2,756 matches
-
originar. Despre "inteligența ironiei profunde" Câțiva ani mai târziu, într-o altă panoramă destinată cunoașterii literaturii române peste hotare, cu deosebire în spațiul francez, Les écrivains réalistes en Roumanie, comme témoins du changement de milieu au XIX-e sičcle17), imaginea țăranului povestitor este proiectată în contextul dezvoltării prozei cu tentă autohtonistă, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, prin apariția a trei autori junimiști care au produs o mutație și o direcție, aceea a "patriarhalismului" - I. Slavici, I. Creangă și
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
17) Libr. Universitaire J. Gambert, Paris, 1925, p. 29 și urm. Cartea reunește 5 conferințe susținute la Sorbona, de N. Iorga, "profesor la Universitatea din București, corespondent la Institutul din Franța, agreat la Sorbona". Conferința "Patriarhalismul moldav și transilvan la povestitorii români între 1870 și 1880" - formează secțiunea II. 18) Ibid., p.31. 19) Id., p.49. 20) N. Iorga, Istoria literaturii românești. Introducere sintetică. Librăria Pavel Suru, București, 1929, p. 164-165. 21) Ibid., p.170. 22) Iarăși M. Kundera, op. cit
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
mai cultivați, problemele, dilemele, sursele de creație ale autorului. Mai tîrziu, la cină, mi-a mărturisit că două dintre întrebări l-au amuzat: ,,Cum s-ar defini singur într-un dicționar al scriitorilor contemporani?'' Răspunsul a fost (aproximativ): Ca un povestitor foarte bun, care știe să sesizeze și să extragă mirajul și magia existenței și care crede că impulsul primordial al vieții e iubirea". A doua întrebare amuzantă ținea să afle dacă la cei șaizeci și ceva de ani ai lui
Cu Salman Rushdie la un pahar de vin by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/6632_a_7957]
-
pe trufandale teoretice. Seamănă cu un numismat care jubilează numai dacă pojghița monezii găsite atestă o neașteptată raritate istorică. În plus, o undă de sfătoșenie moldovenească, dar cu totul nemucalită, îi străbate textele, autorul simțindu-se bine în pielea unui povestitor ce are predilecție spre evocarea elogioasă. Nu are malițiozități sau uri manifeste, de unde și tonul de blîndețe ceremonioasă cu care face portretul intelectualilor pe care i-a întîlnit. E curtenitor fără tresăriri beligerante, trăsătură care îi împrumută aerul unei reverențe
Picături savante by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6513_a_7838]
-
spiritul Sărbătorilor și mirosul de coji de portocale sunt tot mai vii. Însă oamenii sunt diferiți, iar concepția despre Crăciun, la fel. Asta dovedește clipul filmat în București de getlokal.ro. Oameni simpli, în fugă spre serviciu sau spre casă, povestitorii Bucureștiului au mărturisit ce înseamnă Crăciunul pentru ei: de la clementine, fulgi, îngeri de zăpadă, scorțișoară, serbare, turtă dulce, bunici, credință la migdale și cadouri. Cu un picior în anul 2013, bucureștenii au mărturisit ce-și doresc de la anul nou. Operația
Spiritul Crăciunului pe străzile Bucureștiului. Vezi ce spun "povestitorii"- Video by Covrig Roxana () [Corola-journal/Journalistic/65283_a_66608]
-
prin deformări comice pe care le speculez în numeroase episoade din cartea de față”. Cititorului îi revine sarcina de a nu pierde din vedere că vastul câmp de luptă folosește proiectile din miez de vorbe. Frământate `ntre degetele unui mare povestitor, totdeauna la persoana întâi. Aceea care, în literatura, n-are început și sfârșit.
Din miez de vorbe by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/6541_a_7866]
-
propriile picioare. Imprecizia aceasta e de fapt foarte bine calculată. Faptele nespuse rămân așa pentru că nu are cine să le spună. Nu există, în Viața începe vineri, nici un narator care să le știe pe toate. Dacă unul sau altul dintre povestitorii succesivi lasă uneori impresia că le-ar ști, acesta nu e decât un efect de stil. (Pe care Ioana Pârvulescu îl controlează excelent.) În preajma lui 1900, ce autor, fie el și numai ocazional, nu se credea stăpân pe adevărul propriului
Pe stil vechi în stil nou și retur by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6543_a_7868]
-
ține afișul în nouă romane. La prima apariție, în My Life As A Man (1974), Zuckerman e un fel de alter-ego de gradul al doilea, creația fictivă a unui scriitor fictiv, Peter Tarnopol. Treptat, el ocupă avanscena, pentru a deveni povestitorul „explicit" al trilogiei alcătuite din American Pastoral (1997), IMarried a Communist (1998) și The Human Stain (2000). Se pare că în Exit Ghost (2007) Zuckerman apare pentru ultima oară - sau cel puțin așa susține Roth. John Updike l-a urmat
Viața de apoi a cărților by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6477_a_7802]
-
scormonirii trecutului și un intransigent, gata să se răfuiască cu toți și cu toate". Dacă adăugăm cuvintele „prețios, justițiar, chestor moral" și „intransigent", poate ușor să rezulte că sunt moralist și că romanele mele sunt moralizatoare. N.M.: Sunteți un bun povestitor. Unele din romanele Dvs. au intrigă și chiar suspans polițist. Altele, tot mai des, preferă relatării comentariul. De ce ați simțit nevoia, în Un tigru de hârtie, o carte care putea fi sută la sută „documentară", să refaceți, de exemplu, istoria
BUJOR NEDELCOVICI: „Nu am scris niciodată un roman vădit autobiografic“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6078_a_7403]
-
alcov cu care-l șantajează inutil pe primarul Tanasie (Mircea Diaconu) punându-l să semneze un proces verbal autoincriminatoriu. Nimic din toate acestea nu se află în nuvelă, iar adaosul lor îi denaturează sensul, o mistifica și o reciclează doctrinar. Povestitorul el nu scria o nuvelă cu (anti)teza precum Desfășurarea lui Marin Preda, miza să este literară și nu politică. Dovadă că singura anchetă din nuvelă este una de o ironie tandra aproape, milițianul satului, Gică Atanasiu (Cristian Szekeres) silindu
O caravană, două caravane… by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6098_a_7423]
-
capitolul Mediocri multilaterali.) Cert e că Mateescu e un meseriaș al scrisului. Știe să construiască. Și când spun asta mă gândesc în primul rând la construcția pe hârtie, la instinctul colajului și al trecerilor de nivel. Față de acestea, talentul de povestitor e secundar. N-avem cine știe ce dovezi de oralitate în Ramona-Vals. Iar cele pe care le avem, sunt neconcludente. De altminteri, spontaneitatea e suspendată de la-nceput. Toate secvențele din carte, nouă la număr, apelează la convenția memoriei resuscitate. Sunt adică, povestiri
Stilistica eschivei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6419_a_7744]
-
de primejdii reale. În orice caz, frecvența gestului ar trebui să dea de gândit. Același Eugen Negrici vorbea cândva, cu aplicație pe poezie, despre stilistica eschivei. Conceptul s-ar potrivi și prozei lui Constantin Mateescu. În latura lor de protagoniști, povestitorii din Ramona-Vals fug de răspundere. Sunt ușor de intimidat, sunt slabi de înger. Curajul le vine atunci când încep să scrie și e asociat nu o dată cu cruzimea. Pomeneam mai sus de fiii care duc pe umeri ridiculitățile părinților: „Una din trăsnăile
Stilistica eschivei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6419_a_7744]
-
ale romanului sunt, spre deosebire de personajele simple și exemplare ale povestirii, apariții vii, complexe, dotate cu psihologie și personalitate, pe scurt, tridimensionale. Ele se reprezintă, adică, se povestesc, așa-zicând, singure, fără a mai fi nevoite să recurgă la vocea unui povestitor. S-a remarcat, nu o dată, că în roman nu ne interesează considerațiile ca atare despre viață ale lui, să zicem, Ivan Karamazov, ci vocea acestuia ca ființă în carne și oase care se face auzită, umanitatea concretă care se află
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
nu ne interesează considerațiile ca atare despre viață ale lui, să zicem, Ivan Karamazov, ci vocea acestuia ca ființă în carne și oase care se face auzită, umanitatea concretă care se află în spatele vocii. În povestire, în schimb, ne interesează povestitorul, nu personajele, capacitatea lui de a le pune în mișcare și de a le da cuvântul. Fără „suportul” vocii lui, ele nu există. Povestirea e la origine orală, spre deosebire de roman, care e de la început scris. Vocea povestitorului, ca și a
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
schimb, ne interesează povestitorul, nu personajele, capacitatea lui de a le pune în mișcare și de a le da cuvântul. Fără „suportul” vocii lui, ele nu există. Povestirea e la origine orală, spre deosebire de roman, care e de la început scris. Vocea povestitorului, ca și a aedului antic, conține în ea toate celelalte voci. Doar în roman există regula subînțeleasă din justiție audiatur et altera pars. În povestire, partea cealaltă este întotdeauna mută. În roman, acceptăm opinii diferite și adesea contradictorii. De asemenea
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
ale lui Aristotel, pentru că nu aveau idee de genul dramatic. Pretindeau că nu are nici un rost să spui, bunăoară, legenda Adormiților din Efes, folosindu-te de câteva zeci de persoane aflate pe o scenă, în loc să-i dai glas unui singur povestitor. Așa se explică de ce majoritatea capodoperelor epice arabe sunt dintotdeauna povestiri, de la 1001 de nopți încoace. Abia influența occidentală i-a determinat pe arabi, ca, de altfel, pe japonezi, să scrie romane în manieră europeană. Povestirea e autoritară, în măsura în care adevărul
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
capodoperelor epice arabe sunt dintotdeauna povestiri, de la 1001 de nopți încoace. Abia influența occidentală i-a determinat pe arabi, ca, de altfel, pe japonezi, să scrie romane în manieră europeană. Povestirea e autoritară, în măsura în care adevărul faptelor e garantat de autoritatea povestitorului, și chiar totalitară, dacă ne gândim că nu-i permite să se exprime decât unei unice voci. Romanul este, el, democratic. Apariția lui în istoria literaturii e legată de democrația politică. Povestirea fiind monologică, romanul este dialogic. Bahtin îl numea
Povestirea și romanul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4761_a_6086]
-
de o tradiție sau alta. Faptul că păreau identici și trebuiau să se lepede de uniformă și să-și poarte pe scenă identitatea, particularitățile, ceea ce-i deosebește, mi s-a părut pariul spectacolului. Purcărete este unul dintre cei mai mari povestitori. Povestea are secrete, are șoapte, are ipostaze pentru fiecare personaj. Am tras cu urechea odată cum îl descria regizorul pe Danaos actriței ce îl interpreta, Coca Bloos. Era ca o călătorie prin basme, cu obstacole, cu vrăjitoare care ridică munți
Caut luna pe cerul de la Bogota by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/4770_a_6095]
-
Coetzee - „Nici alb, nici negru”, austriacul Peter Handke - „Enigma perfectă”, rusul Eduard Limonov - „Aventura dusă la extrem”, japonezul Haruki Murakami - „Atletul întâlnirilor în doi”, spaniolul Jorge Semprún - „Luminile memoriei”, italianul Antonio Tabucchi - „Cărțile neliniștirii”, și peruanul Mario Vargas Llosa - „Maestrul povestitor”. Grupajele dedicate fiecăruia conțin prezentări, interviuri și câte unul sau două eseuri critice, oferind o lectură cât se poate de consistentă. În plus, numărul conține și paginile de început ale celui mai recent roman al lui Chuck Palahniuk, Snuff. Lecturi
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4413_a_5738]
-
laudă. „Cartea șoaptelor este un roman magnific care aparține literaturii universale, fiind, probabil, una dintre cărțile de referință ale secolului XXI, atât de minunată încât îți taie răsuflarea”, a spus Frankfurter Allgemeine Zeitung. „Varujan Vosganian este un autor autentic, un povestitor excepțional care istorisește saga unui popor persecutat de atâtea generații, până în zilele noastre”, scrie și Suddeutsche Zeitung. "Cartea șoaptelor", una dintre cele mai apreciate și mai premiate cărți din anul editorial 2009, a fost tradusă deja în numeroase limbi, astfel
Varujan Vosganian, în atenția presei germane. "Este un..." () [Corola-journal/Journalistic/45966_a_47291]
-
reportericesc al înaintașului uitat de toți. De altfel, mărturisește în singurul lui interviu: „Am scris reportaj, ceea ce e iar o școală formidabilă”. Și încă: „Există foarte puțină ficțiune în ce am scris”. Îi place să i se remarce talentul de povestitor într-o epocă în care, nu scriitorii povestesc, ci, „în locul lor”, presa și televiziunea. Dar povestirile lui sunt „știri” („Nu scriu un text decât dacă am subiect, dacă e o știre ”), culese de la „informatori” asemenea intervievaților lui Monciu-Sudinschi. Unul e
Generația 2000: Sorin Stoica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/4620_a_5945]
-
Romi o cunoaște pe Diana, o englezoaica venită în România pentru copiii orfani ale căror imagini înduioșaseră întreaga Europa. La îndemnurile, chiar insistențele lui Sarbu, Romi o va invita pe Diana să iasă în oraș. Aflăm din parantezele pe care povestitorul le tot face că se gaseste, de multă vreme deja, într-o stare sufletească deplorabilă, ca alcoolismul îi e aproape, din cauza că soția îl părăsise, rămânând în Germania. Întâlnirea cu englezoaica se lasă cu o invitație acasă la el pentru
De la distanță by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/4645_a_5970]
-
său, este rezervat publicisticii literare, reprezentate de Gulliver în Țara Nimănui (1994), însoțit de un Appendix conținând cinci texte nepublicate în volum, și interviurilor găzduite în substanțiala culegere Câinele în lesă (2004). Astfel alcătuită, ediția configurează un profil reprezentativ al povestitorului și publicistului, criteriile selecției fiind deopotrivă valorice și morfologice. Au fost lăsate în afara ediției, pe de-o parte, texte conjuncturale, datate (căci este o ediție de autor, nu una critică), iar pe de alta, prozele care nu au reverberat în
George Bălăiță, publicist și povestitor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4568_a_5893]
-
o subtilă încercare de modernizare a tehnicilor narative. Și dubla perspectivă (aproapele și departele narațiunii), utilizată cu atâta efect în Lumea în două zile, e de întâlnit aici, ca și scindarea clasicei unități interioare a personajului. „Creșterea” romancierului Bălăiță, din povestitorul și publicistul cu același nume, este inspirat dublată, în prezenta ediție, de interviurile pe care acesta le acordă începând din 1973. Este o șansă pentru critic, ca și pentru cititorul de nivel ridicat, faptul că acest prozator lucid se autoanalizează
George Bălăiță, publicist și povestitor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4568_a_5893]
-
le face asupra creației sale și a creației altora sunt demne de luat în considerare în orice analiză critică. Dar nu numai aceste dezvăluiri de atelier de creație fac farmecul convorbirilor cu George Bălăiță. Prozatorul este un ins șarmant, un povestitor impenitent și, în același timp, o prezență literară neostentativă, dar fermă în convingeri, după cum lasă să se vadă interviurile sale. Bălăiță nu a fost, se știe, doar prozator și publicist: scriitorul a fost, de-a lungul timpului, și editor, secretar
George Bălăiță, publicist și povestitor by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4568_a_5893]