KorAP: Find »[drukola/base=plecăciune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...47 >

1,160 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369

sunt cei care te însoțesc? I-am explicat cine erau și i-am relatat în grabă ce se întâmplase după ultima și nefericita noastră întâlnire. Prietenii mei, încurcați, rămași mai la o parte din discreție, i-au făcut o mică plecăciune cu capul. Stăteam încă în genunchi și deja mă gândeam să plec, mânios și umilit, când mi-a trecut prin cap să stărui: - Tată, binevoiești să mă binecuvântezi? - Un creștin de rit roman nu poate binecuvânta un arian, dar un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
pe umăr și rostirea numelui fiecăruia, la fel și longobarzii. Lui Gundo i-a rezervat un tratament aparte. - Iată-l pe vechiul meu maestru de mânuit spada! a exclamat îmbrățișându-l, drept care Gundo s-a înroșit de încântare. O galantă plecăciune către cele pe care le-a numit „trandafirii longobarzilor“ a desăvârșit impresia de cel mai bine bărbat din regat. Taso ținea urma în chip banal fratelui său, schimbând semne discrete și zâmbete imperceptibile. După ce a omagiat femeile, Kakko a părut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
spre el cu ură. Pe față i se întipărise moartea și încerca să-i alunge pe preoții care voiau să-l îndepărteze. - Opriți-vă, spunea cu glas tremurător. Opriți-vă. Ce-aveți de gând să faceți? Centurionul a făcut o plecăciune și a bâiguit ceva despre trădători longobarzi care voiau să-l omoare pe solul exarhului. Cu o sforțare neomenească, am strigat: - Uită-te ce-i afară, slujitor al lui Hristos, și o să fii numit de toată lumea Iuda! O lovitură de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
ceea ce par a fi nedreptăți de la Dumnezeu, și vom fi răsplătiți. Pietro interveni: - Stiliano, să-i spui lui Faroald să aibă răbdare? Noi facem tot ce ne stă-n putință ca să-i eliberăm pe Rotari și pe ceilalți. Făcând cuvenita plecăciune, am spus: - Voi face tot ce poate să facă un străin, un biet notar. Teodolinda, dând să plece, a aruncat două fraze care m-au întărit și mai mult în decizia mea: - Nu toți notarii sunt sortiți anonimatului, și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
trecând în sus și-n jos fără un motiv aparent, se izbea de mulțime, despicând-o în două șiruri ca o proră. Observându-l mai bine, am priceput că făcea lucrul acela doar în scopul de a avea parte de plecăciuni. Era simulacrul vanității, adică tocmai de ceea ce aveam nevoie. M-am apropiat de el curios, numindu-l „reverendissime“. A catadicsit să se oprească și să mă asculte binevoitor. - Aș vrea să-ți cer un sfat, i-am spus. Cred că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
a zis nimic. - Doar posibilitatea de a fi condus până la Veneția, Sfinția Ta, am răspuns. Claudio s-a uitat la Cipriano, care tăcea în continuare. - Se face. Du-te-n port și așteaptă. Audiența se sfârșise, și eu, cu o plecăciune, am făcut câțiva pași înapoi. - Stiliano, află că ereticul de la Cormons a început să irosească averea bisericii mele, spre îmbelșugarea rudelor și a concubinelor lui. Nu uita că datorezi bisericii Sant’Eufemia o despăgubire. Cel puțin dacă ești un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
început să irosească averea bisericii mele, spre îmbelșugarea rudelor și a concubinelor lui. Nu uita că datorezi bisericii Sant’Eufemia o despăgubire. Cel puțin dacă ești un om drept, așa cum cred. Încă o dată n-am avut de făcut decât o plecăciune mută. Veneția, orașul care răsare din mare, a fost fondat de către romanii refugiați din Aquileia pe vremea hunilor. Dar mult aur și argint au adăugat cei din Altino, fugiți din calea longobarzilor. Locuiau pe insule mici, unele atât de învecinate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
spună ceva, dar eu i-am făcut un semn și m-am ridicat. Am hotărât pe loc ce aveam de făcut, spunându-mi totodată că eram idiot: îmi amintisem finalul comediei. Am izbutit oricum să surâd și să fac o plecăciune spre împărat. În teatru tăcerea a devenit absolută. - Cine este invitatul tău? l-a întrebat Heraclie pe Giuliano. - E un învățat sirian, Luminăția Ta, care trăiește în regatul longobarzilor, unde se bucură de o mare reputație. Cred că merită tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
evit loviturile. Dar, din păcate, nu toate, încât nu mi-a fost deloc ușor. Toată lumea râdea și doar un gest al lui Heraclie a venit să mă scape de acea ciomăgeală, doar în parte fictivă. Atunci am mulțumit printr-o plecăciune publicului, din nou amuțit, adresându-mă apoi împăratului: - Ți-am smuls un surâs, stăpâne al lumii? - Cel puțin unul, ce-i drept. - Îți pot cere o favoare? A făcut un gest de îngăduință. - Ei bine, stăpâne, eu mă mândresc că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
s-a deschis și tânărul medic a apărut. A surâs, dând afirmativ din cap. Garibaldo a intrat singur și a ieșit însoțit de împărat și de tânăra lui soție, amândoi palizi și cu ochii umflați de nesomn. Am făcut o plecăciune. Nimeni n-a zis nimic. Garibaldo a schițat doar un mic gest de salut și încă o dată m-a prins de braț. Heraclion a spus: - Medic arogant, călugăr încăpățânat, de ce refuzi lectica? De ce nu rămâi aici? Garibaldo a făcu din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
lui Arioald și Gundepergăi, și să stau puțin cu fiul meu. Sfârșindu-se discuția, liam introdus în încăpere pe Rubiano și cei patru fii ai săi. Meșterul vorbea doar siriana și greaca, și a rostit un interminabil discurs semănat cu plecăciuni, amestecând cele două limbi. Un discurs din care Rotari nu a priceput nimic. I-am făcut eu un rezumat: îi erau recunoscători că îi scăpase de pericolul arab și se simțeau onorați că puteau pune la dispoziția sa modestul lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
șoptindu-mi la ureche: - Pe asta se va bizui viitorul nostru, și îți adresez o rugăminte chiar acum: convinge-l pe Rotari să te trimită la papa Onoriu. El poate să-i submineze autoritatea, ațâțându-i pe catolici. Făcând o plecăciune, m-am retras cu un pas înapoi, fără să-i răspund la îmbrățișare. Rodoald mă aștepta nerăbdător. Misiunea noastră a luat sfârșit. Rotari ne-a poruncit să mergem s-o luăm pe Gaila și să o readucem la curte. Dulcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572

Maimuțoiule, când intri la templu, trebuie să te schimbi și să fii mai disciplinat, Îi spuse el băiatului. Învață să scrii și să citești puțintel și să te vedem curând uns preot. Hiyoshi mormăi scurt a Încuviințare și făcu o plecăciune. Ajuns dincolo de gard, se uită de mai multe ori În urmă spre silueta mamei sale, care Îl privea dispărând În depărtare. Micul templu se afla În vârful unei movile numite Yabuyama, la o oarecare distanță de sat. În templul buddhist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
mulți oaspeți: olarii din Seto, familiile clienților privilegiați din Nagoya și Kiyosu, membrii clanurilor de samurai, chiar și cunoștințe ale rudelor. Începând din acea seară, avea să fie o Înghesuială cumplită. În ziua aceea, Sutejiro era deosebit de bine dispus. Cu plecăciuni adânci, Își Întâmpina personal musafirii, scuzându-se că-i neglijase anul trecut. În camera ceaiului, care era decorată cu o floare splendidă, aleasă cu multă grijă, frumoasa soție a lui Sutejiro servea invitații cu ceai. Toate instrumenlele pe care le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
trăit Încă zece zile sau douăzeci? Deschide! Plângând, Oetsu se supuse, spunându-i lui Hiyoshi: — Nu poți decât să-l faci să se simtă și mai rău. Salută-l și pe urmă pleacă. Hiyoshi se opri În fața camerei, cu o plecăciune. Danjo stătea rezemat de niște perne, moi. — Hiyoshi, ai fost alungat de la magazinul de ceramică? — Da, domnule. — Hm. Nu-i nimic. — Cum? făcu Hiyoshi, nedumerit. Nu e nici o rușine să fii concediat, dacă n-ai fost necredincios sau nedrept. — Înțeleg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Mamă, am aici două măsuri de sare cu care m-au plătit la magazin. Le-am câștigat din munca pe doi ani. Surioară, pune-le În bucătărie, lăsă Hiyoshi jos săculețul cu sare. — Îți mulțumesc, spuse mama lui, făcând o plecăciune spre săculeț. Asta-i sarea pe care ai câștigat-o din prima ta ieșire În lume. Hiyoshi era satisfăcut. Privind fața fericită a mamei sale, era și el atât de fericit Încât i se părea că plutea. Jură că, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
rău stomacul. Altceva nu pot face. Voi merge până-n zori. — Dacă vrei, vino cu mine. — Încotro? — La Hachisuka. Așează-te la casa mea. Îți vom da te mâncare și-o să te-ngrijim până te Însănătoșești. — Mulțumesc, făcu Hiyoshi o mică plecăciune umilă; privindu-și picioarele, păru să cugete la ce avea de făcut mai departe. Înseamnă că mă vei lăsa să locuiesc acolo și să lucrez pentru dumneata? Îmi place felul tău de-a fi. Ai cuvântul meu. Dacă vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
atât de mult pe Sutejiro și soția lui, Încât nici nu erau siguri că nu visau. Se grăbiră să-i aranjeze musafirului sandalele pentru a le putea Încălța ușor, apoi porniră grăbiți Înaintea lui spre poartă, unde făcură mai multe plecăciuni. Ofuku, se afla și el acolo și fu uimit să-l vadă pe Hiyoshi. — Vom Încerca să ne facem timp ca să venim la Hachisuka să ne aducem omagiile personal, spuse Sutejiro. Te rog, transmite-i Domniei Sale respectele noastre cuvenite. Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
Se afla În fața oamenilor săi, dar era un lucru obișnuit ca un ronin să nu se arate umil Înaintea unui samurai, care servea un senior sau războinici de rang mai Înalt. Deși era Înarmat cu o lance, Mitsuhide făcu o plecăciune și vorbi politicos: — E o plăcere să te cunosc. Am mai auzit de numele dumitale, precum și de respectabilul nume al Stăpânului Koroku. Eu sunt Akechi Mitsuhide, vasal al Seniorului Saito Dosan. Politețea salutărilor Îl făcu pe Shichinai să se simtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
problema asta În particular, de către Maestrul Shohaku, e ca și cum Încă n-aș fi auzit și te-aș fi trimis Într-o misiune. Înțelegi? — Înțeleg foarte bine. Mi-am Întipărit-o În inimă. Lui Hiyoshi i se Înfundase nasul. Făcu o plecăciune În fața lui Kahei, apoi Încă una, și Încă una. În noaptea aceea, părăsi casa Matsushita. Întorcându-se să privească În urmă, jură: „N-am să uit. N-am să uit.“ Învăluit În marea bunătate a acelui om, Hiyoshi se Întreba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
zeci de ace. Doku, găsind tensiunea insuportabilă, trecu lângă Nobunaga și se aplecă până la tatami. — Domnul așezat acolo e Seniorul Saito Dosan. Binevoiți să-l salutați, stăpâne? — Serios? replică Nobunaga și se desprinse de coloană, Îndreptându-se, făcînd o singură plecăciune. Sunt Oda Nobunaga. Mă bucur să vă cunosc. Cum Nobunaga se ridicase și Îl salutase, Dosan se mai Îmblânzi și el. — Demult nădăjduiam să ne Întâlnim. Mă bucur că azi mi-am putut Împlini această scumpă dorință. — Vă Împărtășesc bucuria

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
intrare. Frații se dădură la o parte, aruncându-se pe podea. — A! Sado și Mimasaka. Sunteți bine amândoi? Mă gândeam să mă duc până la Moriyama, dar m-am hotărât să trec mai Întâi pe la Nagoya, să beau un ceai. Toate plecăciunile și temenelele astea sunt mult prea serioase. Dați-le Încolo de formalisme. Repede, aduceți-mi un ceai. Spunând aceste cuvinte, trecu pe lângă ei și se așeză pe terasa sălii mari a castelului pe care-l cunoștea atât de bine. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
decât să adauge, pe lângă jignire, și insulta. — Despre asta voiai să-mi vorbești? — Da, și Îți sunt foarte recunoscător pentru ceea ce ai spus. Te rog să nu uiți de promisiunea pe care tocmai mi-ai făcut-o. Tokichiro făcu o plecăciune dar, când Înălță capul, Inuchiyo plecase. Peste câteva zile, Tokichiro sosi În vizită la Mataemon. — În legătură cu cele discutate deunăzi, spuse el, pe un ton formal. M-am Întâlnit cu Domnul Inuchiyo și i-am explicat, cu băgare de seamă, neliniștitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
ceașcă: — Nu ai nici o vină. În clipa când ai Înțeles asta, ai devenit cel mai loial cetățean al provinciei. Haide, să bem. Apoi, după puțină odihnă, să ne apucăm de treabă. Maistrul primi ceașca cu ambele mâini și făcu o plecăciune din tot sufletul. Dar nu bău. — Ascultați! Toată lumea! strigă el, sărind dintr-o dată În picioare și ridicând ceașca sus. Vom face Întocmai cum spune Domnul Kinoshita. După un rând de sake, ne Întoarcem la lucru. Ar trebui să ne fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
sunt, Tokichiro! ridică el și mai mult vocea, luând-o la fugă spre ea. Iartă-mă că te-am neglijat. Am fost ocupat cu treburile. Nene stătea pe jumătate ascunsă după poartă dar, cum Tokichiro o salutase deja, făcu o plecăciune grațioasă, de nevoie. Sănătatea trebuie să fie pe primul lor, spuse ea. — Tatăl tău e acasă? Nu, e plecat. În loc să-l invite Înăuntru, făcu un mic pas Înapoi. — Ei, dacă Domnul Mataemon lipsește... Tokichiro Își dădu repede seama cât de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]