1,426 matches
-
pustiu fac tot locul prin care trec./ Vreo luptă de s‑ar da, nici o oștire nu le‑ar putea ține piept,/ Căci însuși Dumnezeu îi însoțește./ Nimicesc oameni și șterg de pe fața pământului cetăți întregi,/ Și, cu îngăduința lui Dumnezeu, pustiesc tot ținutul locuit./ Umplându‑și cuferele cu prăzile lor de aur și argint/ Și acoperiți de bogății, cântă cântare de biruință./ De îndată ce se apropie de cetatea părinților lor,/ Cumplitul tiran fuge îngrozit,/ Dimpreună cu mulți, [căutând scăpare] la regii de la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sadoveniene de acest tip se purifică. Localizarea istorică suportă o estompare, trecând în contur legendar, iar trecutul, chiar atunci când privește anume domnii, capătă o aură mitică, devine illo tempore. La Hanu Ancuței, pe vreme de pace, printre necurmatele lupte care pustiesc Țara Moldovei, oamenii zăbovesc împrejurul focului, golesc ulcele cu vin vechi și spun „povești”. Cartea e un Decameron românesc, cuprinzând istorisiri cumplite (Județ al sărmanilor), miraculoase (Balaurul) sau glumețe (Iapa lui Vodă), fiecare fiind o piesă antologică de artă narativă
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
o vezi te iau fiori...” La un bărbat „Mult iubitul meu bărbat! Da cum te-ai îndurat, Copilașii de-ai lăsat? Copilașii ți-ai lăsat, Da-ntr-a cui samă i-ai dat? Copii ți-ai sărăcit, Căsuța le-ai pustiit Pe mine m-ai văduvit! Dragii mamii copilași De tata sunteți rămași! Draga mea, miluca mea! Da să te scoli dumneata Copii a-ți rândui Pe lume cât or trăi! Că-copii cei rămași Mult mănâncă Și mult strică...” La un
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
negativ al revoluționarului anarhist, al teroristului, al complotistului Împotriva ordinii de stat, al fanaticului antisocial. Răul mă oprește să cred, să sper, să am perspectiva transcendenței, pentru că el este Închidere. Mai mult chiar decât atât, Răul Îmi alterează ființa, Îmi pustiește sufletul. Nu mai pot simți, iubi, nu-i mai pot Înțelege pe ceilalți și nu mai pot coopera cu ei. Este o stare de Închidere și de Însingurare, de conflict și ură În relațiile mele interpersonale cu celelalte persoane. Formele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
broșuri profilactice, care devine, la 1831, Îndreptarea dregătorilor de ținerea sănătății: „Lipitoarea fire a boalei holera, care În anul 1817 pe țărmurii apei Ganges numită s-au arătat și În următorii ani pe lângă aceea că mai toată India răsăritului a pustiit-o, În 1818 Ceilanu, În 1819 Siama, În 1820 China, În 1821 Iava, În 1822 Perzia și Siria, În 1828 părțile Mării Cașpium numite le-a cuprins” (Holera pe pământ românesc, pp. 83-84). 189. Este vara anului 1834; ultima scrisoare
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
obligatorie./ La ghișeu, Mona Lisa reclamă/ furtul surâsului”. S. invocă stările de cădere și pustiire, dar preferă convertirea dramatismului în expresie prozaică, în ludic, vădind o înclinație accentuată pentru calambur și combinații insolite, nu întotdeauna inspirate: „Foaie verde sângeriu,/ Doi pustii într-un pustiu. Rană mult apetisantă, / Miere crudă-n agravantă. Două friguri post-restant,/ Tu bacantă, eu vacant.” SCRIERI: Aurul din aripi, Timișoara, 1986; Ascultând ceasornicul în baie, Oravița, 1995; Cochetăria cu fulgerul, Reșița, 1995; Șantier în creier, Reșița, 1996; Dicționarul
SARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289493_a_290822]
-
un inginer venit de la București, se vede nevoit să se acomodeze condițiilor locale. Viața curge uniform, monoton, cenușiu. Existența e ritmată doar de succesiunea anotimpurilor. Iarna orașul este paralizat, nu circulă nici un vehicul, trenul zace în gară, înzăpezit, străzile sunt pustii, poșta nu mai funcționează, orașul pare o insulă uitată, „o arcă înțepenită în oceane nordice”. Alcoolul și desfrâul pun stăpânire pe oameni. Evenimente nu prea se produc, iar cronica orală înregistrează, de regulă, doar întâmplări minore. Ceva grav se petrece
TUDORAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
Ca N. Steinhardt, V. descoperă în cele din urmă un sens religios în experiența sa carcerală: Dumnezeu a vrut să-i pună credința la încercare. Trebuie spus că este vorba de o încercare dincolo de capătul răbdării. Femeia credincioasă se simte pustiită pe dinăuntru și părăsită de Dumnezeu. Se îndoiește în credința ei și reproșează divinității chiar faptul de a se fi născut. Gest grav, nihilist, cioranian, de neimaginat la un creștin autentic: „O, Doamne, de ce ai permis să mă nasc?” Îl
VOINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290630_a_291959]
-
densă în anecdotică și culoare: parcă nu se întâmplă nimic, deși se întâmplă o sumedenie de lucruri. „Vestitorul” este un cioban, alter ego decalat al lui Petrache Lupu, martor al unei teofanii opace, presupus „vestitor” ignorând sensul vestirii („Da’ ce pustia să vestesc?”, se tot întreabă el, nedumerit). Se disting otium-ul boieresc postfanariot, tratat în manieră mateină, și topos-ul complotului ocult, ilustrat de colonelul Vărzaru, întruchipare a „Securității” eterne. Cartea nu are un deznodământ ori o concluzie, pentru că - afirmă autorul
PERSA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288762_a_290091]
-
corespunzând uneia dintre domniile ce s-au succedat în perioada 1662-1743. Până la Dimitrie Cantemir, se remarcă anii de restriște din vremea lui Gheorghe Duca și Dumitrașco Cantacuzino, când țara era bântuită de jefuitori străini, împilată de dări grele, risipită și pustiită de epidemii, de foamete, iar legile și obiceiurile pământului erau nesocotite și batjocorite. Ceva mai așezate și mai prospere, domniile lui Constantin și Antioh Cantemir sunt prezentate cu înțelegere și simpatie, dar celor doi nu li se trec cu vederea
NECULCE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288395_a_289724]
-
efortul să recunoască „mozaicul lui Hristos”. Fără această charismă profetică, Biserica nu-și poate duce la sfârșit confruntarea cu idolii lumii. Fără cărturarii lui Hristos - oameni duhovnicești, prin definiție - inelele tradiției ruginesc. Sarea pământului se topește, bucatele se strică, foametea pustiește ogoarele. Nu este vorba aici de a renaște o mișcare romantică în slujba unui crez religios. Care învățător al Bisericii ar dori, în mod serios, să ajungă un „Byron ortodox”? Etosul romantic este, prin definiție, patologic, egocentric și iresponsabil. Or
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tenebrele unei conștiințe depravate, refugiată în ipocrizie și autosuficiență. Lansată cu o sinceritate care nu sucombă nicidecum în cinism și cu o clarviziune care, născută în stare de rugăciune, rămâne strict terapeutică, rostirea arhimandritului Emilianos face „drepte căile Domnului” prin pustia inimilor noastre. Povețele sale sunt mai mult decât o morală. Morala, coruptă de dualitatea cunoașterii binelui și răului, ignoră plinătatea pomului Vieții. În veșnicia lui Dumnezeu „nu mai e nimic contrar” (Maxim Mărturisitorul): totul este pătruns de iubire și gratuitate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vor fi mereu în doliu, căci valurile Nistrului au înghițit pe mulți din cei scumpi lor. și noi rămânem înmărmuriți, când vedem jalea de pe fețele lor, când vedem că ochii le sunt în lacrimi, când vedem că viața le este pustiită și când auzim din gura lor chinurile ce le îndură în lumea nouă. Acum Nistrul se dezgheață și pribegii de dincolo vor căuta prin bărci și prin înot să treacă la noi, căci trec foarte mulți și nu numai români
Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
-
de la Borșa, devastată de un incendiu suspect, sau schițează, cu o duioșie ironică, scene de gen din viața rituală a evreilor săraci din Sighet. A realizat „fiziologii” provinciale despre Iași, Bârlad, Pașcani, Botoșani, despre micile porturi dunărene - Calafat, Turnu Măgurele -, pustiite de stagnare, sau despre Sulina, „portul broaștelor”. A pornit o campanie gazetărească, fără sorți de izbândă, pentru turcii din Ada Kaleh, exploatați de „sultanul” Ali Kadri. A iscodit prin mahalalele turcești din Constanța după „negustorul de lipitori” și a fost
BRUNEA-FOX. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285887_a_287216]
-
Ion Barbu. E un fel aparte de existență, în care oboseala vechimii, stingerea lentă se manifestă vătuit și fastuos. Nimeni nu poate trăi nemijlocit, între viață și om se interpun proiecții regresive în lanț, coduri cu cifrul pierdut, hieroglife („Stăm pustii pe-aici, pustii și pe ducă. Și când e vorba să trăim, nu ne mai pricepem”). Toate ca forme de evitare, de ecranare a clipei, a prezentului, căci „la marginile împărăției”, acești turci „de poveste și de lână colorată”, cu
BUCUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285907_a_287236]
-
astea. Încercă într-o zi să-i explice fiului viața aceea de dinainte. Și chiar crezu că găsise cuvintele potrivite. Vorbi despre țar, despre bătrânul conte Dolșanski, despre revoluție... Era o zi de octombrie călduță și calmă. Ogoarele erau deja pustii, malul pe care stăteau așezați era îmbrăcat în ierburi înalte, îngălbenite. Când văzu pe cer stolul de gâște sălbatice, Nikolai își dădu seama că, de câteva minute, adolescentul nici măcar nu-l mai asculta. Păsările se oglindeau în cursul neted al
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
a formulării biblice, A. descrie ținuturile străbătute ca pe niște „vămi ale pustiei” („Înaintez? Opritu-m-am? Sunt singur absolut / Începe-ascensiunea mea prin vămile văzduhului”), pe care numai Poetul are tăria și determinarea să le străbată, în virtutea unor afinități esențiale: „Poetul și Pustia, pururea frați / Porniți în căutare prin Pustie / Maica lor e Pustia și ei sunt îmbarcați / Pe-o navă-mpotmolită în Pustie.” Ținut mistic în care începutul lumii coincide cu sfârșitul ei, Pustia este, în viziunea poetică a lui A., o heterotopie
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
ale pustiei” („Înaintez? Opritu-m-am? Sunt singur absolut / Începe-ascensiunea mea prin vămile văzduhului”), pe care numai Poetul are tăria și determinarea să le străbată, în virtutea unor afinități esențiale: „Poetul și Pustia, pururea frați / Porniți în căutare prin Pustie / Maica lor e Pustia și ei sunt îmbarcați / Pe-o navă-mpotmolită în Pustie.” Ținut mistic în care începutul lumii coincide cu sfârșitul ei, Pustia este, în viziunea poetică a lui A., o heterotopie în care coexistă, în mod paradoxal, eternitatea și devenirea, transcendența și
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
să le străbată, în virtutea unor afinități esențiale: „Poetul și Pustia, pururea frați / Porniți în căutare prin Pustie / Maica lor e Pustia și ei sunt îmbarcați / Pe-o navă-mpotmolită în Pustie.” Ținut mistic în care începutul lumii coincide cu sfârșitul ei, Pustia este, în viziunea poetică a lui A., o heterotopie în care coexistă, în mod paradoxal, eternitatea și devenirea, transcendența și imanența, căderea și împlinirea: „În Pustie totul stă, în pustie / Totul devine. Nu există început și sfârșit. / Pustia e goală
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
A., o heterotopie în care coexistă, în mod paradoxal, eternitatea și devenirea, transcendența și imanența, căderea și împlinirea: „În Pustie totul stă, în pustie / Totul devine. Nu există început și sfârșit. / Pustia e goală cum a fost începutul. [...] Cine are Pustia e mort, / Cine n-o are-i steril / Dumnezeule, Dumnezeule, de ce părăsit-ai / În deșert singurul tău copil?” Repere ale purificării prin suferință, vămile pustiei sunt pietrele de hotar ale ascensiunii pe via dolorosa - calea pe care Iisus și-a
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
alt scârțâit timid. Avem treabă, băieți, l-am auzit vorbind cu ceilalți colegi ai lui pe măsură ce pașii lor se îndepărtau de ușa cancelariei, numai pentru a fi înlocuiți de cei ai mulțimii de elevi care au invadat holurile până acum pustii și sălile de clasă până acum nederanjate, nici unul venind foarte aproape de ușile albe ale acestei încăperi. Deși pe culoare se puteau auzi vocile și scurte fragmente din conversațiile banale ale celor care treceau la numai câțiva pași depărtare, în cancelarie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în urma ei ecoul curbelor luate cu o viteză neadecvată, totul pentru a ajunge mai repede la destinație, sau goarna unui mărfar care trecea încet, semnalizându-și zgomotos prezența. Adormea orașul! Ușor, ușor, se adâncea în somnul lui citadin. Străzile se pustiau pe nesimțite, luminile blocurilor se stingeau una câte una, urmându-se, întrecându-se, care să se închidă mai devreme, într-un mod cât mai armonios. Câteodată se mai aprindea o lumină ce a fost stinsă puțin mai devreme. Nesiguranța unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
vizavi de scenă și una pe "coridorul cel lung", unde trimisesem deja o parte din grupul principal. Pe oriunde ar fi luat-o, nici un profesor și nici un Gardian nu ar fi putut să scape din școală. Până acum, coridoarele erau pustii. Contrar așteptărilor mele, nu am întâlnit nici un Gardian și nici un profesor pe holuri. Urcând pe casa scărilor, ajungem în pragul ușilor ce se deschideau la primul cat al școlii. Ne-am ițit capetele să vedem dacă patrulează cineva pe holuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
tutun. Nu erau departe de hotelul Bérézina și, când se apropiară, Îl zăriră În prag pe tânărul Dicelle. — Pot să vă vorbesc un moment, șefule? Doamna Maigret intră singură și luă cheia de la recepție. — Să facem câțiva pași. Străzile erau pustii. Pașii răsunau până departe. — Lecoeur ți-a spus să vii la mine? — Da. Am vorbit la telefon. Era acasă, la Clermont, cu soția și copiii. Câți copii are? — Trei. Cel mare are optsprezece ani și s-ar putea să ajungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
rotindu-și ochii de jur împrejur. — Flaccus mi a povestit că Li..., omul acesta, nu știu cine e..., adaugă repede. Prea repede ca să nu stârnească și mai mult suspiciunea so țului. Nici nu vreau să știu, accentuează Livia. Atunci ducă-se pe pustii, concede principele. Asta nu-i convine Liviei. Într-o zi..., începe ezitant, când îl durea grozav o măsea, omul acesta... Insistă: — Zău nu știu cine e, dar l-a învățat să prepare o poțiune magică. — Pentru dureri de dinți? întreabă tulburat Augustus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]