793 matches
-
murit încă un poet, discret și delicat, și un adevărat sufletist. N-am să pot uita vreodată dimineața aceea, care, deși atunci mi s-a părut o halucinație, azi o trec printre cele mai reale lucruri petrecute în viata mea. Plictis și nostalgie Golul existențial, golul de informație și de semnificație, inutilitatea mișcării și a gândirii, dispariția oricărui orizont de așteptare, hașurarea până la ștergere a eului prezent și oroarea de viitor definesc primul nivel al poeziei Simonei Popescu. Scepticismul până la nihilism
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
literatură, atât de discutată înainte de război. Voluntarismul vitalist legat însă de acest concept lipsește în poemele Simonei Popescu, care descriu nu autenticul actului, ci pe cel al absenței. Plinătatea existențială a criterioniștilor își găsește complementarul în vidul amețitor, chinuitor al plictisului. Pentru că, evident, "Plicty", unul dintre cele mai semnificative poeme ale nouăzeciștilor, conține întreaga dramă, personală și socială, a acestor copii ai unei lumi în care prezentul e mizerabil iar viitorul e de neconceput. Un prezent etern alcătuit din dejecții, spume
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
dacă vreți, dar un Beckett umed, mânjit, lipsit de măreția cenușii. Crescând larvar, întîi copil, apoi adolescent, în fine matur, omul e cuprins de același urât, pentru că urăște totul și totul e urât în jurul său. Este axa verticală, diacronică, a plictisului: plictisul existențial. Pe orizontală și încrucișîndu-se cu acesta, plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
vreți, dar un Beckett umed, mânjit, lipsit de măreția cenușii. Crescând larvar, întîi copil, apoi adolescent, în fine matur, omul e cuprins de același urât, pentru că urăște totul și totul e urât în jurul său. Este axa verticală, diacronică, a plictisului: plictisul existențial. Pe orizontală și încrucișîndu-se cu acesta, plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta e
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
măreția cenușii. Crescând larvar, întîi copil, apoi adolescent, în fine matur, omul e cuprins de același urât, pentru că urăște totul și totul e urât în jurul său. Este axa verticală, diacronică, a plictisului: plictisul existențial. Pe orizontală și încrucișîndu-se cu acesta, plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta e crucea lipsei de speranță (pentru că asta e plictisul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
cuprins de același urât, pentru că urăște totul și totul e urât în jurul său. Este axa verticală, diacronică, a plictisului: plictisul existențial. Pe orizontală și încrucișîndu-se cu acesta, plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta e crucea lipsei de speranță (pentru că asta e plictisul) înălțată de poetă în vîr-ful edificiului ei, gingaș, șubred, atât de feminin și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
plictisul social, sincronizat la o întreagă populație și definind o epocă - Epoca Marelui Plictis - se întinde leneș în ritmul unei nesfîrsite anchete sociale. Individul băltește și toți cei din jurul lui băltesc. Aceasta e crucea lipsei de speranță (pentru că asta e plictisul) înălțată de poetă în vîr-ful edificiului ei, gingaș, șubred, atât de feminin și cu toate acestea puternic, care este "Xilofonul". E ideologia cărții, închizîndu-se la sfârșitul ei, asemenea capacului împăienjenit din poemul lui Baudelaire, și făcând din prima carte apărută
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
sfârșitul ei, asemenea capacului împăienjenit din poemul lui Baudelaire, și făcând din prima carte apărută după revoluție ultima carte a epocii băltirii și cel mai autentic document despre ea pe care-l cunosc. Ochiu-nchis afară se deșteaptă însă înăuntru. Căci plictisul are un revers fără de care nu poate fi conceput: nostalgia. Deprivarea senzorială duce la revenirea eidetică, imperioasă, a amintirii. Depuse strat peste strat, imaginile străvezii ale plictiselii se îngroașă, golurile suprapuse la nesfârșit încep să sune deodată a plin și
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
să ajungă bunicul meu a descoperit pe raftul de sus al șifonierului, înfășurat într-un furou, un borcan cu șerbet. L-a golit în liniște, tolănit pe patul uriaș, ca un velier, al mătușii septuagenare, iar la sfârșit, cuprins de plictis, a prins câteva muște care se tot izbeau de fereastră și le-a închis în borcan. Tanti Frosa a năvălit în salon după-amiaza, exclamând: „Fulvioaro, blestematele au mâncat tot! P-ormă au murit...“. Fulvia (nepoata ei și mama lui Mircea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de interiorizare duce la o pierdere de sine. Tragicul nu este interior, ci, sub impulsul unor forțe centrifugale, se spulberă în jur. Contextul deliberat romantic este o autoironie care salvează poetul de exces. "Lenea" Trântorului este, de asemenea, un truc. Plictisul, spleen-ul oferă disponibilități nelimitate verbului "a fi". Acesta nu se închide "între lene și perini, la adăpost", precum declară, viclean, poetul, ci cunoaște o adevărată eflorescență, posibilitatea de a se împlini atât în real, cât și în fantastic. "Lenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
eflorescență, posibilitatea de a se împlini atât în real, cât și în fantastic. "Lenea" este o contemplare ce se autodistruge, o contemplare din afară spre interior, o concentrare a sinelui, obligatorie pentru atingerea mai multor trepte ale ființării. Disperarea, reversul plictisului, este o mișcare dinăuntru în afară. Se face cu un mare consum de energie. Dar nu conduce la autodistrugere totală, ci la autodistrugere care semnifică. În mișcarea ei spre afară, aceasta se poate însoți cu un sentiment al aspațialității: Noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
din gură -, pînă și felul de mîncare cel mai savuros Îți stă pînă la urmă În gît. Mi-e rușine să recunosc, dar, pe măsură ce trecea timpul, farmecul Cărții aluneca ineluctabil către insipid, aceasta Își pierdea tot mai tare gustul, devenea plictis pur, și ajunsese să nu fie un simplu carton ce nu-mi mai spunea nimic. Aveam nevoie de o schimbare de regim. Și, În plus, mă cam săturasem de cîtă cafteală Încasasem. Așa că, Într-o zi, m-am hotărît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
Aflasem din lecturile mele că poți face multe lucruri teribile atunci cînd ești plictisit la culme, lucruri menite să te deprime și mai tare. De fapt, le faci tocmai ca să devii deprimat, ca să scapi odată de starea aceea insuportabilă de plictis. Tocmai mă apropiam de acest punct critic, cînd am Început munca la MAREA GAURĂ. Am aflat multe despre găuri de-a lungul vremii, despre locurile cele mai probabile În care poți da peste una - zona Întrerupătoarelor prost montate, scîndurile desprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
de rășină și țărână, ar fi fost un halucinogen tare, injectat intravenos... Aceeași exaltare năucă am simțit-o și azi, pe traseul meu printre molizi, în susul culmii Cumpătului. Când m-am întors, ud de zăpadă și încălzit, uitasem de tot plictisul, de mediocritatea fără ieșire a vieții mele bucureștene. De lumea literară, de contractele cu ISIS-ul, de mutrele Deliei, de panica la gândul că trebuie să mai scriu din când în când câte o carte... Pe acest Zauberberg, în vila
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
pe 20 martie o seară dedicată regizorului „devenit celebru pe Internet“, născut la Chișinău și format la București, Igor Cobileanski. Au fost prezentate trei scurtmetraje de ficțiune - Când se stinge lumina sau „filmul cu becul“, Sașa, Grișa și Ion și (Plictis) și Inspirație - și un documentar, Murind pentru Madrid (despre un colectiv de dansatori de muzică populară din Ungheni care, în 1986, în schimbul unei deplasări la Madrid, acceptă să concerteze la Cernobâl). După succesul de la ICR (s-a aplaudat îndelung), l-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
și filme documentare (Murind pentru Madrid, Răsăritul Bălților, Legendele Țâpovei, în intervalul 1999-2000). În urmă cu doi ani, a regizat primul său scurtmetraj de ficțiune: Când se stinge lumina (2006). După el, au urmat: Sașa, Grișa și Ion (2006) și (Plictis) și Inspirație (2007), care au devenit celebre pe Internet, ulterior fiind invitate la festivaluri internaționale și la diferite „săptămâni ale filmului românesc“ la Toronto, Londra ș.a. În 2008, a debutat în regie de lungmetraj (ficțiune). Este vorba despre comedia Tache
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
obțină finanțare de la CNC. În paralel lucrează la scenariul pentru un lungmetraj după romanul Simion liftnicul de Petru Cimpoeșu și la un scurtmetraj de ficțiune, al cărui nume de lucru e Andrei are talent. Cel mai recent scurtmetraj al său, (Plictis) și Inspirație, e înscris în competiție la Festivalul B-EST IFF 2008 care va începe la București pe 14 aprilie, dar și la Festivalul NexT care se desfășoară până pe 13 aprilie, la București. „Am crescut pe platoul de filmare“ Când te-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2206_a_3531]
-
facem acest experiment, cu cât lista sentimentelor la care ne referim este mai mică (dacă renunțăm la nuanțe): ne rămâne doar să presupunem că spectatorul Ivanov sau 1) este rău din fire, sau 2) se află într-o stare de plictis și de indiferență. Dar, dacă Ivanov ar fi fost iritat încă înainte ca vecinul său să înceapă a tuși, dacă Ivanov ar fi fost supărat pe actori că joacă prost sau pe autor pentru piesa lui imorală, dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
știu că nu ți-a plăcut - și cum să-ți placă, când nici mie nu mi-a plăcut - dar crede-mă că de nimic nu mi-i atât de groază ca de ideea că tonul ultrasentimental să nu-ți facă plictis, să nu te dezguste. Astăzi am avut o zi mai tristă decât toate celelalte - deși triste sunt toate - sunt cuprinsă de adâncă descurajare și deznădăjduire, un bine ce-l mai pot avea ar fi să mor. Și, dacă n-am
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
scrie: „Aici odihnește vestitul cântăreț cobzar starostele lăutarilor moldoveni Vasile Barbu Lăutaru 1780-1860”. Când a sfârșit de vorbit, bătrânul și-a îndreptat privirea spre înalturi și a remarcat cu mirare: Îmi place, fiule, că tu niciodată nu dai semne de plictis ori de oboseală și chiar nici de foame... Asta nu înseamnă însă că trebuie să sărim peste masa de prânz. Nici pomeneală. Ca drept dovadă, am să-mi iau tălpășița spre grădina din poiană. Când îi auzi trâmbița îngerilor păzitori
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
Dar, firește, dacă tu crezi că evaluarea ta e mai importantă decît cel care a Înființat compania... — N-am vrut să zic că... eu doar... — Du-te și fă-ți ordine pe birou, spune Paul pe un ton de maxim plictis. Și, dacă verși cumva porcăria aia de Panther Prime pe Harper, zbori de-aici. Tocmai pornesc abătută spre birou, cînd Cyril intră În Încăpere, cu o privire hăituită. — Atenție ! spune, bătînd din palme. Atenție, toată lumea ! E o vizită amicală, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de americani get-beget de la Badge of Honor. David Mertens, scenograful, e acasă, cu infirmierul lui. O fi și el poponar. Ce vreau eu... Exley, la fix: — Domnule sergent, cenzurează-ți limbajul și treci la obiect. Valburn fierbea. Billy D. simula plictisul. Dar ceva din ultimele propoziții nu-i dădea pace - Își plimba privirea de la polițistul bun la cel rău. — Treaba e că Sid Hudgens avea ceva de Împărțit cu cei de la Badge of Honor În perioada În care a fost ucis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
caz monumentalizarea limitei este resimțită ca prilej de frustrare și ca permanent coșmar, în celălalt izolarea în limitele proprii este gustată cu rafinamentul nobil al celor care nu au nevoie pentru a supraviețui decât de ei înșiși. Ea nu generează plictisul ci, dimpotrivă, euforia pe care ți-o poate oferi vidul sau plinul ființei proprii. Iată de ce un ratat se poate oricând sinucide, dar un leneș, niciodată. Și cum ar putea fi leneșul nefericit? El nu are proiecte, pentru a cunoaște
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
care Voința, Unul Originar, își celebrează eliberarea supremă. Scenariul acestei apolinii divine, funcționând terapeutic față de Creatorul ei, este reeditat întocmai în Geneză. Înainte de a deveni cumpănire, stare proiectivă a Facerii, plutirea lui Dumnezeu peste ape este pura bântuire care însoțește plictisul ontologic. Iar întunericul care stăruie deasupra adâncului, a prăpastiei - abyssos - nu este doar starea elementară a nimicului, ci și reflexul ei psihic în sinea Duhului neangajat în faptă și, ca atare, suferind. Orice privitor într-o prăpastie adevărată cunoaște crisparea
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
însă "nerușinarea" necesară pentru a face din acest interes obiectul constant (și public) al preocupărilor mele. Căci, îmi spuneam, cine, în afara mea, ar fi putut împărtăși acest interes și ar fi fost dispus să pătrundă, fără să fie cuprins de plictis, pe tărâmul tribulațiilor mele? Nu atinsesem acel grad esențial de libertate care să mă scoată din paranteza în care singur mă pusesem, dintr-o deliberată și prost înțeleasă pudoare. Cum aș fi putut atunci să capăt încrederea că abia vorbind
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]