585 matches
-
societate competiția nu lasă loc cooperării, copiii sunt supuși acelorași presiuni sociale precum părinții lor. Iar altruismul nu are nici un sens într-un mediu în care la nivelul relațiilor interpersonale se aplică legea celui mai puternic. Legea celui mai puternic proslăvește agresivitatea atât timp cât aceasta permite procurarea succesului și a satisfacției. Modelele comportamentale cele mai admirate sunt cele care permit să lovești primul și să fii cel mai puternic. Cultul armelor devine indispensabil; a omorî înainte de a fi omorât strategie dominantă; intimidarea
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
rol social. Bărbieritul mirelui avea loc duminică dimineața și marca Începutul pregătirii de nuntă: după bărbierit, el Își punea cămașa trimisă de mireasă și era Împodobit cu haine alese și flori. În tot acest timp, lăutarii interpretau diferite cântece care proslăveau calitățile mirelui: frumusețea care Îl face dorit de toate fetele, hărnicia care stârnește respectul sătenilor, curajul care este apreciat de ceilalți flăcăi etc. În același timp, aceste cântece anunțau sfârșitul tinereții fără de griji și descriau obligațiile viitorului cap de familie
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un loc singuratic, întocmai ca tufa de grozame din poezia lui Leopardi (La Ginestra), care crește într-un loc izolat, în deșertul de lavă. În amărăciunea lui, poetul pune această imagine în fața ochilor tuturor celor "care s-au deprins să proslăvească viața": "să vină și să vadă dacă natura pune într-adevăr la inimă binele și răul ființelor vii". Toate aceste dificultăți nu pot totuși să facă, în chip necesar, să dispară fundalul intelectual al marelui humor. Urmarea este, de fapt
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
o poezie cu tendință, cu tendința de-a exprima adevărul vieții pătrunsă de înaltele idealuri umane ale socialismului și comunismului. Ea nu vorbește câtorva «rafinați», gustători de «chintesențe» ale decadentismului burghez, ale acelora care se îmbată de miasmele putreziciunii capitaliste, proslăvindu-le și făcând apologia descompunerii și a morții ca lege universală (...). Că poezia noastră își atinge din acest punct de vedere ținta, nu rezultă numai din faptul că din cei 32 poeți publicați în antologie sunt mulți purtători de premii
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
părăsit Alexandria, s-a oprit în Libia, la mânăstire, sub ocrotirea maicii Albina. A intrat într-o chilie ce rămânea pecetluită până ce Iisus, în semn de iertare, o va ierta. A primit pâine, apă și un flaut pentru a-l proslăvi pe Dumnezeu. După șaizeci de zile, chilia s-a desferecat, dovadă că Iisus a iertat-o, și Thaïs, plină de credință și de iubire, a spus povestea vieții ei surorilor-măicuțe. Pe starețul Pafnutie nu l-a părăsit amintirea lui Thaïs
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
să obsedeze Marele Secol. Două curente se înfruntă, dovedind existența a două sisteme de reprezentare foarte diferite. Corneille, pentru care teatrul este o metaforă a lumii, se opune docților, partizani ai unui iluzionism mimetic, și merge uneori până acolo încât proslăvește, la fel cu susținătorii barocului, dreptul la neverosimil. Dornici să creeze la spectatori o iluzie de realitate maximă, docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca "adevărată", termen ce revine de nenumărate ori sub pana lui Chapelain
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra lecțiilor transmise de Horațiu și Aristotel, a cărui Poetică este tradusă în 1561 de Scaliger, un erudit italian instalat în Franța, ca și asupra tratatelor vechilor gramaticieni, în special cel al lui Donatus, Despre tragedie și despre comedie. Ei proslăvesc întoarcereea la "adevărata tragedie", din care fac, ca în Antichitate, genul dramatic major, "cea care este făcută, după spusele lui Jean de la Taille, cu arta cea adevărată și modelul celor vechi, adică Sofocle, Euripide și Seneca". Ce înțeleg ei prin
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât mine, cu pană măiastră despre arta de a compune, ca și despre orișice; dar ceea ce mie unul mi se impută, este faptul de le-a fi compus fără artă."3 1.1. Respectarea unității de acțiune Lope de Vega proslăvește, drept unică regulă, unitatea de acțiune care asigură piesei o coerență de ordin logic: "Vedeți ca subiectul să nu aibă cumva decât o singură acțiune, aveți grijă ca fabula să nu fie nicidecum episodică, prin asta vreau să spun, că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Second Discours, 1722), absența, în sânul tragediei, a "acestor acțiuni frapante care cer fast și spectaculos." De aceea și dorește el suprimarea unităților care, prin constrângerile pe care le impun, îl împiedică pe autorul dramatic să creeze situații emoționante, și proslăvește o tragedie în proză după modelul teatrului shakespearian. Ah mamă ! ah fiule ! ah frate ! ah soră! Numai aceste exclamații dacă ar fi și ne dau siguranța lacrimilor; și, fără să ne mai ostenim să aflăm dacă recunoștința se aseamănă cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
amestecul tonurilor, în Eseu despre genul dramatic serios, definește și el noul gen, considerându-l ca pe o formă "intermediară între Tragedia eroică și Comedia glumeață." Doritor să amestece tonurile, din grija pentru realism, asta nu înseamnă că teoreticianul Iluminismului proslăvește întoarcerea la tragi-comedie, gen artificial în ochii săi, construit, în irealismul său, pe baza unor contraste prea mari. "Vă dați seama, scrie Diderot în Convorbiri despre Fiul nelegitim, că tragicomedia nu poate fi decât un gen prost, pentru că în ea
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de orice, scrie el în Memoriile sale, că, mai mult decât de miraculos 62, sufletul omului este sedus de ceea ce este simplu și firesc." Acordând personajelor sale un comportament familiar, punând în gura lor cuvinte luate din viu grai, Goldoni proslăvește firescul, atât în scriitură, cât și în joc. "Stilul, l-am dorit așa cum i se potrivește Comediei, scrie el în prima parte a Memoriilor, adică simplu și firesc, nu academic sau elevat. Marea Artă a Poetului Comic este să se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
el în partea a treia a Memoriilor, puseseră până atunci în scenă viciile și defectele umanității în general; Molière a fost primul care a îndrăznit să joace despre moravurile și aspectele ridicole ale secolului său și ale țării sale." Goldoni proslăvește un teatru național, precedând astfel pe scena europeană experiențele lui Lessing și Diderot. Convins că gustul diferă de la un popor la altul, el estimează că autorii italieni ar trebui să-și caute inspirația în epoca lor și în propria țară
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ținut la Viena în 1808 și care a fost publicat în Germania în 1811. El condamnă aici, cu o virulență uneori nuanțată de rea credință, Clasicismul francez și, cu multe elogii față de dramaturgiile elisabetane și față de spaniolii Secolului de Aur, proslăvește un teatru în care acțiunea primează asupra povestirii. Dornică să le împărtășească francezilor dragostea ei pentru literatura germană, ea difuzează ideile lui Schlegel în Despre Germania (De l'Allemagne). Lucrarea, publicată la Londra în 1813, nu apare la Paris decât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
haotică, ei își pun întrebări asupra istoriei, acordând dramei istorice un loc de predilecție, căci ea le permite, în cadrul bilanțului pe care îl fac asupra evenimentelor trecute, să reflecteze asupra situației contemporane. Astfel realizează ei dorința lui Stendhal 82, care proslăvește tragedia istorică sub influența Doamnei de Staël, care scrie, în 1814, în Despre Germania, că "tendința firească a secolului nostru este tragedia istorică". "Domniile lui Charles VI, Charles VII, a nobilului François I, sunt probabil pentru noi bogate în tragedii
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trebuie să-l perfecționăm, să-l facem mai suplu, și nu să-l distrugem. Urechea este o parte a omului, iar armonia este una din legile secrete ale spiritului, nu le putem neglija fără a greși." Ca și Lamartine, Hugo proslăvește folosirea alexandrinului, pe care îl utilizează cu atâta viruozitate, chiar dacă notează, în Prefața la Cromwell, că "cele mai frumoase versuri ucid piesele cele mai frumoase". În versuri scrie el majoritatea operelor sale dramatice, nedând în proză decât trei drame, Lucrezia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
piese care câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se operează o reîntoarcere în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să trateze scena ca pe o reflectare fidelă a lumii reale, el interzice, ca și cei
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
chiar ele importanța datoriei lor față de Artaud. Toți cei care utilizează marionete uriașe, ca Bread and Puppets în Statele Unite prin anii șaizeci, cei care-și fac să vorbească trupul prin mimat, dans, nuditate, ca Jérôme Savary, sunt moștenitorii săi și proslăvesc, ca și el, un spectacol complet. Mișcarea Panique provine direct de la Artaud și Suprarealism. Între 1960 și 1962, Arrabal (născut în 1932), Roland Topor, Alexandre Jodorovsky, pictori, dramaturgi, regizori scenici francezi, mexicani, spanioli, au ales cuvântul "panique" (panică) cu ocazia
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de piese, cauza revoluției ruse începând din 1917, Meyerhold visează la un teatru revoluționar care să țină în același timp de baraca de iarmaroc și de parada populară, fără ca prin aceasta să piardă ceva din grandoarea eroică. De aceea el proslăvește "teatrul convenției conștiente", în care actorul, care nu trebuie să se lase furat de joc, știe permanent că scena este artificială, astfel încât spectatorul, la rândul lui, nu uită niciodată că lumea pe care o contemplă este produsul unei ficțiuni. "Tehnica
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asupra factorului emoțional, și poate tot pe atât un oarecare declin al elementului rațional al doctrinei marxiste m-au incitat și pe mine să pun accentul mai mult pe aspectul rațional." Pentru producerea acestei "distanțări" care va dezaliena spectatorul, Brecht proslăvește un "teatru epic". Caracteristica esențială a teatrului epic, scrie el în Drumul spre un teatru contemporan, este, poate, să se adreseze mai puțin afectivității spectatorului, cât rațiunii sale. Spectatorul nu trebuie să trăiască ceea ce trăiesc personajele, ci să le reconsidere
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
minimul necesar (...) Filmul de comentariu acompaniază acțiunea în maniera unui cor. El se adresează direct spectatorului, îl interpelează. Filmul de comentariu atrage atenția spectatorului asupra întorsăturilor importante ale acțiunii. (...) El critică, acuză, precizează datele importante, face uneori propagandă directă." Brecht proslăvește, după exemplul său, utilizarea de proiecții cinematografice: regizorul poate face să apară, pe fundalul scenei, documente, piese de arhivă, statistici, să adauge sau să taie, ca în tehnica colajelor. Cinematograful trebuie utilizat ca o succesiune de tablouri. El joacă rolul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
temple din zonă, a restituit din locuințele sale papirusuri de diferite feluri - documentare, rituale, literare -, care ilustrează În mod direct situația celor care trăiau acolo. Printre papirusurile „literare”, sunt demne de luat În seamă imnurile regelui Sesostris III, care Îi proslăvesc În același timp valoarea militară și grija pentru supuși; restul textelor, medicale, de matematică, veterinare, precum și un text narativ fragmentar, care povestește mitul luptei dintre Horusxe "Horus" și Sethxe "Seth", sunt importante pentru evaluarea culturii din templu. Însă o mare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai multe documente ale timpului care servesc la ilustrarea acestei situații. Chiar la finalul perioadei În cauză apare un text narativ ciudat: papirusul numit Westcar 1. Este un text narativ lung În care, Într-un cadru general de poveste, sunt proslăvite faptele minunate ale vechilor magi de la curtea suveranilor din epoca piramidelor. În general, se consideră că textul aparține Regatului de Mijloc; dar faptul că apare Într-un singur manuscris din epoca hicsoșilor demonstrează cel puțin că acesta era considerat Încă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Învățătura” regelui, ca o garanție a loialității și ortodoxiei lor. Pentru a-l Înțelege pe deplin, imnul trebuie privit Într-un context În Întregime nou. Un rege, ultimul descendent sigur al casei care a luptat cu hicsoșii și care Îl proslăvise pe Amonxe "Amon" ca zeu personal, se hotărăște să inițieze o reformă religioasă - sau, mai bine zis, o revoluție. Divinităților solare și celor asimilate acestora le alătură, În mod despotic, „Soarele” propriu-zis, fără mitologie, cu numele său real; Îi atribuie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
caracteristicile clare ale uni zeu creator, după cum o arată atât cei aproximativ o sută de fii și șaizeci de fiice, cât și cetatea pe care a Întemeiat-o (de tristă amintire În Biblie) dându-i numele său și care este proslăvită În imnuri entuziaste 1, dar și frenetica activitate edilitară din toată țara. Dar calitatea sa cea mai evidentă este funcția providențială, care Îl face prezent și Îndrăgit oriunde. Se pot compara, cu proslăvirea regelui la Kahun, simplitatea și simțul cotidianului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
lucrurilor” (Roussel, 1915-1916, no 50, pp. 111 sq.). În această pereche divină, evocată În termeni tipic elenistici, trebuie să o recunoaștem pe cea a zeilor titulari ai templului, tocmai Serapisxe "Serapis" și Isisxe "Isis", a căror putere cosmică universală este proslăvită. Introducerea la Delos a cultului lui Serapisxe "Serapis" și a celorlalți zei din mediul egiptean, Isisxe "Isis", Osirisxe "Osiris", Anubisxe "Anubis" și Horusxe "Horus"/Harpocratexe "Harpocrate" are valoare de exemplu pentru ceea ce putem considera obiceiul cel mai curent În răspândirea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]