1,107 matches
-
citi gândurile unul altuia, toți ar umplea pădurile și văgăunile neumblate, pitindu-se fiecare în câte o ascunzătoare nebănuită. Societatea s-ar desființa și rasa omenească ar pieri în curând. Femeile caste, din lipsă de temperament, au mai puțin dezvoltată pudoarea corpului, din cauza ecoului slab pe care-l trimite în conștiința lor feminitatea lor redusă. Se poate spune că literatura, care aproape în întregime nu-i decât zugrăvirea afacerilor amoroase, nu este altceva decât epifenomenologia științei numită embriologie. Un prost nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
zărea vârful botinelor. Mișcarea asta, foarte obișnuită ei, i-a devenit irezistibilă, ca un tic nervos, căci e vădit că o face fără să vrea și poate fără să știe. (Gestul acesta, observat și la alte femei, e semnul unei pudori excesive, datorită unei excesive feminități, care trimite mereu în conștiință ecoul ei puternic, dar, în același timp - și în contra instinctului de apărare care-l dictează - el solicită și pune problema.) Cerîndu-mi apoi voie cu un ton perfid de rugător să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ȘI FICȚIUNE Amintirile, prin statutul lor, reprezintă o cheie pentru descifrarea unei personalități așa cum vrea ea să pară și, uneori, așa cum este în realitate. Nu e nevoie de cine știe ce subtilitate pentru a sesiza tonul (non) obiectiv, intenția (non) deformatoare, (im) pudoarea mărturisirii. Cochetează sau nu cu o imagine "idilică" despre sine Ibrăileanu? Simte plăcerea retrăirii în scris a copilăriei și adolescenței? De ce s-a oprit la episodul erotic al adolescenței? Ce fapte selectează memoria sa? Prima impresie este că autorul nu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
inferioare. E ceva greoi, e o stângăcie, e o lipsă de gust, e o slăbiciune de logică la mine, care nu erau la dînsul" (p. 250). Ce înseamnă aceste "inexactități"?! Poate și modestie, și prețuire reală a înaintașilor săi, și pudoare, și autoexigență, plăcerea autochinuirii, nemulțumire de sine (ultimele două observabile în scrisori). Când vorbește de producția sa literară de la optsprezece ani din revista Școala nouă, se simte tentat să nu-și recunoască meritele actuale. Iarăși privește cugetările tânărului comparativ cu
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
În scrisul tău destinat publicului pune ideile tale, dar niciodată sentimentele tale, adică partea intimă a personalității tale, niciodată imaginația ta, adică produsul imediat al personalității tale" (126). Poate că Ibrăileanu avea în vedere imposibilitatea comunicării dintre oameni, dar și pudoarea, respingerea exhibărilor. Consecvent rămâne faptul că domini oamenii prin inteligență și că depinzi de ei prin sentimente. Astfel, dezvăluirea dezavantajează in bello inter homines. Ca altădată Anatole France, prin personajul său Bergeret, Ibrăileanu consideră că sinceritatea ar reprezenta pentru societate
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o vom găsi în Adela, pseudo-jurnalul sau pseudo-romanul unui sentimental juiseur care își cenzurează senzualitatea în realitățile iubirii, dîndu-i frâu liber în spațiul imaginarului și simbolizării. Sobrietatea expresiei, repulsia față de orice formă de patetism (și retoric) ori cabotinism țin de pudoarea stilului, de delicatețea structurală a autorului. Este vorba de un realism nuanțat, care urmează o demonstrație în spirit metodic, pozitivist, beneficiind de suplețea inteligenței. Astfel, în Adela se intersectează multiplele dimensiuni ale personalității lui Ibrăileanu, fie cele structurale, fie cele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
face fericită, chiar dacă m-ar iubi, care deghizează poate o lașitate - m-am comportat mai rezervat doară, ca orice bărbat care prinde într-un colț mai întunecat pe o femeie cu care flirtează și pe care o crede destul de accesibilă". Pudoarea morală din el se revoltă în accente depreciative la adresa josniciei făptuite. Să nu ne lăsăm înșelați de text. Și de astă dată se exagerează proporțiile unui gest altfel normal, pentru a se dezvălui, fără intenție explicită, anormalitatea: Am căzut ca
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de ani. Am făcut această paranteză pentru a atrage atenția și asupra caracterului polemic al romanului. Adept al bunului-simț, al realismului (psihologic), Ibrăileanu demonstrează epic această imposibilitate a iubirii. Mai mult, naratorul atrage atenția asupra naturii superioare a femeii: pe lângă pudoare, inteligență ironică, senzualitate fină, ea este capabilă, ca și bărbații, de sentimentul sublimului. Adela este, și în această privință, o excepție. După ce-i egalizase psihic, acum cei doi sunt egalizați și intelectual. Să precizăm pentru a preântâmpina neînțelegerile. Nu este
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
viața mea o simțeam concentrată în micul ei pumn închis în palma mâinii mele"; "Îi simțeam respirația aproape, parfumul fierbinte al ființei ei". Cuvântul semnalează o realitate sufletească, a cărei dezvăluire sintetică este potrivită cu toate componentele epicului. Delicatețea și pudoarea personajelor, imprecizia relației lor erotice, stilul insinuării, toposul succedaneelor erau incompatibile cu analiza psihologică. Naratorul se exprimă concis, dar închiderea enunțului înseamnă deschiderea gândului. Laconismul enunțurilor citate nu refuză sugestivul. Procedeul este al numirii, al promisiunii, nu al descrierii. Cititorul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sexe odată?“ Și Mașa Își imagina un bărbat musculos căruia Îi atârnau Între picioare trei țevi de plumb Împodobite cu șase clopoței. Țevile de plumb băteau darabana, iar clopoțeii, pe măsură ce sunau, Își schimbau culoarea, devenind când albi, când roșii. În pudoarea ei, Mașa nu Îndrăznea să-și Închipuie organul bărbătesc așa cum arăta el În realitate, deși avusese ocazia să-l vadă cu ochii ei În diverse ipostaze, să-l privească nu numai de la distanță mai mare sau mai mică, ci să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și cum se Înfige apoi cu o durere Înspăimântător de dulce Între coapsele sale Întredeschise, nechezând ca un armăsar nărăvaș; durere ce-o făcea să scoată gemete teribile care puteau scula până și morții din mormânt. Atunci când simțurile se Încălzeau, pudoarea Mașei devenea vulnerabilă. Atunci, În nebunia Îmbrățișării, nici un gest nu i se părea a fi nelalocul lui. De la decență la indecență și de la răceală la furie nu era decât un pas. Acum Însă, slavă Domnului, simțurile nu luaseră Încă foc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
capricios și care, de la o îmbrățișare la alta, se pricepea să rămână impalpabil. În furtuna din munții Atlas, avea totuși să se dezvăluie o femeie diferită. Singurul meu cămin era în ochii ei, în buzele ei, în mânile ei. Întotdeauna pudoarea m-a împiedicat să spun „te iubesc“, însă inimii mele nu i-a fost niciodată rușine să iubească. Iar pe Hiba am iubit-o, jur pe Dumnezeu cel Atotputernic, Cel ce ne împarte atât furtuna cât și alinarea, și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fragedă. Fata mea le știa pe toate astea. Se străduia să afișeze pe fața ei de băiețoi disprețul standard al unei încântate încrederi în sine, și, cu toate acestea, neliniștea care o asalta era evidentă: neliniștea trupului, nu cea a pudorii. Dacă doriți să aflați opinia unui specialist, vă spun eu că gagicuța nu avea nici un viitor ca dansatoare de local. Oricum, în următoarea jumătate de oră, ea va fi în continuare fata mea. Celelalte două rivale ale ei, aflate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Apoi viziunea a pălit, dar adevărul ei a rămas, iar când au terminat să facă dragoste, Vultur-în-Zbor a rămas așa, scăldat în lumina galbenă, uimit de miracol. Pentru că lucrurile stăteau astfel: în poftele dezlănțuite ale Irinei el căuta eleganța - da, pudoarea - Elfridei, sfințenia care-i dădea un mic plus în frumusețe în fața contesei, dar în același timp tânjea ca libertatea simțurilor, care o caracteriza pe Irina, să atingă și moralitatea plină de abnegație a Elfridei. Erau opuse și la fel, Elfrida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Un căcat, replică Fermín, cu voce tare. Controlorul se Întoarse la cele trei doamne și ridică din umeri, dîndu-le de Înțeles că făcuse tot ce putea și că nu era dispus să se ia la bătaie pentru o chestiune de pudoare semantică. — Oamenii care nu au viață proprie vor să se bage Întotdeauna Într-a celorlalți, bombăni Fermín. Despre ce vorbeam? — Despre lipsa mea de bărbăție. — Chiar așa. Un caz cronic. Ascultă-mă pe mine. Du-te și-ți caută fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În dreptul ușii. Privirea Îi strălucea ca a unei pisici. Poți ieși fără grijă, Daniel. În ciuda tuturor răutăților mele, tot nu te pot vedea. — Bună, Clara. Îmi Întinse un prosop curat. L-am luat și m-am Înfășurat Îl el cu pudoarea unei eleve de pension. Chiar În penumbra plină de abur, am putut vedea cum Clara zîmbea, ghicindu-mi mișcările. — Nu te-am auzit intrînd. — N-am bătut. De ce faci duș pe Întuneric? — De unde știi că lumina nu-i aprinsă? BÎzîitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
buzele noastre s-au Întîlnit și, la adăpostul acelei bezne apăsătoare, ne-am scos hainele ce miroseau a frică și a moarte. Am vrut să mi-l amintesc pe Miquel, Însă focul acelor mîini pe pîntecele meu mi-a topit pudoarea și durerea. Am vrut să mă pierd În ele și să nu mă mai Întorc, deși știam că În zori, epuizați și, poate, bolnavi de dispreț, nu ne vom putea privi În ochi fără să ne Întrebăm În cine ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vânt cu evantaiul, distinsa văduvă, purtând mănuși până la cot, culege una câte una bilele de pe măsuță și le ascunde Într-un anumit loc, mascat de combinezonul său. După ce ultima bilă pătrunde În interiorul ei, pe care inginerul, dintr-un spirit de pudoare, Îl numește a doua urnă sau urna umedă, văduva Își pune un cubuleț de zahăr În ceșcuța de cafea, amestecându-l cu mare grijă. În timp ce cubulețul se dizolvă În lichid, urna doamnei Începe să se agite. Toate organele ei, Începând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
influențe malefice venite prin intermediul altor conștiințe, În cărți de joc, dacă nu chiar În ceva și mai nociv. În afară de aceasta, masterandul trebuia să fie atent și la tot ceea ce petrecea În preajma lui. Oricând femeia-girafă, femeia-șarpe puteau atenta la libertatea și pudoarea sa, astfel că Oliver trebuia să fie cât se poate de prudent, iar la o adică trebuia să dea dovadă de vigilență, reacționând prompt la orice tentativă venită din exterior. Aflată În salonul vecin, femeia-sicriu se Împrietenise și ea, nitam-nisam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
văzu pe Oliver stând singur pe un cîmp deschis, Înconjurat de frunze și de păsări, Îl văzu și străjuit de femeia-șarpe și Înconjurat de femeia-beschie și de femeia-capră. Îl văzut tremurând din frunziș lângă femeia-girafă, care atenta și acum la pudoarea lui. Îl văzu stând În balcon și conversând cu câinele Spinoza. Îl văzu aplecându-se și lepădându-și frunzele peste femeia-sicriu și peste femeia-uter, conversând cu omul de paie Braic sau stând țeapăn În mijlocul salonului, Înconjurat de asistenți. Era un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
că Rim e pe moarte! Mă bucuram! . . . - Nory! râse Mini, Nory' dar când "ei" vor muri toți, ce te vei face? Vei muri și tu, de urât. Nu vei mai avea pe cine distruge! Pronunța "ei" cu un fel de pudoare sacră, ca și cum în desișul bărbătesc ar fi adăpostit pe Tristan sau pe Lohengrin. - Să piară "ei" întîi, o îngînă Nory, și văd eu pe urmă ce am de făcut! . . . Sămânță rea! Crezi că se stârpește așa ușor! - Elena are un
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ei, ca una din miile de fețe vii ale chipului multiplu al Cetăței. Acum se reculesese din prima emoție și orașul i se limpezise. Nu mai era străină, rătăcită, și mulțimea nu mai era chipul multiplu al unor necunoscuți. O pudoare a existenței ei precise o făcea să evite promiscuitatea localurilor publice. Era pentru ea o bucurie să stea ocrotită. De la adăpost admira metropola care propășea, ca pe o edificare de lux, în care oamenii puneau tot ce aveau în ei
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
Și aici ajungem La aspectul dramatic pentru o cultură mijlocie ca a noastră, care e amenințată să devină mică dacă nu are tăria să se uite tn oglindă, să-și vadă adevăratul chip, să nu întoarcă nasul strîmbîndu-se cu falsă pudoare când își vede urâțeniile, ci să le corecteze într-o luptă încleștată cu destinul, fără teama înfrîngerilor. Fiindcă ăsta e spectrul care sperie adesea pe omul nostru de cultură: dacă punem viața noastră sub lumina totală a adevărului, nu se
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
fruntea ca niște oameni sinceri. Femeia din oglindă Mă privesc alături de voi, în oglindă. -Sunt eu femeia cu mantia alunecată și umerii goi? Ochi lacomi îmi desenează, cu priviri alunecoase, liniile trupului. Femeia din oglindă îmi face semne pline de pudoare, să-mi acopăr goliciunea cu mantia umilinței. O îndes pe umerii firavi. Mantia mă apasă. Pornesc pe cărarea de nicăieri, presărată cu pietre ascuțite. „Să fie Mecca prea departe?” Tălpile mi s-au tăbăcit în mersul încrâncenat. Genunchii se șubrezesc
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
face semn discret cu ochiul să nu-i ascult îndemnul. Doar gândul a mai rămas în imensitatea golului din mine. Îmi astup urechile cu degetele îndoliate. Vântul îmi smulge mantia de pe umeri. Femeia din oglindă îmi face semne pline de pudoare, să mă acopăr... Ascult, docilă, umilința și nimicul. Locul acela Locul acela e numai al meu. Acolo pasărea trandafirie Ibis pășește îngândurată pe limbile aurii ale nisipului și se hrănește cu peștișorii din poveștile fermecate. Ea își îndeplinește toate dorințele
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]