1,176 matches
-
icnituri care ne făcură să ne simțim rușinați la gândul că noi, ne gândeam doar la leneveală, în timp ce alții munceau din greu acolo! Am rămas liniștiți la locul nostru, gândind că oricum n-o să ne vadă nimeni acolo unde ne pitiserăm și după vreo zece minute, de după altă stivă de castraveți a ieșit o fetișcană nurlie, roșie la față, netezindu-și în grabă fusta și îndreptându-se grăbită spre ieșirea din hală. Pe când ne dădeam cu presupusul că avusese probabil ceva
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
cu ciolan (sau ciolan cu fasole, mă rog, tot acolo ajungi), piftie bine fiartă și usturoiată, prinsă așa de bine încât poți să dai cu strachina de-a dura, vinul casei adus de la cei care încă mai înfruntă viața asta pitiți prin satele coclaurilor mioritice. Gata, fiindcă azi de ziua celui mai sfânt dintre cei vreo cinșpe-șaișpe prea cuvioși sfinți Ioan cu care ne-a procopsit calendarul creștin ortodox, mai avem voie să mai tragem o harașpincă prelungită, ca să putem lua
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
două milioane și cinci sute de mii de lei vechi) taxa bisericească. Oamenii respectivi fiind la ananghie cu banii au trebuit să apeleze la un preot aflat la vreo 20 de kilometri distanță, un preot bătrân care mai avea pe undeva pitit carnetul de fost membru PCR. Cred că mai marii acelui preot ar trebui să-l pedepsească și să-l epureze din serviciul acesta ca fiind fost preot comunist, un fost popă comunist care sabotează prin servicii gratuite, curat creștinești, strângerea
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
N-am ajuns să mă astâmpăr Și de vis, de versul slab; N-am cu ce să mai răscumpăr Ceea ce-a trecut pe jgheab, Căci pofte mari m-au ispitit Când dorul era mare, Când și voința s-a pitit Lovind fără somare. Ah! Cât am greșit de-a lungul Și de-a latul unei vieți, De se caină și-ndelungul Drum întins sub ochi zgâieți. 17 iulie 2004 MI-E DOR Mi-e dor în Iașu-mi să mă plimb Chiar
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
și în stânga, ar arunca scandalul în familii, ar grăbi dizolvarea Societății - ar trebui ucis ca un câine turbat. Dacă într-o bună dimineață oamenii ar începe să-și poată citi gândurile unul altuia, toți ar umplea pădurile și văgăunile neumblate, pitindu-se fiecare în câte o ascunzătoare nebănuită. Societatea s-ar desființa și rasa omenească ar pieri în curând. Femeile caste, din lipsă de temperament, au mai puțin dezvoltată pudoarea corpului, din cauza ecoului slab pe care-l trimite în conștiința lor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
transformat: a executat în fața noastră o pantomimă de reverențe și ploconeli, iar eu m-am pomenit, la rândul meu, rânjind și dând copios din cap. Părul lui alb, rărit, arăta proaspăt pieptănat - aproape proaspăt spălat, de parcă descoperise o mică frizerie pitită în celălalt capăt al apartamentului. După ce a trecut de noi, am simțit nevoia să privesc peste umăr și, când am făcut-o, și-a fluturat viguros mâna spre mine - un semn redundant de Bon voyage și vino-repede-înapoi. Gestul m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
uitară să ia pe drum cu ei și vreo două butelcuțe de poșircă, din care tot trăgeau pe rând. Văzând că e trecut de patru și bătrâna nu dă nici un semn că ar avea de gând să se trezească, bărbații pitiți printre tufișuri Începură să cânte cucurigu. Cucurigu fu acompaniat de o vioară. Babulea Însă nu dădea semne de trezire. Din cutia violoncelului răzbăteau aceleași sforăituri amestecate cu niște sunete ciudate ce aduceau când cu un chițcăit de șoarece, când cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
amestecată cu bomboane și acadele din care se Înfruptau spiritele celor plecați În lumea de apoi. Noaptea, luna revărsa peste acoperișuri bobițe de rouă amestecate cu spice de grâu, de orz și de ovăz și de secară, iar seara stătea pitită pe cer, Înotând În nămolul purpuriu, alături de alte astre. Câteodată, carapacea lunii pica În fântâna lor, făcându-și loc cu labele prin grămada de monede și pietre. O putea scoate la suprafață, dacă scufunda găleata mai adânc. Ajungând la luciul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și John bând bere. Casa nu avea ușă și prin spate, așa că Danny a traversat sufrageria în vârful picioarelor și-a deschis încet ușa cu plasă de insecte. Dacă era rapid și invizibil, ca la școală, atunci putea să se pitească în spatele lor și-apoi să sară peste balustradă. Putea să dispară peste pajiște înainte ca vreunul dintre bărbați să-și dea seama că fusese acolo. Naji și John și-au continuat conversația despre minunățiile din Danville. Despre Starbucks, Safeway și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
Naji își turna Mountain Dew în cana de cafea pentru ca pacienții să nu-și dea seama că asta era ceea ce bea la micul dejun. Ellis lega barca la mal, iar Danny țopăia pe pământ ca un pește eșuat. Soarele se pitise în spatele munților, iar apa căpătase întunecimea vinurilor pe care Naji ajunsese să le adore. Merlot-urile și pinot noir-urile delicioase de Napa Valley. Ellis s-a dus cu pași apăsați către cabană și și-a luat pușca de pe verandă. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
pe alee În jos. Zidurile zgrunțuroase, asfaltul plesnit, valea Întunecată erau parcă Întipărite pe chipurile trecătorilor În ale căror priviri se citeau oarecare licăriri de speranță. Freamătul era Însă iluzoriu și ceea ce am văzut eu nu era decît un bărbat pitit după un stîlp de telefon blindat cu afișe. Am urinat repede și am luat-o Încet, dus pe gînduri, spre localul din colț. Am deschis larg ușa din stînga și am fost neplăcut impresionat de amorțeala dinăuntru. Altădată, la ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
și dându-l de dușcă. Târziu, când treburile fură puse la cale și mortul fu îngrijit creștinește, roibul străinului fu adăpat de Petrache; iar părintele și primarul porniră spre casele lor, clătinându-se. Luna plină lumina grădinile adormite și căsuțele pitite în livezi. Dealurile se înălțau negre dincolo de apă și iazul sta neclintit, ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dâră de lumină albă din fund până la mal. O pace întinsă stăpânea văzduhul: de departe, dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vară. Zboruri de gâze cu aripi străvezii, cu aripioare albastre se încrucișau, fluturi jucau pe deasupra ierbii dese, în care începeau să se îngrămădească miresme calde. Și într-un covru scurmat în pământ, între frunze și păiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. În mângâierea căldurii, dormita; își lumina ochii deodată, apoi îi întuneca încet și-și mișca botul crăpat, ca-ntr-un vis. Pe cărări, înlăuntru, era încă umezeală. Numai ici-colo, mișcarea vieții: răzbătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dinainte de a putea fi admis legal în livadă urmărind-o pe Pinky în schimb, măcar de data asta, ca să se asigure că nu se petrecea nimic mai mult decât o banală călătorie în bazar... Din când în când îl zărea pitindu-se, întotdeauna puțin prea târziu, în spatele tufișurilor și trunchiurilor de copaci. Numai că de data aceasta nu era deranjată, deși observase plină de satisfacție că, în mod sigur, tatăl ei se înșelase; bărbații chiar o urmăreau. Când se plimba. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
cetate arzîndu-și frunze, flori și spini; ca un șuvoi umflat în primăvară tăind făgaș în lut uscat de vînturi; ca mahmureala după gin sau turț, cînd ziua e mai neagră decît noaptea; ca țipătul temut de cucuvea în seara satului pitit sub dealuri; ca o cădere de lumină frîntă de nevăzutul ochiului închis; ca un talaz strivit pe plaja udă și resorbit de nesfîrșitul mării; ca limba unei flăcări pe scoarță de stejar nedrept îngurgitată de verdele pădurii; ca Hamlet încheindu
Treisprezece feluri de-a o privi. In: La aniversară - Ștefan Avădanei by Doina Cmeciu, Ioan Dănilă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/348_a_617]
-
ies doar pentru... pentru prânz. Nu știu cât timp voi fi plecat. Bine? Era o agitație în vocea lui, exagerată raportat la cele spuse, lucru care mi-a atras atenția. Apoi a aruncat o privire fugitivă peste umăr. Din instinct, m-am pitit pe coridor pentru câteva secunde, și, când am ieșit în atrium , el plecase deja. I-am spus lui Joe,curioasă: Oamenii nu trebuie de obicei să confirme că vin sau pleacă, nu? Nu, îi spun lui Susie înainte să coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cred că de aceea am început să plâng, din cauza luminii soarelui, din cauza contrastului dintre această luminozitate și întunericul cu care mă confruntasem înainte. Deși asta nu are nici o logică acum când îmi amintesc. Deloc. Capitolul 24tc " Capitolul 24" — Unde îl pitise Charles? am întrebat, uitându-mă în jos la dosarul pe care îl țineam în mână. —Chiar sub biroul lui, a răspuns Simon. Tăiase o bucată de carpetă, lângă mufa de la calculator, și îl strecurase înăuntru. Mi-a luat o grămadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
la dosarul pe care îl țineam în mână. —Chiar sub biroul lui, a răspuns Simon. Tăiase o bucată de carpetă, lângă mufa de la calculator, și îl strecurase înăuntru. Mi-a luat o grămadă să-l găsesc. — Iar apoi l-ai pitit și tu și ai urcat pe scara de incendiu, sperând ca nimeni să nu observe că ai fost plecat de la petrecere. Le-ai auzit pe Suki și pe Belinda? Cred că erau puțin mai sus decât tine. Știi, ele te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de amenințarea cleștilor, scotoceam în adâncul cotlonului, dibuiam până simțeam mușcătura și, cu degetele înțăncușate, scoteam racul din bârlogul lui. Mă cufundam adeseori în mine, scotocind găvane sufletești, ca și cum aș fi căutat să scot de acolo altceva decât ceea ce odinioară pitisem. Țăncușa amintirii sângera uneori. O priveam și nici măcar nu o mai vedeam. Aveam doar, iar și iar, imaginea marelui fluture de pe un timbru de demult, cu aripile larg desfăcute. Dintr-un joc al luminii sau al privirii, dintr-o taină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să revin acasă și buimăceala acelei dimineți cețoase să dispară. Dar biroul nu apărea. N-aveam nici un ban la mine (mi se întâmpla frecvent). N-aveam nici măcar o fisă să dau un telefon la informații I.T.B., să întreb unde au pitit obiectele pierdute. Rătăceam orbecăind pe Bulevard, cu senzația că deja sunt un altul. Că timpul meu rămăsese în loc, undeva, într-un departe tot mai îndepărtat în urma mea, și eu, în dimineața cețoasă, mă pierdeam într-un timp virtual, imaginar. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că eram acolo. Mi-a și adeverit când mi-a scris mai târziu. „Știam că erai acolo, la locul nostru, lângă cavoul cu lăptăreasa. Mi s-a părut că te-am și zărit.“ Veneam adeseori cu el în cimitir. Ne piteam după un cavou cu o statuetă de fetișcană care ducea o găleată, încovoiată sub povara ei. Nu știu de unde ne-a venit să ne închipuim că fetișcana aceea tocmai se întorsese din grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
perdeaua, mi-a spus D. în acea după-amiază. N-o să-și dea seama. Tu o să te uiți și-o să vezi cum se gătește pentru oraș. Așteptam sub fereastra ei ușor înfrigurat. Mi-era teamă să nu fiu surprins. D. mă pitise după o tufă mare de oțetar, chiar în dreptul ferestrei. Lumina, într-adevăr, s-a aprins. Curva a intrat în odaie. Era într-un capot gălbui. Și l-a scos și a rămas într-un furou albastru. Se plimba nehotărâtă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu biluțele de-o „albă-neagră“. Abia după ce-și răcorește mioriticul cu o bere sau o rachie, șantieristul mai cască gura, la întoarcere, la minunile făcute cu biluța de cei trei frați Pișcot. Neîncrezător, nu riscă să afle unde se pitește mingiuca, deși știe precis, a văzut doar cu ochii lui cum ăl borțos a dat-o în stânga, nu pariază, e prea ușor să câștige din prostia țiganului, uite-l cum îi dă miarul babei cu papornița, de și-ar pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Ester. Voi intra în acel soi de panică animalică din care nu știi cum să mai ieși. Știi doar că trebuie să fugi cât mai departe, să te ferești din calea Morții, să te ascunzi, să te ghemuiești, să te pitești în tine, uitând, uitând, uitând. Acum, când scriu, mă văd ieșind din restaurantul „Cișmigiu“, privind buimac lumea din stația troleibuzelor și, fără a mai gândi ceva, zorind spre „Gambrinus“. Trec pe lângă mine - cel încă rămas în ușă, ezitând să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-mi descopăr timpul meu, amețindu-mă doar cu aburii promisiunilor. „N-am să mai scriu niciodată“, mi-am repetat de câteva ori înciudat în ușa „Gambrinus“-ului, de parcă mă răzbunam pe omenire pentru că îmi furase sau rătăcise servieta, pentru că pitise în cine știe ce afurisit de gang biroul acela al obiectelor pierdute prin mașinile I.T.B.-ului, lăsându-mă așa, buimac, doar cu sete de răzbunare și, mai ales, de a bea una sau două halbe gulerate. Scrisesem o povestire despre un cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]