1,060 matches
-
să aibă acces la o viață nouă, pentru a cărei realizare se cere ca sufletul să fie purificat. În timp ce Domnul îi promisese lui Abraham un pământ concret în care să trăiască în mod efectiv, Filon, inspirându-se din întreaga tradiție platonică și greacă, nu se mai gândește la o mântuire integrală a omului, ci la eliberarea elementului său spiritual. Însă, în timp ce filosofii consideră că această cale de transformare este rodul dorinței și al efortului omenesc, Filon, dimpotrivă - credincios mesajului biblic al
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
un punct de vedere metafizic, în care șă-și ordoneze viața sentimentală. Îl plictiseau eternele G. Călinescu apostrofe și insinuări triviale ale colegilor: "Te-am văzut cu o damă bine", "Ai dat o lovitură", "Faci ceva?", " Sper că nu e numai platonic!" Bântuit de astfel de gânduri, mergea încet de-a lungul Cheiului Dâmboviței, când îl opri cu brațele larg deschise colegul Weissmann. Vorbea puțin cu el, abia îl cunoștea de fapt, totuși nu rămase deloc surprins de familiaritatea studentului. - Ce mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
își orienta acel căpătâi către sud, Maria C. Nicolici se trezea ea în patul (din vis) al Profesorului de Istoria Religiilor. Spre deosebire de lungile săptămâni în care, adormind cu căpătâiul către alte puncte cardinale, i se îngăduia doar să-i urmărească platonic, de la distanță, silueta fibroasă, aproape ascetică. Pe revoltător de lungile coridoare de la École des Hautes Études din Sorbona sau pe cele ale Universității din Chicago. Coridoare remarcabile, dar și cu totul tâmpite, deoarece, deși se desfășurau în direcții părând benefice
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Dumnezeu. Pe de altă parte, are câteva datorii contractate în fața scandalului peren al alterității: „credința nu este a tuturor” (2Tes. 3,2). Orice istorie culturală comparată oferă evidența multiplicității discursurilor teologice. Istoria religiilor ne informează asupra complexității teologiilor vedice, iraniene, platonice sau islamice. Toate acestea provin din culturi cu care creștinismul s-a confruntat pe durata a mai multor secole. Pentru a rămâne în marginile geografice mai bine cunoscute ale Europei, să ne reamintim că tradiția filozofică greacă a alocat teologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ca unic Cuvânt al lui Dumnezeu, întrebare și răspuns, invitație și promisiune pentru orice cunoaștere, recunoaștere și recunoștință față de Începătorul vieții noastre. Fără această referință la revelația lui Hristos în Scripturi, teologia apostolilor s-ar fi putut dizolva în modelele platonice sau stoice ale teologiei naturale grecești, după cum scolastica barocă s-a pierdut fără urmă, dar și fără disperare, în anacolutele metafizicii moderne. Nu poate fi aici vorba despre sola Scriptura fiindcă - trebuie repetat - condițiile de posibilitate ale canonului se regăsesc
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
actual în matematică, îmbogățindu-l cu întreaga sa teorie despre cardinalii transfiniți (o concluzie determinată de paradoxul corespondenței „unu-la-unu” a unei mulțimi infinite față de orice submulțime a ei), care l-au obligat la celebra ipoteză asupra existenței continuum-ului. Antinominalismul platonic al lui Cantor l-a făcut pe L. Blaga să apropie expresia dogmei biblice a creației de figura mentală a simbolului aleph conceput „ca mărime transfinită care rămâne identică cu sine, orice mărime finită s-ar scădea din ea”1
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
materia practicii științifice revelează sursa dislocării lor în discurs sau raționament. Aceasta face dintr-o teorie științifică mai mult decât un simplu „artefact” al inteligenței, în măsura în care ea aduce cu sine un element de noutate (deși noutatea este, pentru un gânditor platonic, doar o experiență psihologică). Deși funcționează după reguli clare, în știință nu există nici o rețetă a progresului, nici o logică a descoperirii, nici paternitate absolută 1. La fel ca în cazul dobândirii unei îndemânări, actul învățării presupune o anumită „subcepție” (subception
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
dat îndelungatei rătăciri a teologiei printre „înțelesurile cele deșarte ale lumii”, Andrew Louth ne propune întoarcerea la alegorie. Solidară cu revelația iubirii unificatoare a lui Dumnezeu, alegoria nu este o metodă de acomodare a unor texte biblice la revendicările teologiei platonice, ci un eveniment consubstanțial fuziunii teandrice de orizonturi. Duhul care conspiră cuvintele revelației întregește răspunsurile căutate de tâlcuitor, pe orice treaptă a virtuții s-ar afla acesta. Alegoria este, în fapt, aplicația semiotică a unei teologii eshatologice a istoriei. Convertirea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
însă prin a propune un model de reconciliere socială. Structural, creștinismul n-a fost niciodată un corp antisocial, mai cu seamă datorită proiectului misionar pe care tradiția apostolică l-a lăsat moștenire Bisericii. Biserica nu reproduce funcțiile coercitive ale Republicii platonice, în care femeile și copiii trebuiau supravegheați de clasa războinicilor. Liantul comunității ecleziale nu este un element juridic, ci unul personal, organic și sacramental. Botezul pecetluiește criteriile apartenenței la trupul Bisericii, în care diferența sexuală, etnică sau culturală este întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
primit conceptul de mimesis de-a lungul vremii. Nu mai este nevoie să spunem că această incursiune - lipsită de pretenția exhaustivității - se va axa doar pe câteva aspecte cruciale din evoluția venerabilei noțiuni. Unul dintre acestea este reprezentat de accepțiunea platonică a mimesis-ului, greu de redus însă la cunoscutele „incriminări” din Republica. Cel puțin tot la fel de semnificativ, la acest capitol, ni se pare Cratylos, dialogul despre „dreapta potrivire a numelor”, în care își află rădăcinile ulterioara obsesie a Limbajului, a Cuvântului
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
adeseori) contradictorii avataruri ale „referinței” (dintre care nu lipsește, desigur, nici intertextul mai abil sau mai stângaci camuflat) ne va servi drept fir călăuzitor conceptul de mimesis, reinterpretat în sensul mai larg de imaginar imitativ. 1.1 Moștenirea greacă. Conceptul platonic de mimesistc "1.1 Moștenirea greacă. Conceptul platonic de mimesis" Ceea ce ne propunem, pentru început, este o rapidă sistematizare a unor date îndeobște cunoscute, cu privire la termenul care, începând cu antichitatea greacă a fost folosit pentru a desemna raporturile dintre literatură
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
lipsește, desigur, nici intertextul mai abil sau mai stângaci camuflat) ne va servi drept fir călăuzitor conceptul de mimesis, reinterpretat în sensul mai larg de imaginar imitativ. 1.1 Moștenirea greacă. Conceptul platonic de mimesistc "1.1 Moștenirea greacă. Conceptul platonic de mimesis" Ceea ce ne propunem, pentru început, este o rapidă sistematizare a unor date îndeobște cunoscute, cu privire la termenul care, începând cu antichitatea greacă a fost folosit pentru a desemna raporturile dintre literatură și realitate. Interesant ni se pare mai cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
puțin este o iluzie”3. Des invocatul prototip al „patului”4, devenit aproape un loc comun, ca și intransigența gânditorului grec față de poeți (culminând cu la fel de des invocata recomandare a alungării acestora din Cetate), au contribuit la orientarea interpretărilor concepției platonice asupra mimesis-ului - cu foarte puține excepții - într-o singură direcție. În realitate însă, se poate demonstra că în Dialoguri există cel puțin două accepțiuni distincte ale mimesis-ului. În afară de Cartea a X-a a Republicii, ar trebui luat în discuție, la
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
trebuie neglijat faptul că, în Cratylos atât raportul just, adecvat, cât și cel inadecvat dintre nume și (obiectul) numit sunt descrise, deopotrivă ca fiind mimetice 2. După părerea lui Andrew Benjamin, acest aspect poate oferi cheia de interpretare a concepției platonice despre mimesis: O întrebare care se ivește, la acest punct, este ce ar presupune asemănarea și neasemănarea? Ea apare pentru că (...) mimesis-ul în sine nu reprezintă obiectul criticii. (Într-adevăr, cum s-ar putea, din moment ce el definește natura relației dintre nume
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ar fi acela ca relația de omologie dintre conținut și (re)prezentare să nu fie corect construită. Cu alte cuvinte interpretarea poate stabili acest raport în mod inadecvat. Această inadecvare (și nu mimesis-ul ca atare) ar constitui așadar obiectul criticii platonice. Lucrurile sunt, evident, mai simple în prima situație, când recunoașterea și cunoașterea coincid. Dacă analizăm cu atenție distincțiile stabilite de Andrew Benjamin până la acest punct, observăm în primul rând că opoziția (re)cunoaștere/interpretare (stabilită în funcție de prezența sau absența medierii
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
unicitate la multiplicitate. Pe de altă parte însă, nu trebuie neglijat faptul că lectura pe care o propune filosoful contemporan este una prin excelență non-inocentă. Cu alte cuvinte, valorifică implicit complexitatea și polisemia cu care alte interpretări au îmbogățit conceptele platonice 1. În plus, argumentația sa prezintă avantajul că, deși regăsește pe alocuri accentele poeticienilor neoclasici 1, nu își propune cu tot dinadinsul să organizeze termenii binoamelor amintite în opoziții ireconciliabile, ci mai degrabă urmărește să surprindă punctele de acroș, interarticulațiile
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cerc în cerc, domeniul unei totalități care, în cele din urmă, nu mai poate fi totalizată. Conceptul de eterogenitate originară, ca și principiul „dispersiei”, trebuie privite în legătură cu inepuizabilul joc de forțe dintre prezență și diferență 3. Cu alte cuvinte, mimesis-ul platonic ni se prezintă - în urma unui lung șir de permutări - ca o tentativă (utopică) de a acoperi intervalul unei ezitări: totalitatea ca aspirație sau totalitatea ca nostalgie. 1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesistc "1.2 Pentru o
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
aspirație sau totalitatea ca nostalgie. 1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesistc "1.2 Pentru o arheologie a conceptului aristotelic de mimesis" Despre Poetica lui Aristotel s-a spus adeseori că încearcă să reabiliteze mimesis-ul, după denigrarea platonică. În realitate, nici ea nu pare a contrazice - sau nu în totalitate - teza conform căreia arta nu ar fi altceva decât un trompe l’œil elaborat, cu alte cuvinte o minciună. Unul dintre elementele de noutate (de altfel destul de numeroase
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
ce urmează, nu asupra acestui aspect vom insista în mod special, ci vom încerca să urmărim, din aproape în aproape - într-o investigație de tip „arheologic” -, care au fost modificările survenite în abordarea conceptului de mimesis odată cu trecerea de la teoria platonică la cea aristotelică. Modul cum s-au produs permutările respective (cu perpetuarea, inerentă, a anumitor paradoxuri și aporii), ca și suprapunerea unor „straturi” mai vechi și mai noi, transformă inevitabil această investigație și într-o interpretare a... interpretărilor date, de-
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
e mimesis, imitație, s-ar traduce, tout court, prin „arta imită realitatea”. Fără a evita cu totul capcana unui determinism destul de simplist, Wladislaw Tatarkiewicz, bunăoară, investighează modul în care „straturile” mai vechi, din gândirea greacă primitivă și din cea socratică (platonică) fuzionează în Poetica lui Aristotel. Insistența asupra legăturilor dintre mimesis-ul aristotelic și lumea exterioară este evidentă, dar nu exclude subminarea falsei simonimii „imitație/copie”: Cu doctrina platoniciană despre imitarea realității el șAristotel, n.n.ț, nu era câtuși de puțin de
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în primul rând, la distincția între o imitație „bună” (adecvată) și o alta inadecvată („nocivă”). În schimb, după părerea lui Mihai Spăriosu, soluția gadameriană se dovedește ineficace, din moment ce ecartul dintre artă și știință ar fi fost provocat chiar de teoria platonică, respectiv aristotelică (ambele distingând categoric imitația artistică de cunoaștere, prima pretinzând doar familiarizarea cu un model preexistent, iar cea de-a doua descoperirea și înțelegerea efectivă a realului): Plauzibilitatea însăși este depășită în artele imitative de plăcerea estetică, căreia îi
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
meritul de a încerca să ia apărarea a ceea ce ne place să numim - cu o altă expresie-clișeu - ”misterul artei”. Este de fapt o reacție firească față de principalele postulate ale teoriei discursului ficțional care suferă, de foarte multe secole, de pe urma modelului platonic. Căci, după cum am mai remarcat, dacă Platon este cel dintâi care s-a ocupat de natura ficțiunii, incriminându-i natura prefăcută, învăluitoare și contagioasă, tot el este cel care a închis reflecțiile asupra acesteia în cutia chinezească a modelului semantic
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
rămâne de natura evidenței dificultatea găsirii unor articulații între genurile teoretice și cele istorice. Combe are dreptate să afirme că „atâta timp cât definiția genurilor va fi raportată la situația de enunțare, înțeleasă ca modus ne va fi imposibil să depășim aporiile platonică, respectiv aristotelică”182, dar trece cu vederea tocmai împrejurarea că aristotelismul lui Gérard Genette este extrem de nuanțat, deplasând treptat accentele dinspre simplul mod de enunțare către ceea ce am putea numi mai curând „situație discursivă”. Poate tocmai pe această cale realitatea
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
de imposibilitate. Capitolul 7 Funcții și funcționali de bunăstare socială și problema welfarismului 7.1. Funcții de bunăstare În (1781), Bentham punea bazele utilitarismului, introducând câteva idei foarte importante: în primul rând, binele social nu mai este gândit în maniera platonică, și anume ca un bine obiectiv, independent de dorințele indivizilor: „interesul comunității este una dintre cele mai generale expresii care pot apărea în limbajul moralei [...] comunitatea este un corp fictiv compus din persoane individuale care sunt considerate membri ai acesteia
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
n.t.). 24 Francesco Filelfo (1398-1481), umanist italian (n.t). 25 Filosofi greci presocratici din sec. V a.Ch. (n.t.). 26 Lucius Apuleius, n. Madaura (Algeria actuală), 125-170 a.C, scriitor, filosof, retor, magician și alchimist roman din școala platonică; cea mai cunoscută operă a sa este unicul roman în limba latină care ne-a parvenit integral, Metamorfozele sau Măgarul de aur (n.t.). 27 eu am consumat mai mult ulei de candelă (citind) decât voi vin (în limba latină
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]