2,096 matches
-
și slavizarea celor dentăi. Dar pe cât de greu a fost pentru romaei de-a aduce căderea acelei împărății, care le fusese atât de fatală adeseori, tot atât de greu era de-a umplea golul pe care-l produsese căderea dinastiei indigene și pieirea politică a poporului. Deja, în interesul lor propriu, bulgarii fuseseră păzitori ai Dunării; cele mai scumpe amintiri istorice ale lor erau relative la respingerea rușilor lui Svjatoslav, a cărui incursiune, la a. 969, adusese cu sine căderea Imperiului bulgar de la
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
lacomă, numeroasă și desprețuitoare de țară, guvernat chiar de elemente străine, pentru cari patrie și naționalitate sunt nu convingeri ci pretexte de-a parveni, acest popor, cel mai numeros și cel mai inteligent în Orient, e condamnat la o sigură pieire, precum e condamnat la mizerie. Dar se vor mai inventa încă zece, douăzeci de ani decorații pentru trădători și pornografi, dar se vor mai improviza demnități publice pentru nulități și pentru naturi catilinare, dar se vor mai vinde țărani în
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
prin mănținerea întunerecului, escitau fanatismul religios și de rasă al bietului popor turcesc în contra conlocuitorilor lui istorici, până ce lumea, dezgustată de acest simulacru de organizare, a cărui principiu de stat era nedreptatea, fanatismul și apăsarea, a condamnat unanim împărăția la pieire. Era un popor cu mari calități, dar - conform teoriei corelațiunii creșterii și scăderii, descoperită de Darwin - defectele corespunzătoare acelor calități erau egal de mari. Cam în starea asta se află ungurii, căci spunem sincer: poporul acesta pare încă atât de
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
de aspiranți la funcțiuni, adecă la boierii, cei ce înțelegeau lucrul se luptau ca o barcă împotriva valurilor mării, căci revoluția sociala, departe de-a se fi isprăvit, c și azi în fierbere și nu va înceta poate decât cu pieirea Romînici, ["CU UN STAT CA AUSTRIA... "] 2264 Cu un stat ca Austria, din cauza ungurilor, a maloneștilor de unguri - e absurd, domnilor. Nu dați vina Casei de Austria pentru prostul tratament ce au a îl suferi românii din Ardeal. Știți prea
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
relativ prea mare, astfel încît generația ce-i urmează se va stinge, ca putere de stat, ca un grăunte lăsat pe un pământ cu desăvârșire sărăcit, necapabil de-a-l hrăni. ["DACĂ ROMÎNIA E DESTINATĂ PIEIREl... "] 2264 Dacă România e destinată pieirei, după cum ne-o arată jurnalele opozițiunei, atuncea venirea orișicui la putere este indiferentă, căci tot ce piere e organic (ceva neorganic nu poate pieri), tot însă ce-i organic e destinat unei pieiri neînlăturate și moartea sa este o cestiune
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
DESTINATĂ PIEIREl... "] 2264 Dacă România e destinată pieirei, după cum ne-o arată jurnalele opozițiunei, atuncea venirea orișicui la putere este indiferentă, căci tot ce piere e organic (ceva neorganic nu poate pieri), tot însă ce-i organic e destinat unei pieiri neînlăturate și moartea sa este o cestiune de timp, prin urmare în sine astă moarte nu poate fi nici oprită, nici accelerată, căci, c-un cuvânt, de privim trecutul, vedem că nimic nu s-a putut întîmpla altfel decum s-
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
identică cu necesitatea, când însă știm că orice trecut a fost odinioară viitor, că prin urmare și viitorul nostru va deveni odată trecut, cu același caracter de necesitate intrinsecă, atuncea ne convingem că pentru un stat la care pornirea spre pieire se constată, după cum e al nostru, și a cărui nimicire e decisă de nepăsarea internă și de interese esterioare, ba din 559 {EminescuOpXIII 560} a cărui boală și decadență locuitorii ce dau tonul își fac materie predilectă de discuție, nu
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
puse mâinile pe umăr. - Când eram tânăr am fost convins de Johansson că religia e cel mai dăunător lucru pe care l-a inventat omul vreodată. La patruzeci de ani am crezut că, dimpotrivă, fără religie orice om e sortit pieirii. Am murit împăcat, în patul meu, mulțumit că realizasem, în cele din urmă, că religia e cel mai minunat mod cu putință de a-i face pe ceilalți să se comporte după vrerea ta, fără să-ți conteste deciziile. - Și
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
calm soldatul. Vorbele lui avură un efect evident asupra lui N'Gai Loon. care spera că va putea sa-l facă să reacționeze irațional. - Am părăsit tabăra lui Bella pentru că sunt convins că felul în care acționează el va aduce pieirea tuturor. Extratereștrii cu care s-a aliat sunt mai periculoși decât își dă el scama pe moment. Au însă un punct care îi face vulnerabili. Despre această slăbiciune vreau să vorbesc cu șefii voștri. Soldatul începu să râdă cu glas
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
au fost amestecați ș( angajați (n activitatea de industrializare ș( urbanizare forțată; 2) colectivizarea. Comunismul și-a arogat poziția de demiurg (n privința reconfigurării comunitare a Rom(niei (n conformitate cu un aberant plan preconceput (n care satul era sortit pieirii. Chiar dacă, generic, satul reprezintă un singur tip de comunitate, ca structură specifică pe zone, regiuni, putem identifica o varietate de subtipuri care diferă prin prisma obiceiurilor, valorilor (mpărtășite, practicilor etc. (n aceste condiții, reunirea unor indivizi aparțin(nd diferitelor subtipuri
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
sufletești, decât ca efectul voinței unor oameni în carne și oase, care stau înaintea ochilor. De aceea, întotdeauna se vor găsi destui care să dea crezământ explicării că nouă, Românilor, ne merge rău, fiindcă avem dușmani care ne-au jurat pieirea" (Rădulescu-Motru, 1998: 220). 4. Dumnezeu (nu) învață limba română Dintre factorii care facilitează conturarea comunității, emergența și întărirea spiritului comunitar, limba este un factor care poate avea o importanță aparte. Influența sa poate fi însă de-a dreptul contradictorie și
Sociologia comunității by Tudor Pitulac [Corola-publishinghouse/Science/1067_a_2575]
-
două forme intermediare se întâlneau sau se întâlniseră și ele destul de frecvent într-o cetate sau alta. Încă ceva important: nu numai cetățile propriu-zise, dar și schimbările constituționale de la o formă la alta, de pildă de la oligarhie la democrație, ori pieirea unor democrații din pricina instaurării unor forme de tiranie erau fenomene politice bine cunoscute și pe larg atestate de istoria majorității cetăților grecești. Or, ce face Platon? Nu numai că el identifică și ierarhizează sub raport ontologic cele patru constituții vicioase
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nu le poate imputa materialismul: toți cred în existența unui suflet imaterial distinct de trup, deși închis în el, pe principiul penitenței: toți sunt de acord cu ideea că aceste suflete migrează după deces în alte trupuri și că supraviețuiesc pieirii; toți afirmă că destinul lor post-mortem depinde de folosința care i s-a dat în timpul vieții; toți populează cerul cu creaturi inteligibile: toți explică lumea printr-un principiu divin susținut de demiurgi; toți definesc mântuirea ca fiind eliberarea principiului spiritual
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
-i stă în putință să canalizeze și să diriguiască curentele populare după cum îi dictează conștiința lui, judecata lui. El nu se poate lăsa târât de curentele populare într-o direcție, care, după judecata și conștiința lui, ar duce statul la pieire“56. Contrar celor afirmate în 1891, referitor la pericolul țarismului pentru însăși existența neamului nostru, Take Ionescu și-a schimbat total poziția, declarând acum că „judecata d-lui Stere e tulburată de amintirea Siberiei“57. În intervențiile sale din ședințele
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
guri”, „giunci și tauri”, lei, „ce apucă și zbiară”, sau într-o viziune grotescă, terifiantă, a clevetirii („Mă-mprohită cineș mă zărește, / Buze mișcă, cu capul clătește”). Asupra „păgânilor” se rostogolește impetuos imprecația, vigoarea lexicală anticipând sonorități argheziene. Sunt conjurate, spre pieirea „ticăițească” a vrăjmașilor, inutilitatea apei vărsate, slăbiciunea arcului „moale”, focul ce „topește” ceara, soarele ce arde culbecii, vântul care „seacă” păduceii. Într-o altă tonalitate, profund elegiacă, precum într-o recunoaștere a mitului, presimțind întoarcerea celui „risipitor”, se rememorează blestemul
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
săvârșirea crudului ritual, menit să asigure durabilitate zidurilor. Terminată, biserica impresionează prin frumusețea ei, mărind totodată orgoliul domnitorului. Pentru năzuința lor de a zidi altă mănăstire „Mult mai luminoasă/ Și mult mai frumoasă”, meșterul și discipolii săi sunt condamnați la pieire. Asemenea legendarului Dedal, Manole plăsmuiește aripi de șindrilă și încearcă să zboare. El se prăbușește însă la poalele mănăstirii, preschimbându-se într-un izvor „Cu apă curată,/ Trecută prin piatră,/ Cu lacrimi sărate,/ De Caplea vărsate”. Versiunea românească a Meșterului
MESTERUL MANOLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288098_a_289427]
-
din trei cărți, intitulat Adevărul (în grecește Alethia), care e în același timp o prezentare și un comentariu al Facerii; potrivit lui Ghenadie, opera ajungea până la moartea lui Avraam, dar nouă nu ne-a parvenit decât o copie care merge până la pieirea Sodomei și a Gomorei. Comentariul propriu-zis este precedat de o invocare a lui Dumnezeu care este proslăvit pentru opera sa de creație; să dea Dumnezeu poetului și inspirație pentru că datoria și scopul său sunt doar didactice: el vrea să prezinte
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ursul de Dumbravă”, cel din urmă dintre comiși. Când sosește prilejul, Ion-Vodă înfruntă sfidător Poarta, spre groaza unor boieri și spre satisfacția altora, mai perfizi, de-abia așteptând să îl vadă aventurându-se într-o acțiune care să îi aducă pieirea. Țara, adică răzeșimea și mica boierime, sprijină însă cu însuflețire politica domnului. Pusă în fața alternativei plata îndoită a haraciului sau lupta cu o împărăție imensă, țara - chemată să ratifice hotărârea sfatului și a divanului - se rostește, fără ezitare, pentru război
SORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289795_a_291124]
-
încercarea de a prezenta crepusculul lumii țărănești. Recviemul atinge momentul culminant atunci când, silit să își schimbe matca, personajul principal refuză să își părăsească satul, iar gestul său de a reîngropa osemintele soției în propria grădină pentru a le salva de la pieire devine astfel simbolic. Amestecând analiza psihologică și proza de medii, Ruptura (1983), Drumuri de fum (1985) ori Și mâine și poimâine... (1988) sunt rezultatul unui triptic tematic: sondarea diferitelor cazuri de ratare prin prezentarea schizoidiei dintre aparență și esență, repartizarea
STEFANACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289900_a_291229]
-
intitulat Adevărul (în grecește Aletheia), care e în același timp o prezentare și un comentariu al Facerii; conform lui Ghenadie, opera ajungea pînă la moartea lui Avraam, dar nouă nu ne-a parvenit decît o versiune care merge pînă la pieirea Sodomei și a Gomorei. Comentariul propriu-zis este precedat de o invocare a lui Dumnezeu, proslăvit pentru opera sa de creație; Dumnezeu este rugat să-i dea poetului și inspirație, pentru că datoria și scopul său sînt doar didactice: el vrea să
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în Cartea lui Daniel, vom recurge din nou la comentariul lui André Lacocque. Scrierea conține patru indicii referitoare la vremea cea din urmă: 1) „trei ani și jumătate” (7,25 și 12,7), o „cifră simbolică arătând ceea ce este menit pieirii”; 2) cele 1150 de zile (8,14) care arată cu exactitate durata în timpul căreia cultul la templu va fi întrerupt (din toamna lui 167 până în decembrie 164); 3) cele 1290 de zile (12,11) care înseamnă trei ani și jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și zece coarne; este de culoare stacojie; este acoperită de nume de hulă (17,3); vine din adâncuri; „ea era și nu este” (17,8) sau „ea era și nu este și va să se ridice” (17,8); ea „dă pieirii” pe cei care nu sunt scriși în „cartea vieții” (17,8). Așadar, portretul fiarei din capitolul 13 se îmbogățește aici cu câteva elemente inedite. Se spune despre fiară, în trei rânduri, că „ea era și nu este și se va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vrednic să fie rostit de Duhul Sfânt. Căci, dacă ar fi fost rostit de Duhul Sfânt, poate că ar rămâne [pe pământ] multă vreme. Acum însă, pentru că a fost și nu este și se ridică din adânc și merge spre pieire (Apoc. 17,8) ca și cum nici n‑ar fi, nici numele nu i‑a fost rostit. Căci nu se poate rosti numele a ceva ce nu este” (V, 30, 4). Descoperindu‑i numărul, Duhul oferă credincioșilor posibilitatea de a‑l recunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
degrabă un fel de „vid ontologic”. Monografia pe care ne‑o propune Irineu se încheie prin același paradox prezent în capitolul 17 din Apocalipsă: „Ea era și nu este și va să se ridice din adânc și să meargă spre pieire” (17,8). Capitolul III Anticristul tiran și katechon în scrierile lui Hipolit I. Enigma Hipolit Prima monografie consacrată integral Anticristului aparține lui Hipolit, autor enigmatic, multă vreme identificat - atât de tradiția apuseană, cât și de cea răsăriteană - cu unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scindare” între Imperiul prezent, al romanilor, și Împărăția creștinilor. Imitând in negativo învierea lui Cristos, Augustus se înscrie într‑o tradiție stigmatizată, care debutează cu Nabucodonosor (II, 27). O dată în plus, se insistă asupra acestui laitmotiv: imperiile pământești sunt sortite pieirii prin însăși natura lor, care închide în sine „germenii” perisabilității. Cele patru structuri politice pe care le‑a cunoscut istoria nu sunt decât încarnări imperfecte, caricaturi efemere ale unei realități sacralizate, aparținând unei ordini ontologice superioare. În același timp, aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]