5,260 matches
-
dar orice efort al său fu spulberat de bariera de trupuri, devenită de nepătruns. — Cine-i femeia aceea? Îl Întrebă pe un schimbător de valută care ședea În dreptul tejghelei. Era sigur că asistase la scenă. Cine e? Vorbește, ți-o poruncește un prior al Florenței! Bărbatul nu părea prea impresionat. — E doar baba Martina. E nebună, să nu o bagi În seamă. Și-a pierdut amândoi copiii la Campaldino. Dante rămase nemișcat pentru Încă o clipă, În timp ce mulțimea reîncepuse să Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
teracotă pentru cerneală. Probabil că una din călimări se răsturnase, producând o pată pe lemn, care fusese apoi ștearsă În grabă cu o cârpă lăsată pe jos. Printre hârtii se găsea o scrisoare de Însărcinare, cu sigiliul papal, care Îi poruncea meșterului să se deplaseze la Roma pentru executarea unor lucrări de consolidare În complexul mânăstiresc de la San Paolo fuori le Mura. Nu era datată, dar părea recentă. — Ambrogio a fost la Roma, Înainte să vină la Florența? — Cred că da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
că cetățenii orașului Como ar fi fost interesați de construcțiile navale. Erau arhitecți și meșteri pietrari de renume. Și Arnolfo di Cambio se folosise de ei, pentru toate construcțiile sale din Florența. Mai exista un amănunt, observă el, În timp ce le poruncea polițailor să adune materialul și să Îl transporte la San Piero. Pe cer, deasupra prorei, era vizibil un mic semn. O minusculă stea cu cinci colțuri și un cuvânt: Venus, steaua Venerei, planeta luminoasă care stăpânește cel de-a treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
hârtiuță, a scris pe ea câteva cuvinte și apoi a Împăturit-o, privindu-mă insistent În ochi. Am vrut s-o Întreb dacă-și ia notițe, dar, ca și când mi-ar fi ghicit gândul, femeia a dus Încet arătătorul la buze, poruncindu-mi să tac. În prag, În timp ce-mi spunea „ne revedem la Consiliu”, mi-a pus familiar mâna pe piept, privind fix locul de contact al degetelor cu haina. Am Înțeles: Îmi vâra În buzunar bilețelul. Probabil că acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
câteodată la gesturi necugetate: la o petrecere stropită din belșug cu vin tare, dintr-o vorbă aruncată de bunul său camarad Kleitos cel Negru, sângele i s-a urcat În cap și și-a străpuns prietenul cu lancea. Alexandru a poruncit să fie adus mesagerul și, spre mirarea celor aflați de față, a băut o cupă de vin În cinstea lui, numindu-l binefăcător al lumii și invitându-l să-i stea alături până la sfârșitul petrecerii. Aceluia nu i-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fel de om. Pe cât era ea de împlinită, pe atât era dânsul de teșit. Sub brațul drept, dânsul ținea un butoiaș. Toarnă aici! glăsuia gros Stăniloaia și omulețul se apleca și turna din butoiaș vreunui călător însetat. Toarnă și-aici! poruncea patroana și dânsul se pleca ascultător. Toarnă, toarnă, ce stai? se stropșea hangița când băietul da să răsufle, căci nu ținea butoiul decât c-o mână, de cealaltă neslăbindu-l Stăniloaia. Când drumețul dădea paharul peste cap, femeia își trăgea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
grija ce purtați oriunde pentru acele întâmplări și ființe care bat la înalta Poartă a înțelegerii dumneavoastră... — Frumoasă frază! - răspunse sultanul ștergându-și ceafa. De unde-ai scos-o? — Din Tacit, luminăția-ta - răspunse viziriul. — A fost un mare cărturar. Pămătuful! - porunci sultanul. — Cunoscând așadar interesul neostoit al luminăției-tale pentru trebile împărăției - continuă viziriul - am îndrăznit împreună cu aceiași preaplecați slujitori din Herțegovina... — Din Moldova, prealuminate! - șopti fâstâcit Barzovie - ... sau, mă rog, din Moldova - se corectă viziriul - să intrăm în acest loc al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cele bune pe care le faci, dar i-am spus și că nu prea îți place să ieși dimineața la pârâu să te speli. Atunci el și-a pus capul în piept și s-a gândit îndelung. Apoi mi-a poruncit să-ți dau asta”. Și mi-a dat ligheanul ăsta - spuse Cosette, înduioșată, ștergându-și o lacrimă. Episodul 60 COSETTE NU SE MAI SATURĂ DE POVESTIT Ultimele vorbe ale Cosettei sa stinseră și-n camera ce începea să se cufunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
bâiguit el. O clipă am crezut că e ea. Du-te repede la magazie și spune c-am zis eu să-ți dea pijamaua aia verde.” Episodul 64 RUGĂMINTEA COSETTEI — M-am dus la magazie după pijamaua verde, cum îmi poruncise sultanul - urmă Cosette. Să știi că era o mare cinste să îmbraci pijamaua verde. Pijamale verzi permanente n-aveau decât sultanul, mama sultanului și viziriul. Cadânele numai în ocazii cu totul speciale puteau îmbrăca pijamale verzi, cu prilejul zilei Padișahului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lui. Ei veniră în liniște și îngenuncheară în liniște. — Blagoslovește-i și pe ei, părinte! - șopti cel înalt. — Vă blagoslovesc și pe voi - răspunse Metodiu și trecu pe la fiecare făcând gestul pomenit puțin mai sus. — Bază tejgheaua, în coloană adunarea! - porunci roșcovanul și ortacii săi se încolonară lângă tejghea, luând un pahar de om și mergând ordonat la loc. — Rogu-vă, de nu vă e cu supărare, să poftiți cu noi la masă - zise roșcovanul ridicându-se. Numele meu e Vasea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu. Mirosul nu răspunse. Luându-și inima în dinți, călugării pătrunseră spre mijlocul odăii și începură să caute. Metodiu se uită după perdele, după dulap, Iovănuț se aplecă sub patul mare, opulent, se uită în carafa: tot nimic. — Deschide fereastra! - porunci preacuviosul Metodiu. încet, adunându-se prin colțuri, din perne, de după oglinda ovală, - mirosul se aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în seamă aceste amănunte și se uită după vreun sclav sau vreo sclavă: voia să se dreagă, avea capul greu de-aseară. Zări o sclavă și-o chemă pocnind din dește. Când aceasta se apropie, văzu că era sclav. îi porunci s-aducă vin și când sclavul se întoarse cu spatele, văzu că era sclavă. „Poante de-ale lui Caesar”, gândi Toto, uitându-se după sclav sau sclavă. Se îndreptă spre grădină, ocolind o coloană, când deodată auzi strigăte groase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
altădată, la șmecherul acela bătrân, Vladimir Nachmanson, să ia bani cu camătă, să strângă oaste și să se suie iar, a treia sau a patra oară, nu-și aducea bine aminte, pe scaunul Moldovei. Luă cei șapte galbeni de la Ximachi, porunci acestuia să trimită surugiii, să înhame caii și, după ce trecu în vârful picioarelor prin fața odăii lui Ramza-Pașa, intră în dormitorul Ruxăndriței. Doamna Moldovei dormea adânc, îmbujorată de cine știe ce vis. în mișcările din acel vis, plapuma îi alunecase devale, dezvelindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-ndese mai bine lucrurile. Să știi că fără cufărul ăsta nu plec. Mai bine mă las să mă rușineze osmalâii. La auzul acestor vorbe Vodă cedă, îl chemă pe Vasâle, feciorul de casă care încă duhnea groaznic a vin, îi porunci s-aducă o frânghie, legară cufărul cu ea și-l scoaseră pe fereastră, Iăsându-l încet în curte, unde aștepta Ximachi, cu rădvanul data de drum. — Plecați, Măria-Ta? - făcu feciorul, după ce coborî cufărul. — Plecăm, mă Vasâle - zise trist Vodă. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
punem pe treabă. Ce vrei să faci? - întrebă sărdariul. — începutul trebuie făcut chiar aici în casă, la mine. — Ilinco! - strigă vel-comisul. Apăru o slujnică. Du-te și cheamă-le aici, în minuta aceasta, pe nevastă-mea și pe soacră-mea! - porunci Agache. După o vreme, în odaie intrară, cu o clară expresie de neliniște pe chip, două femei. Amândouă n-arătau rău. Mai ales nevasta vel-comisului, tinerică bine, se vedea cât colo că e făcută să calce pe delături. Dar nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acela m-a adus pe vasul dumitale și ți-a spus ce ți-a spus, eu sunt omul lor... — Vai de mine - spuse Georgios - se poate?! Cum să mă gândesc la așa ceva? — Știu eu?... Poate faptul că turcul ți-a poruncit s-ajung teafăr la Brăila te-a făcut să bănuiești... — Dar nu e nici o problemă! - răspunse surâzător grecul. Chiar de m-aș fi gândit, pentru că într-adevăr mă puteam gândi că te-au pus să mă spionezi să știe dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prizonieri vă referiți? — La prizonieri de război. — Ați înnebunit? Nu suntem în război cu nimeni. Dar noi suntem. — Cu cine? — Cu toți cei care străbat deșertul crezând că e al lor... Gacel se întoarse spre fratele său. — Leagă-i, îi porunci scurt. Douăzeci de minute mai târziu, în singurul cort pe care nu-l strânseseră, cei doi prizonieri îi priveau nedumeriți pe cei ce-i sechestraseră, de parcă ar fi fost ființe din altă galaxie. Și noi ce legătură avem cu toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ascunzătoare și se grăbi să-și caute un loc unde să nu poată fi zărit. Făcu un ocol prin spatele mormântului lui Ajamuk, se apropie de coada elicopterului și, după ce-și acoperi fața cu vălul, deschise ușa și-i porunci sec: — Coboară! Bietul om se trase înapoi speriat, dar se supuse fără să crâcnească și fără să arate că-i este teamă: — Aselam aleikum! spuse. — Metulem, metulem! îi răspunse Gacel, preferând, ca de obicei, salutul targui, apoi arătă spre jaima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
de umbrele noastre acum fără spitalul Brâncovenesc fără vechea hală fără birturi și cîrciumi cu biserici Încercuite de blocuri să nu se vadă ca semnele rușinoase spațiile astea extirpate de trecutul nostru de viața noastră cheamă amintirile de parcă ne-ar porunci să punem măcar cu gîndul la loc acele fantome mărunte care au alcătuit cîndva o intimitate) ... că ținea lăptărie tomna sus În Drumul Sării. Ierea oameni cu stare, avea trei docare și patru cai ș-o livadă de nuci lîngă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dacă o faci. Ai înțeles? Unghiile ei s-au afundat în carnea de pe ceafa mea. Respirația îi era fierbinte și avea același miros rău. — Niciodată, nici un cuvânt, nimănui! Am încuviințat, pe jumătate de ușurare, fiindcă nu înțelegeam de ce mi-a poruncit doamna Watkins să tac. Eu mă gândeam c-o să trebuiască s-o implor să se îndure de mine. Eram mult mai mare când am aflat ce i-ar fi făcut Comisia de Stat pentru Educație dacă aș fi deschis vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cunoscută, copilul ieși în față, așa cum i se ceruse. O fată tremura, înțelegând din grozăvia scenei respective că ceea ce se întâmplă nu poate fi de bine. - Eu sunt, spuse Elefterie, vesel, breaz, frumos, dârz, imberb. Eu sunt. - Vino-ncoace, îi porunci celălalt, săgetându-l cu o privire desprinsă parcă dintr-un film de groază. Puștiul se apropie. Ochii lui Mircea Cârpenișteanu nu vesteau însă nimic bun. Cuțitul cu atât mai puțin. - Domnule? făcu Elefterie. - Nici un domnule. De ce scrii mai bine decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și cu mustăți à la Mazepa, de un alb roșcat. Acesta îl strigă pe Burkeviț la lecție, pronunțându-i numele cu accentul pe „u“. Pentru că cineva din clasă îi sufla continuu și tare, cu fața stacojie de supărare, Volkman îi porunci gutural lui Burkeviț să iasă din bancă și să treacă la tablă. - Verdammte Bummelei! striga el, trăgând de frâna furiei sale, de mustața alb-roșcată. Ajuns la tablă, Burkeviț dădu să răspundă, când i se întâmplă ceva extrem de neplăcut. Strănută, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
din Bucovina de asupririle autorităților și nu se mai întorcă înapoi. Atunci boierul i-a întrebat dacă vor să muncească pe moșia lui și oamenii au spus că vor s muncească. Atunci boierul a chemat un logofăt și i-a poruncit să ia oamenii cu convoiul de căruțe și să-i ducă în lunca pârâului Dunavăț și le-a spus oamenilor s se așeze în acea luncă și să aștepte până când s-o înapoia el de la Bacău. Prin preajma luncii pârâului Dunavăț
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și slugi ale noastre, am întărit popii Andronică și preotesei lui, ca să le fie și de la noi dreaptă ocină și cumpărătură, cu tot venitul. și altul să nu se amestece. în Iași, anul 7156 (1648) aprilie 18. însuși domnul a poruncit. Todirașcu, mare logofăt. Corlat [a scris]. * /1616 septembrie 1 - 1617 august 31 : 7125 Suret de la Radul Vodă, la veleat 7125 [16161617]. Noi Radul Voevod cu mila lui Dum[ne]zeu, domnu pământului Modov[e]i. Iată au venit înainte noastră
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lei. Printr-o poruncă a isprăvniciei ținutului Tecuci adresată privighetorului ocolului Berheci, Grigore Popa, se face cunoscut ciohodarului răzeșilor Antohești, din satul Oțelești, că a fost numit bumbășir (un fel de perceptor) asupra satelor: Glodurile, Oțelești, Tarnița, Filipeni și Fruntești, poruncindu-i să meargă prin ele și împreună cu zapcii aflați acolo să execute pe locuitori să-și îndeplinească obligațiile. Alți slujbași, răzeși cu titluri de boierie, erau însărcinați să strângă salahori (meșteri de prin sate) cu uneltele necesare și să-i
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]