623 matches
-
reușește decât pe această cale, iar periculozitatea actelor omucidare constă în etapa de premeditare a acestora și, mai ales, a duplicității afective, este indiferent la nevoile celor din jur și, totodată, incapabil de loialitate. Frustrația resimțită ca marcantă dezvoltă la psihopat un nihlism social total. 3.2. Disfuncționalitatea psihopatică Cercetarea criminologică trebuie să scoată în evidență tocmai aceste deosebiri de grad, care caracterizează pe criminali. În felul acesta, criminalul este o persoană care se deosebește totuși de noncriminal, este o personalitate
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
simț moral (psihopatiile mai fiind denumite "confruntare cu cei din jur") adeseori conflictul devenind pentru ei o sursă de satisfacție sunt incapabili de o adaptare perfectă și de durată la mediul familial, sau de microgrup social. În genere, spre deosebire de nevropați, psihopații nu-și cunosc și nici recunosc boala și, în genere, nu sunt considerați bolnavi mental decât în sens larg. Specialiștii consideră psihopatia ca o entitate limitrofă normalului, în care trăsătura dominantă o formează tulburările de adaptare familială și socio-profesională. Faptele
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
și nici recunosc boala și, în genere, nu sunt considerați bolnavi mental decât în sens larg. Specialiștii consideră psihopatia ca o entitate limitrofă normalului, în care trăsătura dominantă o formează tulburările de adaptare familială și socio-profesională. Faptele penale comise de psihopați sunt realizate cu luciditate și atrag răspunderea penală (ca și în cazul nevropaților), cu rare excepții stabilite pe cale de expertiză psihiatrică, când se constată totuși absența responsabilității. Specialiștii sunt de acord că este greu de stabilit legătura dintre psihopatie și
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
orientându-se spre delictele care presupun abilitate, ca: abuzul de încredere, escrocheria și indivizi marcați de trăsături paranoide orientându-se spre acte de răzbunare și pseudoprostituție (tipul agresiv-revendicator), furt, crimă pasională sau delictul politic. În literatura noastră, se menționează implicarea psihopaților care se manifestă prin instabilitate, impulsivitate, reactivitate normală față de exigențele vieții, încăpățânare, înclinație spre perversiune, toxicomanie în săvârșirea unor infracțiuni de furt, vagabondaj, parazitism, escrocherii inclusiv sentimentale, infracțiuni contra demnității, a integrității corporale etc. (V. Ursa, 1985, p. 291). Paleta
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
se manifestă prin instabilitate, impulsivitate, reactivitate normală față de exigențele vieții, încăpățânare, înclinație spre perversiune, toxicomanie în săvârșirea unor infracțiuni de furt, vagabondaj, parazitism, escrocherii inclusiv sentimentale, infracțiuni contra demnității, a integrității corporale etc. (V. Ursa, 1985, p. 291). Paleta exprimării psihopatului este, prin urmare, foarte largă, psihopatia putând fi: astenică, cicloidă, epileptoidă, excitabilă, impulsivă, isterică, paranoidă, perversă, psihastenică, schizoidă, timopată cu slabă capacitate de adaptare a reprezentanților săi, făcându-i improprii pentru a învăța prea mult din propria experiență sau din
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
psihastenică, schizoidă, timopată cu slabă capacitate de adaptare a reprezentanților săi, făcându-i improprii pentru a învăța prea mult din propria experiență sau din sfaturile altora. Aceasta explică și dificultățile de reeducare a acestora, marea rată a recidivei în rândurile psihopaților. Psihozele reprezintă afecțiuni psihice cele mai grave, ireversibile și în prezența cărora discernământul și răspunderea penală sunt excluse. Menționăm cu titlu informativ cele mai răspândite și grave forme de psihoză: psihozele discordante (schizofreniile), epilepsia, psihozele maniaco-depresive, psihozele acute (datorate intoxicărilor
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
o altă categorie de persoane marcate utilizând categoriile clasice ale lui Dupre de anomalii ale unor instincte de bază ale omului, ca cel de conservare, reproducere, asociere. Astfel, anomaliile instinctului de conservare, pe care criminologia clasică le cercetează în apropierea psihopaților, se manifestă sub forma alcoolismului, a toxicomaniei, prodiguității sau avariției, putând conduce la o serie de infracțiuni contra persoanelor sau bunurilor; anomaliile instictului de reproducere pot provoca apariția delictelor sexuale și pe fondul exagerării sau slăbirii sentimentelor familiale pe care
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
semn caracteristic al numeroșilor delicvenți. În etapa actuală, este însă greu de a atinge cu precizie suficientă problema legăturilor reale ale fiecărui tip de anomalie, în raport cu fiecare tip de delicvență. Statistici citate de J. Pinatel indică, totuși, prezența masivă a psihopaților în rândul delicvenților, indicând pe diferite grupe procente care merg de la 7,4% până la 40,5%. (Pinatel, 1956, p. 274) Alte statistici au dat cifra de 50% de psihopați (caracteriali). Indiferent de motivul cauzator al actului criminal, de frustația sau
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
delicvență. Statistici citate de J. Pinatel indică, totuși, prezența masivă a psihopaților în rândul delicvenților, indicând pe diferite grupe procente care merg de la 7,4% până la 40,5%. (Pinatel, 1956, p. 274) Alte statistici au dat cifra de 50% de psihopați (caracteriali). Indiferent de motivul cauzator al actului criminal, de frustația sau disstresul resimțit de subiectul individual, agresivitatea manifestată nu poate apreciată doar ca un simplu episod accidental în evoluția personalității și a conștiinței morale, cât mai degrabă o particularitate dobândită
by Lăcrămioara Mocanu [Corola-publishinghouse/Science/1023_a_2531]
-
Olaru, care trece activ de partea mișcării și este ucis, în ciua eforturilor de a- l salva ale comunistului interpretat de Lazăr Vrabie în Valurile Dunării, de Costel Constantin în Ediție specială. Agenții Siguranței, combinați și cu legionari, sunt cunoscuții psihopați ucigași și brute cinice standard. Comuniștii, la fel de standard, sunt curajoși și înțelepți. Ca să salveze schema artificială și facilă, Daneliuc duce totul într- un policier à la Sergiu Nicolaescu, cu împușcături pe echipe în peisaj variat. Rezultatul este inferior lui Cu
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
la raportările de cifre false la nivel național în agricul tură, care, însumate, dădeau o suprafață mai mare decât a României. Și înșelătoria funcționează zeci de ani, fără ca nimeni să o dezvăluie. Doar omorârea tinerei Ana Draga de către un moșneag psihopat aduce organele de anchetă în zonă. Printre săteni nu există personaje pozitive. Toți sunt ascunși, alunecoși, reci, nesinceri. Tânărul milițian al satului e un tembel care îi trăgea clopotele Anei Draga, dar după moartea ei nu face absolut nimic ca să
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
experienței psihoterapeutului, și cît autosugestiei pacientului, adică puterii/disponibilității lui interioare de a lupta cu boala, de a se vindeca. Un proverb italian este revelator În acest sens: „A avea voința de a te vindeca e o parte a sănătății”. „Psihopatul este o ființă adaptată la sine, dar neadaptată la mediu și la viața Înconjurătoare.” (Lucian Blaga) Psihopatul este, de fapt, un „caracteropat”, deoarece lumea valorilor lui este cu totul alta, decît cea a comunității În care trăiește, de unde și structurarea
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
a se vindeca. Un proverb italian este revelator În acest sens: „A avea voința de a te vindeca e o parte a sănătății”. „Psihopatul este o ființă adaptată la sine, dar neadaptată la mediu și la viața Înconjurătoare.” (Lucian Blaga) Psihopatul este, de fapt, un „caracteropat”, deoarece lumea valorilor lui este cu totul alta, decît cea a comunității În care trăiește, de unde și structurarea atitudinilor sale față de semeni și față de existență Într-un sens strict egoist/individualist. Dacă astăzi conduita psihopatică
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
iar Într-un succes, o notă de neîmplinire... * „Nimeni nu este fericit decît dacă este cinstit.” (Sf. Augustin) Fericiți nu pot fi decît cei care nu resimt o rușine de sine În intenția de a face rău altora. Aceștia sînt „psihopații”, care n-au capacitatea remușcării și, strîns legat de ea, puterea de a-și trezi la viață propria conștiință, pentru a se ridica din josnicia egoismului lor agresiv. * „Adevărata fericire ar fi să ne amintim de prezent.” (J. Renard) Recomandarea
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
faptul că pentru un individ normal este imposibil să se poată adapta la toate grupele sociale. Din acest motiv E. Trillat preferă să utilizeze drept criteriu al normalității „adaptabilitatea” afirmând că „individul normal nu este niciodată complet adaptat, în schimb psihopatul este o persoană inadaptabilă”. Atât normalitatea cât și anormalitatea depind de variațiile mediului exterior în ceea ce privește capacitățile de adaptare ale individului, fapt care va declanșa suferința. Un alt aspect de care este legată atât normalitatea, cât și anormalitatea este dimensiunea istorică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
întâlnite în mod constant în cursul „bolii afective” sau al „psihozei maniaco-depresive”. În plus, diferit de acestea, mai notăm existența stărilor disforice afective de tipul ambivalenței sau inversiunii afective, cu caracter bizar, din cursul schizofreniei, precum și tulburările afective specifice ale psihopaților, cu o conotație morală (cruzimea, cinismul, indiferența față de suferința celorlalți etc.). Tulburările afective sunt de regulă asociate cu modificări patologice din sfera activității motorii și ideative. Ele sunt extrem de variate și înregistrează diferențe în raport cu vârsta bolnavilor (copii, adulți, bătrâni). Cele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mare bogăție imaginativă, exprimată prin forma și conținutul obsesiilor. Tulburările obsesive pot fi întâlnite în numeroase afecțiuni psihiatrice cum ar fi: - simpla stare de oboseală, - stările astenice febrile, post-infecțioase etc., - în cursul neurasteniei, - în nevroza obsesivo-fobică, - în mod episodic la psihopații psihasteniei, - în stadiul inițial la bolnavii cu hipertensiune arterială, - în stadiul terminal al encefalitei epidemice, - în epilepsie având un caracter paroxistic ca simptom al unei stări disforice, - în cursul fazei depresive a PMD. Din punct de vedere psihanalitic, S. Freud
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
A. Joffroy și R. Dupouy). A. Marie distinge următoarele forme de vagabondaj: a) Vagabondajul de origine economică sau socială la șomeri, exilați, profesiuni ambulante, condamnați și recidiviști care se ascund de lege. b) Vagabondajul morbid la nevrotici, isterici, epileptici, oligofreni, psihopați, alcoolici. c) Vagabondajul etnic sau migrator specific unor populații care nu se pot fixa într-un anumit spațiu geo-social. d) Vagabondajul mascat, specific omului modem, manifestat prin turism, mișcările Hippies etc. e) Vagabondajul cultural reprezentat prin pelerinajele rituale, periplul lui
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
diferite” de ceilalți indivizi (Theophrast, La Bruyere, Ph. Pinel, V. Magnan, J.B. Fries). Psihiatria franceză din secolul al XIX-lea a propus ca mod de explicare a naturii personalităților anormale conceptul de „degenerescență” expus mai pe larg, considerându-i pe psihopați ca fiind personalități dezechilibrate congenital (A. Morel, V. Magnan). Acest punct de vedere a fost preluat și dezvoltat de către C. Lombroso, într-un context lărgit, cu caracter interdisciplinar, psiho-socio-medico-antropologic. În aceeași epocă, psihiatria engleză sublinia caracterul de degenerescență, sau de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
considerată ca „zonă a normalității psihice”, în delimitarea acestor tipuri de indivizi. Viața ne dovedește că oamenii nu sunt egali între ei, existând numeroase variații și diferențieri chiar în cadrul normalității (Dobzhansky). Acest aspect apare cu atât mai pregnant în cazul psihopaților. Dar odată stabilit acest aspect, se ridică o noua problemă. În ce constă diferența dintre „personalitățile normale” și „personalitățile anormale” sau „personalități psihopatice”? Majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște existența unei lungi „game intermediare” de aspecte psihopatologice admițând
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
diferența dintre „personalitățile normale” și „personalitățile anormale” sau „personalități psihopatice”? Majoritatea autorilor sunt de acord în a recunoaște existența unei lungi „game intermediare” de aspecte psihopatologice admițând în felul acesta, dificultatea extremă de a trasa o „limită” între „normali” și „psihopați”. În sensul acesta Kahn vorbește despre „normalii discordanți”, Suner și Pascalis despre „dezechilibrații simpli” și „dezechilibrații complecși”, Leonhardt introduce conceptul de „personalități accentuate”, iar Gruhle distinge „personalitățile conflictuale”. Față de cele de mai sus se impun câteva criterii de referință, capabile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Suner și Pascalis despre „dezechilibrații simpli” și „dezechilibrații complecși”, Leonhardt introduce conceptul de „personalități accentuate”, iar Gruhle distinge „personalitățile conflictuale”. Față de cele de mai sus se impun câteva criterii de referință, capabile de a delimita cadrul „personalităților amorale” sau al psihopaților. Acestea sunt următoarele : a) Existența unor ciudățenii, bizarerii, excentricități psihice la indivizi care se manifestă asocial sau antisocial, prin comportamente care au repercusiuni în special asupra relațiilor interumane. b) Dificultățile de adaptare-integrare, de comunicare cu lumea, îi fac pe acești
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
raportat la ambele situații menționate, că „este apreciat ca normal acel om la care dizarmoniile personalității și reacțiile sale se mențin între anumite limite, iar trăsăturile individuale ale personalității acestuia nu înregistrează deviații semnificative în raport cu media” (N. Petrifowitsch). În cazul psihopaților este vorba de formațiuni congenitale degenerate ale structurii caracteriale, pe când la nevrotici este vorba, exclusiv, despre dezvoltări reactive în raport cu situațiile externe ale lumii și ale vieții. Aceste aspecte dovedesc că psihopatiile sunt legate de o anumită structură internă a personalității
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nevrozele reprezintă un anumit „mod de răspuns” de factură reactiv-conflictuală la factorii mediului extern. Relația dintre nevroze și psihopatii, din punct de vedere psihopatologic pare însă a fi admisă de numeroși specialiști. Se consideră că mulți nevrotici sunt de fapt „psihopați cu exterior nevrotic” (Stranski). Walter admite existența concomitentă atât a „psihopaților nevrotici”, cât și a „nevroticilor psihopați”. Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau ai lumii externe. Bräutigam
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
factorii mediului extern. Relația dintre nevroze și psihopatii, din punct de vedere psihopatologic pare însă a fi admisă de numeroși specialiști. Se consideră că mulți nevrotici sunt de fapt „psihopați cu exterior nevrotic” (Stranski). Walter admite existența concomitentă atât a „psihopaților nevrotici”, cât și a „nevroticilor psihopați”. Faptul se explică prin relația dintre „fragilitatea constituțională” a dispoziției psihopaților și „vulnerabilitatea” nevroticilor la acțiunea factorilor mediului sau ai lumii externe. Bräutigam propune să se delimiteze structura nevrotică, ca fiind una de factură
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]