593 matches
-
de șirul carelor și valea te chema să te duci de-a rostogolul... Măi Dumitre, te știam eu rău de gură, dar prost nu te știam. Aici, pe drum drept, tot neisprăvitul te duce unde vrei. Acolo, printre râpi și povârnișuri, să-l vezi pe gospodarul stăpân pe boi și pe car. Tu știi, Pâcule, că în capul acela al tău plin de fum se mai găsește și minte? Si al dracului de bine judecă! Imi place cum ai gândit. Asta
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
-i comunismu’ ! Măsură cu privirea muntele de gunoi, care, de la poale și până la stelele ce începeau să pâlpâie în vârf, părea uriaș : Au tot construit ăștia comunismu’... nu glumă... adăugă. În întuneric, muntele începuse să sclipească, ici- colo, ca un povârniș de cristale de cuarț. Bunelu avea dreptate. Acolo erau de toate, șine ruginite de tramvai, frigidere cu ușile căscate, aparate de radio cu carcasele sparte, haine ponosite cărora vântul le umfla piepturile de odinioară, scaune oloage, cioburi de oglindă în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se înmulțeau, fiecare avea dorința de a trage din rărunchi aburii chimicalei de culoarea aurului. Visau acum, mergând săltat, ca pe o planetă mică și găunoasă. Bâjbâiau ținând de aceeași sacoșă, ca de toartele unei amfore, și căutau surcele pe povârnișurile de gunoi, știind că, dacă, atunci când Calu se va întoarce, focul se va fi stins va fi vai de ei. Altminteri s-ar fi crezut că o fac din milă pentru Lucică și Magdalena, care se țineau îmbrățișați, aproape de foc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cutremură Chisăliță, io zic s-o tăiem de- aici, cât mai e timp. Am dat de belea, ăștia or fi de- ăia care caută morți, să-i vândă la disecție... Fără să-i dea vreo atenție, Isaia trecu în revistă povârnișul, atât cât îl luminau pâlpâielile focului. Bunelu îl urmă îndeaproape, arătându-i ba una, ba alta, dar răspopitul nu părea mulțumit. — Nu merge frigideru’, socoti. Întâi că e alb. P-ormă e și ruginit și ușa se bălăngăne. Te pomenești
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de cădelniță, trăgând cu nesaț din alcoolurile evaporate, dar nările lor tăbăcite de aurolac nu simțeau din vălătucii aceia destul cât să-și amă gească ochii țepeni și creierele înmuiate și nălucitoare. În întuneric, mormanul uriaș putea fi acum orice, povârnișurile se îndreptau, grohotișurile de cioburi colorate, țesăturile destrămate, cartoanele și lemnele putrezite ca de corăbii scufundate căpătau culoarea opacă și grea a zidurilor, vârfurile se arcuiau. Orașul, cu pâlpâirile lui, rămase în vale ca un cuibar, încât, privind orașul, pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de gunoi. Își înfipse mâinile în molozuri și le prefiră în jur, făcând un nou cerc care se rotea între marginile celuilalt. Apoi urcă doi pași și se prinse cu brațele de un stâlp al cărui vârf se înălța pe povârniș. Se opinti, nu era înrădăcinat, reuși să-l smulgă, dar se prăbuși cu el cu tot. Lucică vru s-o ajute, dar Magdalena îl împunse cu degetul în piept. — Te iubesc... nu găsi Lucică altceva de spus, în fața acestei opreliști
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
atinse pe păr, temându-se să nu fie, din nou, îndepărtat. Magdalena se lăsă, moale, luată în brațe, lemnul rămase, cu brațele întinse, să mărturisească despre calvarul ei. Coborârea fu mai scurtă. Se țineau unii de alții să nu alunece, povârnișul era, uneori, atât de abrupt, încât se temeau că, dacă se vor duce de-a berbeleacul, nu se vor opri până în piața cea mare a orașului. Primul care se dezmetici fu Chisăliță, care la uitătura în jos era mai ager
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-se într-un vis mult mai mare ce acoperea tot, ca un fel de carapace translucidă care creștea, pe măsură ce ei respirau și se adânceau în somn. De partea cealaltă, mormanul de gunoi respira și el, aburii lui se scurgeau pe povârnișuri. Visele urcară și deveniră atât de încăpătoare, încât contururile lor desenară un munte mai mare decât cel de alături. Marginile atinse de boarea nopții se alungiră ca niște pene, luând chipul unui înger uriaș, mai înalt decât orice înălțime. Iar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca el se uită, parcă i-ar fi milă de mine, că nu am și io aripi... Pasărea terminase de ciugulit și-și luă zborul, mai întâi spre oraș, apoi se răzgândi și se pierdu în norii de praf ai povârnișurilor prăbușite. Iadeș trase după el sacul, potrivindu-se cu ceilalți la mers. Crezi că m-am țâcnit ? îi întrebă, cu sinceră curiozitate. — Ești doar prost, îl corectă Pârnaie. Dacă erai țâcnit, acuma aveai și tu aripi. Nu-s chiar prost
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
dar mărturisitoare. — Și ca să ierți, ai nevoie de dovezi, spuse, într-un târziu, Maca. Cine își asumă răspunderea să ierte ? Silit de tăcerea din jur, bătrânul se ridică anevoie și o porni înainte. Mergea împleticindu-se, de parcă ar fi urcat povârnișul unui deal. Pașii îi erau tot mai înceți, mulțimile îl urmau fără să se grăbească. Bătrânul se opri iarăși, îi era tot mai greu să pășească. Își scoase batista și își șterse fața. Încercă s-o îndese la loc în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
părinții Jeannei, oameni încrezători și cumsecade, îi lasă pe viitorii soți aproape în voia lor. Și astfel a început pentru cei doi tineri "anotimpul luminos al logodnei", romantic și bucolic. Stăteau de vorbă singuri, prin colțurile salonului sau așezați pe povârnișul din marginea pădurii, în fața câmpiei sălbatice. Uneori se plimbau pe aleea baroanei, el vorbind de viitor, ea cu ochii plecați, privind urma prăfuită a piciorului mamei ei". Odată stabilită ziua nunții, "așteptau clipa hotărâtă pentru unirea lor fără o nerăbdare
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
mestec ceva, nici țipenie de om pe poteci. Pustiul, iată ce mi s-a arătat mereu înaintea ochilor, simțeam pur și simplu că mi se taie respirația. Chiar n-ai văzut pe nimeni? Călători, ciobani, vagabonzi, pustnici, cerșetori, smintiți? Acele povârnișuri nu sunt ca străzile din Napoli. Sunt locuri unde puiesc șerpii și unde, așa cred, stăpâne sunt tăcerea și sărăcia. Mi-au ieșit în cale, ca să fiu cinstit, câțiva bărbați scheletici, niște arătări de copii, câte-o mamă plină de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
don Terentio presupunea că fuseseră îngropați acolo chiar și oameni și că unele femei își aruncaseră chiar fătul. Bărbații erau înarmați cu cuțite ale căror lamă lucea în lumina lunii. În dimineața aceea văcarul familiei Nobiliti aruncase de pe marginea acelui povârniș, obligat de autoritățile ce voiau să evite o eventuală epidemie, o vacă bolnavă de antrax. Înainte vreme, animalele bolnave erau arse, pentru că duhoarea infesta aerul zile-n șir, iar vântul o ducea în satele vecine, astfel că a fost emis
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
o aberație și în ciocnire cu realitatea se transformă în ratare, în prăbușire în propriul gol care se lărgește treptat spre neant pe măsură ce o nouă iluzie îl lansează pe protagonist în direcția unei noi aberații și ratări. Procedînd consecvent pe povîrnișul aceleiași alienări și părăsind pe rînd soluțiile cărora viața le semnează decesul, personajul atinge faza înaintată a descompunerii: după o încercare de regrupare febrilă a rămășițelor propriei identități în jurul unui ultim spasm de oportunism (avantajele împăcării cu Pandele) asistăm la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
curs al povestirii să fie deturnat și iluzia destrămată. E vorba de fenomenul de eterogenitate pe care Jean Ricardou (1978) îl descrie vorbind de "beligeranță" între povestire și descriere 11. Să luăm exemplul următor: (38) Trecătoarea se afla chiar în josul povîrnișului. Era un drum noroios; merse mai întîi pe firul unei ape foarte adînci și-nvolburate. Urcă coasta unui deal, trecu pe lîngă o gospodărie în care nu se auzea nici țipenie de om, și coborî încetișor într-o vale cu
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
adevăr, poziția lui îl făcea odinioară să fie un punct strategic deopotrivă de prețios, atît catolicilor, cît și calviniștilor; numai că forța lui de altădată constituie slăbiciunea lui azi: împiedicîndu-l să se întindă de-a lungul rîului Charente, întăriturile și povîrnișul prea abrupt al stîncii l-au osîndit la cea mai nefericită imobilitate. Cam pe vremea cînd s-au petrecut cele povestite aici, guvernul încerca să împingă orașul înspre Perigord, clădind de-a lungul colinei, palatul prefecturii, o școală de marină
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
depărta ușor picioarele lungi. Le apropia. Lăsa bețele într-o parte. Își îndrepta ușor trunchiul spre stînga, apoi spre dreapta, apoi spre stînga, spre dreapta, legănîndu-se în timp ce aluneca pe schiuri cu repeziciune, pe partea cea mai abruptă a pantei, coborînd povîrnișurile, urcîndu-le din nou, apoi se arunca în gol de parcă ar fi vrut să plonjeze în zăpadă; dispărea ca mai apoi să apară ceva mai jos, încordat, cu mîinile în sus, cu pieptul înainte; se apleca în față, se ghemuia, sărea
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
într-o adîncitură silueta romantică a castelului Saché, așezare melancolică, plină de armonie, prea gravă pentru oamenii superficiali, scumpă poeților cu sufletul îndurerat. Așa că mai tîrziu i-am iubit liniștea, marii copaci golași și acel nu știu ce misterios care plutea pe povîrnișul învecinat, micul castel pe care îl zăreai prețios, în vîlceaua sa singuratică! De fiecare dată cînd privirea mea îl întîlnea ca pentru prima oară, mă opream în fața lui cu plăcere. Ehei, mi-a spus gazda mea citind în ochii mei
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
puțin anunțat de poeziile publicate până atunci de tânărul autor, a fost „camuflat” de marele său prieten și admirator, Montaigne, în mult mai cunoscutele Essais), a găsit răspunsul definitoriu pentru noua antropologie filozofică negativă - încă metafizică, dar deja intrată pe povârnișul secularizării -, din care aveau să se nască în următoarele două secole constituțiile democratice. În opinia lui Étienne de la Boétie, omul este predispus la „servitute voluntară”. Cauzele lipsei de atracție a libertății pentru intelectuali i-au preocupat și pe clasicii liberalismului
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai mare la cel mai mic. Ne-au privit cum treceam și mi s-a părut că nimic nu se vedea pe fața lor. Soarele tropical ardea și, în afară de siluetele lor, nici o umbră nu unduia pe serpentinele din coasta muntelui. Povîrnișul drumului era mîncat de ape, blocat de bolovani. Pentru oamenii "civilizați" traseul în Jeep era istovitor. Pentru a ajunge în sat era nevoie de mai mult de trei ore în Jeep sau de o zi întreagă pe jos, în cazul
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
și mai abitir când ambarcațiunea a ajuns În fața golfulețului, căci atunci sunetul din difuzor a atins turnul fără să Întâmpine alt obstacol decât pinii și arbuștii care, În ciuda eroziunii și a alunecărilor de teren, continuau să stea bine Înfipți În povârniș. „Locul acesta este golful Arráez, și aici se ascundeau corsarii berberi. Pe faleză puteți vedea un vechi turn de pază, construit la Începutul secolului XVIII ca să apere coasta și care avea misiunea de a da de veste populațiilor din vecinătate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
asigure că acela era locul pe care Îl căuta. - Bună ziua, a salutat. Un accent ce putea fi de oriunde. Pictorul a schițat un gest de plictis. Nu-i plăceau vizitele și, ca să le descurajeze, pusese afișe bătătoare la ochi pe povârniș (unul anunța câini răi, deși nu exista nici unul), informând că aceea era o proprietate particulară. Aici nu frecventa pe nimeni. Singurele lui relații erau cunoștințele superficiale din Puerto Umbría: funcționarii de la poștă ori de la primărie, chelnerul de la barul de pe micul
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
numele lui Eugenio Agacino. Când l-a descoperit pe doctorul Atl, Faulques ignora toate acestea, dar a stat foarte liniștit În fața tabloului, contemplând cu sufletul la gură, Înspăimântat, trunchiul de piramidă al vulcanului, licărul roșiatic al lavei care curgea pe povârniș, pământul devastat de reflexele de foc și argint, care confereau adâncime scenei, efectul extraordinar al luminii pe copacii golași, vâlvătăile și panașul de cenuși negre ce se năruiau la dreapta, În fața privirii reci a stelelor din noaptea limpede, imperturbabilă, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Între munți, cătunul păstra limite raționale. Zona de expansiune turistică Începea la vreo doi kilometri spre sud-est, spre Capul Rău, unde hotelurile ocupau plajele, iar munții, presărați cu căscioare, erau luminați noaptea de sclipirile grupurilor de case ce-i erodau povârnișurile. Șalupa pentru turiști era trasă la chei, fără nimeni la bord. Faulques a aruncat o privire de jur Împrejur, Încercând să o identifice pe ghidă printre puținele persoane care se Întorceau de la plaja ce se Întindea până dincolo de port ori
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
un fel, răspunsese el, acum acele tablouri și acel loc fac și ele parte din război. Așa că Închiriaseră un automobil și se duseseră spre sud până la un amurg de iarnă, În tăcerea unor drumuri sinuoase de pământ, pe buza unor povârnișuri și munți din zgură minerală, turnuri și case prăbușite, ziduri fără acoperiș, mine vechi la fața pământului, care Își arătau adâncurile brun-roșcate, roșii și negre din pământ, vinele de oxid de culoarea ocrului, filoanele epuizate, spălătoriile de nisipuri aurifere, al
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]