1,100 matches
-
Personal, consider că cea mai adecvată dintre acestea este modelul personalității propus de H. Jackson și dezvoltat ulterior de C. von Monakow și R. Mourgue, K. Goldstein și A. Gelb. Acest punct de vedere răspunde necesităților de explicare a transformării psihopatologice a sistemului personalității umane în condițiile oferite de boala psihică. În virtutea teoriei lui H. Jackson, personalitatea umană reprezintă un sistem complex de instanțe structurale, dispuse ierarhic-stratificat de jos în sus, derivând unele din altele prin diferențiere și specializare funcțională. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
procesul care are un sens ascendent, de la instanțele inferioare, simple, bine organizate și automate, arhaice ca apariție, la instanțele superioare, complexe, mai puțin stabile și voluntare, apărute recent în cursul filogenezei. Acesta reprezintă principiul integrării funcționale. 2) Disoluția este procesul psihopatologic care, contrar evoluției, constă în dezorganizarea sau dezintegrarea funcțională a sistemului personalității. Ea poate fi generală, orientată de sus în jos, întotdeauna de la complex la simplu, sau de la voluntar la automat; sau, poate fi locală, afectând numai un sector, o
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fi generală, orientată de sus în jos, întotdeauna de la complex la simplu, sau de la voluntar la automat; sau, poate fi locală, afectând numai un sector, o anumită instanță sau proces psihic al sistemului personalității. 3) În condițiile oferite de factorii psihopatologici, funcțiile neuropsihologice sunt înlocuite cu temele tulburărilor clinico-psihiatrice, care pot avea o dublă semnificație psihopatologică: a) pozitive, prin eliberarea instanțelor inferioare ale personalității de sub controlul instanțelor superioare; b) negative, prin disoluția instanțelor superioare ale sistemului personalității. Rezultă de aici faptul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la automat; sau, poate fi locală, afectând numai un sector, o anumită instanță sau proces psihic al sistemului personalității. 3) În condițiile oferite de factorii psihopatologici, funcțiile neuropsihologice sunt înlocuite cu temele tulburărilor clinico-psihiatrice, care pot avea o dublă semnificație psihopatologică: a) pozitive, prin eliberarea instanțelor inferioare ale personalității de sub controlul instanțelor superioare; b) negative, prin disoluția instanțelor superioare ale sistemului personalității. Rezultă de aici faptul că, prin procesul de evoluție, instanțele inferioare ale organizării personalității sunt supuse unei acțiuni de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
însăși procesul de disoluție enunțat de H. Jackson. Pentru K. Jaspers procesul psihic se opune dezvoltării normale a sistemului personalității, fiind într-o mare măsură apropiat de conceptul de allopatie al psihozei, enunțat de S. Freud. Semnificația dinamică, de factură psihopatologică, a procesului corespunde ideii de dezorganizare a corpului psihic, ca fiind prin aceasta opusă ideii de psihogeneză a fenomenelor psihice. Din aceste considerente tulburările psihice se prezintă ca fenomene procesuale, fapt care le explică prin natura organizării-dinamice a aparatului psihic
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tulburări negative și prin tulburări pozitive reacționale. În sensul acesta vom avea în față două aspecte: a) Disoluții globale la nivelul funcțiilor de sinteză ale vieții psihice (tulburările psihice); b) Disoluții funcționale la nivelul funcțiilor senzorial-motorii (tulburările neurologice). În condiții psihopatologice asistăm la mai multe modele de dezintegrare ale sistemului personalității, fiecare dintre acestea având o specificitate și o dinamică proprie. Le vom descrie pe fiecare în continuare. 1) Deficiența Deficiența este consecința unei tulburări a procesului de integrare apărută sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
model este ilustrat de stările de arierație mintală sau oligofrenii și nu poate fi recuperat, în ceea ce privește „restructurarea” sistemului personalității, ci poate fi numai compensat, în cadrul unor anumite limite prin metode de psihopedagogie specială etc. 2) Deteriorarea Deteriorarea este un proces psihopatologic de dezintegrare a sistemului personalității care se produce după completa formare-organizare a acesteia. Deteriorarea se desfășoară de sus în jos, în sens invers, ca direcție, procesului de integrare și are un caracter progresiv și ireversibil. Se produce de la nivelul instanțelor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
invers, ca direcție, procesului de integrare și are un caracter progresiv și ireversibil. Se produce de la nivelul instanțelor superioare voluntare și organizate complex, către instanțele inferioare care au un tip de organizare simplă și un regim automat funcțional. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele demențiale și el nu poate fi nici oprit și nici recuperat. 3) Regresiunea Regresiunea apare după completa formare a personalității și ea constă în întoarcerea la etapele funcțional-comportamentale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
constă în întoarcerea la etapele funcțional-comportamentale anterioare cronologic din psihobiografia bolnavului respectiv, fiind de fapt vorba de o regresiune funcțională fără a afecta integritatea organizării structurale a sistemului personalității. Aceasta are un caracter reversibil și poate fi corectat. Acest model psihopatologic este ilustrat de sindroamele nevrotice, fobic-obsesive, anxioase, isterice, de dependență (toxicomanii, alcoolism) etc. Din punct de vedere psihanalitic este considerată ca expresia unor mecanisme de apărare ale Eului, ca o formă de retragere narcisică a persoanei respective. 4) Dizarmonia Dizarmonia
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
privind echilibrul funcțional dintre diferitele niveluri sau instanțe structural-dinamice ale sistemului personalității. Deși, în acest caz, personalitatea este complet dezvoltată, ea are un caracter inegal, dizarmonic, iar raporturile dintre diferitele instanțe care o compun nu sunt precis determinate. Acest model psihopatologic, reprezintă de fapt un tip constituțional vicios și el este ilustrat clinic prin sindroamele psihoaptice. 5) Imaturitatea Imaturitatea este un proces anormal legat de principiul dezvoltării-maturizării emoțional-afective a persoanei. Ea se caracterizează printr-o stare de imaturitate emoțional-afectivă - nevoia de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
infantile, absenței unor modele afective pozitive și, în final, unei nerezolvări a situației oedipiene a persoanei respective. Poate fi reversibilă sau mai exact compensată prin psihoterapie analitică, sau prin metode de psihopedagogie. 6) Defectul Defectul este consecința acțiunii unui proces psihopatologic, de regulă a unui proces psihotic care acționează distructiv asupra sistemului personalității. În urma evoluției unui proces psihotic, se va produce, după retragerea evoluției clinice a acestuia, o stare de deteriorare parțială sau sectorială a sistemului personalității, la un anumit nivel
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
clinice a acestuia, o stare de deteriorare parțială sau sectorială a sistemului personalității, la un anumit nivel sau instanță structural-dinamică a acesteia, marcând, în felul acesta, ca o stare de handicap sau ca un defect post-procesual personalitatea respectivă. Acest model psihopatologic este întâlnit de regulă la cazurile bolnavilor psihotici cu o îndelungată evoluție clinică a bolii: vechii bolnavi schizofrenici, deliranții cronici, în cursul psihozelor afective etc. Defectul post-procesual este o stare ireversibilă a personalității, care poate fi compensată, într-o anumită
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o anumită potențialitate cronologică determinată în ceea ce privește apariția și dezvoltarea unor afecțiuni psihice, în raport cu vârstele individului. Așa cum acceptăm că există un potențial psiho-biologic formativ, trebuie să admitem și existența unui potențial patogenic distructiv raportat la vârstele individului, din punct de vedere psihopatologic. Se poate deci vorbi despre o vulnerabilitate psihopatologică în raport cu vârstele sau cu etapele de viață ale unei persoane. Această constatare este deosebit de importantă, întrucât ea ne dovedește că fiecare vârstă are configurația sa proprie atât în ceea ce privește normalitatea cât și anormalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
dezvoltarea unor afecțiuni psihice, în raport cu vârstele individului. Așa cum acceptăm că există un potențial psiho-biologic formativ, trebuie să admitem și existența unui potențial patogenic distructiv raportat la vârstele individului, din punct de vedere psihopatologic. Se poate deci vorbi despre o vulnerabilitate psihopatologică în raport cu vârstele sau cu etapele de viață ale unei persoane. Această constatare este deosebit de importantă, întrucât ea ne dovedește că fiecare vârstă are configurația sa proprie atât în ceea ce privește normalitatea cât și anormalitatea sau sănătatea mintală și starea de boală psihică
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
încerca să prezentăm sintetic distribuția afecțiunilor psihice, în raport cu etapele de viață ale individului, așa cum sunt ele întâlnite în practica clinico-psihiatrică (C. Enăchescu). Este important de observat faptul că între factorii psihologici specifici fiecărei etape de viață a individului și factorii psihopatologici se stabilește o corespondență, ei influențându-se reciproc. Aceasta se poate vedea în cele de mai jos, prin analiza distribuției afecțiunilor psihice în raport cu vârstele individului (C. Enăchescu). a) Grupa de vârstă cuprinsă între 0...15 ani prezintă următoarele caracteristici: interese
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
restrângerii considerabile a comunicării, sentimentul inutilității, pierderea sensului vieții, perspectiva apropiată a morții. Din cele mai sus expuse se poate vedea că fiecărei etape de viață îi corespunde un anumit profil psihologic, dar în egală măsură și o anumită configurație psihopatologică. Starea de sănătate mintală ca și patologia psihiatrică suferă schimbări cronologice extrem de nuanțate. Aceste aspecte mai sus discutate demonstrează încă odată faptul că persoana umană ca și viața acesteia nu sunt unitare, ci ele se compun din etape cronologice, dinamo-structurale
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
reflectăm din nou la raportul dintre normal și patologic. 13. PSIHOPATOLOGIA PROCESELOR PSIHICE I Simptomatologia psihiatrică Boala psihică reprezintă o ruptură a stării de normalitate mintală, o schimbare a personalității, manifestată în multiple forme și pe planuri diferite; totalitatea schimbărilor psihopatologice care se produc în sfera vieții psihice a persoanei bolnavului sunt manifestări clinico-psihiatrice care exprimă schimbarea respectivă. Aceste schimbări, considerate ca tulburări ale proceselor psihice reprezintă simptomele sau semnele bolii. Cunoașterea simptomatologiei bolilor psihice este absolut necesară pentru înțelegerea naturii
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
în medicina psihosomatică; - simptomatologia în psihanaliză; - simptomatologia în psihoterapie. În cele ce urmează, ne vom centra atenția asupra simptomului în sfera clinicii psihiatrice, întrucât acesta interesează în mod direct sfera psihopatologiei. Facem această afirmație întrucât simptomul psihiatric este expresia tulburării psihopatologice a proceselor psihice, la care ne vom referi mai departe în studiul nostru. Simptomatologia clinicp în psihiatrie este caracterizată prin patru trăsături particulare: a) Importanța simptomelor funcționale în comparație cu simptomele fizice. Aceste simptome de natură funcționala se exprimă în relația verbală
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
complexă care necesită cooperarea diverselor date senzoriale. Excitația senzorială declanșează o serie de reacții reflexe, cu caracter inconștient, provocând senzații particulare din care se va constitui „întregul perceptiv”. Ea presupune și o participare mnezică, ideativă și afectivă. Percepția oferă aspecte psihopatologice extrem de complexe și interesante, care sunt frecvent întâlnite în cursul tulburărilor psihice. Tulburările de percepție se pot prezenta sub următoarele aspecte: a) creșterea intensității perceptive de tipul hipersteziei; b) scăderea intensității percepției (hipostezie) sau pierderea sa totală (anestezia); c) prezența
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ca fiind „percepții fără obiect”. Spre deosebire de iluzii care sunt percepții deformate ale unor obiecte existente în realitate, în cursul halucinațiilor, obiectul perceput lipsește din câmpul realității perceptive, dar bolnavii sunt convinși de existența și veridicitatea acestuia. Halucinația este o experiență psihopatologică interioară care face ca individul să se comporte ca și cum ar avea o senzație sau o percepție reală, deși condițiile exterioare pentru realizarea acesteia lipsesc (A. Porot). Ca și iluziile, halucinațiile pot lua forme extrem de variate de manifestare psihopatologică; în sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
o experiență psihopatologică interioară care face ca individul să se comporte ca și cum ar avea o senzație sau o percepție reală, deși condițiile exterioare pentru realizarea acesteia lipsesc (A. Porot). Ca și iluziile, halucinațiile pot lua forme extrem de variate de manifestare psihopatologică; în sensul acesta menționăm următoarele tipuri de halucinații clasificate după natura lor: a) Halucinațiile propriu-zise, sau adevărate, care întrunesc toate criteriile acestui tip de tulburare perceptivă: absența obiectului și convingerea bolnavului de realitatea acestuia; b) Halucinozele sunt acele tulburări de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau al encefalitelor la copii. d) Halucinoidele sunt fenomene intermediare între reprezentări și halucinații, care apar fie în perioada de dezvoltare a halucinațiilor, fie în perioada de dispariție a acestora. Indiferent de natura acestora, halucinațiile se caracterizează prin următoarele aspecte psihopatologice generale: - au o modalitate de reprezentare sau repartizare spațială (exteroceptive, interoceptive sau proprioceptive); - au o proiecție spațială; - se caracterizează prin intensitate, claritate, culoare; - au un caracter complex; - au o mare rezonanță afectivă; - se pot asocia cu tulburări de gândire de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
proprioceptive); - au o proiecție spațială; - se caracterizează prin intensitate, claritate, culoare; - au un caracter complex; - au o mare rezonanță afectivă; - se pot asocia cu tulburări de gândire de tip delirant. După modalitatea lor senzorială, halucinațiile se împart în următoarele tipuri psihopatologice: 1) Halucinații auditive, raportate la analizatorul auditiv și ele pot îmbrăca următoarele aspecte: a) halucinații auditive elementare: acoasme, zgomote; b) halucinații auditive comune, de tipul unor sunete precise; c) halucinații auditive verbale reprezentate prin cuvinte, fraze sau dialoguri; d) după
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
genitală. Au un caracter imprecis, fiind resimțite ca niște stări cenestezice difuze, uneori ca un delir de posesiune sau sunt semnalate în cursul sindromului Cottard. 6) Halucinațiile polisenzoriale, nu sunt modalități rare și ele se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin asocierea mai multor modalități de halucinații prezente simultan la același bolnav psihic. Asupra mecanismelor producerii halucinațiilor există numeroase teorii, iar specialiștii nu au ajuns încă la un consens în această privința (G. de Clemmbault, P. Quercy, H. Ey etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
prezente simultan la același bolnav psihic. Asupra mecanismelor producerii halucinațiilor există numeroase teorii, iar specialiștii nu au ajuns încă la un consens în această privința (G. de Clemmbault, P. Quercy, H. Ey etc.). În general, sunt incriminate în geneza proceselor psihopatologice halucinatorii următorii factori: - o anumită stare de tip hipnoid a conștiinței; - o scădere a tensiunii psihice a bolnavului; - rolul imaginilor în geneza halucinațiilor; - mecanisme neuro-biochimice cerebrale legate de metabolismul neuronal al catecolaminelor; - rolul acțiunii unor droguri psihotrope cu efect halucinogen
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]