814 matches
-
39-40. 16 [Iar faptul că Herder a versificat unul dintre cursurile lui vorbește cu siguranta, într-o anumită măsură, în favoarea modului poetic de a gândi al lui Kant]. Ibid., p. 40. 17 Alexander Gottlieb Baumgarten, Reflexiones filosóficas en torno al poema [Reflecții filosofice despre poem]; în A. G. Baumgarten y otros, Belleza y verdad. Sobre la estética entre la Ilustración y el Romanticismo [Frumusețe și adevăr. Estetică între Iluminism și Romantism], Barcelona, Albă Ed., 1999. 18 Ernst Cassirer, Filosofía de la Ilustración [Filosofía
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
opera lui Kant]; în Filosofía del arte [Filosofia artei], La Habana, Ediciones Icaic, 1967, p. 175. 76 Baumgarten, care apără energic poezia de cei ce o considerau o "tema lejeră și distanța de acuitatea filosofilor" (Reflexiones filosóficas en torno al poema, p. 24) și apoi discipolul sau Meier au elaborat respectivele lor teorii estetice prin raportare exclusivă la poezie. Iar Christian Wolff, maestrul acelei generații, începea lista lui de ingenioși cu poetul, urmat de orator și de actor. 77 Antropología..., § 71
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
de Masdeu, Arte poética fácil [Artă poetica practică], Valencia, Oficina de Burguete, MDCCCI, p. 1; s. n. 145 Fedro, în Platón, op. cît., III, p. 317. De asemenea în Ion, 534 c-d, p. 123. 146 Reflexiones filosóficas en torno al poema, p. 76. 147 "...el natural poeta que se ayudare del arte será mucho mejor y se aventajará al poeta que sólo por saber el arte quisiere serlo." [poetul natural care se sprijină pe artă va fi mai bun și mai
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
Ibid., p. 144. 182 "En la poesía no hay por consiguiente un designado fijo, señalable con un término propio, șino que en cadă caso lo designado se obtiene a partir de la composición o síntesis de los elementos presentes en el poema." Juan Ferraté, Dinámica de la poesía [Dinamismul poeziei], Barcelona, Ed. Seix-Barral, 1982, p. 88. 183 Paul Crowther, Fundamental Ontology and Transcendent Beauty. An Approach to Kant's Aesthetics [Ontologie fundamentală și frumos transcendental. Studiu despre estetică lui Kant], "Kant-Studien", H. 1
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
einem Leser viel Nachdenkens verursache." [ Expresia ingenioasă trebuie să aibă duh și bogăție de idei, pentru a stârni reflecția cititorului] A. Baeumler, Das Irrationalitätsproblem..., pp. 149 -150. 193 Art. cît., p. 262. 194 A. G. Baumgarten, Reflexiones filosóficas en torno al poema, p. 49. 195 [esență operei, ci doar vehiculul simbolului, vesmântul material a aceea ce numim idee estetică]. Art. cît., p. 294. 196 Dinámica de la poesía, p. 27. 197 Kritik der Urteilskraft, § 42, p. 152. 198 CJ, § 44, p. 355. 199
Immanuel Kant: poezie și cunoaștere by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
lăsat de moartea zeului. Interesant că până și comuniștii credeau în așa ceva, poate mai mult decât pragmaticii burghezi occidentali. Maxim Gorki avea convingerea că arta ne va duce în comunism. Chiar și Bacovia, cu simpatiile sale de stânga, visa la "poema roză a iubirii viitoare". Da, spun și postmoderniștii, arta ar putea fi o soluție a "noii antropologii", dar nu ca artă tradițională, moartă și ea odată cu Dumnezeu, ci ca amuzament, ca joc, ca simulacru. Avangardiștii au avut ideea măturării din
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
trăsnaie nu i-ar fi putut da prin minte lui Kant. Să încercăm a confrunta epigonismul transmodern eminescian cu cel postmodern nietzschean, sau mai exact spus cu modul receptării lui de către filosofii diferenței. În 1870, Eminescu tipărea în "Convorbiri literare" poema Epigonii. Poetul preluase termenul tot din literatura germană, cum va face și Nietzsche, dar cei doi îl interpretează diferit, contrapunctic. E nevoie, așadar, de o nouă lectură a Epigonilor, poezie care dădea impresia facilității unei antiteze romantice, căci eminescologia n-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Povestea fără arheu este vorbă goală și rece. Epigonii ucid povestea. De aceea, chiar dacă modești, înaintașii sunt prețuiți, deoarece ei credeau în scrisul lor precum Shakespeare credea în fantasmele sale, așa cum zice în celebra scrisoare către Iacob Negruzzi, care însoțea poema Epigonii. Te miri cât de aproape sunt postmodernii de transmodernismul lui Eminescu și totuși cât de departe. Poetul nu împărtășea nici orgoliul eurocentric al occidentalilor, fiind deschis către toate culturile lumii, recunoscut ca punte de legătură între Occident și Orient
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
or să sune. În acest mod percepe Eminescu epigonismul. După opinia lui, fantasma pictorului, ca și a poetului, nu este condamnată la diseminare decât atunci când e fără arheu, când răceala reflecțiunii copleșește fantazia. În scrisoarea către Iacob Negruzzi (însoțitoare a poemei Epigonii, Viena 5/17 iunie 1870), spune: "Numai drept vorbind, mama imaginilor, fantazia, mie-mi pare a fi condițiunea esențială a poeziei, pe când reflecțiunea nu e decât scheletul, care-n opera de artă nici nu se vede; deși palidele figuri
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
mirarea nu-i altceva decât includerea terțiului, împlinirea Treimii. Orice privire în oglindă produce mirare. Cel dintâi pare s-o fi aflat Narcis, în mitologia europeană. În alte mitologii, există povești și mai pline de tâlc. Basarab Nicolescu povestește frumoasa poemă a persanului Attar (secolul al XII-lea) despre Conferința păsărilor. Ca să-și găsească Zeul (adevăratul rege Simorg), păsările străbat șapte văi. A șasea e valea mirării, a intrării în oglinzi, unde e simultan zi și noapte, se vede și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
de unele digresiuni mai spirituale. În critică, V., autor și al unei istorii a artei dramatice, lucrare de compilație (O privire asupra istoriei generale a artei teatrale, „Peleșul”, 1887-1888), se străduiește să dea aserțiunilor sale un suport teoretic. Luând apărarea „poemei biblice” Saul de Al. Macedonski și Cincinat Pavelescu, aduce în discuție chestiunea libertății de invenție în raport cu canoanele clasice care, după credința sa, nu sunt imuabile. Cu toată ostilitatea teoretică față de localizări, V. a cochetat cu acest gen de scrieri. Ludovic
VELLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290484_a_291813]
-
apropiată, încât textul lui V. a fost considerat o traducere (Ariadna Camariano), este descrisă de Athanasios Psalidas și inclusă în volumul său din 1792, Efectele amorului. În Histoire des langues romanes (1841) B.Whyte dădea ca model de limbă română poema lui V., precizând că a fost culeasă de la lăutari. Cum nu se știe când a fost compusă, iar circulația ei lăutărească este un fapt cert, greu se poate clarifica problema interferențelor. La noi, Amărâtă turturea a fost publicată cu mici
VACARESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
2000; Viziune ontică și artă poetică în proza românească - Mihail Sadoveanu, Chișinău, 2003. Repere bibliografice: Nicolae Bătrânu, Evocând istoria, LA, 1990, 27; Aurel Ciocanu, Lupul din noi, LA, 1991, 31; Lucian Chișu, Istorie și aventură, L, 1994, 11-18; Dumitru Micu, Poema vinului, LA, 1995, 12; Fănuș Neagu, Visul dragostei și al pierzaniei, LA, 1995, 12; Eugen Negrici, Simptomul regăsirii noastre, LA, 1995, 12; Viorel Dinescu, „Cornul de Aur”, „Limba română” (Chișinău), 1996, 1; Cimpoi, Ist. lit. Basarabia, 248-249. N. Bl.
VICOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290546_a_291875]
-
dintre poemele lui Hasdeu trebuie explicată nu atât printr-un interes special manifestat de acesta față de domnia mult prea scurtă a fostului hatman, cât printr-o dorință a autorului de a-l prezenta, într-un expresiv cadru antitetic, creat în poema scrisă în 1863 (despre care Ovidiu Papadima scria în 1943, în Creatorii în lumea lor, la paginile 63-64, că este pur și simplu extraordinară), pe vornicul Moțoc, un personaj de rezistență, care apare obsesiv în beletristica lui Hasdeu, care vede
INTERFERENȚE ISTORICE ŞI LITERARE ÎN POEMA HASDEEANĂ ŞTEFAN TOMŞA VODĂ ŞI VORNICUL ION MOȚOC ÎN PRINSOARE LA LEOPOLE (1564). In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1728]
-
critică virulent ceea ce el consideră a fi decadență și sterilitate la noua generație de politicieni, percepută ca incapabilă să îndeplinească programul revoluției pașoptiste (pe care Hasdeu îl va considera abandonat odată cu abdicarea silită a lui Alexandru Ioan Cuza, în 1866), poema Ștefan Tomșa Vodă și vornicul Ion Moțoc în prinsoare la Leopole (1564), situată în siajul creației bolintineene, are nu numai meritul de a fi intuit, cu trei ani înainte de cunoscuta acțiune uzurpatoare a monstruoasei coaliții), destinul tragic al domnitorului primei
INTERFERENȚE ISTORICE ŞI LITERARE ÎN POEMA HASDEEANĂ ŞTEFAN TOMŞA VODĂ ŞI VORNICUL ION MOȚOC ÎN PRINSOARE LA LEOPOLE (1564). In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1728]
-
de interes din istoria națională și universală, dar și de facilitare a realizării unor apropieri - armonizări între apetența către literatură și comentariul literar, pe de o parte, și istorie și comentariul istoric, pe de altă parte - sunt optim servite de poema hasdeeană Ștefan Tomșa Vodă și Ion Moțoc..., pe care am însoțit-o aici cu succinte explicații istorice.
INTERFERENȚE ISTORICE ŞI LITERARE ÎN POEMA HASDEEANĂ ŞTEFAN TOMŞA VODĂ ŞI VORNICUL ION MOȚOC ÎN PRINSOARE LA LEOPOLE (1564). In: ACCENTE ISTORIOGRAFICE by Cezar Furtună () [Corola-publishinghouse/Science/791_a_1728]
-
de persoane, iar la anumite evenimente pot fi și de 120. Am înregistrat Suita I, Suita a II-a, Suita a III-a, deci suitele, Rapsodiile, Simfonia I, liedurile lui Enescu (cele Șapte cântece...), Aurora și cu cor și soliști, Poema română, desigur fără finalul respectiv, care era interzis, că era imnul regal, Dixtuorul, Baladă pentru vioară... Eu am găsit un lucru genial în interiorul acestei balade, iar Enescu nu a făcut o concurență lui Ciprian Porumbescu, nu a vrut niciodată să
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_991]
-
de persoane, iar la anumite evenimente pot fi și de 120. Am înregistrat Suita I, Suita a II-a, Suita a III-a, deci suitele, Rapsodiile, Simfonia I, liedurile lui Enescu (cele Șapte cântece...), Aurora și cu cor și soliști, Poema română, desigur fără finalul respectiv, care era interzis, că era imnul regal, Dixtuorul, Baladă pentru vioară... Eu am găsit un lucru genial în interiorul acestei balade, iar Enescu nu a făcut o concurență lui Ciprian Porumbescu, nu a vrut niciodată să
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
Enescu 1881 - S-a născut la Liveni-Dorohoi. A fost compozitor, violonist, pianist, dirijor și pedagog român. El a dat impulsul hotărâtor simfonismului românesc și a creat o pildă admirabilă pentru compozitorii români. Opera lui Enescu cuprinde următoarele lucrări: - pentru orchestră: “Poema Română”, “Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră”, “Rapsodia Română” în La major, “Rapsodia Română” în Re major, 2 suite în Do major, “Simfonia I înMi bemol major”, “Simfonia a II-a în La major”, “ Simfonia a III-a înDo major
PROBE DE EVALUARE LA EDUCAȚIA MUZICALĂ by Marinela Bugeac () [Corola-publishinghouse/Science/91589_a_93185]
-
civilizării lumii. El a fost ... ridicat domn și voievod și de atunci s-a început, cu voia lui Dumnezeu, Țara Moldovei. (Cronicile slavo-române 160) Cu mult mai atent la detalii, dar și la schemele și simbolurile narațiunii, Miron Costin, în Poema polonă, prezintă mitul urmând structurile universale: statutul princiar al vânătorului, împotrivirea mamei la plecarea fiului, părăsirea comunității tradiționale, animalul gonaci și cel vânat, aventura cinegetică prin labirintul forestier, semnul "lustral" (apa curgătoare cu funcția ei de purificare), muntele "cosmic", sensul
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Lara și Oscar Eliot, revista umoristică Cer cuvântul! (1874). I s-au atribuit și o serie de satire politice versificate din ziarul „Scrânciobul”. Poeziile de după 1860 apar în culegerea Cântece și plângeri (1874). Au rămas neterminate - după unele mărturii - o poemă satirică (Nebuniada) și alta epică (Bătălia de la Teișani), precum și un dicționar de rime. Volumul Cântece și plângeri reunește încercări de factură diferită: balade, legende, meditații, cântece, sonete. Numeroase sunt stihurile de iubire care, în tonul elegiac și sentimental al timpului
ZAMPHIRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290701_a_292030]
-
probe se poate lesne cădea în desuetudine... Când exegetul renunță la pagina aglomerată de nume, lecuindu-se de panica protocronică și se consacră asimilării strice a textelor, rezultatele sunt demne de toată atenția. Hyperion, ademenit de magia cuvântului, trimite la poema După melci de Ion Barbu ("Melcul, ca și Luceafărul se lasă abandonat vrajei cuvântului; Hyperion iese aidoma din cochilia lui de stea. Dar, în ambele cazuri, această ieșire se dovedește a fi fatală. Melcul îngheață. Nu este oare aceeași răceală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Thanatos și Archaeus sunt cele nouă cercuri ale dialecticii stilului eminescian. Deși rareori se fac valorizări ar fi nedrept să se spună că nu întâlnim la Theodor Codreanu analize, interpretări, observații și explicări uneori ingenioase și pertinente. De pildă, interpretările poemei Luceafărul. Ni se spune că ieșirea din sine a stelei-Luceafăr cu dragoste echivalează cu o geneză cosmică, că întrupările lui Hyperion sunt fapte de expansiune a universului, "degradare energetică prin aspirația la viața efemeră, dar totodată apropiere de simetria perfectă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ce-am fost, romantic, a învățat zborurile celeste și setea de sinteze de la romantism. Pe de altă parte, mărturisește că ar fi putut atinge perfecțiunea artei antice (în Scrisori) după care tânjea. A deschis drumul către simbolism, a scris o poemă existențială demnă de un Camus (nu lipsește din ea nici stânca lui Sisif). Sonetele shakespeariene i-au fost la îndemână și l-au îndemnat la emulație. La fel cosmogoniile din Rig-Veda. Și așa mai departe. Mereu în căutarea adevărului în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
omului european prin drama lui permanentă care a coincis cu o conjuncturală depărtare de creștinism, iluzionat de marxismul tinereții. Și e semnificativ că Bacovia reface toate iluziile omului modern, culminând cu ideea că s-ar putea pune în locul iubirii creștine poema roză a iubirii viitoare. Dar el nu pretinde nicăieri că ar fi ajuns să scrie o asemenea poemă, așa cum se vor iluziona noii profeți ai artei moderne. Și, se pare, tocmai prin asta e mai modern decât toți. Marea lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]