615 matches
-
retrase încet de pe fața lui care redeveni ce era, fața unui om brăzdată de trecerea anilor.” (C. Țoiu, 117) c. multipli: „Cântecul, lumina, taina, unda-ntinsurile-albastre, Noi le ținem, noi le strângem, cei căzniți, urâți și goi.” (T. Arghezi, 74) d. propoziționali: „La ce se putea gândi un om al pământului, acum când stăpânul lui începea să devină, el însuși, ceea ce-l muncise atât, adică pământ.” (C. Țoiu, 410), „... Sfârșise la galere, ca și doctorul Rossi, cel ce trăgea spre tronul Munteniei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în relief unele componente: „În ceea ce privește materialele mai recente, între altele fotocopiile caietului dumitale și copiile benzilor de magnetofon, toate acestea au fost expediate la Paris.” (M. Eliade, 569) În apoziția sintetică, termenul secund, realizat structural printr-un component infrapropozițional sau propozițional, concentrează în planul său semantic componentele semantice exprimate de termenul-bază, realizat structural ca termen multiplu: Se șterg legende și povești, proverbe și locuțiuni, adevărate nestimate ale gândirei poporului românesc.” (M. Eminescu, Despre cultură, 64), „... În câteva trăsături ni-l zugrăvi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
al termenului-bază, se constituie o apoziție cumulativă: „Dar atunci care era secretul ăstuilalt, inițiatorul, al lui Mengherel? (M.Preda, Viața, 150) Apoziția - funcție sintactictc "Apozi]ia - func]ie sintactic\" Funcția sintactică generată de relația de apoziție relativă, apoziția, se realizează propozițional: propoziția apozitivă în interiorul tuturor variantelor semantice ale relațiilor de apoziție, care își estompează deosebirile dintre ele: „M-am priceput ori să tac, ori să vorbesc singur, ceea ce nu poate fi decât tot o formă de tăcere. (O. Paler) Manifestarea relației
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gheața, ceea ce mi s-a părut cu totul de neînțeles.” (O. Paler) • pauza; însoțește elementul de relație ceea ce; • topica; propoziția apozitivă este totdeauna termenul secund în desfășurarea relației de apoziție. Prin această complementaritate, apoziția se distinge de alte funcții realizate propozițional, introduse în frază prin pronumele relativ compus ceea ce: • apozitivă: S-au întâmplat în dimineața aceea lucruri incredibile, cu mult sub limita umanului, ceea ce nu va putea uita niciodată. • subiect propozițional: Ceea ce s-a întâmplat în dimineața aceea de vineri, cu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Prin această complementaritate, apoziția se distinge de alte funcții realizate propozițional, introduse în frază prin pronumele relativ compus ceea ce: • apozitivă: S-au întâmplat în dimineața aceea lucruri incredibile, cu mult sub limita umanului, ceea ce nu va putea uita niciodată. • subiect propozițional: Ceea ce s-a întâmplat în dimineața aceea de vineri, cu mult sub limita umanului, nu poate fi uitat. • completivă directă: Nu va putea uita niciodată ceea ce s-a întâmplat în dimineața aceea de vineri; era sub limita de jos a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
am putea adăuga valoarea de stare (Janinetti a murit), de acțiune mai mult sau mai puțin intenționată a agenților: [Ei] Îl tîrîră (T4) comparat cu Chevrel strănută (T11) sau de simple evenimente precum Pasarela s-a prăbușit. La acest nucleu propozițional se pot adăuga constituenții periferici mai mult sau mai puțin autonomi: circumstanțiale ca în În lacul din Annecy, Între Deuil și Épinay, sau construcții detașate (CD) ca în Trîntindu-l la pămînt pe afișorul Ahile și Căzînd din carul cu fîn
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
langue, Bruxelles, Mardaga, 1983. 5. Micro-acte de discurs Orice propoziție enunțată are o valoare sau forță ilocuționară. După teoria devenită clasică de la filosofia analitică și de la lucrările lui J. L. Austin (1962) încoace, distingem în "sensul" unui enunț un conținut propozițional (p) și o forță ilocuționară (F). Problema clasificării actelor de discurs a ridicat numeroase dezbateri și a cunoscut o mulțime de forme. Dificultățile decurg din mai multe aspecte: Un act de discurs este adesea indirect: aparentul constatativ Pute a hoit
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
e timpul să închei" (Zola). • Declarative: Să enunți și să provoci simultan schimbări în lume: "Acuz!" (Zola), Te botez... • Expresive: Cu ajutorul cărora ne exprimăm sentimentele și atitudinile: Bravo!; Întreaga mea recunoștință pentru salvatorul meu" (publicitate 1898). Expresivele, al căror conținut propozițional este presupus a fi adevărat, mai curînd exprimă starea mentală a enunțătorului decît reprezintă o stare de lucruri. Ele pot fi considerate ca un "caz limită de forță ilocuționară" (Vanderveken 1992: 18). Asertivele, al căror conținut propozițional este presupus a
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
al căror conținut propozițional este presupus a fi adevărat, mai curînd exprimă starea mentală a enunțătorului decît reprezintă o stare de lucruri. Ele pot fi considerate ca un "caz limită de forță ilocuționară" (Vanderveken 1992: 18). Asertivele, al căror conținut propozițional este presupus a fi adevărat independent de co-enunțători, se deosebesc de actele de angajare, de directive și declarative al căror conținut propozițional este adeverit prin înfăptuirea actului ilocuționar. Pe urmele lui V. Vernant (1997) și mergînd mai departe de ceea ce
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Ele pot fi considerate ca un "caz limită de forță ilocuționară" (Vanderveken 1992: 18). Asertivele, al căror conținut propozițional este presupus a fi adevărat independent de co-enunțători, se deosebesc de actele de angajare, de directive și declarative al căror conținut propozițional este adeverit prin înfăptuirea actului ilocuționar. Pe urmele lui V. Vernant (1997) și mergînd mai departe de ceea ce spune Vanderveken, actele metadiscursive de angajare pot fi luate și ele în considerație. Acesta din urmă recunoaște că actele expozitive precum a
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
decupeze tirada în blocuri de versuri care desenează un plan de text (cap. 6). 5.3. Conectorii argumentativi Conectorii argumentativi cumulează funcțiile de segmentare, de asumare enunțiativă și de orientare argumentativă a enunțurilor. Ei declanșează o recaracterizare a unui conținut propozițional fie ca argument, fie ca o concluzie, fie ca argument cu funcția de a fundamenta sau întări o inferență, fie ca un contra-argument. În această categorie intră atît conectorii argumentativi și concesivi (dar, totuși, cu toate acestea, desigur, însă...), cît
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
enunț suficient de complet cît să fie izolat în legenda fotografiei și care, precedat de un enunț atribuitor de vorbire, formează o organizare periodică suficient de elaborată încît să constituie o secvență argumentativă elementară (v. Cap. 5, § 4.2). Structura propozițională a legendei fotografiei poate fi descompusă după cum urmează (să notăm expresia restrictivă: în mare parte): T62 [e1] Dominique Perret, schior extrem: "[e2] Noi NU sîntem niște kamikaze sinucigași: [e3] DESIGUR, ne asumăm riscuri, [e4] DAR sînt calculate". Enunțul de regie
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
1932) și care a fost dezvoltată mai ales de Kintsch și Van Dijk (vezi și Fayol 1985 și 1997, și Coirier et alii 1996). După această teorie, la un prim nivel, propozițiilor li se atribuie un sens sau o reprezentare propozițională și o valoare ilocuționară. La un al doilea nivel, prin cicluri de tratare, pachete întregi de propoziții sînt condensate și stocate apoi în memoria de lucru, fapt care permite continuarea construirii sensului prin integrarea enunțurilor următoare. Stabilirea acestor regrupări semantice
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
enunțurilor descriptive, pe procedeele de metaforizare, de animare și de ordonare care contracarează efectul de listă. Descrierea, inerentă exercițiului vorbirii, este identificabilă mai întîi la nivelul enunțurilor minimale. Am văzut că teoria ilocuționară localizează partea descriptivă a enunțurilor în conținutul propozițional (p) peste care se aplică marca forței ilocuționare F(p). Un subiect căruia i se atribuie minim un predicat constituie baza unui conținut propozițional. A vorbi de "decor verde" și de "stîncă tare și masivă" (T19) pentru a califica un
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
la nivelul enunțurilor minimale. Am văzut că teoria ilocuționară localizează partea descriptivă a enunțurilor în conținutul propozițional (p) peste care se aplică marca forței ilocuționare F(p). Un subiect căruia i se atribuie minim un predicat constituie baza unui conținut propozițional. A vorbi de "decor verde" și de "stîncă tare și masivă" (T19) pentru a califica un perete de escaladă înseamnă a face o afirmație descriptivă despre un obiect al lumii, legată inseparabil de actul ilocuționar de recomandare. Asemenea enunțuri nu
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
Cei veseli detensionează atmosfera., respectiv în frază, realizată printr-o propoziție subordonată subiectivă: Cine este vesel/ detensionează atmosfera. IV.2. Unități sintactice (a) Partea de propoziție 126 este cea mai mică unitate sintactică din limba română, componentă a unui enunț propozițional, caracterizată prin raportare, pe de o parte, la funcțiile sintactice reperabile la nivelul propoziției și, pe de altă parte, la raporturile sintactice stabilite între componentele propoziției. Părțile de propoziție se diferențiază, în cadrul enunțului, în funcție de: * importanță: părți de propoziție principale subiectul
Limba română: repere teoretice și aplicații by ANGELICA HOBJILĂ () [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
trebuie să le îndeplinească o unitate terminologică, de vreme ce îi atribuim o semnificație univocă, pe care celelalte denominații utilizate pentru același procedeu nu o au. Și nu numai atât: includerea cazurilor de condensare în rândul schimbărilor semantice ori al elipselor sintactice propoziționale, al trunchierilor sau al altor fenomene de scurtare aleatorie a cuvintelor, grupurilor de cuvinte sau enunțurilor constituie, în opinia noastră, o eroare care atentează, desigur, la acribia științifică și la proprietatea termenilor, dar, ceea ce este mai grav, duce chiar la
Condensarea lexico-semantică by Emil Suciu () [Corola-publishinghouse/Science/925_a_2433]
-
al limbii"158, atunci ar putea fi amintite, dintre principiile tipologice cu care Coșeriu își exemplifică teoria 159, principiul tipologic al categoriei de funcții relaționate la context și situație (de pildă, pentru greacă veche și germană, particulele modale sau adverbele propoziționale, compunerea nominală și prefixarea verbelor) sau principiul tipologic determinări interne pentru funcții interne, determinări externe pentru funcții externe, adică, măi pe larg, "Determinări materiale paradigmatice, interne unității determinate, pentru funcțiile autonome (non-relaționale) ale acestei unități și determinări materiale sintagmatice, externe
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
performativitate, același act de vorbire pretându-se la mai multe realizări. Discipol și continuator al lui Austin, J.R. Searle propune o reformulare a teoriei actelor de vorbire 135. Identificând actul de vorbire cu o entitate duală, care comportă un conținut propozițional, o forță propozițională, explicitată sau nu printr-un marcator de forță ilocuționară, Searle clasifică forțele ilocutorii primordiale în cinci categorii: a) asertive (a afirma, a constata etc.): acestea se caracterizează prin corespondența enunțului cu o stare a lumii. În cadrul limbajului
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
de vorbire pretându-se la mai multe realizări. Discipol și continuator al lui Austin, J.R. Searle propune o reformulare a teoriei actelor de vorbire 135. Identificând actul de vorbire cu o entitate duală, care comportă un conținut propozițional, o forță propozițională, explicitată sau nu printr-un marcator de forță ilocuționară, Searle clasifică forțele ilocutorii primordiale în cinci categorii: a) asertive (a afirma, a constata etc.): acestea se caracterizează prin corespondența enunțului cu o stare a lumii. În cadrul limbajului politic, enunțurile asertive
Limbajul politic eminescian. Perspective semiotice by MIHAELA MOCANU () [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
propoziția (obiectul denotat) poate fi un singur termen (primul președinte al Statelor Unite) sau o colecție complicată de termeni (orice republican); dar putem avea de asemenea și concepte denotative care nu denotă nimic. Pasul important în explicarea generalității este postularea funcțiilor propoziționale ca entități nedefinibile care se află într-o relație particulară cu propozițiile. Teoria denotării nu mai este suficientă în acest punct, iar Russell caută să o depășească în articolul "On Denoting". Teoria prezentată în acest articol este o teorie a
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
mai mult decât atât intuiția ne îndeamnă să o considerăm ca falsă și să dăm crezare contradictoriei ei "Regele actual al Franței nu există". Teoria existenței propusă de Russell dă sens propozițiilor de genul "Regele actual al Franței există". Funcția propozițională x este astăzi rege al Franței este satisfăcută unic. Spunem de fapt că: a) există un x care este rege al Franței și b) oricare ar fi y, dacă y este astăzi rege al Franței, atunci x=y. După Miroiu
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
existența nu este un predicat real, Frege considerând existența este de fapt un predicat de ordinul al doilea (care se referă la un concept), iar Russell a articulat pozițiile acestora considerând că existența trebuie privită ca o proprietate a funcțiilor propoziționale. J.J.C. Smart afirmă și el în continuarea lui Russell și Frege că existența nu este o proprietate. Prin analogie "a mârâi" este o proprietate a tigrilor și a spune că "tigrii domestici mârâie" înseamnă a spune ceva despre tigrii domestici
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
încercat să arate că o propoziție de genul "Fs există" trebuie înțeleasă ca exprimând ceva despre conceptul F și anume că are cel puțin o instanță. Russell spunea de asemenea că existența este în mod esențial o proprietate a funcțiilor propoziționale. Richard Mendelsohn consideră că se pot exprima două principii care sintetizează concepția lui Frege și Russell despre existență: (1) a spune că "Fs există" înseamnă a spune că "acolo sunt Fs" și a nega că "Fs există" înseamnă a spune
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]
-
modală și semantica lumilor posibile Logica modală studiază argumente a căror validitate depinde și se sprijină pe conceptele de "necesitate", "posibilitate", "contingență" și "imposibilitate". Principalele notări sunt: ˅ este necesar că ◊ este posibil că ~ este fals că Dacă folosim o variabilă propozițională p, atunci avem: ˅p = ~ ◊ ~ p (este fals că este posibil să fie fals p) ◊ p = ~ □ ~ p (este fals că este necesar să fie fals p). Argumentele modale, față de "argumentele clasice" în favoarea existenței lui Dumnezeu se bazează pe faptul că existența
Argumentul ontologic în filosofia analitică. O reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară by Vlad Vasile Andreica () [Corola-publishinghouse/Science/891_a_2399]