KorAP: Find »[drukola/base=pulsiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...59 >

1,472 matches

Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395

legate de aceste pulsiuni. Pulsiunile sinelui nu sunt nicidecum dispuse să rămână inconștiente. Ele încearcă să pătrundă în conștient pentru a fi satisfăcute aici sau măcar să trimită înspre conștient unii din derivații lor. Astfel iau naștere conflictele dintre eu și pulsiuni (sau derivații acestora). Cea de-a doua țintă a mecanismelor de apărare o constituie afectele legate de pulsiunile sinelui - spre exemplu, iubirea, dezirența 3, gelozia, mortificarea, durerea și doliul. Aceste afecte vor fi supuse unor măsuri variate pe care eul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
conștient pentru a fi satisfăcute aici sau măcar să trimită înspre conștient unii din derivații lor. Astfel iau naștere conflictele dintre eu și pulsiuni (sau derivații acestora). Cea de-a doua țintă a mecanismelor de apărare o constituie afectele legate de pulsiunile sinelui - spre exemplu, iubirea, dezirența 3, gelozia, mortificarea, durerea și doliul. Aceste afecte vor fi supuse unor măsuri variate pe care eul le adoptă pentru a le putea ține sub control și vor suporta așadar anumite metamorfoze. În aceleași convorbiri

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărării: pe de o parte, conținutul de idei care este transformat, iar pe de altă parte, afectul care este evitat sau redus. Să menționăm în sfârșit că, în opinia psihanaliștilor Laplanche și Pontalis (1967), apărarea este în general dirijată împotriva pulsiunii și doar în mod selectiv împotriva reprezentărilor de care este legată pulsiunea (amintiri, fantasme), a situațiilor în măsură să declanșeze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori împotriva afectelor neplăcute. 2.3. Din ce motive se apără eul?tc " 2.3. Din

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
pe de altă parte, afectul care este evitat sau redus. Să menționăm în sfârșit că, în opinia psihanaliștilor Laplanche și Pontalis (1967), apărarea este în general dirijată împotriva pulsiunii și doar în mod selectiv împotriva reprezentărilor de care este legată pulsiunea (amintiri, fantasme), a situațiilor în măsură să declanșeze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori împotriva afectelor neplăcute. 2.3. Din ce motive se apără eul?tc " 2.3. Din ce motive se apără eul?" Potrivit Annei Freud (1936/1993), în cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
redus. Să menționăm în sfârșit că, în opinia psihanaliștilor Laplanche și Pontalis (1967), apărarea este în general dirijată împotriva pulsiunii și doar în mod selectiv împotriva reprezentărilor de care este legată pulsiunea (amintiri, fantasme), a situațiilor în măsură să declanșeze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori împotriva afectelor neplăcute. 2.3. Din ce motive se apără eul?tc " 2.3. Din ce motive se apără eul?" Potrivit Annei Freud (1936/1993), în cazul apărărilor care au ca țintă pulsiunile pot fi reținute

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
măsură să declanșeze pulsiuni dezagreabile pentru eu ori împotriva afectelor neplăcute. 2.3. Din ce motive se apără eul?tc " 2.3. Din ce motive se apără eul?" Potrivit Annei Freud (1936/1993), în cazul apărărilor care au ca țintă pulsiunile pot fi reținute trei motive: 1) Teama supraeului. Din cauza acestei temeri a supraeului - care împiedică pulsiunea să devină conștientă și să fie satisfăcută -, eul pune în mișcare mecanismele de apărare și intră în luptă cu pulsiunea. Același motiv se întâlnește

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
se apără eul?tc " 2.3. Din ce motive se apără eul?" Potrivit Annei Freud (1936/1993), în cazul apărărilor care au ca țintă pulsiunile pot fi reținute trei motive: 1) Teama supraeului. Din cauza acestei temeri a supraeului - care împiedică pulsiunea să devină conștientă și să fie satisfăcută -, eul pune în mișcare mecanismele de apărare și intră în luptă cu pulsiunea. Același motiv se întâlnește și în cazul nevrozelor adultului. 2) Teama reală. Este cazul copilului care consideră pulsiunea un pericol

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care au ca țintă pulsiunile pot fi reținute trei motive: 1) Teama supraeului. Din cauza acestei temeri a supraeului - care împiedică pulsiunea să devină conștientă și să fie satisfăcută -, eul pune în mișcare mecanismele de apărare și intră în luptă cu pulsiunea. Același motiv se întâlnește și în cazul nevrozelor adultului. 2) Teama reală. Este cazul copilului care consideră pulsiunea un pericol, ca urmare a interdicțiilor formale venite din partea părinților sau educatorilor și care îi interzic să o satisfacă. Prin urmare, copilul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
care împiedică pulsiunea să devină conștientă și să fie satisfăcută -, eul pune în mișcare mecanismele de apărare și intră în luptă cu pulsiunea. Același motiv se întâlnește și în cazul nevrozelor adultului. 2) Teama reală. Este cazul copilului care consideră pulsiunea un pericol, ca urmare a interdicțiilor formale venite din partea părinților sau educatorilor și care îi interzic să o satisfacă. Prin urmare, copilul se teme de pulsiune din cauza fricii produse de lumea exterioară. Teama reală este un motiv întâlnit în nevrozele

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
întâlnește și în cazul nevrozelor adultului. 2) Teama reală. Este cazul copilului care consideră pulsiunea un pericol, ca urmare a interdicțiilor formale venite din partea părinților sau educatorilor și care îi interzic să o satisfacă. Prin urmare, copilul se teme de pulsiune din cauza fricii produse de lumea exterioară. Teama reală este un motiv întâlnit în nevrozele infantile. Aceste prime două motive ale apărării au în comun faptul că, apărându-se, eul se supune principiului realității. Presupunând că, în ciuda opoziției supraeului sau a

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
produse de lumea exterioară. Teama reală este un motiv întâlnit în nevrozele infantile. Aceste prime două motive ale apărării au în comun faptul că, apărându-se, eul se supune principiului realității. Presupunând că, în ciuda opoziției supraeului sau a lumii exterioare, pulsiunea ajunge să își găsească satisfacerea, s-ar înregistra mai întâi o senzație de plăcere, întrucât satisfacerea unui instinct este întotdeauna plăcută la început. Mai târziu însă, sentimentele de culpabilitate generate de inconștient sau legate de pedepsele aplicate de lumea exterioară

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
instinct este întotdeauna plăcută la început. Mai târziu însă, sentimentele de culpabilitate generate de inconștient sau legate de pedepsele aplicate de lumea exterioară produc repulsie. În ambele cazuri, eul încearcă să evite senzația secundară de neplăcere. 3) Teama ca intensitatea pulsiunii să nu devină excesivă. Acest motiv se întâlnește la copii și apare ulterior în anumite perioade de transformare fiziologică, precum pubertatea sau menopauza (manifestări normale), și la începutul unui puseu psihotic (manifestări patologice). Celor trei motive mai sus menționate, A

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
nevoie de o anumită armonie între tendințe opuse cum ar fi: pasivitatea și activitatea, homosexualitatea și heterosexualitatea, tendințe între care apar conflicte (descrise de Alexander). Motivele apărărilor desfășurate împotriva afectelor provin, în opinia Annei Freud, din conflictele dintre eu și pulsiune. Atunci când - din motivele expuse anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
ar fi: pasivitatea și activitatea, homosexualitatea și heterosexualitatea, tendințe între care apar conflicte (descrise de Alexander). Motivele apărărilor desfășurate împotriva afectelor provin, în opinia Annei Freud, din conflictele dintre eu și pulsiune. Atunci când - din motivele expuse anterior - eul se opune pulsiunilor, el caută deopotrivă să se apere și împotriva afectelor asociate acestora. A. Freud notează totuși că între eu și afecte există o relație primitivă și specială ce decurge din faptul că, mai întâi de toate, afectul este fie plăcut, fie

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
idei de bază: 1) Reușita unei apărări trebuie privită din punctul de vedere al eului, și nu în funcție de lumea exterioară, de adaptarea la această lume. 2) Criteriile de reușită sunt legate de următoarele scopuri: să împiedice intrarea în conștiință a pulsiunii interzise, să îndepărteze angoasa conexă pulsiunii, să evite orice formă de neplăcere. 3) În cazul particular al refulării, reușita apărării este afectivă atunci când orice conștientizare dispare. 4) O apărare reușită este întotdeauna un lucru periculos, căci ea restrânge excesiv domeniul

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
apărări trebuie privită din punctul de vedere al eului, și nu în funcție de lumea exterioară, de adaptarea la această lume. 2) Criteriile de reușită sunt legate de următoarele scopuri: să împiedice intrarea în conștiință a pulsiunii interzise, să îndepărteze angoasa conexă pulsiunii, să evite orice formă de neplăcere. 3) În cazul particular al refulării, reușita apărării este afectivă atunci când orice conștientizare dispare. 4) O apărare reușită este întotdeauna un lucru periculos, căci ea restrânge excesiv domeniul conștiinței ori domeniul competenței eului sau

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
Ce înseamnă o apărare reușită?”, ni se pare important să menționăm precizările aduse de Fenichel (1945/1953) cu privire la apărările reușite și la cele eșuate: - apărările reușite - și pe care Fenichel le desemnează prin termenul generic sublimare - nu blochează descărcarea unei pulsiuni. În schimb, se înregistrează o înlocuire a obiectului pulsiunii și/sau o modificare a scopului acestei pulsiuni, care este deviată spre o țintă non-sexuală. În această categorie intră și alte apărări, cum sunt trecerea de la pasivitate la activitate sau transformarea

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
să menționăm precizările aduse de Fenichel (1945/1953) cu privire la apărările reușite și la cele eșuate: - apărările reușite - și pe care Fenichel le desemnează prin termenul generic sublimare - nu blochează descărcarea unei pulsiuni. În schimb, se înregistrează o înlocuire a obiectului pulsiunii și/sau o modificare a scopului acestei pulsiuni, care este deviată spre o țintă non-sexuală. În această categorie intră și alte apărări, cum sunt trecerea de la pasivitate la activitate sau transformarea în contrariu; - apărările care eșuează sunt, după Fenichel, patogene

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
cu privire la apărările reușite și la cele eșuate: - apărările reușite - și pe care Fenichel le desemnează prin termenul generic sublimare - nu blochează descărcarea unei pulsiuni. În schimb, se înregistrează o înlocuire a obiectului pulsiunii și/sau o modificare a scopului acestei pulsiuni, care este deviată spre o țintă non-sexuală. În această categorie intră și alte apărări, cum sunt trecerea de la pasivitate la activitate sau transformarea în contrariu; - apărările care eșuează sunt, după Fenichel, patogene, întrucât eul le utilizează foarte frecvent sau chiar

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
țintă non-sexuală. În această categorie intră și alte apărări, cum sunt trecerea de la pasivitate la activitate sau transformarea în contrariu; - apărările care eșuează sunt, după Fenichel, patogene, întrucât eul le utilizează foarte frecvent sau chiar încontinuu pentru a preveni intruziunea pulsiunii înlăturate, deturnate dinspre conștiință. Scopul acestor apărări eșuate este deci acela de a bloca pulsiunea. Ele mobilizează multă energie și trebuie menținute cu prețul unor mari eforturi. Aceste apărări interferează cu alte funcții ale eului și pot antrena o suspendare

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
activitate sau transformarea în contrariu; - apărările care eșuează sunt, după Fenichel, patogene, întrucât eul le utilizează foarte frecvent sau chiar încontinuu pentru a preveni intruziunea pulsiunii înlăturate, deturnate dinspre conștiință. Scopul acestor apărări eșuate este deci acela de a bloca pulsiunea. Ele mobilizează multă energie și trebuie menținute cu prețul unor mari eforturi. Aceste apărări interferează cu alte funcții ale eului și pot antrena o suspendare parțială a unora dintre aceste funcții. Fenichel aduce în discuție exemplul leșinului cu funcție defensivă

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
avea următoarele semnificații (Gill, 1963; Wallerstein, 1967): - subiectul nu este conștient de comportamentul prin care se manifestă apărarea (un gând, de exemplu); - subiectul nu este conștient că respectivul comportament al său are o orientare defensivă; - subiectul nu este conștient de pulsiunea ori afectul care au declanșat respectiva apărare. Dacă apărarea ar deveni conștientă, doar cele trei elemente citate ar fi conștiente, și nu activitatea psihică subiacentă, adică mecanismul de apărare. O dată ce scopul vizat (unul defensiv) sau pulsiunea ori afectul subiacente devin

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
nu este conștient de pulsiunea ori afectul care au declanșat respectiva apărare. Dacă apărarea ar deveni conștientă, doar cele trei elemente citate ar fi conștiente, și nu activitatea psihică subiacentă, adică mecanismul de apărare. O dată ce scopul vizat (unul defensiv) sau pulsiunea ori afectul subiacente devin conștiente, apărarea în cauză încetează a mai fi utilă, funcția sa de disimulare dispărând. În sfârșit, să mai spunem că, pentru Wallerstein, manifestarea comportamentelor de apărare - care nu trebuie confundată cu mecanismele de apărare - este constituită

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
relație cu lumea obiectuală”. Alteori, ea consideră că eul se apără atât împotriva pericolelor interne, cât și a celor externe: „Într-un mod cât se poate de simplu, în anumite situații, împotriva stărilor de sentiment, apărarea este pusă în legătură cu pericolul pulsiunilor sau cu cel provenit din lumea exterioară; la fel se întâmplă când apărarea este rezultatul angoasei ori al altor sentimente neplăcute de umilință sau frustrare, indiferent care ar fi ele”. Psihanalista evocă și neplăcerea care declanșează apărările și care „provine

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
lumea exterioară; la fel se întâmplă când apărarea este rezultatul angoasei ori al altor sentimente neplăcute de umilință sau frustrare, indiferent care ar fi ele”. Psihanalista evocă și neplăcerea care declanșează apărările și care „provine nu numai din stimuli de pulsiune amenințătoare, ci și din anumite surse ale lumii exterioare”. Cu altă ocazie, ea subliniază faptul că angoasele copilului sunt adeseori „un amestec între fantasmele și exteriorizările lui, pe de o parte, și realitate, pe de altă parte, și că ele

[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]