1,506 matches
-
încercând s-o apuce. Aluatul se fărâmiță la atingerea lui. Când ridică privirea, îl văzu pe Ausper dipărând în mulțime. Pe toți zeii, ce voia să-i spună vrăjitorul când îi oferise prăjitura? — Așadar... Cu un deget, Antonius întoarse lama pumnalului spre Vitellius. — Ai luat o hotărâre, guvernatorule? Vitellius tăcea. Nu era în stare să gândească. Neliniștea îl copleșea. Se uită spre medic, pe care soldații săi îl țineau strâns, și-i întâlni privirea. Bărbatul acela avea ceva care îl înspăimânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius de brațe și să-i lege gleznele. Antonius se apropie de Vitellius și îl privi drept în ochi. — Schimbul este inacceptabil. Eu m-am aliat cu Otho și Vespasianus împotriva ta, și așa vor sta lucrurile pentru totdeauna. Luă pumnalul și-l atârnă la șold. — Îl vei pedepsi pe fratele meu pentru că te-a atacat. E vinovat. Deci îl abandonezi? Nu accepți propunerea mea? — Eu fac deosebire între interesele mele personale și interesele statului. — A, deci etica îți impune asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ferestre. De-a lungul lui erau mai multe santinele. În fața porții, sub copaci, se zăreau mai multe tarabe pestrițe. Acolo se vindea sângele rețiarilor uciși în arenă, despre care se credea că e un bun leac împotriva epilepsiei; se vindeau pumnalele pătate de sângele gladiatorilor, folosite ca amulete pentru fertilitatea căsătoriilor; se vindeau încălțările uzate, armele distruse și alte obiecte ce aparținuseră celor mai iubiți gladiatori, morți în arenă. Cei care le cumpărau le păstrau cu venerație sau le revindeau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să o ia de soție... I-a spus să-și aducă aminte de el. Apoi a împărțit banii pe care îi avea celor din casă, s-a retras în camera lui, iar în zori și-a străpuns pieptul cu un pumnal. Așadar împăratul nostru a ales o moarte curajoasă. Tocmai el, care era atât de efeminat, și purta perucă pentru a-și ascunde chelia, și în fiecare dimineață își punea pe față o mască din miez de pâine îmbibat în oțet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vrea să mă oblige să țin arma în mână. Uită-te la mâinile mele. — Sunt puternice... Dar sunt mâini de medic, nu de luptător. — Nu cu mâinile astea era să-l ucizi pe împărat în pulvinar? Ai înșfăcat chiar un pumnal, ca să-l înjunghii, pentru că n-ai putut să-l sugrumi. Asta te-a făcut faimos. Se vorbește despre tine în oraș, vestea despre ce ai făcut după moartea lui Salix a trecut din gură-n gură. Pentru cei care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era la un pas de moarte: „Tu, gladiator...“ Își aminti armele lui, pe care i le arătase Manteus. Ar fi putut lupta cu ele, când avea să intre în arenă. Își aminti cuvintele fratelui lui Titus, care îi dăduse un pumnal: „...ai să vezi că poți, dacă trebuie să-ți salvezi viața“. „Gladiator“, se gândi. „Nu-l omorî“, repetă, amintindu-și visul. Pumnalul, arma, rănești, ucizi, ești rănit, ești ucis. Oftă. Cum să țină el o armă în mână? Fusese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu ele, când avea să intre în arenă. Își aminti cuvintele fratelui lui Titus, care îi dăduse un pumnal: „...ai să vezi că poți, dacă trebuie să-ți salvezi viața“. „Gladiator“, se gândi. „Nu-l omorî“, repetă, amintindu-și visul. Pumnalul, arma, rănești, ucizi, ești rănit, ești ucis. Oftă. Cum să țină el o armă în mână? Fusese în stare de un singur lucru: să-l sugrume pe Vitellius. Încă se mai gândea la mânia care-l cuprinsese în clipa când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
concavă de bronz, ce-i ajungea imediat sub genunchi. În mâna stângă îi puseră scutul dreptunghiular din paie și nuiele. Atunci își făcu apariția un rețiar. Nu avea plasa, nici manșonul cu galerus protector pe brațul stâng; nu avea nici măcar pumnalul. Ținea în mână doar tridentul, ale cărui vârfuri erau niște sfere învelite în piele, pentru a evita accidentările în timpul antrenamentului, dar ale căror lovituri erau foarte dureroase. Rubrus se apropie de începător și îi dădu un băț scurt, la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mai periculoase. Îl aruncă spre Hyrpus. Instructorul îl privi zâmbind. — Nu te mai joci? Doi doctores secutoris se grăbiră să-l echipeze pe Valerius, care rămase inert. Tridentul îl înțepă din nou în gleznă; simți în spate lovitura violentă a pumnalului de lemn al adversarului. Căzu, dar se ridică repede. În clipa următoare, adversarul înaintă spre el, însă Valerius începu să sară în lateral, neștiind încotro să fugă; nu voia totuși să se întoarcă cu spatele la el. Rețiarul își pregătea tridentul. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Acesta închise ochii, îngrozit. — Să-i cunosc mișcările? Deci nu-i de-ajuns să fug... — Obiectivul tău e nu să eviți adversarul, ci să-l lovești. Fuga te ajută să-i eviți în ultima clipă loviturile. Dar ca să înfigi lama pumnalului în trupul lui trebuie să-l faci să se apropie de tine. — Să înfig lama pumnalului? Valerius clătină din cap, privindu-și mâinile. Proculus nu-i dădu atenție. — O să-ți arăt lupta de aproape, îi zise și îl îndemnă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
tău e nu să eviți adversarul, ci să-l lovești. Fuga te ajută să-i eviți în ultima clipă loviturile. Dar ca să înfigi lama pumnalului în trupul lui trebuie să-l faci să se apropie de tine. — Să înfig lama pumnalului? Valerius clătină din cap, privindu-și mâinile. Proculus nu-i dădu atenție. — O să-ți arăt lupta de aproape, îi zise și îl îndemnă să-l urmeze. Se apropiară de doi gladiatori, un trac și un mirmilon, care se antrenau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
foarte expus. Unul dintre provocatores încercă să-l lovească pe tovarășul lui în cap cu marginea scutului. Celălalt devie lovitura înclinând scutul, cu o tehnică asemănătoare celei a secutor-ilor. Apoi, aproape îngenunchind, strecură arma sub scutul adversarului, spre picioarele acestuia. Pumnalul de lemn se apropie de genunchiul stâng al celuilalt, simulând tăierea ligamentelor. — Ai văzut? comentă Proculus. Dacă nu ar avea coapsa protejată, acel provocator ar fi acum șchiop pe viață sau mort. Valerius observă că provocatores, care își vârau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
puternic. — Valerius... Vino. După prânzul obișnuit - Valerius devoră felia de pâine de orz și bău dintr-o înghițitură carafa cu apă -, Proculus se îndreptă spre arena pentru antrenamente. — Azi vei lupta cu patru adversari, toți înarmați cu plasă, trident și pumnal de lemn. Antrenamentul începu. Imediat, plasa rețiarului îl învălui, dându-i capul pe spate. Valerius nu se aștepta să fie atât de grea. Încercă să iasă din ea, să o smulgă, dar greutatea exercitată de plasă asupra coifului de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la adepții lui Otho, fiindcă împăratul învins fusese îngropat. Bău și puse să li se dea vin și celorlalți. Se opri în fața unei lespezi pe care scria În memoria lui Otho. Observă batjocoritor că era foarte modestă. Ceru să vadă pumnalul cu care se sinucisese Otho și porunci să fie dus la Colonia Agrippinensium, unde avea să fie așezat în templul lui Marte și închinat zeului. Pe înserat intră în oraș, unde fu aplaudat îndelung, și porunci să i se pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
așa cum el îl văzuse pe al lui Salix... Nu putea să-și ia gândul de la Salix, acum, când el însuși lua parte la ceremonia lugubră dinaintea luptei. Nu-l băgă în seamă pe arbiter, care se apropia, alese la întâmplare pumnalul, nu se concentră la probatio armorum, fiind obsedat să și-l scoată din minte pe Salix și să se gândească la propriul lui corp, la mâini, la picioare... Știa că trebuie să se perceapă pe sine ca pe un tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la spada și la picioarele lui Valerius, întorcea capul spre stânga și privea de după galerus-ul metalic, rigid, care-i proteja fața. Ținea tridentul ridicat și îl îndrepta spre adversar; în mâna dreaptă avea plasa, iar în stânga, alături de mânerul tridentului, ținea pumnalul. De fiecare dată când încerca să sară într-o parte și să se poziționeze pentru a-l lovi pe secutor, Valerius îl ataca, obligându-l să alerge în continuare. Nu te opri, ticălosule, mișcă-te! râse Valerius în spatele coifului care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de abilitatea cu care începătorul reacționase la atacul său. Ignorând strigătele entuziasmate ale publicului, Valerius se hotărî să profite de debusolarea adversarului. Înaintă repede, cântări dintr-o privire poziția lui Flamma, apoi, cu un gest neașteptat, îi înfipse brusc vârful pumnalului în umăr, în punctul în care știa că rana nu era gravă, dar era foarte dureroasă. Sângele țâșni. Flamma scoase un strigăt; sângele îi șiroia de-a lungul brațului, prelingându-se în nisip. — Nenorocitule, șuieră Flamma, dar Valerius se îndepărtase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dându-i de înțeles că se gândea unde să-l înfigă. 32 Valerius continua să se uite, parcă hipnotizat, la sângele ce se prelingea pe brațul lui Flamma. Incapabil să lupte, se gândea la ce simțise în momentul când înfipsese pumnalul în corpul adversarului. Știa exact unde se va duce lama, dar de data asta nu era lama chirurgului care vindeca - era lama mortală a gladiatorului. Înțelesese care era destinul lui în clipa când folosise pumnalul ca să rănească un om hotărât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
simțise în momentul când înfipsese pumnalul în corpul adversarului. Știa exact unde se va duce lama, dar de data asta nu era lama chirurgului care vindeca - era lama mortală a gladiatorului. Înțelesese care era destinul lui în clipa când folosise pumnalul ca să rănească un om hotărât să ucidă. Valerius nu era în stare să facă nici o mișcare și continua să se uite la vârfurile tridentului, care treceau înainte și înapoi prin fața ochilor săi. „Trebuie să reacționez“, se gândi. „Sunt un gladiator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și se prăbuși în nisip. Imediat, Valerius ajunse lângă el, și rețiarul simți vârful ascuțit al sabiei. Se întoarse încet, gâfâind, cu chipul crispat de mânie și uimire. Ridică brațele spre cer și, cu un gest teatral, aruncă tridentul și pumnalul. Arena începu să vuiască la vederea acelei scene incredibile. Cine era gladiatorul necunoscut care îl învinsese pe unul dintre cei mai pricepuți luptători? Impasibil, Valerius se îndepărtă cu un pas. Flamma se ridică cu greu, acoperit de sânge, sudoare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Spionii lui Vitellius sunt... Nu apucă să-și termine fraza. Calul se smuci atât de tare, încât Errius aproape căzu din șa. Deodată, vreo doisprezece oameni ieșiră din pădure și îi înconjurară pe Antonius și ai săi. Erau înarmați cu pumnale și sicae și era limpede că veniseră să-l ucidă pe Antonius. Cu spatele sprijinit de trunchiul unui fag, ca să se poată apăra mai bine, legatul se lupta cu trei atacatori. Titus sărise repede de pe cal și îi respinsese pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l ucidă pe Antonius. Cu spatele sprijinit de trunchiul unui fag, ca să se poată apăra mai bine, legatul se lupta cu trei atacatori. Titus sărise repede de pe cal și îi respinsese pe cei care îl atacaseră. Ținând câte un pumnal în fiecare mână, îi înjunghie pe cei doi agresori ai lui Errius. Când îl văzu pe acesta ridicându-se teafăr, se întoarse spre Antonius. Centurionii care încercaseră să-l apere erau deja la pământ. Antonius se ascunse în spatele copacului, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi înjunghie pe cei doi agresori ai lui Errius. Când îl văzu pe acesta ridicându-se teafăr, se întoarse spre Antonius. Centurionii care încercaseră să-l apere erau deja la pământ. Antonius se ascunse în spatele copacului, ca să evite loviturile de pumnal. Nu se auzea nici un strigăt. Lupta începuse în liniște și continua la fel; se auzea doar răsuflarea grea a luptătorilor. Înainte ca Titus să-i sară în ajutor, Antonius fu rănit la umărul drept și se prăbuși, dar atacatorii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
a luptătorilor. Înainte ca Titus să-i sară în ajutor, Antonius fu rănit la umărul drept și se prăbuși, dar atacatorii nu izbutiră să-l ucidă. Căzură, înjunghiați în spate de Titus și Errius, în timp ce Antnoius se ridica palid, cu pumnalul în mâna stângă, și alerga în ajutorul celorlalți centurioni, care luptau la câțiva pași de ei. Furibunzi, Antonius, Titus și Errius se năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vine să râd când te văd cu sica în mână... Nu știi să ucizi! Făcu încă un pas spre Valerius; părul lui zburlit semăna cu coama unui animal sălbatic. — Să vezi cum or să mă aplaude când o să-ți înfig pumnalul în beregată... Glasul îi era gâtuit de furie. — Peste puțină vreme va veni aici publicul... Toți or să se adune în jurul tău, ca de obicei... Dar tu ești doar zeul celor lași, iar eu am să-ți scot mațele. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]