902 matches
-
senzații pasagere și afecțiuni obscure. Jurnalul de călătorie al lui Stendhal arată - după părerea criticului - "că marele creator a fost întotdeauna un memorialist mediocru", pierdut într-o "perfectă ariditate și insensibilitate față de lucruri" (p. 45, taxat aspru ca "simplu notes prozaic" încă o dată, la p. 257). Logica inutilității unei astfel de experiențe a scrisului non-fictiv merge mai departe: "Înseamnă zilnic pe hârtie cine nu poate transforma experiența în ficțiune artistică. Dacă jurnalul e un caiet cu note, el devine inutil după ce
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
le gustă și le pune în versuri ce vor fi apreciate tocmai de către spiritele fine, de connaisseur- i. La autorul ieudului fără ieșire și al lui pantelimon 113 bis, o selecție de acest tip nu mai există. Realitatea cea mai prozaică și cotidianul cel mai banal pătrund într-o poezie atât de permisivă, încât ajunge să-și includă și referentul. Lumea s-a strecurat, pur și simplu, între două coperți. Secvențele și frânturile comunicării, sintaxa aglutinată a propozițiilor și întinderea firească
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
ne mai putem despărți niciodată niciodată/oh salvie levănțică iasomie trandafir". De la enumerarea speciilor, splendorilor florale, la Baconsky răsfăț nominalist, rafinament de pictor impresionist, ajungem la enumerarea aproape autobiografică, jumătate ingrediente utile, jumătate aspirație spre misterul simbolului florilor la Mazilescu. Prozaicul și poeticul întrețin un dialog la ultimul, un dialog consolator, obosit, o atmosferă de tihnă domestică regăsită, se poate bănui, "noi nu ne mai putem despărți niciodată niciodată", după o furtună a sentimentelor. Al doilea adverb, "niciodată", e și el
Baconsky și Mazilescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Journalistic/6690_a_8015]
-
energiile ei a eclozat superb și monstruos ca o contracultură vie și polemică. Documentarul reușește să redea o parte din personalitatea complexă, contradictorie a artistului în contextul în care s-a format și deformat, niciodată desprinsă de toxinele lirice sau prozaice ale metropolei în mijlocul căruia a înflorit pictorul Basquiat.
Festivalul de la Wroclaw by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6142_a_7467]
-
scrisorilor lui Paul Celan cunoaște un crescendo pe parcursul celor 12 scrisori, pentru a se stinge treptat pe măsură ce întîlnirile cu Diet se răresc. Ultima scrisoare nedatată, dar probabil, așa cum precizează anexa bio-bibliografică, redactată la 23 iulie 1950, este de-a dreptul prozaică. În viața lui Celan, reapăruse Ingeborg Bachmann, pe care scriitorul o cunoscuse la Viena în l948. Relația cu ea avea să crească în intensitate. Diet Kloos revine la Paris în l953 pentru a-și completa studiile muzicale. Trece pe la hotelul
Paul Celan și tînara olandeză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14341_a_15666]
-
curînd tot genialei soții. Aceeași consacrare via Virginia Woolf l-a și impersonalizat pe Woolf: alături de veșnicele ape tulburi ale psihicului soției, el apare drept companionul calm, stăpîn pe situație, lucid, calculat, cu perfectă priză la realitate. Într-un cuvînt, prozaicul Woolf, dispus să-și consacre viața altcuiva, altora (nu s-a ocupat doar de cărțile Virginiei, ci a fost implicat în toate activitățile editoriale ale celebrei Hogarth Press, care la vremea respectivă publica operele unor Freud, Cehov, T.S. Elliot, sau
Noi scrisori de dragoste by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16073_a_17398]
-
O primă țintă: Dumnezeu. Are loc o descensiune a Creatorului în creație, una dură, violentînd solemnitatea sacerdotală ca și orice figurare a onorabilelor simțăminte. Imaginea Sa evanghelică e scurtcircuitată. Poetul se silește a-L tîrî într-o umanizare nu doar prozaică, „democratizată” („cristosul meu a învățat să iubească mersul cu autobuzul/ în fiecare dimineață/ după ora cinci”), ci și decăzută, desfigurată de mînie, sexualizată: „dumnezeului meu i s-a oferit dreptul la umanitate/ aici a învățat să-și dăruiască furia/ tuturor
Poezia unui Macho by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2683_a_4008]
-
obiectelor și ființelor desconsiderate, vlăguite, învinse. Poetul se străduiește a alcătui un epos al anodinului, a înscena un senzațional al banalității moralmente reciclate, introduse într-o "metafizică a cotidianului" (N. Manolescu). Se articulează astfel gesturile unui protocol în care factorii prozaici, obiectele ponosite, truismele existenței celei de toate zilele se oferă unei tulburătoare conotații. O lumină de dincolo pătrunde în încăperile știute, își așterne enigma peste viețuirea noastră aridă, fertilizînd-o întru poezie. "Nesfîrșit", "absurd", "nimic sigur", "nu vom ști niciodată" sînt
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
chiar fondul modernizării românești, iar dacă astăzi trăim într-o țară europeană este pentru că motorul acestei deveniri a fost clasa capitaliștilor. În plus, devenirea aceasta nu s-a făcut cu idealuri romantice închinate nemuririi naționale, ci cu pîrghii mult mai prozaice și mai eficiente: expansiunea capitalului, acapararea piețelor de desfacere din alte țări, concentrarea banilor în bănci și găsirea de debușeuri comerciale pentru supraproducția inutilă. Și totuși, o senzație neplăcută te urmărește după lectura Burgheziei române. Cauza stă în aceea că
Fatalitatea capitalismului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10221_a_11546]
-
Ibrăileanu, Vlahuță, Macedonski, Delavrancea, Iosif și mulți alții, din categoria minorilor scuturați de praf pentru a ține din nou companie lui Bacovia. Stăruitor în detalii, Constantin Călin ajunge la concluzii incitante, aforistice, despre percepția bacoviană a timpului, chiar dacă invocă explicații prozaice, din zona biograficului și a geograficului: "Un ins epuizat prematur, Bacovia percepe timpul ca un bătrân (l-au îmbătrânit eșecurile și celibatul prelungit), locuitor al unui târg de provincie dintr-o regiune cu climă aspră. Pentru bătrâni, provinciali, ânordici> timpul
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
cald/ senzația aia de transpirație și floare de fân lipită de vertebrele ascuțite/ nămolul spârcâind printre degetele picioarelor/ în rutele întotdeauna fericite ale vânătorii.". După excursia imaginară la origini, acesta se va întoarce, plouat, în civilizația care îl absoarbe, productivă, prozaică, fără nici un mister: "am vagabondat pe străzi care se bifurcau/ în străzi care se bifurcau la capătul blocurilor faraonice,/ până la casele promiscuurbane/ unde aerul e dintr-o dată mai curat iar pomii însuflețiți/ unde soarele jilav dimineața lovește/ în cocoșii de
Dinspre margine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8552_a_9877]
-
acolo, unde identitatea veche nu s-a resorbit complet, așa cum noua identitate nu a fost pe deplin asumată. Acolo unde Almodóvar risipește capitalul de tensiune și inefabil acumulat este finalul, dincolo de rezolvarea melodramatică, pasiune și crimă, se află însă rezolvarea prozaică, un fel de happy-end leșinat. Rețin în film însă imaginile tulburătoare ale unei feminități care reprezintă o a doua piele, o piele de împrumut în care Vicente nu a intrat pe deplin, fie că nu a vrut, fie că nu
Pygmalion și Galateea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5103_a_6428]
-
veritabilă carte de vizită a Cehiei, provine din fondurile de stat (Ministerul Culturii). Președintele festivalului, Jiri Bartoska, un actor de mare popularitate în Cehia, povestea cît de mult l-a ajutat meseria lui de actor (arta comunicării!) în rezolvarea problemelor prozaice ale festivalului, cum ar fi convingerea diverșilor sponsori (practic, festivalul se bazează pe cîțiva mari sponsori, de pildă Cehia-Telecom sau Transgas). La un moment dat, într-un interviu, organizatorii au deplîns starea proastă a echipamentelor de proiecție, iar Bartoska a
Karlovy Vary - Festivalul internațional al filmului: LA EST DE VEST by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16900_a_18225]
-
trece în bagajul curent al criticilor literari autorizați". Suprarealiștilor (în bloc, căci ne aflăm la un pas de conceptul nazist al "artei degenerate" de către evrei!) li se pune în cîrcă adeziunea la comunism: Iar faptul că suprarealiștii devin cei mai prozaici și mai angajați oameni ai partidului comunist, în România postbelică, dezvăluie un tip de metamorfoză, care se va repeta, cu tîlcurile ei cu tot, și în anii '60". Scânteii i se acordă o caracterizare exclusiv semită: "Ziarul lui Silviu Brucan
Un nou A.C. Cuza by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15370_a_16695]
-
a continua cu „aromele tainice” ale mansardei domiciliare, cu „un balcon mic - limbă scoasă străzii zgomotului autobuzelor”. E o introducere afectivă în partea mai prezumțioasă a cărții pe care o reprezintă urmărirea unui fin raport speculativ, cel dintre senzația dură, „prozaică”, și „irealitatea imediată”. Realul apare figurat prin acest contact nemijlocit al senzoriului cu aparența, astfel încît ceea ce se ascunde în spatele său să aibă credibilitatea unei „funcționări” a ființei care se pune în stare de experiență lirică. Plecînd dintr-o organicitate
Între real și ireal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4193_a_5518]
-
un scriitor n-ar tăgădui atît de ferm, ar fi înclinat să zică: "Poate!", "Parcă!" sau "Cîteodată da!" Cu ce temei? El beneficiază de roadele unei experiențe, poate menține uneori o acțiune și în ramele închipuirii din vis, renunțînd la prozaica deșteptare. Derrida insistă asupra regretului celui sustras plăcerii de a vagabonda în mirific și imprevizibil, el revine adesea pe pămînt cu sentimentul că pierde ceva irecuperabil, că e păgubit, că nu poate fi consolat, că a stricat, catapultat din legănarea
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
înlesnește ascensiuni publice, politice, cariere profitabile, științifice și de tot felul : „Merge chiar foarte bine. E o valoare sigură, se poate miza pe el cu ochii-nchiși. Nu te uiți și câștigi. Cine joacă pe comunism prosperă, și simbolic și prozaic. Obține prestigiu, vizibilitate, face carieră politică și nu numai, obține statut public și social înalt, desigur că și venituri în consecință. Sunt țări unde specialiștii în istoria antică, dacă mai există, sunt pe cale de dispariție, în vreme ce comunistologii se-nmulțesc în
Atunci și Acum by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5812_a_7137]
-
românești post-decembriste și totodată o incursiune în universuri paralele, utopice, dar mai cu seamă distopice, situate oricum dincolo de granița realului palpabil. Este o lume în care miracolul deși pare încă posibil alunecă în derizoriu, și totuși dincolo de realitatea cea mai prozaică se poate întrezări un cifru misterios, un cod care se cere descifrat. Cititorul este confruntat cu imposibilitatea alegerii unei singure grile de lectură - nu este posibilă nici o lectură în cheie strict realistă (căci în acest caz multe dintre episoadele cu
Universuri paralele by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17351_a_18676]
-
de München. Prin versurile pe care le scrie, Crisula Ștefănescu se situează între Lucian Blaga și Magda Isanos. Nu este vorba de influențe, ci de o înrudire spirituală. Poeta are o permanentă sete de poezie. Nu poate trăi nici o clipă prozaic, nu se împacă deloc cu condiția de prizoniera a vietii de fiecare zi. Ea consideră o "înmlăstinare", o "împotmolire în neputința" împăcarea cu "indiferență zilelor puștii". Cu ardoarea cu care un credincios își spune rugăciunea, Crisula Ștefănescu compune versuri, sperând
Setea de poezie by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17656_a_18981]
-
-se expusă agresivității realității, a captat contextul, l-a sustras poeziei și l-a dirijat spre epic, păstrând o minimă puritate generică, proprie unui modernism esențial. De aceea, poate, Ana Blandiana n-a mers în poezie spre o poetică a prozaicului. A preferat, pentru o altă epocă, să dea o extensie poetică prozei. A procedat așa, urmând tradiția unor poeți însemnați, ca Al. Philippide, Emil Botta, A. E. Baconsky, și ei ajunși, dinspre poezie spre proză. Spre proza - îndeosebi - fantastică. Ficțiunea
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
Un verdict simplificator, la prima vedere, dacă nu cumva pasibil de suspiciunea unei fine ironii, de așteptat întotdeauna cînd se aduc în discuție marile cauze. Însă Camil Petrescu însuși, încă (doar) poet, îi răspunde, în 1929, lui Ralea, legîndu-se de prozaicii eroi mîncători de măsline ai atît de rîvnitului roman, cu cuvintele: "Literatura presupune, firește, probleme de conștiință." Literatura, deci, și nu un gen anume. Așa se explică, poate, la poet-romancier-dramaturg, omogenitatea trans-categorială a unor obsesii. Obsesia unei înălțimi, în toate
Altă lume by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7281_a_8606]
-
mai văd în oglindă. nu mai încap/ în oglindă. nu mai încap în cuvinte. este în mine/ o dezolare. ea nu încape în cuvinte" (La marginea lui Dumnezeu). Răul acesta, doar cu aproximație romantică nomabil, e contaminant la modul insidios prozaic, fapt ce constituie o aluzie la dimensiunea-i lăuntric proliferanta, uriașă: "dezolarea această trece de la unul la altul/ că postașul care-și depune scrisorile în casele orășelului./ dezolarea/ își lasă scrisoarea în fiecare dintre noi. la început scrisoarea/ să este
Un nou "rău al veacului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17889_a_19214]
-
propune întâlnirea cu o pânză din 1879 de Edgar Degas, reprezentând- o pe La La, o renumită acrobată a timpului, suspendată cu ajutorul unui fel de căluș ținut între dinți și ridicată prin intermediul unui scripete spre tavanul circului Fernando. Descrierea pare foarte prozaică dar imaginea transcende glorificarea unei performanțe ieșite din comun. Tabloul, unic ca subiect în opera lui Degas, este în primul rând o imagine a unui fragment de mișcare înghețată în timp, înrudinduse astfel cu sute de alte încercări ale artistului
Exponate singulare și contextul lor by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/3098_a_4423]
-
caz în care mărturia lui capătă un plus de plauzibilitate. În schimb cine nu le vede și totuși susține că a ieșit din trup plutind prin cameră va trezi suspiciunea cuvenită unui fabulator. E drept, metoda poate părea meschin de prozaica, dar deocamdată e singura care i-a trecut prin minte lui Șam Parnia. Că studiul să aibă rezultate convingătoare, el trebuie desfășurat în mai multe secții de terapie intensivă, în condiții de confidențialitate extremă și prin angrenarea unui număr mare
În pragul morții by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4384_a_5709]
-
are, într-adevăr, final fericit, dar numai pentru Cenușăreasă, ființa idealizată, nu însă și pentru celelalte fete care încearcă pantoful princiar. Pornind de la această metaforă, cartea Alexandrei Târziu nu se concentrează asupra unei Americi ideale ci, dimpotrivă, surprinde tocmai confruntarea prozaică a unei "geografii imaginare", cum ar spune Said, cu realitatea brută. Este, în mare, povestea unei comunități de români fugiți din țară în timpul perioadei comuniste și stabiliți în Statele Unite. Interesant e faptul că, deși romanul urmează linia demitizării, tiparul basmic
Țara tuturor posibilităților by Irina Marin () [Corola-journal/Journalistic/14744_a_16069]