564 matches
-
și al craniilor este atestat la australieni și la alte popoare primitive de a conserva craniile rudelor moarte și de a le duce cei vii În deplasările lor. Aceste fapte au mai fost interpretate ca dovezi de canibalism, ritual sau profan. „Credința Într-o supraviețuire post-mortem pare demonstrată, pentru cele mai vechi timpuri, prin utilizarea ocrului roșu, substitut ritual al sângelui, deci «simbol» al vieții. Obiceiul de a presăra cadavrele cu ocru este universal răspândit, În timp și spațiu, de la Ciu
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
stăpânește omul uneori ilogic, irațional - și nu invers. Nu ai de ales, trebuie să te predai necondiționat acestei misterioase forțe 735. Faptul că sacrul se manifestă prin anumite obiecte și ființe tabu este astăzi incontestabil 736. Roger Caillois vedea În profan „constanta căutare a unui echilibru, a unei juste căi de mijloc care ne permite să trăim cu teamă și Înțelepciune, fără a depăși vreodată limitele a ceea ce este permis, mulțumindu-ne cu o aurea mediocritas care manifestă concilierea precară dintre
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
în enormă creștere, dublată de spiritul clasificator scolastic, are asupra ideii de literatură un însemnat efect analitic. Apar clase, categorii, specii, impuse și proiectate pe un fundal teologic. Dar pe lângă literatura oficială, sacră există și o literatură contestată. Disocierea sacru/profan din antichitate devine în Evul Mediu mult mai profundă și mai rigidă. Termenul de literatură profană alături de secularis litteris desemnează cultura laică care este în permanentă condiție de inferioritate având „mouvaise conscience handicap istoric greu de depășit.”, motiv pentru care
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
cât și o nouă modalitate literară. Tot acum se pun și bazele concepției poeziei mistice, de mare tradiție occidentală. Notele poeziei sacre vor deveni ale poeziei în genere. Putem vorbi de o încercare de autonomizare relativă prin însăși demarcația sacru/profan, pe de altă parte prin disocierea de expresia orală și de cea pictografică, autonomizarea implicită față de cântec. În ceea ce privește disputa pe marginea problemei finalității și specificității artelor, literatura rămâne prin definiție o artă liberală, definită în termenii săi clasici de ordinul
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
ideologizată și politizată. Ideea de literatură este investită cu o forță activă, devine o putere considerabilă în stat și societate. Cea mai importantă idee-forță a epocii este laicitatea militantă, cultura ia în secolul Luminilor un caracter profund profan. Disocierea sacru/profan devine curentă. Literele și literatura sacră intră într-un moment de eclipsă. „Republica literelor” capătă aspecte noi. A devenit o stare de spirit și o ideologie militantă. Este o mare ambiguitate de idei și semnificații ideologico -politico-sociale-literare. Mitul „cetății ideale
LITERATURA ȘI JOCURILE EI O abordare hermeneutică a ideii de literatură by Elena Isai () [Corola-publishinghouse/Science/1632_a_2909]
-
și umbrele sale. A doua observație la fel de semnificativă este considerarea vieții spirituale ca alternativă sau paralelă față de viața cotidiană în ansamblul ei, fiind considerată superioară tuturor celorlalte activități (de aceea opțională), fapt care a despărțit tot mai mult sacrul de profan, sfântul de păcătos, timpul dedicat rugăciunii de timpul dedicat activităților laborative. Aici intră in joc și alte categorii teologice și antropologice, ca de exemplu: care imagine a lui Dumnezeu? Ce este persoana umană? Ce fel de raport există între persoane
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Adeseori gesturile conștiente cu mâna sunt înlocuitoare fie ale imposibilității altui tip de comunicare (pentru pompieri, scafandri), fie la jocul de cărți. Gesticulația mâinii reprezintă o întreprindere globală a corpului omenesc, într-un spațiu propriu: vertical/orizontal, stânga/dreapta, mitic/profan, practic/sacru, cu unități în planul expresiei, al conținutului etc. Se poate analiza modul în care funcționează mișcarea brațelor. Mișcările executate de mâini și de brațe pot fi: armonioase, fluente, afective, ritmice sau aritmice (nesiguranță, bruschețe). Uneori, apare o mișcare
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
trimit spre număr. Unele gesturi liturgice sunt legate și de spațiul profan (luminarea cu ajutorul lumânării), iar alte elemente pragmatice depind de daruri, mai ales în prima parte pregătitoare, daruri purtate la altar. Unele gesturi (ridicarea în picioare, închinarea) trec de la profan spre gesturile sacre, dar trebuie să ținem seama de: a) spațiul bisericii, vas transcendent ecleziast; b) timpul liturgic, în care trupul primește valori simbolice; c) comunicarea de tip simbolic; d) curățirea sufletului prin sacru cu gesturi simple (ridicarea mâinilor, implorarea
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
materialul tipografic al institutului sunt proprietatea Episcopiei, care însă le dă destinație clară și precisă, că nu vor servi la altceva decât la răspândirea scrierilor bune; Scopul Institutului este editarea și răspândirea scrierilor bune, cu conținut atât religios, cât și profan; Mijloacele de care se va servi Institutul "Presa Bună" spre a putea răspândi scrierile bune sunt: contribuțiile benevole ale donatorilor, încasările rezultate din vânzarea revistelor, broșurilor sau cărților editate, venitul ce-l va aduce tipografia lucrând și pentru alte persoane
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
seul fait accompli Tienne jusqu'à la fin le théâtre rempli 9 Dar el nu teoretizează decât mai târziu. Când apare Arta poetică, în 1674, teatrul clasic și-a produs deja operele principale. Molière murise, Racine va renunța la teatrul profan trei ani mai târziu. Faptul că i s-a atribuit mult timp lui Boileau un rol pe care nu l-a avut se datorează înfăptuirii unei legende de către el însuși, în operele sale. În realitate, el a avut norocul de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să transpară nu de puține ori, ca modalitate de tratare a problematicii, influența lui Mircea Eliade. De exemplu, Năluca, poveste romantică, dezvoltă motivul stafiei cam în genul întâlnit în Domnișoara Christina, adică prin convertirea și interacțiunea timpului sacru cu cel profan. Același lucru se observă și într-o nuvelă precum Cetatea de altădată. În altă serie tematică, deschisă de o nuvelă ca Gherasim, ca și în Lupii sau în Ceasul reîntoarcerii, accentele narațiunii amintesc de timbrul mai vechilor povestiri sadoveniene sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285852_a_287181]
-
beneficiază de un grup raisoneur, compus tot din trei femei. De asemenea, dacă în cazul Dragostei spirituale, pieptul miresei este expus, posibilă sugestie mariologică, aici, se întâmplă exact pe dos, mireasa este complet îmbrăcată. Distincția dintre erosul spiritual și cel profan funcționează astfel la nivelul acestei distincții dintre nuditate și vestimentație codificate cultural. Cecilia Cuțescu-Storck nu utilizează denudarea corporalității ca simbol negativ al carnalității amorului, ci dimpotrivă, într-un registru înalt, alegoric, al inocenței. Este evidentă transpunerea simbolică a unui topos
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
război, această opoziție are o altă perspectivă. În nuvela „La țigănci”, ca și În alte creații, Între real și ireal, Între sacru și profan nu se mai trasează hotare precise. Se Întâlnește acum ceea ce Mircea Eliade numea „camuflarea sacrului În profan” sau „incognoscibilitatea sacrului”. Spațiul mitologic este cel al Bucureștilor. Acțiunea nuvelei este plasată Într-un București atemporal, cadru frecvent și În alte creații, Înfățișat ca un oraș toropit de caniculă: „Cât putea privi cu ochii, trotuarul era pustiu. Nu Îndrăznea
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Simion. Nuvela prezintă asemănări cu basmul „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte” din folclor. De altfel tema a mai fost valorificată În „Tinerețe fără tinerețe”, apărută În 1939. Bordeiul „țigăncilor” este o lume atemporală și aspațială, o ieșire din „profan” și intrarea Într-un teritoriu mitic. Eroul, după ce este marcat de eșecul primei sale iubiri, Își regăsește iubirea după mai multe Încercări, un fel de recuperare a paradisului pierdut. Textul, ca multe altele, are o ambiguitate maximă, cu chei numeroase
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]