1,034 matches
-
Teiuș, ctitorită împreună cu soția sa. Mormintele celor doi ctitori au existat în biserică, acum greco-catolică, până în anul 2001, când au fost desființate, iar lespezile de mormânt au fost scoase afară. Mărturii stau: tabloul votiv din sec. al XVII-lea și pisania originală dăltuită în piatră, în limba slavonă cu blazonul Rácz de Galgó și numele lui Mihail Rácz II., al treilea ctitor al bisericii. Membrii familiei Rácz s-au împărțit în două mari ramuri: cea de Galgó (Gâlgău), maghiarizată, și cea
Petru Racz () [Corola-website/Science/328814_a_330143]
-
curții boierești. Ea a fost clădită din piatră și cărămidă. Lăcașul de cult a fost reparat în perioada 1721-1722 de către nepotul ctitorului, hatmanul Iordache Cantacuzino-Deleanu (1688-1759?), care a înzestrat-o “cu toate podoabele” făcute de iznoavă, după cum scrie și în pisania bisericii. Același boier a construit în jurul anului 1730 și un conac boieresc în apropierea bisericii. Prin anul 1788, la această biserică slujeau trei preoți, un diacon, doi cântăreți și doi eclesiarhi, care erau plătiți de proprietarul moșiei după obiceiul timpului
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Deleni () [Corola-website/Science/322143_a_323472]
-
laterali paraleli. Un acoperiș unitar adăpostește edificiul. Pe parcursul timpului, biserica a suferit unele modificări cum ar fi adăugarea clopotniței, lărgirea ferestrelor precum și tencuirea pereților exteriori. Biserica a fost împodobită cu pictură tot prin grija zugravilor de la Feisa, moment consemnat de pisania: ""la anul 1848 s-au zugrăvit această sfîntă biserică și s-au plătit de tot satul, fiind paroh...Șarlea Ștefan zugrav de la Feisa"". Același zugrav a pictat și biserica de lemn Sf. Arhangheli din Deag. Este singura biserică de lemn
Biserica de lemn din Grindeni () [Corola-website/Science/317147_a_318476]
-
o trăsătură arhaică în arhitectura sacrală de lemn de la noi. Datarea lăcașului, într-un anuar bisericesc de la 1909, din anii 1742-1743 trimit la anul 7251 al erei bizantine. Datarea nu se poate verifica, însă se presupune originea ei într-o pisanie sau însemnare, pierdută între timp. Nu se poate stabili dacă această datare marchează momentul mutării construcției pe actualul amplasament sau o eventuală rectitorire, care i-a adaus un alt doilea hram, așa cum a fost documentat în pragul secolului 19. Iconostasul
Biserica de lemn din Ioanicești-Găbrieni () [Corola-website/Science/323235_a_324564]
-
bisericii a fost începută la data de 8 septembrie 1503 de către Ștefan cel Mare și Sfânt, dar cum domnitorul a murit între timp, biserica a fost finalizată la 18 septembrie 1504 de către fiul său, domnitorul Bogdan al III-lea (1504-1517). Pisania are următorul cuprins: Rămășițele pământești ale lui Bogdan al II-lea au fost înhumate în biserica din satul Secuieni, cam la 10 km de Reuseni. Piatra de mormânt găsită aici arată că nu au fost reînhumate în Biserica din Reuseni
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul din Reuseni () [Corola-website/Science/309554_a_310883]
-
sale"", precum și de o inscripție de pe un ceaslov tipărit în 1874 la Mănăstirea Neamț în care se spune că ""(...) a făcut Biserica Sfântului mare mucenic Gheorghe a Mitropoliei cu toate cele dinlăuntru podoabe ale sale la anul 1761."" Neexistând nicio pisanie, nu se cunoaște cu precizie perioada în care s-a construit această biserică. Bazându-se pe mai multe documente istorice în care se afirmă că acest lăcaș de cult era în construcție, episcopul Nestor Vornicescu, viitorul mitropolit al Olteniei, a
Biserica Sfântul Gheorghe - Mitropolia Veche din Iași () [Corola-website/Science/318067_a_319396]
-
cu tablă de cupru și refăcându-se integral gardul de împrejmuire. Turnul clopotniță înalt de peste 38 m domină așezarea, iar în jurul coifului îl împodobesc cele 4 turnulețe în stil maramureșean. Pe frontispiciul turnului deasupra ușii de intrare se află următoarea pisanie:
Biserica de piatră „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Tăuții de Sus () [Corola-website/Science/333791_a_335120]
-
Moiseiului, unde a fost construită în 1779. Chiar dacă nu mai respectă formele inițiale biserica de lemn din Ruscova-Oblaz păstrează în mare parte materialul original. Se remarcă câteva detalii vechi integrate în noua construcție, îndeosebi portalul frumos sculptat de la intrare, cu pisania de la 1779. Biserica nu este protejată de Legea Monumentelor Istorice deși este un important document istoric de secol XVIII păstrat în Valea Vișeului. Este așezată pe Drumul Județean 187, drum ce merge spre Poienile de sub Munte, în cătunul Oblaz. Biserica
Biserica de lemn din Ruscova-Oblaz () [Corola-website/Science/321491_a_322820]
-
Vișeului. Este așezată pe Drumul Județean 187, drum ce merge spre Poienile de sub Munte, în cătunul Oblaz. Biserica de lemn este foarte veche, fiind adusă în zonă din comuna Moisei. Momentul ridicării ei în parohia Moisei Josani este surprins de pisania de pe portal. Textul pisaniei, scris în limba română cu litere chirilice, afirmă că în anul "„1779 din mila D[o]mnului acest lucru au plătit corat[or] Ion Hojda Coman”". În Moisei biserica de jos era cunoscută sub numele de
Biserica de lemn din Ruscova-Oblaz () [Corola-website/Science/321491_a_322820]
-
Drumul Județean 187, drum ce merge spre Poienile de sub Munte, în cătunul Oblaz. Biserica de lemn este foarte veche, fiind adusă în zonă din comuna Moisei. Momentul ridicării ei în parohia Moisei Josani este surprins de pisania de pe portal. Textul pisaniei, scris în limba română cu litere chirilice, afirmă că în anul "„1779 din mila D[o]mnului acest lucru au plătit corat[or] Ion Hojda Coman”". În Moisei biserica de jos era cunoscută sub numele de biserica Comăneștilor, ctitorită de
Biserica de lemn din Ruscova-Oblaz () [Corola-website/Science/321491_a_322820]
-
lemn în mijlocul vechilor cimitire oglindește structura geografică și socială de odinioară a așezării, ilustrând exemplar descrierile de epocă ale așezărilor din zona deluroasă a Olteniei. Vechea biserică de lemn a fost ridicată pe același loc, la anul 1810, conform textului pisaniei, transcris înainte de dispariția sa la 1900. Pisania cea veche reținea următoarele date: "„Această sfântă și dumnezeiască biserică, ce să prăznuiește hramul Sfinților Voivozi s-au făcut la l[ea]t 1810, de tot satul, pă temelie ...”". Nu se știe dacă
Biserica de lemn din Olteanca-Marinești () [Corola-website/Science/322345_a_323674]
-
și socială de odinioară a așezării, ilustrând exemplar descrierile de epocă ale așezărilor din zona deluroasă a Olteniei. Vechea biserică de lemn a fost ridicată pe același loc, la anul 1810, conform textului pisaniei, transcris înainte de dispariția sa la 1900. Pisania cea veche reținea următoarele date: "„Această sfântă și dumnezeiască biserică, ce să prăznuiește hramul Sfinților Voivozi s-au făcut la l[ea]t 1810, de tot satul, pă temelie ...”". Nu se știe dacă materialul ei lemnos a fost refolosit sau
Biserica de lemn din Olteanca-Marinești () [Corola-website/Science/322345_a_323674]
-
reclădire din temelii în anul 1906. În aceea vreme modelul tradițional de lăcaș de cult fusese deja înlocuit cu altul nou, inspirat de bisericile de zid. Momentul de răscruce al acestui lăcaș, de la începutul secolului 20, este surprins într-o pisanie recentă, pictată peste cea veche, al cărui conținut a fost parțial și incoerent transcris astfel: "„Această sf[ântă] biserică cu hramul Sf[inții] Voievozi, s'au ridicat construită din lemn la început de foști strămoși. Ruinându-se s-a făcut
Biserica de lemn din Olteanca-Marinești () [Corola-website/Science/322345_a_323674]
-
comuni precum și alți din satele vecine, care ne-au ajutat. Sf[ințită] astăzi 25 martie 1906. Prin stăruința titorilor Mihai R. Găgianu, Ion Neagoe Diaconescu, M. R. Popa, M. S. Diaconu, G. D. Gâlcă, G. G. Roman și alții.”" Conform pisaniei, biserica a fost ridicată între anii 1900-1906. Din istoricul înrămat, păstrat în biserică, aflăm că autorul picturii murale este Dumitru Gh. Dumitrescu. Câteva însemnări de pe tabla învelitoare a turlei de peste pronaos ne transmit următoarele date: "„Această sfântă biserică acoperită cu
Biserica de lemn din Olteanca-Marinești () [Corola-website/Science/322345_a_323674]
-
de Didoiu D[umi]tru și Avrămescu D[umi]tru. Materialu cumpărat de enoriașii Cruceru D[umi]tru, Ganță D[umi]tru, Poșircă Alexandru, Popa D[umi]tru, Poșircă C[onstan]tin și cons[ilier] Dârmeț C[onstan]tin”". În dreapta pisaniei de la 1906 apare adausă o altă pisanie de dată recentă din care aflăm în continuare informații despre reparația din anul 1988: "„Reparații în anul 1988: tencuieli, văruit, pardosit, zugrăveli, vopsit acoperișul, cu osteniala stăruitoare a consiliului și epitrop al bisericii
Biserica de lemn din Olteanca-Marinești () [Corola-website/Science/322345_a_323674]
-
D[umi]tru. Materialu cumpărat de enoriașii Cruceru D[umi]tru, Ganță D[umi]tru, Poșircă Alexandru, Popa D[umi]tru, Poșircă C[onstan]tin și cons[ilier] Dârmeț C[onstan]tin”". În dreapta pisaniei de la 1906 apare adausă o altă pisanie de dată recentă din care aflăm în continuare informații despre reparația din anul 1988: "„Reparații în anul 1988: tencuieli, văruit, pardosit, zugrăveli, vopsit acoperișul, cu osteniala stăruitoare a consiliului și epitrop al bisericii Constantin Dârmeț și contribuția în muncă și
Biserica de lemn din Olteanca-Marinești () [Corola-website/Science/322345_a_323674]
-
fie zugrăvit împreună cu soția sa Elina, așa cum o cerea obiceiul ctitoricesc. În 1609, după ce a devenit domn al Țării Românești, Radu Șerban zugrăvește biserica mănăstirii Comana, punând să se intervină în pictura ce-l reprezenta, prin adăugarea însemnelor domnești. Această pisanie nu s-a păstrat, fiind înlocuită la refacerea din 1699 - 1700 cu o alta, a strănepotului său, Șerban Cantacuzino, care va cinsti cum se cuvine numele străbunicului domnesc, pomenindu-l în înscrisul săpat deasupra intrării lăcașului ca prim ctitor al
Mănăstirea Comana () [Corola-website/Science/306614_a_307943]
-
încastrate în zidul clădirii si au capitelurile împodobite cu vulturul bicefal, însemnul familiei Cantacuzino. Susținând arcuri de cărămidă în semicerc, cele zece coloane dau o notă de o deosebită frumusețe întregii construcții. În incintă, Șerban reface biserica și înlocuiește vechea pisanie cu o alta, în care se înscrie în rândul ctitorilor. Această refacere a mănăstirii se încheie cu strămutarea înaintașilor într-un mormânt comun. Transformarea ctitoriei în „criptă” a familiei Cantacuzino explică atât strădania lui Șerban de a reface mănăstirea în
Mănăstirea Comana () [Corola-website/Science/306614_a_307943]
-
arcade în plin cintru. Pronaosul, mai larg, este acoperit cu o calotă sferică. În interior se păstrează vechea pictură cu figurile lui N. Mavrocordat și a mitropolitului Daniil, ctitorul bisericii. Pridvorul este adăugat. Se păstrează ancadramentul de piatră sculptată și pisania de deasupra ușii. Ferestrele au ancadramente de piatră sculptate. Fațadele exterioare sunt alcătuite din două registre, despărțite de un brâu decorat cu un ornament uniform de pictură. Ambele registre au firide oarbe formate din arcaturi polilobate în acoladă, ce se
Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” – cu Sfinți () [Corola-website/Science/334925_a_336254]
-
Gligor sub a cărei păstorire Mănăstirea Tismana a cunoscut multe și importante înnoiri. Pe muntele Cioclovina, la N-V de Mănăstirea Tismana se află două schituri: Schitul Cioclovina de Jos, amintit documentar în anul 1660, iar în anul 1715 conform pisaniei a fost refăcut de egumenul Nicodim, având "hramul" „Sfinții Voievozi”, și Schitul Cioclovina de Sus, ridicat de același egumen în anul 1714, pe vârful muntelui având hramul „Schimbarea la Față”. Bisericuța Schitului Cioclovina de Sus a fost pictată în anul 1999 de
Mănăstirea Tismana () [Corola-website/Science/305283_a_306612]
-
din Grămeștii Vâlcei , în BCMI, an III, 1910, pp. 110-114. Ruina Sfinții Împărați din Târgoviște. Note istorice, BCMI, an III, 1910, pp. 125-133. Curțile domnești brâncovenești. Curți și conace fărâmate, BCMI, an IV, 1911, pp. 49-78. Lămuriri asupra Buzeștilor (după pisaniile fundațiunilor lor), BCMI, an IV, 1911, pp. 119-124. O ctitorie mitropolitană. Biserica din Râmeștii-Vâlcei, BCMI, an IV, 1911, pp. 130-132. O tocmeală a lui Matei Basarab, BCMI, an IV, 1911, p. 148. O Biserică Domnească, BCMI, an IV, 1911, p.
Virgil N. Drăghiceanu () [Corola-website/Science/307174_a_308503]
-
la interior. Toate compartimentele construite poartă bolți și conservă diferite suprafețe murale pictate. Înfățișarea actuală a fost dobândită în mai multe etape. Începuturile nu îi sunt încă bine definite, chiar dacă un an de întemeiere, 1202, a fost cuprins într-o pisanie târzie de la parterul turnului. Însă, vechimea are un reper important într-un document din anul 1476, în care a fost menționat satul românesc Awendorff (Gura Râului). Alături de acest izvor, indiciile conservate ne permit să presupunem că biserica are origini medievale
Biserica Cuvioasa Paraschiva din Gura Râului () [Corola-website/Science/323815_a_325144]
-
unui spațiu interior mult mai generos, ctitoria fiind prelungită spre răsărit prin absida atuală. Pentru încadrarea cronologică a părții vechi a bisericii ne stau la dispoziție două elemente, anume ancadramentul de factură gotică al ușii de la intrarea în naos și pisania slavonă a aceluiași zid: S-a început această biserică de Sărăcin, fiul lui Sărăcin, și Ioanășu, fiul lui Sărăcin. Și această biserică demult s-a terminat. Aceasta și Mihaiu, fiul lui Ioanăș, a început-o din piatră. Mihaiu a murit
Biserica Nemeșilor din Sălașu de Sus () [Corola-website/Science/326920_a_328249]
-
meritul de a releva efortul ctitoresc al familiei Sărăcin din Sălașul de Sus, ce mai importantă familie nobiliară locală și a doua ca importanță în districtul hațegan după cea a Cândeșilor de la Râu de Mori. Timpul la care face referire pisania pare a fi mijlocul secolului al XV-lea. Întrucât textul dezvăluie "începerea" în piatră a bisericii, atunci cea dintâi ctitorie a fraților Sărăcin II și Ioan Sărăcin I, fii lui Sărăcin I, adică predecesoarea lăcașului prezentat în pisanie, trebuie să
Biserica Nemeșilor din Sălașu de Sus () [Corola-website/Science/326920_a_328249]
-
face referire pisania pare a fi mijlocul secolului al XV-lea. Întrucât textul dezvăluie "începerea" în piatră a bisericii, atunci cea dintâi ctitorie a fraților Sărăcin II și Ioan Sărăcin I, fii lui Sărăcin I, adică predecesoarea lăcașului prezentat în pisanie, trebuie să fi fost din lemn. Inițierea reconstrucției în piatră a edificiului a fost opera lui Mihail, fiul lui Ioan Sărăcin I. Dar, întrucât moartea acestuia (survenită prin anii 1514-1519) găsise biserica neterminată, a fost nevoie de o regrupare a
Biserica Nemeșilor din Sălașu de Sus () [Corola-website/Science/326920_a_328249]