610 matches
-
crearea genului ce va domina a doua jumătate a veacului al XVIII-lea.. Creația bachiană nu este numai o sinteză artistică a stilurilor muzicale care se încrucișau la începutul secolului al XVIII-lea, ci și o încununare a evoluției muzicii polifonice și un moment de vârf al epocii Barocului. La baza limbajului său muzical stă coralul protestant, cu linii melodice provenite nemijlocit din creația populară. Această rădăcină în arta populară constituie cheia de boltă a expresivității operei sale, în pofida aspectului ei
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
lucrări găsim fragmente inedite ce alternează cu altele utilizate anterior. Cu toate acestea, în muzica sa nu găsim nimic artificial, ci întotdeauna transpare un autentic suflu artistic, realizat cu melodii de adâncă vibrație emoțională și robustețe ritmică, care străbat construcții polifonice grandioase. Chiar și atunci când folosește procedeul variațional, utilizat uneori în scop figurativ, el creează imagini de o uimitoare diversitate. „Passacaglia în do minor” (1716) pentru orgă este o dovadă impresionantă a modului cum configurează imagini contrastante pe aceeași temă. Cantatele
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
imagini contrastante ale întristării și bucuriei, ale jertfei și biruinței, ale morții și vieții. Este deosebit de importantă această missă pentru modul cum Bach a pus virtuozitatea contrapunctică în slujba expresiei. Dacă în „Ofranda muzicală” și „Arta fugii” virtuozitatea de scriitură polifonică este un scop, în Missă contrapunctul, canonul și fuga, în cele mai ingenioase împletiri, sunt valoroase mijloace de exprimare muzicală, lucrarea fiind considerată de către Hubov o “enciclopedie a artei contrapunctice”. Numeroase corale de mici dimensiuni, de mare simplitate și cu
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
de Crăciun, Anul Nou și Bobotează. Din cele 51 de numere ce alcătuiesc oratoriul, 17 provin din cantate laice. Celelalte oratorii, de Paști (1735) și de Înălțare, nu prezintă un interes deosebit. Lucrări religioase sunt și motetele, scrise în stil polifonic, deși în acel timp își croise drum motetul univocal acompaniat. În creațiile sale vocale, de cele mai multe ori vocea este tratată ca un instrument, textul rămânând numai ca jalon de susținere. Astfel că imaginile muzicale se realizează nu prin succesiuni de
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
muzica de orgă Bach face sinteza artistică între stilul tradițional al organiștilor germani, cunoscut prin Böhm și Buxtehude, și cel al organiștilor italieni, al căror reprezentant de frunte este Frescobaldi. De la primii preia formele ample (toccate, fantezii, preludii), cu desfășurări polifonice încărcate și expresii grave, iar de la italieni, cantilena, de o puternică vibrație emoțională, și o formă mai limpede, mai puțin încărcată. La baza muzicii sale de orgă stă coralul, prezent sub forma coralului variat sau a fanteziei pe temă de
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
clavecin distingem trei categorii de lucrări: de cameră, concertante și didactice. Lucrările sale de cameră sunt Suitele, piese în care duce la perfecțiune lucrările provenite din muzica de dans. Deși părțile component ale suitei poartă titlurile dansurilor, măiestrita lor tratare polifonică face să dispară orice urmă de finalitate coregrafică, încât piesele apar ca exprimând meandrele vieții omului. Suitele, denumite mai târziu franceze, engleze, conțin părți provenite din dans, la fel și Partitele (suitele germane, 1726-1731). Suitele franceze (1706-1722) vădesc influența elegantului
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
pe tema unei arii, variațiunile nu sunt numai prezentări succesive ale temei, ci imagini foarte diverse, realizate prin diferite mijloace: canon, fugato, ariete lirice, piese de dans, iar la sfârșit, un quodlibet, un joc de improvizație muzicală, construit din suprapunerea polifonică a unor cântece diferite. Simultan cu tema ariei, se cântă două melodii, una de un naiv și rustic lirism, alta umoristică. Numele acestor variațiuni vine de la primul interpret al lucrării, clavecinistul Goldberg, aflat în slujba contelui Kayserling, ambasadorul Rusiei la
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
Sonate și trei Partite din 1720), sunt lucrări ce solicită instrumentistului maximum de expresie. Preludiul Sonatei în sol minor are la bază o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice, ca niște acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate. Vioara devine instrumentul care vorbește nu numai în limbajul monodic, ci și în cel plurivocal, armonic și polifonic, realizând efecte armonice și polifonice, specifice lăutei. I se valorifică posibilitățile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
o monodie liberă, marcată cu jaloane armonice, ca niște acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate. Vioara devine instrumentul care vorbește nu numai în limbajul monodic, ci și în cel plurivocal, armonic și polifonic, realizând efecte armonice și polifonice, specifice lăutei. I se valorifică posibilitățile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie cel mai mult de posibilitățile de nuanțare a vocii umane. Multe fragmente din aceste suite sunt monodice, căci linia melodică, fiind atât
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
jaloane armonice, ca niște acorduri ale unei lăute acompaniatoare, iar fuga este construită polifonic, implicând o deosebită virtuozitate. Vioara devine instrumentul care vorbește nu numai în limbajul monodic, ci și în cel plurivocal, armonic și polifonic, realizând efecte armonice și polifonice, specifice lăutei. I se valorifică posibilitățile melodice, vioara fiind instrumental ce se apropie cel mai mult de posibilitățile de nuanțare a vocii umane. Multe fragmente din aceste suite sunt monodice, căci linia melodică, fiind atât de expresivă, se dispensează de
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
clavecinul ca solist, fapt ce duce la lărgirea paletei expresive, iar instrumentele monodice, ca vioara sau flautul, se limitează la melodii cantabile și pasaje de virtuozitate. Prin atribuirea de rol solistic clavecinului, acesta va putea diversifica expresia prin resursele sale polifonice și armonice. Dacă până la Bach orchestra avea doar un rol de acompaniament în concertele "grossi", în cele șase Concerte brandenburgice orchestra realizează un dialog cu grupul concertino. În Concertul nr. 1, grupul concertino se contopește aproape integral cu "ripieni", iar
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
tratare liberă a schemelor formale, modele de exprimare artistică a unui bogat conținut de trăiri și, totodată, lucrări lipsite de ornamentația încărcată și greoaie a stilului baroc. Simplitatea severă, dinamismul dezvoltării și măiestria formei sunt notele caracteristice ale noului stil polifonic bachian. Clavecinul nu mai era capabil să răspundă aspirațiilor muzicii lui Bach. Instrumentul "Hammerklavier" al lui Gottfried Silbermann (1683-1753), realizat în deceniul al doilea, era o perfecționare a pianofortelui creat în 1720 de Bartolomeo Cristofori (1655-1731). Acest instrument, prototip al
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
un "vade mecum" pentru oricine tinde să devină un artist adevărat al acestui instrument. În domeniul didactic, Bach nu s-a limitat numai la lucrări privitoare la tehnica clavirului, ci el a lăsat și două importante creații pentru tehnica scriiturii polifonice: „Ofranda muzicală”, care cuprinde trei "ricercare" la trei voci, opt canoane, o fugă, un "ricercar" la șase voci, o sonată și un canon infinit, și „Arta fugii” (1750) - o colecție de 14 fugi și patru canoane pe aceeași temă -, fugile
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
fugile constituind fiecare câte o imagine de sine stătătoare, datorită variațiunilor subiectului unic comun, care capătă diferite înfățișări. Ca și în „Ofranda muzicală”, fugile și canoanele din „Arta fugii” au ca țel demonstrarea tehnică, ele fiind strălucite exerciții de măiestrie polifonică. Comparând fugile din „Arta fugii” cu cele două Clavecine temperate, găsim la primele o formă perfectă și un conținut auster, în timp ce la fugile din a doua lucrare ne surprinde tratarea liberă a formei fugii, ca rezultat al unui conținut dramatic
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
-a, din Andantele Concertului în Mi major pentru vioară sau din aria „Îndură-te” din Patimile după Matei, dar și arhitectura clasică a Concertului brandenburgic nr. 3 sau a fugii din Uvertura Suitei în si. În cele mai sobre compoziții polifonice, întrezărim și freamătul patetic al improvizatorului, iar în cele libere descifrăm logica sa componistică. Tributar vechii polifonii, el îmbină limbajul muzical al trecutului cu noul stil armonic. Conținutul generalizat, filosofic al muzicii sale, depășește formele create de predecesori, pe care
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
a jucat un rol important în sistemul de educație în Grecia Antică. Băieții învățau muzica de la șase ani. Alte influențe ulterioare, din Imperiul Roman, Orientul Mijlociu și Imperiul Bizantin și-au pus și ele amprenta pe muzica grecească. Deși noua tehnică polifonică se dezvolta deja în Occident, Biserica Ortodoxă s-a opus oricărei schimbări. De aceea, a rămas monofonică și fără vreo formă de acompaniament instrumental. Ca urmare, și în ciuda anumitor tentative ale unor cântăreți greci (ca Manouel Gazis, Ioannis Plousiadinos sau
Grecia () [Corola-website/Science/296848_a_298177]
-
descifreze partituri, devenind astfel un muzician profesionist complet. În anul 1922 se mută la Chicago, care devenise în acea vreme centrul muzicii de jazz, în continuă dezvoltare. În această perioadă a maturizării sale artistice, Louis Armstrong este preocupat de rigorile polifonice ale liniilor muzicale, având tendința de a conferi solistului un rol în același timp conducător, dar și integrat în textura muzicală. Este angajat de ""King Oliver"", venit și el la Chicago, în formația ""Creole Jazz Band"", unde are posibilitatea ca
Louis Armstrong () [Corola-website/Science/298273_a_299602]
-
Bossu" (Adam cel Cocoșat, n. cca.1245-50 d. ?1285-88, sau după 1306) a fost un truver de origine franceză, adică poet-muzician. Creația lui muzicală și literară include: "chanson"uri și diferite dezbateri poetice ("jeux-partis") în stilul truverilor, motete și rondeluri polifonice, în stilul polifoniei liturgice timpurii și o piesă de teatru cu cântece, "Jeu de Robin et Marion" (cca. 1282-83), considerată cea mai veche piesă de teatru franceză, în stil laic, interpretată pe muzică. De altfel, Adam a fost membru în
Adam de la Halle () [Corola-website/Science/298319_a_299648]
-
un sfert de semiton; pentru detalii vedeți calculul comei sintonice în intonația naturală de mai jos). Dacă o linie melodică separată menține o notă constantă în acest timp la înălțimea inițială, disonanța rezultată va fi puternică. Prin urmare, o compoziție polifonică este incompatibilă cu intonația naturală strictă. În realitate, un cor bine pregătit care interpretează o compoziție polifonică fără acompaniament evită aceste probleme deviind aproape imperceptibil de la intonația naturală strictă. Pentru a minimiza posibilitate unei astfel de disonanțe intervalele în interiorul unei
Scară sonoră () [Corola-website/Science/317036_a_318365]
-
o linie melodică separată menține o notă constantă în acest timp la înălțimea inițială, disonanța rezultată va fi puternică. Prin urmare, o compoziție polifonică este incompatibilă cu intonația naturală strictă. În realitate, un cor bine pregătit care interpretează o compoziție polifonică fără acompaniament evită aceste probleme deviind aproape imperceptibil de la intonația naturală strictă. Pentru a minimiza posibilitate unei astfel de disonanțe intervalele în interiorul unei octave au fost ajustate în diferite scări sonore. Temperamentul mezotonic rezolvă problema specifică de mai sus, dar
Scară sonoră () [Corola-website/Science/317036_a_318365]
-
tabere diferite, unul polițist, celălalt infractor, cei doi, în ciuda prieteniei, trebuie să se înfrunte. Iar discuția calmă la o masă dintr-un fast food, despre finalul logic, este antologică, demnă de Nașul. Un superpolițist împotriva unui superinfractor! Film-total, de psihologii polifonice, de vieți paralele urmărite simultan. Până și interpreții rolurilor episodice, vreo 70, au ce juca! Conceput, însă, ca o saga tragică și violentă, Obsesia devine lung și obositor... Miezul spectacolului e confruntarea Pacino-De Niro care se mai întâlniseră doar în
Obsesia (film) () [Corola-website/Science/317800_a_319129]
-
confundată cu stiharul (unul dintre veșmintele liturgice). În limba greacă στιχηρον ar putea înseamna "care este în legătură cu un vers (στιχ). În mod tradițional, stihirile sunt cântate în forma stihirarică a muzicii modale canonice în Biserica Ortodoxă. Odată cu apariția muzicii armonice, polifonice, ne-modale într-unele din bisericile ortodoxe, unele din formele tradiționale s-au pierdut. În cântarea bizantină, modurile stihirarice sunt de viteză "medie" (mai lentă decât modul irmologic, dar mai rapid decât cel papadic), cântarea fiecărei silabe acoperind adesea două
Stihiră () [Corola-website/Science/318171_a_319500]
-
sistemul MIDI. Unui număr mai mare de eșantioane îi corespunde o mai mare fidelitate a sunetului generat. Eforturile producătorilor se concentrează pe mărirea capacității memoriei interne (pentru a avea eșantioane de o mai bună calitate) și pe mărirea numărului vocilor polifonice. Un număr mai mare de voci polifonice face posibilă o folosire naturală a pedalei drepte, ce prevede rezonanța tuturor corzilor. În plus, o valoare înaltă a polifoniei permite adoptatea unor eșantioane stereofonice (fiecare eșantion are nevoie de două voci polifonice
Pian digital () [Corola-website/Science/319823_a_321152]
-
eșantioane îi corespunde o mai mare fidelitate a sunetului generat. Eforturile producătorilor se concentrează pe mărirea capacității memoriei interne (pentru a avea eșantioane de o mai bună calitate) și pe mărirea numărului vocilor polifonice. Un număr mai mare de voci polifonice face posibilă o folosire naturală a pedalei drepte, ce prevede rezonanța tuturor corzilor. În plus, o valoare înaltă a polifoniei permite adoptatea unor eșantioane stereofonice (fiecare eșantion are nevoie de două voci polifonice) și o reproducere acustică mult mai realistă
Pian digital () [Corola-website/Science/319823_a_321152]
-
polifonice. Un număr mai mare de voci polifonice face posibilă o folosire naturală a pedalei drepte, ce prevede rezonanța tuturor corzilor. În plus, o valoare înaltă a polifoniei permite adoptatea unor eșantioane stereofonice (fiecare eșantion are nevoie de două voci polifonice) și o reproducere acustică mult mai realistă. Pe lângă ieșirile MIDI prezente la aceste instrument, mai există și ieșirea pentru carduri de memorie, o mufă pentru căști, o ieșire dublă pentru cablurile pentru amplificatoare și o altă ieșire, prezentă numai la
Pian digital () [Corola-website/Science/319823_a_321152]