6,499 matches
-
trebuie să-și inventeze propria spiritualitate. Telefonul lui Helen sună. Telefonul lui Stridie sună. Mona oftează și-și întinde mâinile. Cu ochii închiși, în timp ce mâinile lui Stridie încă îi umblă prin păr și telefonul sună, Mona își potrivește capul în poala lui Stridie și zice: Poate că în ceaslov o să fie și o vrajă care să oprească suprapopularea. Helen deschide agenda la data de azi și scrie un nume. Zice în telefon: — Ce exorcizare? Scoatem din nou casa pe piață. Mona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
scaieți rusești, mătură scoțiană și iederă japoneză. În spatele lui, lumea întreagă este cu susul în jos. Și Mona, cu ruinele civilizației occidentale împletite în păr, cu piesele plasei de prins visele și cu pietrele chinezești de ghicit, se uită în poală la unghiile ei negre și zice: — Stridie, să știi că nu e bine ce-ai făcut. Stridie își vâră mâna în mașină, întinzând-o spre ea, peste banchetă - mâna lui roșie de sânge închegat -, și zice: — Coacăză, cu toate bunele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
învârte în jurul propriului ax. Țipătul zboară din nou pe deasupra, împreună cu o flamură de păr roșu și negru. Lănțișoarele și amuletele de argint de la gât stau perfect întinse în afară. Amândouă mâinile-i sunt încleștate pe bara de protecție ferecată în poala ei. Ruinele civilizației occidentale, crenelurile, turnurile și hornurile își iau zborul din părul Monei. O piatră de ghicit trece pe lângă noi ca din praștie. Helen o urmărește cu privirea și zice: — Cred că Mona a pus mâna pe vraja de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
-și șteargă imediat rânjetul ăla de pe față. Ce mama dracului are de se rânjește așa? o întreb. Capitolul 35 Eu sunt la volan, Mona stă pe bancheta din spate, cu brațele încrucișate. Helen stă în față, cu ceaslovul deschis în poală, ridicându-l și uitându-se la fiecare pagină în lumina care vine pe geam. Pe scaunul dintre noi îi sună telefonul. Acasă, zice Helen, a păstrat toate cărțile de referință care au rămas de la Basil Frankie. Sunt acolo dicționare grecești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
stelă de la Rosetta, o să reușească să le traducă pe toate. Și telefonul lui Helen sună. În oglinda retrovizoare, Mona se scobește în nas și rulează mucul pe cracul blugilor până obține o biluță tare și neagră. Își ridică privirea din poală, mișcându-și ochii încet în sus, și și-i țintuiește în ceafa lui Helen. Telefonul lui Helen sună. Și Mona azvârle biluța în părul lui Helen, la ceafă. Și telefonul lui Helen sună. Cu ochii în ceaslov, Helen împinge telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o nouă misiune. O fi vreun guvern străin, cu vreo poveste de capă și spadă. Vreun baron al drogurilor căruia trebuie să i se facă felul. Sau vreun criminal de carieră care trebuie scos la pensie. Mona își deschide în poală Cartea oglinzii, jurnalul ei de vrăjitoare legat în brocart verde, si începe să măzgălească cu creioane colorate. La telefon e o femeie. O clientă de-ai ei, îi spun lui Helen. Ținând telefonul apăsat pe piept, îi spun că femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Patrick, rece și străveziu. Îl așez în brațele lui Helen, plin de sângele meu. O iau pe Helen în brațe. Sângele meu și sângele ei s-au amestecat. Zăcând în brațele mele, Helen închide ochii și-și lasă capul în poala mea. Zâmbește și zice: — Nu ți s-a părut o coincidență stranie când a găsit Mona ceaslovul? Deschide ochii, rânjind, și zice: — Nu s-a potrivit totul prea frumos, cum am călătorit noi cu ceaslovul la noi tot timpul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
O s-avem nevoie și de niște sclavi. Își trage în sus fusta, cu mâinile pline de sânge ale lui Helen. Apucându-se între picioare, zice: — Poate ai timp de una mică cu mami înainte s-o mierlească. Și arunc din poală corpul lui Helen. Întregul corp mă doare mai mult decât m-a durut vreodată piciorul. Helen trage un țipăt când alunecă pe podea, un țipăt scurt. Și, încovrigată pe linoleumul rece, printre nestematele sparte și bucățile din Patrick, zice: — Carl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
din brațele mele, la sânge și la voma verzuie de sodă, când la dom’ sergent și zic: Helen? — În carne și oase, zice dom’ sergent, zice Helen. Mă rog, nu chiar, zice, și se uită la trupul lui Helen din poala mea. Se uită la mâinile ei zbârcite și zice: — Mi-e silă de hainele de-a gata, dar decât nimic... Și uite cum am pornit din nou la drum. Uneori mă gândesc ca nu cumva dom’ sergent, aici de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu mine! N-am timp! Pleacă autobuzul arată actorul spre cursa în care au început să urce pasagerii. Portiera din spate a Daciei se deschide larg, făcîndu-și apariția mai întîi o pereche de cizme negre, frumos mulate pe picior, apoi poala unei fuste ce acoperă genunchii; o bluză albă, pe gît, arcuită ispititor la piept, un palton albastru închis cu guler mare din blana unei vulpi polare, a cărei coadă a ajuns căciulă o femeie mică de statură, ce vrea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
telefoanele. Cam obraznic, e drept; mă înnebunește cu insistențele. Oare?! Doar nu-ți închipui...! se miră Paula, fluturînd un gest aiurea, în timp ce iese, uitînd să mai lege cordonul capotului, lăsînd să i se vadă goliciunea de la mijloc în jos, printre poalele lovite nervos de genunchi. "Ce dracu'-i cu mine?! gîndește Radu, scuturat ca de friguri, privind cu nesaț în urma femeii pornită vijelios spre bucătărie, cu mersul ei falnic, scuturîndu-și părul negru și lung asemeni cailor de rasă coama în arenele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pînă cînd, aprinsă de-a binelea, fata se ridică de pe scaun, trădînd în ținuta ei încă acea cruzime proprie școlărițelor ce vor să pară mai mature decît sînt, își trece palmele peste fese, prelungind drumul lor în jos pînă la poala fustei, de care trage în speranța s-o mai lungească. Merge în față, rotește puțin scaunul de lîngă șofer, pe care stă, de obicei, ghidul, se așază căutînd o poziție cît mai comodă și-și aruncă dezinvolt piciorul drept peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ori aerul, parcă fără convingere, rămînînd neclintit, nedumerit ca și ochii fetei, întorși, în sfîrșit, spre șofer. Treci urgent pe locul dumitale! îi ordonă scurt șoferul. Fata se ridică și se întoarce la locul ei, uitînd să mai tragă de poala fustei. Tovarășul care nu are loc să vină aici, pe scaun anunță șoferul în microfon, umplînd cu vocea sa difuzoarele mașinii, acoperind ritmul chitarelor de parcă l-ar fi zdrobit. Mulțumesc, stau aici murmură Dorin. Cum doriți conchide șoferul. Valuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
plină dezvoltare, invocînd mereu tonele de carne livrate pieței. Care piață? întrebă încet Lazăr că eu m-am săturat să cumpăr zgîrciuri și oase... Ce vrei? se întoarce studenta spre el, nedumerită, renunțînd o clipă la calcule, lăsînd caietul în poală. Mă ierți! Așa încep toți spune Lazăr ironic -, adevăru-i că-mi ești cunoscută... De la universitate saltă fata din umeri. Poate. Nu-i plictisitor să înveți la Matematică tot timpul? face Lazăr semn spre caietul deschis. E Astronomie... A, e romantic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
într-o mișcare ce s-a vrut un gest de timiditate. "Uite-așa femeie am visat în rolul feminin din piesa aceea a gîndit Mihai -, dar mi-au pus o tinerică, puțin mai pîrguită ca puștoaica asta, ceva între plăcintă "poale-n brîu" caldă și savarină proaspătă." Cu cinismul femeilor frumoase, exasperate de curtea bărbaților nedoriți, Maria Săteanu și-a reprimat zîmbetul ironic, despicîndu-l pe Mihai numai din privirea-i calmă. Nu mi-a plăcut piesa aceea a răspuns ea simplu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cuptor din sală și aruncă în vatră un braț de lemne, peste care toarnă petrol dintr-o sticlă și scapără un chibrit. Lîngă el, tot somnoroasă, apare o femeie care-și îmbracă din mers halatul alb, pătat de ulei la poale. Șoferul și cei doi se salută prietenește. Pavel și grăsuna lui mai sînt? întrebă șoferul. Sînt. Cum să plece?! se miră chelnerul, pregătindu-se să-și ia locul dincolo de bar. Du-te, Sultano, și trezește-i. Zilele astea era vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
distanța pînă la masa din fața lor, înfiorîndu-se de parfumul discret venit la o fracțiune de secundă în urma ei, ca o atmosferă ce-o însoțește. A remarcat mai ales faptul că este îmbrăcată cu ceva lung, un capot desigur, a cărui poală este aruncată cu grație înainte de îndoitura piciorului de la genunchi în jos superbele ei picioare acoperite de poala capotului brodată cu flori mari, vii. Pe măsuța joasă, asupra căreia se întorc ochii lui Mihai, a fost așezată o tavă de porțelan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ei, ca o atmosferă ce-o însoțește. A remarcat mai ales faptul că este îmbrăcată cu ceva lung, un capot desigur, a cărui poală este aruncată cu grație înainte de îndoitura piciorului de la genunchi în jos superbele ei picioare acoperite de poala capotului brodată cu flori mari, vii. Pe măsuța joasă, asupra căreia se întorc ochii lui Mihai, a fost așezată o tavă de porțelan chinezesc cu serviciul întreg pentru o cafea în doi. ,,Odată, cine știe cînd, voi servi cafeaua împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
apoi, în interfon, se aude vocea Doinei: Tata, ești căutat la telefon, de la serviciu. Adu-mi-l aici, te rog! După cîteva clipe, apare Doina, îmbrăcată într-o rochie de seară, cu două ace cu ață albă în ele la poală, semn că modifică tivul. Duce într-o mînă telefonul, iar cu cealaltă vîntură cordonul. Se apleacă lîngă perete, aproape de tatăl ei, bagă cordonul în priză, întinde aparatul lui Săteanu, apoi iese, murmurînd un "mă iertați c-am venit așa, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
vă dezbrac pe amîndouă, ea e mult mai... Ovidiu se oprește la jumătatea frazei, rămînînd așa aplecat spre femeie, simțind dureros mîna care i-a apucat strîns umărul: Mă tem că pe doamna n-ai s-o poți dezbrăca; are poale cam lungi, ți-ar trebui prea mult timp... Mulțumește-te cu fetița aceea, care-ți poate oferi și ceva surprize tari; mai tari decît brandy-ul: sculament sau sifilis îi șoptește apăsat actorul, cît mai aproape de ureche, să-l impresioneze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
stat pe scaune. Actorul stă rezemat cu spatele de perete, aproape de sobă iar lîngă el, întinsă de-a binelea, învelită pe picioare cu haina lui de blană, Nina doarme, cu căciula albă trasă adînc pe cap, cu palmele împreunate în poală. Arhitectul doarme și el, cu bastonul așezat lîngă piciorul bolnav, în vreme ce profesorul, așezat alături, plictisit de-a binelea, se ridică și începe să se plimbe, trăgînd uneori cu coada ochiului spre masa unde cele două bătrîne sporovăiesc continuu, iar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
sărut brutal, chinuitor de lung, transformat apoi încet-încet într-o degustare, căreia femeia, răscolită deja de trupul înfierbîntat care îi apasă burta, simte nevoia să răspundă, încolăcindu-și brațele pe după gîtul tînărului cînd îi simte palmele strecurate cu dibăcie pe sub poalele capotului de mătase... "Doamne!" se cutremură bătrîna, pradă amintirilor. Ce s-a întîmplat? întreabă profesorul întorcînd capul. Poftim?! tresare bătrîna, deschizînd ochii. Aa, viscolul ăsta... adaugă roșind toată, apoi se ridică imediat de pe scaun și se întoarce la locul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui Baudelaire despre hoitul "pe un prundiș zvîrlit", întregind fiorul de gheață ce l-a cuprins, coapsele femeii, deformate pe cuvertura bej de pe pat, asemănîndu-le cu hălcile de carne, diforme, de pe tejgheaua măcelarului un amestec dezgustător de carne, ciorapi și poale mototolite, ceva diform, de la care ochii lui se întorc spre fereastra clătinată mereu de viscol. "Doamne, ce coșmar!" gîndește, grăbindu-se să închidă fereastra, fericit că a găsit o salvare. Dar cînd se întoarce dinspre fereastră, vede cum mîna femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
gesturi, ce-și trece dosul palmelor pe sub sînii goi, parcă să și-i aranjeze mai bine pe bust, apoi trage în sus furoul cu sutien, îmbrăcîndu-l; face un pas, cît să se desprindă de marginea patului, tremură scurt picioarele iar poalele ridicate se rostogolesc pe coapse, acoperindu-le, lăsîndu-le să se reliefeze ispititor prin cafeniul pronunțat din care e făcută fusta. Ca și cum nu i s-ar fi întîmplat nimic, ci doar s-ar fi trezit acum din odihna de după prînz, Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să o ia, născînd sub braț o scobitură cît urma unui sărut, care îl răscolește din nou pe Mihai. Abia cînd bluza este încheiată la toți nasturii iar palmele i s-au plimbat deja de două ori pe coapse spre poala fustei, s-o netezească, ochii femeii caută spre-ai lui Mihai, întîlnindu-i, obligîndu-i să suporte o privire lungă, amenințătoare. Am să te fac să regreți amarnic! spune ea încet, cu convingere. Cîteva clipe, Mihai se simte pierdut, reîntors la condiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]