780 matches
-
este văzută ca un univers închis, repetabil, ca în poemul "Roata". Atât în "Poeme", cât și în "Moartea ceasului", Sorescu încearcă o lirică reflexivă, într-o formulă inedită și o interpretare cu totul particulară, pentru a dezvălui adevărul, nemurirea, angoasa, plictisul. Asistăm la o redimensionare a majorului și la o reabilitare a banalului în sensul descoperirii unor semnificații noi, încercând alte măsuri în fixarea valorilor. Apare, încă în acest volum, o sete de dezmărginire, o sete cosmică precum în poemele "Târziu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Aceeași lume răsturnată apare în poemul "Carnaval", unde poetul face schimb de gânduri cu arborele căruia îi ia frunzele, pregătindu-se de carnaval. Burlescul, grotescul, liricul fac tot mai mult loc dramaticului, deși ideea nu e nouă. Perfecțiunea sferei generează plictis pentru că, pământul are formă de sferă, în virtutea principiului că "totul trebuie să fie perfect". Faptul de a trăi include și reflecții grave, amar ironice. Dialogul cu divinitatea e punctat de sunete stranii. Viața omului este o suită de relaxări ("Contradicții
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Suferința poetului provine din nevoia de purificare. Pentru a ajunge să se purifice, Iov va trece prin suferință ("Iov era plin de guri"). Dialogul devine biblic, suferința este un har divin, cel sortit suferinței "este ales", altfel va fi sortit plictisului și morții acestui veac ambiguu și sec: "De ce mă lași pământului pigmeu -/ când m-ai atins cu biciul unei dureri celeste?,/ Ți-ntorc convalescența și liniștea, dă-mi rana/ spinarea mea deschisă dorinței tale este." Dialogul cu divinitatea ne trimite
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Dar ele ard lunatic, de-atâtea săptămâni,/ în ruga și în scrisul acestei spovedanii," sau " Nu poate fi pe lume atâta forfotire/ de trupuri care așteaptă să se iubească". Alteori, o iubire casnică, liniștită presupune înțelegeri, comuniuni. Că nu din plictis lângă mine te rabd/ Ci pentru a vorbi liniștit și cinstit/ ca de la moarte la moarte". Iubirea este atât de puternică, încât devine similară morții. Unele versuri de dragoste dezvăluie o mare singurătate sau un acut sentiment al trecerii timpului
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
scenice suprapuse, colțuroase, aspre, cu zone copleșite de umbre negre, mistuitoare, propice dramelor incomunicabilității și conjugale; starea de depresiune e agravată de o dominantă morală (triunghiul conjugal, patima înavuțirii); mediul e de o monotonie aparent-mediocră, aici melancolia devine deznădejde și plictisul suferință; totul e înecat în ceață, praf, vârtejuri de zăpadă, șuvoaie de negru, alb, albastru, violet, galben. Natura este expresia unei dezorganizări sufletești, a unei nevroze, spațiul este infinit, de o tristețe armonioasă, parcă ar fi un gol tăcut unde
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
este altitudinea stilistică și conceptuală a hermeneutului post-heideggerian în vârstă de 35 de ani, drept care vom spicui termenii de structurare a unui singur capitol: V. Aspro Stil Nuovo: Poetica obiectelor. Poezia epică. Action Poetry. Între tragic și hilarotragedie. Între noia (plictis) și paranoia. Poezia tehnologică. Experimentalismul poetic ș.a.m.d. Urmează la fel de celebra carte Palimpseste (1979, reeditată în 2007) și eseul dedicat picturii lui "Lorrain" (1983). Ultima carte antumă este "Cercul lui Hermes" (1998). Dintre cărțile traduse de C. M. I. amintim
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
și pe moarte, tânărului călugăr, în numele unei legi naturale, agresive. Ieronim, captivat de filosofia evazionistă a lui Euthanasius, rezistă pasiunii Cezarei, călăuzit de o rațiune teoretică, de vreme ce iubirea i se arată ca un imens eșec social, ca o dramă a plictisului (despre care scria Leopardi: "la noia non è se non di quelli in cui lo spirito è qualcosa. Più può lo spirito in qualcuno, più la noia è frequente, penosa e terribile"), ca un mijloc gregar de reproducere a speciei
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
față de societate și își "mobilează" universul poetic, mai totdeauna, cu fecioare tuberculoase, parcuri solitare, plânsul, golul, umezeala, răceala, nevroza, culori (negrul, cenușiul, galbenul, violetul, roșul), orașul de provincie somnolent, amante care ascultă în grădini fanfara militară, vântul în piața dezolantă, plictisul provincial, dezagregarea sufletească, nervii, ploi țârâitoare, monotonie. Toamna este anotimpul ftizicilor, parcurile sunt devastate, amanții bolnavi și triști fac gesturi ciudate, un nebun răcnește în grădina publică, un palid visător s-a împușcat, delirul are efecte fatale: Pe drumuri delirând
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cald e aicea la tine/ Și toate din casă mi-s sfinte / Te uită cum ninge decembre/ Nu râde, citește-nainte" (Decembre) 5. Aspirația spre absolut este întreținută de nostalgia poetului, obligat să supraviețuiască într-un mediu ostil, monoton, unde plictisul devine suferință: "Orașul luminat electric/ Dădea fiori de nebunie" sentimentalismul ia forma unei anxietăți; 6. Natura sub pecetea forțelor distructive rămâne doar o stare de spirit: a. Anotimpurile obsedante crează stări nevrotice: Și toamna și iarna/ Coboară amândouă/ Și plouă
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
stările de spirit vagi, poetul caută "corespondențele" din natură, viață, coșmar; plumbul prin greutatea lui poate sugera apăsarea sufletescă pe care o simte artistul obligat să supraviețuiască într-un oraș de provincie. Alte semnificații: 1. Culoarea cenușie poate sugera monotonia, plictisul; 2. Artificiile funerare (flori de plumb, coroane de plumb) se confecționează din acest metal; 3. Plumbul topit și turnat în apă este folosit în magie; 4. Plumbul fiind un metal "rece" are ca simbol alchimic, saturnismul, de la denumirea planetei "Saturn
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
relativă uniformizare economică a diverselor zone, pe seama unui mercantilism ce va progresa încă multă vreme. Care este modelul uman al noii ere? S-au făcut deja speculații multiple, iar Fukuyama însuși admite că s-ar putea instala în lume un "plictis postistoric", care să provoace finalmente la existență, reactiv, o nouă istoricitate, un alt ciclu de "evenimente". Schema hegeliană, simplificatoare, este evidentă și urmările acestei reducții de tip raționalist au fost deja sesizate de comentatori 7. Ca istoric, sunt ispitit să
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
asupra căreia s-a atras deja luarea aminte 8. Schimbările produse la nivelul formelor nu anulează istoria însăși, ci îi modifică numai modalitățile de expresie. Plecând de la eseul în cauză, Andre Fontaine se întreba dacă după istorie va urma inevitabil plictisul 9. Le drame est encore devant nous", a fost răspunsul lui Alain Besançon, unul dintre exegeții cei mai pătrunzători ai fenomenului contemporan 10, secondat de Anthony Hartley și alți comentatori 11. Chestiunea "postistoriei" merită desigur un examen mai atent, în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
o lume mai bună, de aceea nici nu se entuziasmează, ci se mulțumește cu starea de pasivitate. Cioran are o inapetentă cronică la acțiune, căreia îi și găsește justificare. Orice suferință morală fără cauza evidență este morbida, spune el. Or, plictisul este o asemenea suferință și, de fiecare dată când îl încearcă plictisul, el îi apare legitim, logic, justificat, în baza convingerii că lumea, așa cum este ea construită, nu poate să-i inspire alt gen de sentimente, la fel ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mulțumește cu starea de pasivitate. Cioran are o inapetentă cronică la acțiune, căreia îi și găsește justificare. Orice suferință morală fără cauza evidență este morbida, spune el. Or, plictisul este o asemenea suferință și, de fiecare dată când îl încearcă plictisul, el îi apare legitim, logic, justificat, în baza convingerii că lumea, așa cum este ea construită, nu poate să-i inspire alt gen de sentimente, la fel ca și teama, sila și chiar entuziasmul. Chiar recunoaște că este "mai leneș decât
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
se desfășoară sub acțiunea stimulanta a suferinței. În timp ce sănătatea omoară spiritul, boala instaurează în noi această separare pe care gnosticii o cred esențială și care ne impune evidență să: esență vieții umane este suferință și ruptură" spune Sylvie Jadeau 47. Plictisul devine o constantă în existența lui Cioran, care asociază primul episod de melancolie la numai cinci ani maturizării, pentru a fi experimentat pentru prima dată lipsa de apetenta la viață. "Acedia este descrisă de creștini că un vitium (un păcat
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
seama, pentru că într-o zi, fără să știu, să se producă o adevarată revoluție"50. Este vorba despre un amestec de spaimă și neliniște existențiala, însă, în același timp, Cioran se considera "privilegiat", pentru ca, după el, cel ce nu cunoaște plictisul se află încă în copilăria lumii, rămâne închis față de "timpul obosit ce-și supraviețuiește", este revelația golului, sleirea delirului care justifică sau inventează viața. Putem vorbi la Cioran despre o receptare personalizată a lumii, prin intensitatea trăirilor personale, printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cioran sunt departe de echilibru și normalitate, el se află mereu la limita cu nebunia, dar o nebunie asumată, conștientă. Tot ce nu iese din "normal" nu îl interesează, pentru el "viața se creează în delir și se desface în plictis"52. Cioran amintește de repulsia lui Dostoievski pentru stările de echilibru și automulțumire, ura pe care Cioran o duce la limită, făcând chiar apologia opusului acestora: suferință, în care omul pare a găsi satisfacție. Cioran crede că: "sănătatea este o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
care le inventează sufletul permit atingerea adevărului ultim al omului, numai sufletul poate exprima fluxul a ceea ce se trăiește, al realului-no-raționalului, de unde și transcendență gnoseologica a românului, pentru că "românul este produsul sufletului, nu al spiritului"89. Cioran spune că melancolia, plictisul, a fost însăși starea de grație care a dat naștere scrisului sau, dar nu ne spune daca scrie cu plăcere, e atât de alunecos în propriile afirmații, încât e greu să afli un raspuns printre contradicțiile sale: "Urăsc scrisul și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
abjura mai tarziu, obsedat, în sfârșit, de trecerea de la o identitate națională la alta"5. Chiar dacă consideră că marile sisteme nu sunt, în fond, decat "strălucitoare tautologii", Cioran asculta fascinat cursurile profesorului de metafizica, Nae Ionescu, mai ales cursul despre plictis: spre deosebire de animal, omul are acces la plictis, iar prin acesta, la "filosofare". Cioran este fascinat de "pedagogia negativă" a lui Nae Ionescu, care constă în a prezenta că interzis ceea ce se râvnește, cu scopul de a stimula spiritul de contradicție
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
trecerea de la o identitate națională la alta"5. Chiar dacă consideră că marile sisteme nu sunt, în fond, decat "strălucitoare tautologii", Cioran asculta fascinat cursurile profesorului de metafizica, Nae Ionescu, mai ales cursul despre plictis: spre deosebire de animal, omul are acces la plictis, iar prin acesta, la "filosofare". Cioran este fascinat de "pedagogia negativă" a lui Nae Ionescu, care constă în a prezenta că interzis ceea ce se râvnește, cu scopul de a stimula spiritul de contradicție al elevului. Că și dascălul sau, se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
fi dezis în scris niciodată, ca și înflăcărarea să pentru Gardă de Fier, în care vedea, ca toți tinerii intelectuali ai vremii, "care se plictiseau și lâncezeau cu diplomele lor în țară", un soi de "remediu al tuturor relelor, al plictisului (...). Am aflat atunci pe propria-mi piele ce înseamnă să fii dus de val fără nici cea mai mica convingere"23.Trăind izolat, atât în țară, cât și în străinătate, și-a creat acel "univers cioranian", la care aveau acces
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
El știa asemeni lui Origen că „stînca pe care nici o sămînță nu Încolțește este sufletul omului Împietrit de nepăsare”. Marcu Ascetu spunea „din nepăsare se naște uitarea”. Or, scopul pajului terapeut este tocmai a induce În Cătălină această stare „utilizează plictisul (accedia) durerea, inferioritatea, contratimpul, asonanța”. Să fie oare pajul și inductorul unei poetici portabile? Să fi avut el În minte și structurarea unui univers poetic complementar retoricii stoice? Să fi intenționat el oare și implantarea unui corpus poeticus tinerei fete
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
toga mototolită și săbiuța de lemn scoasă din teacă" Larissa; a se vedea și Asfințit, Zile, Cameră tapetată cu pași, Portret al artistului la bătrânețe). Privite, acum, prin lentila aburită a acestei oboseli care își asociază, firesc, lentoarea mișcărilor, apatia, plictisul, iar la un alt nivel, chiar și reducția motorului po(i)etic, spațiile daniloviene își pierd, inevitabil, ceva din strălucirea de odinioară. Câștigă însă categoric în angajarea pur existențială. Departe de a-și fi dat întreaga măsură a calității estetice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a supunerii. Dacă, tradițional, pentru femei nu există o altă morală decât morală tăcerii, Pariziana refuză să se limiteze la rolul ornamental recunoscut de societate, ea are o viziune dinamică, ea inventează propriile scenarii. Pariziana se străduie să iasă din plictis și din cotidian, ea este unicat într-o lume banală și conformista. Îi repugna monotonia și uniformitatea. Prin modul în care își concepe existența, Pariziana dezvăluie noi dimensiuni ale personajului emancipat. Ea transforma totul în spectacol, mise en scène, joc
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ans, sans la fatiguer, sans lui paraître monotone, car elle adorait cette agitation incessante du monde, lui laissait pourtant parfois désirer d'autres choses" [Maupassant, Fort comme la mort, p.50]. Că revers al societății de plăcere apare nevroza plictiselii. Plictisul devine o experiență și un motiv literar al timpului. M.-C. Bancquart [p. 213] consideră că el își are sursă în rafinamentul extrem al femeilor, care petrec timpul cu nimicuri. Considerăm că această stare de plictiseală proprie sfârșitului de secol
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]