3,550 matches
-
moarte, am călărit pe Brici, dar Strunga dracului a rămas mereu marea aventură amînată pînă la renunțare. El purta un rucsac uriaș, deasupra rucsacului un copil de trei ani și-n mînă un buchet de floarea reginei. Eu urcam pe poteca largă, marcată, el cobora bezmetic În prăpăstii. Îl strigam dar numele lui se lovea de toate stîncile și se Întorcea Înzecit În urechile mele. Ne-am Întîlnit la apusul soarelui, jos, În fața cabanei, unde grupuri de oameni cu tranzistoare ascultau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
depășesc numărul poeților amintiți. CÎnd tace ore În șir Îmi spun: iar Își retrăiește În gînd scena cu pictorița aceea planturoasă și nesătulă care Începea să tremure de cum intra În mansarda ei, sau plimbarea romantică sub clar de lună pe potecile pustii ale satului dobrogean, cînd ochii negri ai fetei de lîngă el Îi spuneau, ești fratele meu, trebuie să rămîi fratele meu. Ce sărace sînt dialogurile noastre interioare În Închipuirea celor care ne surprind În momentele de absență. Cu cît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
pește numit Plotin cine a spus asta o religie a transei ruptura de percepțiile date prin simțuri de tot ceea ce numim realitate imediată ca pașii ăștia care se țin după mine stînd parcă pe loc lupul pe urmele noastre pe poteca spre Clăbucet și ea care Îl zărise Înaintea mea Împingîndu-mă mereu În spate nespunîndu-mi nimic dreptul ei speranța ei de viață la naștere mai lungă decît a mea ha ha ha cine a rîs isteric lugubru din Întunericul acestei curți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
neatins de suflul Înnoitor al epocii moderne. Ceea ce se vede de la stradă e doar un machiaj perfect adaptat locului și funcției pe care o Îndeplinește, pentru că dacă intri pe ultima poartă, unde se află și cabina portarului, și Înaintezi pe poteca ce duce În interiorul parcului, vei vedea În stînga blocul Înalt ultramodern, destinat secției de neurochirurgie, ctitorită de vestitul profesor Arsene, iar În dreapta Își vor face apariția micile pavilioane anacronice, presărate pe toată suprafața terenului, asemănătoare unor bolnițe mînăstirești, care adăpostesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de asta. Când a terminat mama, și-a scos cutiuța de farduri din geantă și s-a privit în oglinda dinăuntru. Tot drumul până în oraș, tanti Mae ne-a rugat să mergem mai încet din cauza pantofilor ei. Mirosea bine pe potecă. Nu numai de la tanti Mae, dar și fiindcă răsăriseră florile de vară și caprifoiul se cățăra pe trunchiurile bătrâne de copaci. Deși era șapte jumătate, seara încă nu se lăsase. Soarele era mai degrabă la apus și dealurile din depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
oraș, grădinile tuturor erau pline de flori. Iarba din curți era verde și plină de păpădii. Vântul călduț, care mirosea un pic a pini, mătura ușor străzile. Primăvara, cel mai frumos loc din vale era pe deal. Cum urcai pe potecă, toate florile sălbatice începeau să răsară. Dacă fusese zăpadă iarna aceea, pământul era umed și cald. Și chiar ninsese destul de mult iarna aceea, atât de mult încât mi-era destul de greu să cobor pe potecă ca să merg la școală. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pe deal. Cum urcai pe potecă, toate florile sălbatice începeau să răsară. Dacă fusese zăpadă iarna aceea, pământul era umed și cald. Și chiar ninsese destul de mult iarna aceea, atât de mult încât mi-era destul de greu să cobor pe potecă ca să merg la școală. Acum, singura amintire a nămeților de zăpadă era noroiul ud. Toți pinii arătau mai verzi, cum nu mai fuseseră de multă vreme. Aerul cald mirosea puternic a ei, mult mai puternic decât în oraș. Se întorseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
arătau ca niște cutii. Veteranii de război aveau toți copii acum, și nu mai puteau sta cu familiile jos în oraș, așa că se mutau pe dealuri. Unele începeau să se construiască și la poalele dealului nostru. Când mă duceam pe potecă, spre magazin, vedeam fundațiile mici turnate aproape de drumul pe care îl tăiau acolo. Dealul nostru nu creștea așa repede ca altele, totuși. Era prea abrupt ca să construiești bine și era teren mâlos, ziceau. Mie îmi părea bine. Noi eram pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
carte, o istorie a păsărilor din deltă. Cu toate că venise în țară cu alte planuri. Delta Dunării nu era numai un loc în care conviețuiau oameni de diferite rase, ci și un imperiu al păsărilor, animalelor și plantelor, un labirint de poteci acvatice șerpuind printre insule de stuf unde pițigoi, stăncuțe, cintezoi, buze, cocostârci, pelicani și alte cunoscute și necunoscute animale își duceau viața lor secretă. Cormoranul îi făcuse o impresie deosebită lui Simon. O pasăre de deltă lungă, neagră, cu gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
dar și un „nimic“ prin care plasa albastră a nervilor de care depindea bunăstarea organelor corpului său se destindea, legănându-se ca algele pe valurile mării de cobalt. Începuse să descopere frumusețea orașului când se plimba prin Hagaparken și pe potecile cimitirului Norra din Solna. Bicicleta devenise un ritual sacru pentru el, cum fusese altădată pentru cavaleri calul, detronat în timpul modern. Le vorbea roților de nichel și cauciuc, cu spițe ca razele unui fel de soare inventat de oameni, după cum îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
cerului se deschisese cu un clămpănit sec, cu doar câteva secunde înainte, un chepeng din lemn din care cobora șerpuind o frumusețe de scară rulantă electronică, cu balustradă din aur masiv ce reprezenta brațul unei canapele. Pe-aici, pe această potecă siderală ce făcea, vizibil, legătura dintre viață și moarte, ori dintre cer și pământ, coborau ei, zeii. Coborau veseli și cu chef de cântat, după cum se putea vedea chiar pe figura lui Sultan, cel care conducea și strunea cu indicații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
scăldată în lumină, nu reușea să distingă foarte clar toate detaliile din fața sa. I se părea că de-a curmezișul pajiștii trecea o cărare ce se pierdea după stânca din care izvora pârâiașul. Nici nu putea spune dacă era o potecă în adevăratul înțeles al cuvântului, mai degrabă iarba era mai puțin înaltă acolo, ca și cum ar fi călcat-o cineva de curând. Se hotărî să vadă despre ce este vorba și porni într-acolo. Făcuse abia câțiva pași când sentimentul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acesta, chiar dacă nu în același loc de unde plecase. Regreta nespus că venise singur pe munte. Ce bine i-ar fi prins acum să mai aibă pe cineva cu el. Ciudat cum îi ieșise complet din minte dorința de a explora poteca pe care o văzuse mai devreme. Acum nu se gândea decât cum să scape de acolo cât mai repede. Însă, pentru aceasta, trebuia să treacă iarăși prin pădure. Nu-i venea de loc să intre acolo, dar nu avea încotro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo. Chiar în față lui se deschi dea o cărare ce se pierdea printre buturugile putrezite, năpădite de rugii de mure. Primul impuls fu să se repeadă pe acolo în jos. Se răzgândi însă imediat, îi era teamă să urmeze poteca. Nu știa unde duce și nici nu putea fi sigur dacă străbate răritura în partea cealaltă. În afară de asta, era conștient că tufele dese îi împiedecau vizibili tatea. De după fiecare colț îl putea pândi agresorul. Având în vedere sălbăticia locurilor, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Cristian. Acesta e locul pe unde trebuie să urcăm pe munte. Nu ăsta este drumul, rosti Ileana, nu pe aici se urcă pe Muntele Rău. Eu pe aici am fost. Ții neapărat să mergem pe aici sau vrei să folosim poteca obișnuită? Mi-ar place să urmăm același drum. Poate că reușim să-l scoatem din bârlog. Ne va vedea venind și poate se va da de gol. Doar ți-am spus că individul supraveghează zona. Domnule inspector, se întoarse Ileana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
peisajul. Dacă mergem în continuare în sus, ajungem la zona defrișată de care vorbeai tu, o auzi el pe Ileana. Ce facem? Ne continuăm drumul sau nu? Te avertizez că nu putem trece de-a curmezișul prin ea. Nu există poteci care s-o străbată. Eu am văzut o cărare. Ce-i drept, pe partea cealaltă, dar sunt sigur că există cel puțin una. Crede-mă că nu! Nu știu ce ai văzut tu. Poate că animalele sălbatice și-au croit drum pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sigur, nu ajunge în partea aceasta. Am văzut-o cu ochii mei, se încăpățână inspectorul. Dar nu te contrazic. Spun doar că nu ajunge în partea aceasta. Spuneai că nu sunt animale mari pe aici. Îmi mențin afirmația. Era o potecă largă. Și ce-i cu asta? Ți-am spus că era o potecă largă. Deci, animalele care au făcut-o, dacă e vorba de animale, trebuie să fi fost de talie mare. Dacă te gândești la urși, te anunț că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
încăpățână inspectorul. Dar nu te contrazic. Spun doar că nu ajunge în partea aceasta. Spuneai că nu sunt animale mari pe aici. Îmi mențin afirmația. Era o potecă largă. Și ce-i cu asta? Ți-am spus că era o potecă largă. Deci, animalele care au făcut-o, dacă e vorba de animale, trebuie să fi fost de talie mare. Dacă te gândești la urși, te anunț că nu sunt pe aici. Cel puțin, deocamdată, nu au fost semnalați. Avem însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
deocamdată, nu au fost semnalați. Avem însă capre sălbatice, vulpi, bursuci și mai știu eu ce, altceva. Nu la asta mă refer... Am înțeles foarte bine ce vrei să insinuezi. Nu cred că acel asasin în serie a făcut o potecă. Toți cei din Baia de Sus știu că pe acolo nu se poate trece. Dacă ar apărea una, ar bate la ochi. Chiar tu spuneai că individul este foarte prudent. Văd că, în ciuda faptului că nimeni nu vine aici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un stejar impresionant se ridica printre ei. Cristian nu mai văzuse în viața lui copaci atât de falnici. Fără îndoială că pădurea era bătrână, acolo oamenii nu intraseră cu topoarele niciodată. Bătrânul știa drumul și, deși nu se vedea nici o potecă pe unde mergeau ei, îl conducea hotărât prin locuri în care drumul nu le era stânjenit de vegetație. La un moment dat le ieși în cale un curs de apă. Un pârâu destul de lat se repezea înspumat la vale printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dar era hotărât să afle. Lăsă în urmă tabăra și își continuă urcușul. Drumul ce pornea din marginea împrejmuirii șerpuia printre copaci, urcând spre vârf. Se vedea că fusese executat de puțină vreme, era doar puțin mai lat decât o potecă și două camioane n-ar fi putut trece unul pe lângă celălalt pe acolo. Doar în apropierea virajelor în ac de păr erau niște lărgiri, ca niște refugii rudimentare, unde vehiculele se puteau feri unul din calea celuilalt. Nu-i plăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
instigații la revoltă și nesupunere, împreună cu alți trei țărani executați prin spânzurare și a căror trupuri au fost expuse mai multă vreme la locul execuției. Bejenia ardelenilor spre șara Românească și spre Moldova avea un caracter organizat, erau conduși pe potecile munților de oameni cunoscători, erau înarmați cu puști, lănci și unelte agricole, inclusiv femeile, plecau cu tot avutul și familia. Se poate spune că în șările Române erau așteptați, așezați pe moșiile boierești, mănăstirești sau răzășești, li se dădeau înlesniri
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
o importanță mai mare; era folosit în luptă, la deplasările repezi, pentru a bara calea dușmanilor. Caii erau scumpi, necesitau îngrijire și dresaj pentru a putea fi folosiți la călărie, la tracțiune și la transportul samarizat, desfășurat pe cărări și poteci, în absența unor drumuri amenajate. O mențiune specială facem pentru oi, crescute în număr mare pe lâng fiecare gospodărie. Avantajele oferite (lâna, brânza, laptele, carnea, pielea și blana), în condițiile asigurării unei îngrijiri minime de întreținere (se adăposteau iarna pe sub
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
amatori înstăriți care le consideră adevărate comori. Încerc să-mi găsesc scuze. Socot că am destul gust, dar îmi dau seama că nu sunt prea original prin preferințele mele. Nu mă pricep prea mult la pictură și urmez de obicei poteci pe care le-au deschis alții pentru mine. Pe vremea aceea aveam cea mai mare admirație pentru impresioniști. Doream foarte mult să am un Sisley și un Degas, și-l adoram pur și simplu pe Manet. Olympia lui mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Da, așa s-a căsătorit Strickland. LII Presupun că următorii trei ani au fost cei mai fericiți din viața lui Strickland. Casa Atei se afla la vreo opt kilometri de drumul care înconjoară insula și ajungeai la ea pe o potecă șerpuitoare umbrită de vegetația luxuriantă a tropicelor. Era un bungalow de lemn nevopsit alcătuit din două cămăruțe, iar afară se găsea un mic șopron care slujea de bucătărie. N-avea altă mobilă decât rogojinile pe care le foloseau drept paturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]