3,831 matches
-
Gherasim este faptul că ea nu trimite către o realitate figurativă. Reperele ei nu se regăsesc în afară, în exterior, ci în propria sa substanță, în propria sa voință de a fi. Realitatea sa interioară își este suficientă sieși, oferind privitorului coordonatele unei indiscutabile opacități. Dar, în același timp, ea funcționeză la fel de bine ca un hublou, ca o fantă deschisă către o altă realitate, adică asemenea unui mediu perfect transparent. Acest tip de ambivalență poate lăsa impresia că Marin Gherasim se
Expresionismul și codurile spirituale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6701_a_8026]
-
indiscutabile opacități. Dar, în același timp, ea funcționeză la fel de bine ca un hublou, ca o fantă deschisă către o altă realitate, adică asemenea unui mediu perfect transparent. Acest tip de ambivalență poate lăsa impresia că Marin Gherasim se joacă cu privitorul și, la o analiză mai atentă el chiar o face, dar joaca lui este una gravă, el posedînd acel spirit ludic care ține de reflexul fundamental de viață și nu unul strict tehnic și gratuit, fără miză și fără finalitate
Expresionismul și codurile spirituale by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6701_a_8026]
-
observat că dialogul între doi fotografi se reduce la a-și compară camerele foto, obiectivele, alte accesorii. Eu cred că un profesionist se recomandă prin lucrările sale și e de dorit ca orice fotografie pe care o face să aducă privitorului un plus de informare, emoție, bucurie. Fotografiile aeriene sunt doar peisaje de natură, industriale sau urbane, fiind mai spectaculoase când obiectivul surprinde din înaltul cerului. Mă pasionează și alte genuri de fotografie: reportaj, sport, documentara (arheologie, istorie), dar mă simt
Cum se fac fotografiile aeriene. Cât trebuie să investești într-o asemenea afacere () [Corola-journal/Journalistic/67117_a_68442]
-
Gheorghe Grigurcu Unul din capitolele cele mai incitante ale cărții pe care Alexandru Mușina o consacră chestiunilor poeziei este cel privitor la postmodernism. „Termen-șoc“, „termen-emblemă“, în suita altora similare precum structuralismul, semiotica, textualismul, postmodernismul a stîrnit la rîndu-i valuri în spațiul literar indigen, chiar dacă, precum și în cazurile precedente, a făcut act de prezență la noi cu o oarecare întîrziere față de Occident
Postmodernism? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6713_a_8038]
-
în lume formează și ele un zid de momente pe care liantul amintirii le pune împreună într-un ansamblu afectiv: arborele genealogic, fotografiile familiei și ale prietenilor, casa copilăriei, locuințele din Franța și Elveția, afișele expozițiilor personale, recompun sub ochii privitorului biografia artistului din țară și din străinătate. Apoi instantaneele luate de la diversele vernisaje, din expoziții și galerii, pe lângă valoarea documentară, ne pun în fața dualității condiției creatoare, pendulând între singurătate și nevoia confruntării publice, între asceză și dorința comunicării cu semenii
La porțile sacrului by Monica Pillat () [Corola-journal/Journalistic/6721_a_8046]
-
utilizatorii pot modifica fluxul de vânt sau pot modifica mărimea obiectelor. Proiectul conține 80.000 de particule care "plutesc" în rezoluția full HD de 1920 x 1080, la o viteză de 30 de cadre pe secundă, ceea ce îl face pe privitor să admire un joc impresionant de linii și culoare.
Admiră prima pictură multitouch () [Corola-journal/Journalistic/67303_a_68628]
-
Oana Olariu Omul e făcut din memorie Oana Olariu: A privi e o activare a memoriei? Cu ce trecut și cu ce stare ar trebui să pășească un privitor într-o galerie? Pavel Șușară: Privim cu toată ființa și cu toată istoria. Oricît de surprinzătoare ni s-ar părea lucrurile la prima vedere, ele sînt înțelese și procesate în funcție de foarte multe imponderabile pe care istoria privirii noastre le activează
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
în momentul respectiv. Privim cu educația pe care o avem, privim cu bagajul de cunoștințe, privim cu capacitatea noastră de a distinge și de a fi riguroși, sau dimpotrivă. Felul în care "se privește" spune mai multe despre tine ca privitor decît despre imagine ca element pasiv. O.O. E nevoie de un anumit background pentru a pătrunde în spațiul artistic? P.Ș. E nevoie pînă la un anumit punct. Sau, mai bine zis, de la un anumit punct încolo. În primul rînd
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
privire, dar , în primul rînd, ai nevoie de capacitate de comunicare și de o anumită prospețime a percepției. Dacă nu ai generozitatea de a te pune în stare de veghe în fața imaginii, orice alt fundal ramîne inoperant. O.O. Mai poate privitorul modern să privească fără să contextualizeze? P.Ș. Nu. Și nici nu trebuie. Nu este vorba doar de privitorul modern, ci și de privitorul din toate timpurile. Și primii oameni, în Grădina Paradisului, după ce au deschis ochii, au început să
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
nu ai generozitatea de a te pune în stare de veghe în fața imaginii, orice alt fundal ramîne inoperant. O.O. Mai poate privitorul modern să privească fără să contextualizeze? P.Ș. Nu. Și nici nu trebuie. Nu este vorba doar de privitorul modern, ci și de privitorul din toate timpurile. Și primii oameni, în Grădina Paradisului, după ce au deschis ochii, au început să perceapă lucrurile, unele în funcție de celelalte. Memoria devine parte constitutivă a ființei noastre și indiferent de cît am dori să
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
te pune în stare de veghe în fața imaginii, orice alt fundal ramîne inoperant. O.O. Mai poate privitorul modern să privească fără să contextualizeze? P.Ș. Nu. Și nici nu trebuie. Nu este vorba doar de privitorul modern, ci și de privitorul din toate timpurile. Și primii oameni, în Grădina Paradisului, după ce au deschis ochii, au început să perceapă lucrurile, unele în funcție de celelalte. Memoria devine parte constitutivă a ființei noastre și indiferent de cît am dori să fim de spontani sau de
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
colecționarul de artă. Dacă toate aceste instituții ar funcționa cît mai aproape unele de altele, sincronizate, atunci s-ar creiona un spațiu formator, un traseu capabil să primească și să conecteze între ele ambele mesaje, și al artistului, și al privitorului. Evident, nu putem pretinde decît o funcționare corectă și eficientă, și nu una desăvîrșită, fiindcă atunci nu am mai trăi în lume, am trăi în Paradis, or, după cum știm suficient de bine amîndoi, izgonirea a avut deja loc și informația
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
există aici un handicap al spațiului, ea reușind să se impună prin concentrarea mesajului și prin coerența de ansamblu. Ea ar putea fi citită chiar ca o instalație, ca o lucrare unică, secvențializată într-un anumit fel doar pentru confortul privitorului. "Ce reprezintă această imagine?" O.O. La Ilie Boca, culoarea înlocuiește, la un moment dat, conturul? Se poate vorbi de un formalism al culorii? P.Ș. Se poate vorbi despre puterea culorii de a genera forme. Există și o componentă grafică
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
o pajiște. El nu conține, în el însuși, nici cal, nici pajiște. Totul trebuie înțeles doar ca suprafață și ca pată de culoare. Limbajul este, așadar, un instrument care coagulează idei plastice pe care le transmite ca mesaje inteligibile pentru privitor. Că ele se structurează în sensul unei imagini, pe care memoria o acceptă și o recunoaște în sistemul ei de referință, sau trimite semnale neidentificabile, este, în esență, același lucru. Chestiunea se definește prin felul în care se manipulează limbajul
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
pictor. Dar dacă vrei să te oprești în spațiul bidimensional al pînzei sau al panoului, poți face asta fără să ai sentimentul că ai pierdut ceva de dincolo. El mînuiește destul de ingenios limbajul, încît să creeze confort ambelor tipuri de privitor. O.O. Se pot converti picturile din expoziție într-un discurs , cu un tablou-început, și un tablou-încheiere? P.Ș. Oricare dintre tablourile lui Boca poate să fie, simultan, punctul de început și punctul de încheiere al expoziției. Fiindcă, într-un anumit
Un dialog despre Ilie Boca la Galeria Eleusis by Oana Olariu () [Corola-journal/Journalistic/6743_a_8068]
-
pentru ce o ființă din cale afară de mică n-ar putea fi găsită frumoasă ( realizată într-un timp imperceptibil, viziunea ar fi nedeslușită), - dar nici una din cale afară de mare ( în cazul căreia viziunea nu s-ar realiza dintr-o dată, iar privitorul ar pierde sentimentul unității și al integrității obiectului, ca înaintea unei lighioane de zece mii de stadii” (Poetica, Ed. Academiei, Buc., 1965, pag. 63, 35). Giganții lui Paciurea tocmai acestea sunt, adică o ficționalizare a realului, o perturbare a percepției, cu
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6603_a_7928]
-
uriaș. R.A.: În fotografiile tale primează detașat portretele. Ce te inspiră pentru a încadra „chipul potrivit în decorul potrivit”? C.O.: Adesea, găsesc chipul potrivit să releve o stare, o emoție, o poveste pe care eu vreau să o transmit privitorului, în detrimentul cadrelor mai largi. „Chipul potrivit în decorul potrivit” este de fapt o armonizare „la fața locului”, ad-hoc, a persoanei fotografiate cu decorul pe care îl am la dispoziție. A.R.: Care ar fi primul sfat pe care i l-
Despre arta fotografică cu Christina One by Racoceanu Andreea () [Corola-journal/Journalistic/66075_a_67400]
-
de hîrtie, jubilînd ludic în spațiile unei imaginații diafane și paradisiace sau scufundîndu-se, aproape sinucigaș, în abisurile unei nopți în care lumina pîlpîie la limita dintre captivitate și răzvrătire, artistul dezvăluie resurse enorme de comunicare și tot atîtea provocări pentru privitorul care nu-l vizitează în grabă. Constantin Baciu desenează fără să gesticuleze, pictează fără să facă vreo concesie materiei, povestește enorm, asemenea lui Ion Creangă, fără nici un pic de retorică și fără a se plasa în afară, adică în acea
Portrete în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6630_a_7955]
-
a difuzat Serviciul Român de Comedie, Tanti Florica, Știrile Pro TV și The Walking Dead. Antena 1 a condus și pe urban, cu o medie de 840.000 de telespectatori pe minut, în timp ce Pro TV a avut 540.000 de privitori. Pe publicul cu vârste între 18 și 49 de ani, Te cunosc de undeva a fost urmărit de 376.000 de persoane, iar competiția, Pro TV, a avut o medie de 303.000 de români.
Antena 1 a dat lovitura! Ce mișcare inspirată a făcut by Andrei Moisoiu (Google) () [Corola-journal/Journalistic/65410_a_66735]
-
la alta într-un mod similar cu felul în care privesc computerul când navighează pe net, explică Ana Iorga, autoarea studiului. În ceea ce privește ambalajul, surpriza a fost că niciunul din ambalajele testate nu a declanșat o reacție pozitivă notabilă în rândul privitorilor, însă consumatorii mai în vârstă au fost cei care au dezvoltat o ușoară reacție pozitivă ca răspuns la brandul și fața personajului de pe etichetă, cu care se puteau identifica. Printre atributele negative asociate cu mierea se numără caloriile și faptul
Cobai la raft: creierul, scanat pentru a depista percepția cumpărătorului () [Corola-journal/Journalistic/65537_a_66862]
-
personaje răzlețite, desprinzându-se cu greu din întunecime, contribuie la o atmosferă plină de mister și incertitudine. Siluetele sinuoase, lumina fadă sugerează caracterul trecător al iubirii și vieții. La fel ca în pictura lui Giorgione sau a tânărului Tițian, ochiul privitorului nu este orbit de afirmații, ci este lăsat să navigheze liber de-a lungul suprafeței pânzei, să completeze ceea ce i se arată folosindu-și propria imaginație. Influențat nu numai de venețieni, ci și de Rubens - eboșele artistului flamand, seria de
Watteau, poetul by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6564_a_7889]
-
Satir gata de atac (colecția Lugt)... Multiple imagini compuse în cretă neagră, roșie și albă - Flautist și două capete de femeie, Comedianți italieni (Metropolitan), Femeie așezată (Morgan), Bărbat întins și femeie așezată pe jos (Washington) - emană o asemenea energie încât privitorul nu-și dă imediat seama că o mulțime de detalii au fost ignorate în favoarea esențialului. Frații Goncourt, mari admiratori ai artistului, scriau în Arta franceză a secolului al XVIII-lea despre „iz--bânda poetului care-l dublează pe pictor“. Nu există
Watteau, poetul by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/6564_a_7889]
-
Un sicriu negru mare era urmat la câțiva pași de un alt sicriu negru mare. Între sicrie mergea un bărbat solitar, cu un câine pitbull ținut în lesă. În spatele lor mergeau înșiruiți aproximativ 200 bărbați. În întregul cortegiu, nici o femeie. Privitorul nu și-a putut stăpâni curiozitatea. S-a apropiat de bărbatul care ducea câinele și l-a întrebat: - Domnule, știu că este un moment nepotrivit să vă deranjez, dar ce tragedie s-a întâmplat? A cui este înmormântarea? Bărbatul răspunde
Bancul Zilei: Ce fac 200 de bărbați la înmormântarea soacrei și soției by Bratu Iulian () [Corola-journal/Journalistic/63710_a_65035]
-
pentru ce o ființă din cale afară de mică n-ar putea fi găsită frumoasă (realizată într-un timp imperceptibil, viziunea ar fi nedeslușită), - dar nici una din cale afară de mare (în cazul căreia viziunea nu s-ar realiza dintr-o dată, iar privitorul ar pierde sentimentul unității și al integrității obiectului, ca înaintea unei lighioane de zece mii de stadii" (Poetica, Ed. Academiei, Buc. 1965, pag. 63, 35). Giganții lui Paciurea tocmai aceasta sunt, adică o ficționalizare a realului, o perturbare a percepției, cu
Statuarul românesc între Occident și Orient by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6393_a_7718]
-
pe scenă într-un soi de delir, de fantasmă. Greu, foarte greu de jucat așa ceva. Greu, foarte greu de ținut în mînă un univers fragil și vulnerabil cum este acela al personajelor alese în care te poți zări pe tine, privitorul. Mi se pare că în spectacolul „Cîtă speranță" de la Teatrul Odeon, regizorul Radu Afrim mizează exact pe vulnerabilitatea eroilor lui Hanoch Levin și ai săi, pe un soi de echilibristică emoțională care ține totul la o tensiune teribilă, din care
În fața și în spatele ușilor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6409_a_7734]