KorAP: Find »[drukola/base=pulover & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...74 >

1,831 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435

statutului meu de student, a fost anulată și autorizația mea de reședință în București, iar spectacolul înfricoșător desfășurându-se la barajul poliției ne-a convins să facem stânga-mprejur și să renunțăm la umilul nostru proiect de vânzare a unui pulover uzat. Nu a durat mult până ce mi-am dat seama că nu are niciun rost să continui a mă învârti prin București fără un scop concret și trăind în permanență cu teama de a nu fi arestat, într-o zi

Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

că borșul stătut căruia Ceaușescu îi zicea România Socialistă, iar ăia care-l dăduseră jos, România Liberă, înflorise și clocea bine-mersi mai departe, ca o ciupercă otrăvitoare. Deschideai televizorul și dădeai peste aceleași figuri de-activiști, doar că acum purtau pulover în loc de costum. Vorbeau o limbă pe care numai ei o înțelegeau, cuvintele păreau scoase dintr-un dicționar necunoscut, de plenare și congrese. A venit primul vot și, odată cu el, rezultatele; cu ocazia aia, am constatat că trei sferturi din țară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-mi fișele. Nu-i descopeream gleznele, dar simțeam în palme rotunjimea genunchiului. M-am oprit în ușă. Imaginea curgea perfect, sobru, calculat. Mi se-ofereau o jumătate de profil, părul desfăcut pe umeri, un braț subțire, nevrotic, mulat într-un pulover negru, cu degetele sprijinite de catedră. Era suficient. În locul catedrei, ar fi putut fi spatele meu. Am dorit-o din primul moment. Aș fi oprit imediat seminarul, i-aș fi scos pe studenți din sală, azvârlind cu-Arghezi și Barbu după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
arab de discotecă. Oricum, cineva trebuia să fie acolo, în viața ei, în hainele ei, în zâmbetul sigur, în inelul de aur alb cu perlă roz de pe degetul mijlociu. Cineva puternic, un lord al tranziției de care fantasmele, dorințele și puloverele mele lăbărțate de profesoraș se loveau și ricoșau penibile și descusute. Ne-am mai întâlnit o dată, în vacanța de iarnă, la târgul de carte de la Romexpo. De data asta nu mai puteam da vina pe întâmplare: fusesem urmărit, provocat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-l poți avea. Nu rămâneam singur cu el mai mult de câteva secunde, își întorcea corpul, profil sau semi-profil, interpunându-se între mine și-obiectul plăcerii mele. Înghițeam în sec. Maria își vedea mai departe de-ale ei: ciorapii, fusta, puloverele. Zâmbea din cap până în picioare, fără să miște un mușchi. „Ai terminat? Am voie să merg la baie?“ Urma ritualul pomădării. Puteam să stau liniștit, să citesc presa pe două zile. Baia se transforma într-un laborator secret, cu ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
farmacistele (nu mai e nevoie să explic de ce). Eu mă lipseam de-astfel de probleme. Întreținerea carcasei corporale nu mă pasiona, iar îmbrăcămintea mi se părea neimportantă și facultativă. Săream în perechea de blugi, apucam mai mult la întâmplare un pulover pe gât și-un sacou; dacă se potriveau, cu-atât mai bine. Studenții credeau că eu inventasem col-roulé-ul. Ghetele negre, de toamnă, și gata. Nici măcar nu mă pieptănam. Mă simțeam bine în pielea mea, imbatabil. Fusesem înzestrat cu un număr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
aproape că i-a sărit uniforma de pe el de mirare. „Cine?“ „Rapotan, Adrian.“, am precizat. „Și Penciu, Emil. Lucrează la dumneavoastră, mi-au prezentat legitimațiile, înainte să-mi facă asta.“ I-am arătat și ofițerului urmele de pe gât; doar suflecai puloverul și-apăreau în toată splendoarea lor. Ziceai că mă pătase cineva cu suc de roșii. „Iertați-mă, cum vă numiți?“ „Robe. Alexandru Robe.“ „Domnu’ Robe...“, s-a mirat în continuare ofițerul (și parcă-mi venea să-l cred; ăștia de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
printre ei, degeaba încercase Maria să-mi explice cum se-așază vopseaua pe pânză, în câte straturi și cu ce efecte de lumină-umbră, pe care ea le numea „tehnici de distanțare“ și „noduri de perspectivă“, de parcă ar fi croșetat un pulover sau ar fi muncit la un roman. Eu nu vedeam decât o mare de guașă, pe valurile căreia, dacă te chinuiai puțin, reușeai să distingi femei, vaze cu flori și fazani morți. Îmi plăceau în schimb ramele, aurii, precise, borcănate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Sebastian; la fel de triste toate. Iubeam s-o tachinez, înțelegeți și dumneavoastră de ce. Abia în hol am redevenit serioși. Oamenii președintelui ne-au controlat încă o dată, după care ne-au înapoiat buletinele. Păream în regulă, nu plecasem cu vreun tablou sub pulover. I-am salutat deferent, exagerat, ipocrit. „Instituția prezidențială“ - suna ca un epitaf. Acum chiar mă stăpâneam cu greu. Te-apuca râsul când îi vedeai în uniforma lor bleumarin închis, cu epoleți mustăcioși, cu biluțe, și chipiuri cartonate pe dinăuntru. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe care valurile o aruncau dintr-o parte într-alta, privind cu groază dar și cu liniște cum bucuriile dispar, casele sunt lăsate în paragină, prietenii mei se îngrașă sau se mută la bloc, iubitele lor cresc, se îmbracă în pulovere până la genunchi și, în cele din urmă, se transformă în neveste și toarnă copii. Aproape că nu mai știam dacă să urlu sau să fiu invidios. Întâi am crezut că eu sunt de vină: ochiul deformat, mintea coruptă, gândurile infecte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să-și găsească țărmul. Carnea fremăta, mișcată de fluxul și refluxul dorinței. Spațiile libere păreau să mă atragă; de fapt, pusesem la cale o diversiune: pe celelalte, aflate la adăpost, le doream cu-adevărat. După vreo zece minute și cinci pulovere (încercate pe rând sau în diverse combinații), Maria a fost gata. Am coborât direct pe plajă, printre bărci și stabilopozi. Nisipul devenise apos, te invita să-l ocolești. Mirosea toată plaja a alge și sărătură. Ne-am așezat la o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
flatat, suficient cât să mă intereseze. Tocurile înalte ale cizmelor din piele întoarsă (botul ascuțit, feminin, după care mă omoram, mi-era interzis). Partea de jos a fustei în carouri, puțin deasupra genunchilor. Bluza albă, desfăcută, cu gulerele scoase peste puloverul lila (se purta combinația). Puteam să completez liniștit spațiile libere: dresurile negre, calde, lipicioase; chilotul cu model floral, decupat în spate; maioul de mătase (pe vremuri, i se zicea furou); lănțișorul de-argint de la gât (îi înlocuise crucea cu-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care mă feream, prefăcându-mă fie că n-o observ, fie că o respect. Când nu se mai putea, fugeam din casă. O găseam la întoarcere plângând, ascunsă în dormitor sau în sufragerie, în spatele unui fotoliu. Iarna, deșira unul din puloverele ei preferate, fir cu fir, ca Tonton. Acum chiar n-aveam unde să ies. „O să trecem și peste asta...“, am căutat s-o liniștesc. Uram scenele. Prietenii mei aruncau cu cărți, tigăi, cuțite. Ușile erau descentrate, pragurile nu se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
totul, s-au scurs mai bine de cinci ani de-atunci și amfiteatrele Facultății de Litere încă mai păstrează amprentele Mariei: aici, crăpătura unei fuste gri, desfăcute sub bancă de-a lungul piciorului; dincolo, forma rotundă a sânilor strânsă în puloverul negru; mai încolo, mișcarea elegantă și de neatins a fundului în drumul lui spre tablă. De neatins mi se părea mie; trebuia doar să știi să te porți cu el și, mai ales, să nu-ți imaginezi că fusese doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
infracțiune. Maria se dezmăța prin universul ăsta de vârste și senzații. Asocierile voluntare țâșneau de pretutindeni, ca un șoc de memorie cu efect de cocaină: rochița roșie cu pantofii negri de lac, salata de vinete cu fâșiile de-ardei copți, puloverul mov tricotat și nasturii lui de sticlă, mazărea și friganelele, ziua și noaptea (prăjitura cu ½ vanilie și ½ cacao, nu ciclul cotidian), rufele albe și cârligele din lemn, globurile de Crăciun puse în cutiile de pantofi, mâinile mamei și mirosul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
familie inexistentă, dar vie și optimistă, se rodase, între Robani și Dinulești se stabilise un acord trainic și rezistent, prin paginile căruia cerneala, sângele și spermatozoizii circulau liber, constant, încrezător. Din Pajura, Maria își cărase câteva cărți, un dulap cu pulovere și pe Domnul Pumpi. Domnul Pumpi era un urs gri, adus din Germania, cu-o cicatrice cusută pe burtă. Avea doi ochi mici și negri, ca două afine, și niște lăboanțe compacte, plușate rotund. Domnul Pumpi fusese tăiat de vameșii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
alunițelor (Maria purta una chiar pe Bismarck, sub buricul lui deocheat), exersam din ce în ce mai rar schimbul de haine și identități (cum procedam la început, eu purtându-i vestuțele, ea îmbrăcând cămășile mele lungane), știam pe de rost alinierea tricourilor, pantalonilor și puloverelor, pe culori, materiale și anotimpuri. Contemplam rafturile cu lucruri și stări comune, cu mult înainte să deschid dulapul sau uneori chiar ochii. Replicile se repetau blând, nimeni nu le mai ținea socoteala. Când alunecam primăvara în câte-un magazin de pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să deschid dulapul sau uneori chiar ochii. Replicile se repetau blând, nimeni nu le mai ținea socoteala. Când alunecam primăvara în câte-un magazin de pe Calea Victoriei și răscoleam împreună prin lăzile cu reduceri, îi spuneam resemnat Mariei: „Mai ai un pulover pe verde.“ Îmi răspundea competent și plauzibil: „E alt verde!“ Așa curgeau zilele, urmate de luni, urmate de ani. Viața noastră se consuma ticăit, bucuros și ponderat, fără sens și fără direcție, ca toate viețile din lume. Îți venea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de treburile casnice. Ce-i drept, doamna Ioana nu mai îmbrăca boneta și șorțul alb, și nici nu tropotea din pantofii ăia cu cataramă, butucănoși ca un vapor, care te întâmpinau în filme sau fotografii. Își făcea apariția într-un pulover subțire, bleu, prin care-i curgeau sânii și se plimba desculță pe parchet, cu cârpele și sticluța de spirt. Când ștergea geamurile, se ridica pe-un taburet alb, îi observai călcâiele negre și gambele puternice, încordate. Doamna Ioana apuca fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
le lustruia cu ziare, cum se obișnuia pe vremuri. Doar cărțile mele rămâneau nemișcate, o teamă religioasă și instinctivă o oprea să le tragă afară din rafturi; le descopeream neatinse, lipite, cu praful dormind pe cotoare. În afară de noptiere, dulapul cu pulovere și-o icoană cu Sfântu Vasile, dormitorul nostru mai conținea o comodă, două noptiere, un aspirator și-un aparat de gimnastică. Noptierele cădeau drept, în unghiuri simple și ascuțite, cu aspect minimalist. Vechile noptiere ale bunicului Vitalian, rotunde, cu furnirul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la comodă. Două nivele etalau trofeele Mariei: sute de chiloți, sutiene, dresuri, corsete, jartiere, portjartiere, exact așa cum îmi imaginasem în visele adolescenței. Trebuia doar să tragi de mânere și să plonjezi în sertar, în intimitatea țesăturilor. Sosiseră în Dorobanți odată cu puloverele, sortate pe căprării; când Maria pleca la „Hanul cu Tei“, răsturnam cu voluptate ordinea lor prestabilită, răscolind bumbacul și catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și fundițe, ca și cum aș fi pipăit sexul și picioarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în mirosul de conopidă emanat de sifon. Nimic nu durează însă la nesfârșit, nici măcar jocurile. Cu cât petreci mai mult timp în preajma cuiva, cu-atât slăbiciunile lui îți apar mai repede și distrugerea se pune în mișcare. Slăbiciunea Mariei erau puloverele. Totul răbufnea energic, ca o răzbunare a perioadei comuniste, când nu găseai iarna nimic de îmbrăcat și trebuia să aștepți puloverul de lână de două kile pe care ți-l tricota mătușa la țară. Uneori, așteptai și doi ani. Pe lângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în preajma cuiva, cu-atât slăbiciunile lui îți apar mai repede și distrugerea se pune în mișcare. Slăbiciunea Mariei erau puloverele. Totul răbufnea energic, ca o răzbunare a perioadei comuniste, când nu găseai iarna nimic de îmbrăcat și trebuia să aștepți puloverul de lână de două kile pe care ți-l tricota mătușa la țară. Uneori, așteptai și doi ani. Pe lângă colecția impresionantă de chiloți și sutiene, care abia încăpea în două sertare ale comodei, puloverele păreau niște invadatori de neoprit, ființe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de îmbrăcat și trebuia să aștepți puloverul de lână de două kile pe care ți-l tricota mătușa la țară. Uneori, așteptai și doi ani. Pe lângă colecția impresionantă de chiloți și sutiene, care abia încăpea în două sertare ale comodei, puloverele păreau niște invadatori de neoprit, ființe multiplicate prin diviziune textilă și celulară, cu brațele încolăcite în jurul scaunelor și gâturile moi și pufoase ițindu-se dintre rafturi. Le pierdusem numărul. De fiecare dată când exploram magazinele, Maria ieșea cu un pulover. Era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
comodei, puloverele păreau niște invadatori de neoprit, ființe multiplicate prin diviziune textilă și celulară, cu brațele încolăcite în jurul scaunelor și gâturile moi și pufoase ițindu-se dintre rafturi. Le pierdusem numărul. De fiecare dată când exploram magazinele, Maria ieșea cu un pulover. Era ca un viciu, o hoție asumată, un tic nervos. Pentru a-și satisface permanent mania, ticluise până și-un nou concept vestimentar: puloverul de vară. Teroarea se dovedea de neimaginat. Dacă un bandit ne-ar fi forțat dulapul din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]