAREA DIMINEŢII” DE PETRU LASCĂU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361245_a_362574]
-
răcoarea dimineții” nu reprezintă altceva decât un nou „pas spre lumină” în experiența autorului, încă o etapă de apropiere de Dumnezeu, încă un salt în necunoscutul acestei lumi, dincolo de care se află Împărăția Cerurilor. Evocând imaginea mamei plângând pe un peron pustiu, ne identificăm cu ușurință cu experiența autorului, gustând amarul despărțirii de cei dragi, fie ei rude sau frați de credință. În esență, orice despărțire are o componentă dureroasă ce ne marchează, realizând însă, posibilitatea altoirii pe această rană, a
„ÎN RĂCOAREA DIMINEŢII” DE PETRU LASCĂU de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361245_a_362574]
-
siguranță. Acel animal ,acel câine era atât de cu minte ,isi iubea atât de mult stăpânul încât a mers alături de el 25 de Km.prin zăpadă și viscol prin acele păduri imense până am ajuns la Gară Balc.Acolo pe peronul gării acel animal parcă știa că am să-l las singur ,se gudurea în jurul meu ,isi flutură coadă stufoasa și parcă mă întreba: - unde te duci stăpâne ?. A sosit trenul,m-am urcat în vagon ,trenul s-a pus în
PÂNĂ ŞI ANIMALELE IUBESC de IONEL CADAR în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361375_a_362704]
-
iasomie și dragul din cuvânt. Apoi, în trenul care pornise-ncet spre tine, l-am așezat pe-o bancă din cel dintâi vagon și, fluturând batista, i-am spus să-ți spună ție că stau în așteptare pe-același vechi peron. Leonid IACOB Poezie din volumul meu: „Lâng-o margine de lume” Referință Bibliografică: în gara cu dor / Leonid Iacob : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 269, Anul I, 26 septembrie 2011. Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Leonid Iacob : Toate Drepturile Rezervate
ÎN GARA CU DOR de LEONID IACOB în ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361439_a_362768]
-
a intra în România. - Așa a fost atunci... Dar aceea a expirat. Acum trebuie cerută o viză nouă... Am mai așteptat 4 luni după care mi-a sosit viza mult dorită. Am ajuns acasă la Oradea cu inima strânsă. Pe peronul gării m-a întâmpinat o femeie plânsă, îmbătrânită, îmbrăcată în doliu. Era mama! O voce mă trezește din somn: „Vă rog să îmi dați pașapoarte sau cărțile de identitate! În curând vom ajunge la punctul de trecere a frontierei cu
JURNAL DE VACANŢĂ 2013 (6) HELSINKI – BUDAPESTA – ORADEA MARE. CEASUL RĂU ŞI GRIPA KOKKOLIANĂ... de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1111 din 15 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363777_a_365106]
-
Acasa > Poeme > Devotament > ULTIMUL TREN ÎN DOI... Autor: Dorina Omota Publicat în: Ediția nr. 1555 din 04 aprilie 2015 Toate Articolele Autorului Stau singură pe o bancă în peronul vieții Așteptând să sosească ultimul meu tren. Bagaj am numai amintirea tinereții, Iar visele le țin ascunse-ntr-un poem. Aștept scriind tăceri cu praf de vânt, Tăceri ce ard de atâta dor pe al meu gând. Peronul gării s-
ULTIMUL TREN ÎN DOI... de DORINA OMOTA în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362992_a_364321]
-
bancă în peronul vieții Așteptând să sosească ultimul meu tren. Bagaj am numai amintirea tinereții, Iar visele le țin ascunse-ntr-un poem. Aștept scriind tăceri cu praf de vânt, Tăceri ce ard de atâta dor pe al meu gând. Peronul gării s-a umplut cu mii de fluturi, Ce zboară-n dans de aripi și săruturi. Clepsidra se învârte și mă duce înapoi, Acolo unde visele erau încă în doi. Și știu acum că nu, nu-i prea târziu, Ca să
ULTIMUL TREN ÎN DOI... de DORINA OMOTA în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362992_a_364321]
-
săruturi. Clepsidra se învârte și mă duce înapoi, Acolo unde visele erau încă în doi. Și știu acum că nu, nu-i prea târziu, Ca să uităm tot ce-a durut și ce a fost pustiu... Și împreună pe băncuța din peronul vieții Vom aștepta sosirea ultimului tren, Zâmbind înspre amintirea tinereții Din toamna dulce a dorului etern... Dorina Omota 7.09.2014 Referință Bibliografică: Ultimul tren în doi... / Dorina Omota : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1555, Anul V, 04 aprilie
ULTIMUL TREN ÎN DOI... de DORINA OMOTA în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362992_a_364321]
-
mea...e să fiu fericită chiar dacă sunt tristă, căci tu ai puterea de-a mă ridica și a-mi oferi o batistă. Fericirea mea...e să înot contra valurilor și a brizei mării, căci ești așteptat, singurătatea a rămas pe peronul gării. Referință Bibliografică: FERICIREA ÎN LUCRURI MĂRUNTE / Irina Bbota : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1537, Anul V, 17 martie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Irina Bbota : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă
FERICIREA ÎN LUCRURI MĂRUNTE de IRINA BBOTA în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363002_a_364331]
-
Acasa > Poezie > Imagini > CLIPE PUSTII Autor: Costică Nechita Publicat în: Ediția nr. 1862 din 05 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Se scurg tăcute clipe Pe margini de peron; Doar gândul stă să țipe În ultimul vagon. Privirea răscolește Pe orice călător, Pustiul însă crește Sub roți năucitor! Curg umbrele pe zare Sub soarele arzând; Tăceri devastatoare Rămân agonizând. Se zbate-n geană clipa, Minutele-s prea lungi, Frântă
CLIPE PUSTII de COSTICĂ NECHITA în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363413_a_364742]
-
după care scrisul într-o carte trebuie să fie 100% fidel cu ce vrea autorul să spună. În 1944 este numit profesor de franceză la Universitatea Națională din Cuyo-Mendoza, dar demisionează după numai 2 ani sub presiunile politice ale regimului Peron. Mai lucrează ca traducător pentru Camera de Comerț iar în 1949 publică o piesă de teatru bazată pe povestea mitologică a lui Tezeu și a Minotaurului, cu numele "Regii". Emigrează în Franța (1951) unde va rămâne pentru tot restul vieții
MAGIE CU JULIO CORTÁZAR de ADRIAN GRAUENFELS în ediţia nr. 1862 din 05 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363435_a_364764]
-
Acasa > Manuscris > Jurnal > VINO, DOAMNE, SĂ VEZI... Autor: Valentina Becart Publicat în: Ediția nr. 898 din 16 iunie 2013 Toate Articolele Autorului Citeam, nu știu pentru a câta oară, „Viața pe un peron”, de Octavian Paler. La un moment dat, conștientizezi prezența ta pe acest peron, rămânând o vreme nehotărât. Încotro, Doamne? („Quo vadis, Domine?”) Și începi călătoria spre un drum necunoscut, mereu urmărit, încolțit de ochiul vulturesc al timpului. Viața este, într-
VINO, DOAMNE, SĂ VEZI... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 898 din 16 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363534_a_364863]
-
SĂ VEZI... Autor: Valentina Becart Publicat în: Ediția nr. 898 din 16 iunie 2013 Toate Articolele Autorului Citeam, nu știu pentru a câta oară, „Viața pe un peron”, de Octavian Paler. La un moment dat, conștientizezi prezența ta pe acest peron, rămânând o vreme nehotărât. Încotro, Doamne? („Quo vadis, Domine?”) Și începi călătoria spre un drum necunoscut, mereu urmărit, încolțit de ochiul vulturesc al timpului. Viața este, într-adevăr, asemenea unui peron. De aici începe totul. Nu vom ști niciodată dacă
VINO, DOAMNE, SĂ VEZI... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 898 din 16 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363534_a_364863]
-
La un moment dat, conștientizezi prezența ta pe acest peron, rămânând o vreme nehotărât. Încotro, Doamne? („Quo vadis, Domine?”) Și începi călătoria spre un drum necunoscut, mereu urmărit, încolțit de ochiul vulturesc al timpului. Viața este, într-adevăr, asemenea unui peron. De aici începe totul. Nu vom ști niciodată dacă la capătul unui drum ne așteaptă fericirea, cu brațele pline de azur și culoare... sau abisul flămând. Am participat la cursul festiv de absolvire a unei clase de a XII-a
VINO, DOAMNE, SĂ VEZI... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 898 din 16 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363534_a_364863]
-
ce mă urmărește de multă vreme: mama, de mână cu fiul meu, care avea în jur de 6 anișori. Eu urcasem în trenul care ducea la București ( mă întorceam la cursuri, fiind studentă în acea vreme). Ei au rămas pe peron, urmărindu-mă cu privirea. Nu pot uita chipul fiului meu, care îmi spusese înainte să mă urc în tren: „ Mamă, ia-mă cu tine, te rog! Nu mai vreau să stau aici. Vreau să merg cu tine...” I-am promis
VINO, DOAMNE, SĂ VEZI... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 898 din 16 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363534_a_364863]
-
țărmuri, aud plânsul celui ce m-a pierdut în negura timpului. „Veghează-i , Doamne, nașterea gândurilor, în care muguri luminoși se deschid într-o străfulgerare - ca o ploaie de flori neprihănite, germinând iertarea și împăcarea!!” Eu revin mereu pe același peron, strecurându-mă nevăzută, noapte de noapte, și cu sufletul ars de remușcări, caut privirea nevinovată, înlăcrimată, a celui ce mă striga cu ani în urmă: „Mamă, ia-mă cu tine!...” Am rămas cu mâna întinsă într-o gară pustie; și
VINO, DOAMNE, SĂ VEZI... de VALENTINA BECART în ediţia nr. 898 din 16 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363534_a_364863]
-
întoarcere, la fel ca la plecare. Trenurile nu au avut întârziere și, cum-necum, am călătorit în bune condiții. Am ajuns în București între 16.30-17.00. Nu-mi amintesc ora exactă. Dan a ajutat-o pe Violetta la bagaje până la peronul central. Erau foarte grele. De aici ne-am despărțit după ce ne-am luat rămas bun și ne-am urat toate cele bune. Toți aveam legătura în maxim o jumătate de oră. Prima, dacă-mi amintesc bine, pleca Violetta, apoi Dan
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1433 din 03 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362282_a_363611]
-
Vagonul de clasa întâi a rămas gol după ce navetiștii toți au coborât. Pune rucsacul cu haine sub cap și adoarme. -Doamnă, vă rog să coborâți, am ajuns în Iași, îi spune controlorul cu vocea ridicată. Într-un minut e pe peronul gării. Peste oraș, pufoși atârnă norii. Ploaia abia s-a oprit. -Cred că va mai ploua. Câte ore faceți până la Gura Secului? Eu aici stau, am rău de mașină, vorbește precipitat femeia. - Nu doamnă, în mașină nu plouă, urcați, trei
DOAR EL I-A SPUS TEADORA de DORINA STOICA în ediţia nr. 1376 din 07 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/362389_a_363718]
-
el nu mă lasă / drumul pân' la mândra-i lung» (doină, p. 17). Pe valea „bucuriei cuantice“ a textelor achimesciene, liricul Eu / Eroul poematic mai trece prin gări (danubiene, desigur, unde «se fluieră plecarea» chiar de «nu-i nimeni pe peron», nici măcar transparentul „Pepe“ de pe ligament), veghează apoi cantoanele, «coantonizând» tainic, ori macazurile pe care trec „trenurile infernale“ (constatând, desigur, cu „bucurie cuantică“, potrivit titlului de volum, nu vreo c[u]antonică bucurie, deși nici aceasta nu-i exclusă: «nu-i
DESPRE „GRAAL” ŞI BUCURIA MICROCANTITĂŢII DE ENERGIE RADIANTĂ DIN CUVÂNT de ION PACHIA TATOMIRESCU în ediţia nr. 1252 din 05 iunie 2014 [Corola-blog/BlogPost/360986_a_362315]
-
blânda desfrunzire de pe urmă,/ Curgeau din cer luceferii șuvoi,/ Ne îmbrăcam în pulbere stelară,/ Să nu mai fim atât de triști și goi, p.142). Poezia scrisă de Domnița Flori Neaga în dulcele stil clasic reușește imagini excelente (Pe-un peron de gară veșnic mișcător,/ Taie în lumină fluturii de nea;/ Trenuri trec grăbite, păsări fără zbor,/ Și e-o seară lungă așteptarea mea, p.36), construcții speciale: comutativități cauzale ( Culegem visurile, sau ele ne culeg,/ Alungăm sălbăticiunile din suflet,/ Sau
DESPRE IMANENŢA ATRIBUTULUI de IULIAN CHIVU în ediţia nr. 2300 din 18 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/360927_a_362256]