1,228 matches
-
cu o voință de profanare care-o făcea să uite de orice. M-am ridicat în ciuda strânsorii ei și mi-am pus haina. Mi-am aranjat ținuta răvășită în oglindă. Părul îmi era ud și despărțit în șuvițe. L-am pieptănat din câteva mișcări. Gina se ridicase și ea, își trase tricoul și, cu părul buclat, desfăcut, se sprijinise de umărul meu. Ne priveam în oglinda scânteietoare. Ochii mei băteau în violet deasupra pomeților ascuțiți, pe când ai ei, chihlimbarii, păreau și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sânt partea cea mai tânără a corpului ei. Cruciulița s-a agățat de vârful unuia dintre ei și sclipește acolo, pe perna caldă a mușchiului. Atâta s-a fâțâit, atâta și-a uscat părul cu foenul, atâta și l-a pieptănat în oglinda murdară la un colț și cu un șurub căzut, că, iată, s-a și făcut șase fără cinci și el trebuie să pice dintr-un moment în altul. Deslușesc pe fața ei, chiar sub praful piersiciu al fardului
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
din grădină și mi le-a aranjat în vase cu un zâmbet prețuind cât o îmbrățișare. Era izbitor de palidă, părul lăsat pe umeri (îl încurcasem eu, mi-a spus mai târziu, și i-a fost peste putință să-l pieptene) și buzele mușcate. Privii cu o imensă beatitudine urmele primei noastre nopți de dragoste. Maitreyi era acum de o frumusețe ațâțată, parcă întreg trupul se deșteptase în ea, și buza aceea de jos, cărnoasă și fragedă, își purta mușcăturile ca
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și-i vede sprâncenele albite, pentru că, abia acum își dă seama, a renunțat, cine știe de cât timp, să le mai vopsească. Și părul, alb tot la rădăcină și, mai încolo, roșcat și rărit. O vede dintr-odată cum se pieptăna în oglinda sprijinită pe biroul mare și greu, vede cana albă și înaltă de faianță, de pe lavoar, care lui îi plăcea la fel de mult ca și fotografiile ovale, prinse în perete, unde fețele lor tinere de miri - a Vicăi și a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
seara când îi dăduseră un sac mare cât el, burdușit de bancnote verzi... — Poți să le rupi, poți să faci ce vrei cu ele, a venit stabilizarea... Iar ei, bărbații, rămăseseră să șușotească într-un colț, în timp ce mătușa Vica își pieptăna părul care îi trecea, lung, dincolo de spătarul scaunului ; un păr lung, creț și negru, pe care încă nu începuse să-l vopsească. Mi-am scos dinții, d-aia mă sâsâi, că nu-i rabd multă vreme. Mi-e urât de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
celălalt sens spre casa lor, uite și o pălărie de panama ce se zărește o clipă prin coșul trăsurii, oare de ce să-i fi spus Sophie dragului de Titi vino mai devreme mâine ? Repede, înapoi, la oglindă, repede să-și pieptene sprâncenele, repede să și stoarcă un coș apărut în bărbie, acum câțiva pași înapoi, acum își trimite singură - întâi o castă, apoi o pasionată sărutare. Acum caută febril în caseta de bijuterii îmbrăcată în argint, nu, nici mărgăritare, nici perle
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
colț o mașină de făcut asfaltul, un domn care își face vânt cu o pălărie de panama și merge repede-repede fără să se uite nici în dreapta, nici în stânga, nu, în niciun caz nu vrea părul strâns, nu vrea să se pieptene cu torsadă la ceafă, ca pe vremea lui Pazvante, și sigur că nu la școală a învățat asemenea cuvinte. La școală nu se vorbește decât franțuzește. — De unde tot scoți cuvintele astea ? a întrebat Ștefan. De unde știi tu ce însemnează rea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că vrea să plece, și tu insistând că vei fi cuminte ca să mai stea, a început să se plimbe prin cameră, căutând o oglinjoară, spunea ea, cât de mică. N-a găsit-o, dar i-a venit ideea să se pieptene în geam, așa cum (a râs) fac servitoarele. Avea tot timpul capricii și, desigur, se simțea ca la un bal paré, râdea, apoi devenea brusc melancolică, ambele posturi nestându-i de fapt la fel de bine. Și, deodată, și-a desfăcut părul din
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
apoi coti pe lângă celălalt gard viu, de lângă bazin, și pe lângă peretele galben, smălțuit, în direcția „oalelor cu aburi“. Văzu în fața lui, stând chiar pe marginea „oalei“, silueta masivă, aproape complet despuiată, a lui William Eastcote. Își dădea părul pe spate, pieptănându-și cu degetele șuvițele ude, ușor rărite. Discuta cu un bărbat gras ai cărui chiloți de baie erau aproape invizibili sub pântecele proeminent. Bărbatul gras avea o față mare, cărnoasă, boțită, și un păr cărunt, des și țeapăn ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ochelarii, pentru a descoperi în Ennistone Gazette dacă se comisese pe undeva vreo crimă. Fiind mioapă, nu-l recunoscuse pe George. Dacă l-ar fi recunoscut, ar fi fost și mai tulburată. Alex, care sosise cu un taxi și își pieptănase părul în pragul ușii, își reveni repede din șocul pe care i-l pricinuise prezența lui George. Nu avea timp să speculeze asupra acestui fapt. Din cine știe ce motiv, George nu figurase deloc în previziunile ei, de parcă uitase cu totul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
englezesc. Traversase Atlanticul de mai multe ori decât își putea aminti. Își dorise un ponei, pe urmă încetase să și-l mai dorească; purtase o sârmă de aur peste dinții din față, pe urmă încetase să o mai poarte; își pieptănase părul într-o coadă de cal, apoi îl ridicase în creștet. Trecuse un mare număr de examene. Noaptea dormea ghemuită, cu mâinile încrucișate pe sâni. Era foarte nefericită, dar nu voia să numească nefericire ceea ce o durea pe ea. Mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
față de vizitatorul său, încât era pe punctul de a-i cere să plece. Se uită lung la părintele Bernard. — Ești familiarizat cu Dante? — Da. — Guarda e passa.1 — Nu, zise preotul, nu. Părintele Bernard își scutură părul frumos pieptănat (îl pieptănase jos, în hol, înainte de a intra); nările îi erau dilatate, obrajii îi ardeau. Ridică mâna, cu un gest defensiv, și dădu să pocnească din degete, dar nu scoase un cuvânt și continuă să se uite fix la filozof. — Haide să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
e!“. Apoi, privind din nou, își dăduse seama că încăperea nu era cea pe care o cunoștea ea. George își scoase fulgarinul negru. Purta unul dintre costumele lui ușoare, cadrilate, cu vestă, și astăzi își pusese o cravată și își pieptănase părul. Capul lui avea din nou înfățișarea lucitoare, briantinată. Își scoase haina și rămase în vesta cu spatele din satin lucios, uitându-se la Alex și arătându-și dinții pătrați, distanțați. Era mai curând un rânjet decât un zâmbet. Alex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aduce numai necazuri. Încă nu l-ai vizitat. Poate că ar fi mai înțelept să nu te duci. Ba mă duc! Mă duc chiar acum! Ar trebui să te bărbierești. Tom alergă în baie, se bărbieri cu grijă și își pieptănă pletele, — Și pune-ți o cravată. Emma îl urmărea prin ușa deschisă a sălii de baie și Tom îi vedea vechea, familiara expresie ironică, zeflemitoare. Se întoarse și veni la el, punându-i brațele pe după gât. — Emma, bine, dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de culoare închisă, pe care-l păstra pentru ocazii. Se bărbierise cu grijă, trecându-și aparatul de ras (neelectric) prin toate cutele fălcilor și pe gâtul de reptilă, îndepărtându-și umbra de barbă căruntă care-l fascinase pe George. Își pieptănase părul, aspru, creț, și îmbrăcase un palton. Dar abia când ajunsese pe șoseaua principală, dincolo de Bowcock, își dăduse seama că se pornise ploaia și era prea târziu ca să se mai întoarcă să-și ia umbrela, pălăria și fularul. Ploaia se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Pearl, care așezase lumânările pe bancheta de sub fereastră. Vrei ceva de băut? îl întrebă Hattie pe Tom. Nu avem decât Coca-Cola. O.K.? Perfect, răspunse Tom care nu putea suferi Coca-Cola. Tom își trecu degetele prin părul lung, buclat, umed, pieptănându-și-l. Pearl se întoarse cu băuturile și cu lalelele bine spălate, dar stâlcite, vârâte într-o vază mov. Ce frumoasă e lumina lumânărilor! începu Tom conversația. Parcă era vorba să aprindem focul, i se adresă Hattie lui Pearl, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
semnificația acestei mărunte acțiuni. Hattie coborî la șapte treizeci. John Robert, aflat în bucătărie, îi aruncă o privire. Fata arăta obosită și palidă, dar îmbrăcase un capot cafeniu, „de domnișoară“, pe care i-l împachetase Pearl în valiză, și se pieptănase cu părul ridicat în creștet. La întrebările lui în legătură cu ce ar prefera să mănânce la micul dejun, răspunse că nu dorește decât o ceașcă cu cafea. Apoi îl anunță că, de îndată ce își va lua cafeaua, se va întoarce la Papuc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mie! La Pearl vreau să mă întorc. Nu ați vrut să ascultați ce am încercat să vă explic ieri... — Nu crezi că e timpul să te lași de Pearl? Acum ești o domnișoară în toată regula. Ce frumos ți-ai pieptănat părul! — Spuneți „să mă las de Pearl“, ca și cum ar fi un obiect sau o deprindere rea! Mă rog, într-un fel asta și e. Ai crescut prea mare pentru ea. Dar nu-i un ursuleț de pluș! Hattie își luase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
naibii de parchet. Vino, fato! Pearl purta o rochie albastră de vară, peste care îmbrăcase o jachetă largă, păroasă, în buzunarele căreia își vârî acum mâinile, trăgându-și prin jachetă, rochia în jos. Picioarele îi erau goale în papuci. Își pieptănase cu strășnicie părul negru, drept, iar fața avea vechea-i înfățișare mexicană. Nasul îi era subțire și ascuțit. Se încruntă, înălță din umeri, și-l urmă pe Emma în camera de zi. Tom își strecură la iuțeală în buzunar pieptenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să mă simt atât de aproape... și totuși fără... — Pleacă, te rog, chiar acum. Hattie sări de pe scaun. Obrajii îi erau aprinși și pătați de dârele lacrimilor, întocmai ca fața unui copil. Nu-și împletise părul, nici măcar nu și-l pieptănase, și îl încâlcise tot, învârtindu-și, în timpul discuției, șuvițele în jurul degetelor. Rochia îi era strâmb încheiată. Ii tremurau buzele și bărbia, mâinile îi erau nesigure, respira sacadat. Ochii albaștri lăptoși îi străluceau de lacrimi și de furie. John Robert, afundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
el alergă prin spate, pătrunse în pivnița de cărbuni și se strecură pe fereastră, urmând drumul parcurs de George în noaptea de pomină. Apoi îi dădu drumul înăuntru lui Hattie. Fata profitase de răgaz ca să-și netezească și să-și pieptene părul cu degetele. Arăta mai liniștită. Intră, trecu pe lângă Tom și urcă scările. Acum, pentru prima oară după somnul lui vizionar, Tom se simți sigur de rolul care-i fusese hărăzit. Asta nu înseamnă că-și plănuise vreun rol; moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
întinderea din vale. Bravo, Toadere! Mi-ai confirmat cele comunicate de maior. Acum, îndreaptă-ți atenția asupra grupului de arini de pe malul pârâului. Am înțeles. Toaibă și-a pus din nou binoclul la ochi și, cu răbdare, a început să pieptene întinderea până la ariniș, insistând asupra malului pârâului. De la sergentul Cicoare nici un semn. „Poate că nu și-au ales prea bine locul de observație” - gândea locotenentul. Chiar în acel moment, frunzele lanului de porumb semnalau prezența unui om. În clipa următoare
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
se piardă. Aha. Ca pe card. Cec la purtător. Mitzy, pas alergător! îl iei pe dânsu, îi pui cravată, dungă la blugi, fond de ten, pastă antirid și-l aduci înapoi rapid, că se filmează. Și cu părul ce facem? Piaptănă-l dar neapărat cu o cărare la mijloc. Doamnelor, domnișoarelor și domnilor sunteți în direct cu primăria. Audiențe la primar. O primărie cu ușile mereu deschise, că de aia au și rămas fără fotolii, fără calculator,fără...Iată cum decurge
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
să rânjească. Era mai suportabil. Când privea în gol, ochii lui deveneau reci, ca două bucăți de gheață tulbure. Odată a venit fără pălărie și fără perucă. Părul rărit nu mai văzuse foarfeca demult. Cădea în neorânduială. Individul nu se pieptăna, probabil, decât cu degetele. Atunci mi s-a părut și mai cunoscut, iar noaptea m-am lămurit. Semăna întocmai cu călăul pe care-l văzusem într-o stampă făcîndu-și meseria pe eșafod. Abia am așteptat a doua zi să vină
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
deși până în secunda aceea nu știa sigur că se va duce. - Iei automobilul cel mic și pe urmă vii la palat?! Lică aprobă prin tăcere. Ada făcu cu el câțiva pași și-i spuse că-i stă bine ras și pieptănat așa! Lică, ce se temuse de vreo gălăgie pe chestia asta, fu mulțumit, dar n-o manifestă. - Ți-a trecut eczema aceea? îl întrebă Ada tot cam sfioasă impresionată de moda nouă a acelei tăceri. - Da! binevoi Lică, mereu prețios
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]