605 matches
-
zbătea cu ultimele puteri, locotenentul, făcând un gest de dezolare, desprinse căpăstrul calului și sări în șa. Trecând peste șine spre Vila orelor de lumină, avu timp s-o audă pe Lillișu, transformată cu totul în Lilly Schuh, scoțând un răcnet de fiară rănită: " Se duce să se întâlnească cu curva aia de jidancă!" Se luminase de-a binelea, dar la vilă erau aprinse toate lămpile. Madam Segal, afundată într-un fotoliu, nu mai avea putere să vorbească, își răsucea doar
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
mișcat până la lacrimi că un călăreț atât de falnic m-a băgat În seamă pe mine, umilul Gregor. I-am răspuns cu respect și am călărit mai departe, văzându-mi de drum, când, după cotitură, am auzit În urma mea chiote, răcnete, zăngănit de arme. Mi-a fost frică, netrebnicul de mine, și m-am ascuns Într un tufiș, rugându-mă fierbinte la Sfântul Apostul Petru să mă păzească de primejdie, eu nefiind În stare să țin o sabie În mână. După ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se simtă împăcat cu sine însuși și cu trăirile-i împărtășite. Mie unuia nu mi s-a arătat nimic. O mică livadă cu bananieri la Genesareth, o biserică ultramodernă (1982) la Tabgha, locul înmulțirii pâinilor, și o alta, tot ultimul răcnet, în formă de farfurie zburătoare, acoperind la Capernaum (un simplu șantier arheologic) câteva bucăți de zid numite convențional casa sfântului Petru, iar alături, resturile unui templu roman ridicat pe temelii de bazalt negru. Știu că omul din barca de la Genesareth
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
ofițerilor. Cum trecem de Lespezi, încep a rămânea în urma coloanei soldați osteniți, pe când șiragul lung și negru, se înmlădie după cutele pământului cu tremurătoare luciri metalice în soarele fierbinte. Doctorul răcnește la cei ce rămân șchiopătând în urmă, adaogă la răcnete o dialectică cazonă destul de înflorită cu metafore și comparații, apoi îi trimite la căruțele din urmă pe cei mai slabi, iar pe alții îi ușurează de ranițe și arme. Un bărbat tânăr, fără mustață, din Deleni, gemând cere parcă îndurarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
în majoritate. Prostul nu asudă nici la deal, nici la vale, atâta moșie i-a rămas dela părinți. Prostia din născare n-are leac. Cei răi n-au niciodată bucurie adevărată. Copiii sfarmă jucăriile, ca să le descopere secretul. Scandalurile și răcnetele care umplu țara nu pot aduce binele: cum negrii nu pot feri luna de eclipsă, prin tamtamurile și contursiunile lor. Când zic, de pildă, "onorabilul domn Popescu", dintr-odată observ că adjectivul a devenit cel mai mare inamic al substantivului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ne conduc, ei fură statul legal (și nu mă refer numai la evaziunea fiscală), acoperiți de hârtii, și "vânzarea de resurse ale țării" le umplu conturile din străinătate prin comisioane la fel de imbatabile juridic. Toate cuceririle civilizației occidentale, de la mașinile ultimul răcnet, de sute de mii de euro bucata, la vilele de protocol (cu lifturi interioare și piscine cu apă termală) din lume le găsești în România, în 23 de ani de la Revoluție s-a făcut prăpăd. Probabil că noile generații, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Întâi sub ochii unei mulțimi de gură-cască hoituri Întregi de cal aduse de Ioșca, hengherul pri mă riei, care tăia, despica, spinteca - cu cuțitul, cu satârul și cu fierăs trăul - hartanele sanguinolente, lungind cât se poate această operație și asmuțind răcnetele flămânzite după carne ale leilor din Libia, ale tigrilor regali din Bengal, ale panterei din Lahore, ale leopardului din Abisinia, ale jaguarului din Pampas și ale hienei din Sudan, cu mârâitul ei plângător. Fioruri, senzații, emoții și deliciile unui adolescent
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Nuovina și Elena Teodorini, gloriile țării, pe care le duceam acasă, elevi și studenți, În triumf, deshămându-le caii de la caretă; apoi, meșterii scenei franceze și italiene: Sarah Bernhardt, cu vocea ei de aur, Mounet-Sully, umplând scena și teatrul cu răcnetele lui disperate În Oedip de Sofocle, Le Bargy și Lucien Guitry, impecabili În drame pariziene de salon gen Marchizul de Priola, Georgette Leblanc-Maeterlinck, soția și interpreta ideală În Monna Vana a lui Maurice Maeterlinck, Ermete Novelli, creatorul lui Papa Lebonnard
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
apăsat trăgaciul. Vreme de o secundă interminabilă, tunetul s-a izbit de toți pereții, oprindu-se numai cînd În ușă a apărut o torță dinspre care curgeau urlete disperate. Dar pricepuserăm deja, sau măcar bănuiam, În tăcerea noastră rușinată, motivul răcnetelor asurzitoare ale Îngrijitorului și al plînsetului isteric al nevesti-sii, care se aruncase peste cadavrul lui Bobby - cîinele ei rău și neastîmpărat. Alberto s-a dus pînă În Angostura ca să repare cauciucul, iar eu am crezut că voi petrece noaptea sub
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
cu anglo-americanii netraduși de An toaneta Ralian, sărbătorita mai pune niște calități. Într-un spațiu care cultivă voluptatea trândăviei, domnia sa e harnică. Într-un timp când se poartă moda nasului pe sus, e modestă. Într-un mediu doldora de palme, răcnete și delațiuni, e atașantă și cordială. În plin delir al chiulului, trăiește în sârguința elevului de școală primară. În vremea lipsei de cuvânt, e parolistă și punctuală ca un soldat german la întâlnirea cu tranșeele. Mai simplu spus, muncește și
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
Într-un fel de nebunie a luminii ce ne-a zăpăcit de tot. El, care disprețuia suferința, a murit În chinuri Îngrozitoare, răcnind de se cutremurau arborii din apropiere. Nu mai era strigătul ce Înfricoșase odinioară leul din Nemeea, ci răcnetul unui om care s-a trezit singur În fața morții. Crezuse că puterea sa n-are margini și iată că moartea i le-a arătat În sine Însuși. Zeii n-au nici un amestec aici. Acolo pe rug era un om care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
le-au amenajat pentru ei, pentru că el, de exemplu, a întrebat: Unde-i dulapul, unde-mi pun hainele?" S. B.: Noi aveam valiză sub pat. M. M.: Așa e. Pentru o săptămână au dotat două încăperi, știți cum? După ultimul răcnet. Alea acolo au rămas. Dar, pe perioada pregătirii n-a mișcat nimeni afară din cazarmă. S. B.: Instrucție au mâncat, dar condiții de cazare mai bune. M. M.: Le-au făcut condiții de cazare mai bune și mobilier, minuni, și
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
Monstruosul stă aici în tabloul morbid pe care acest Arlechin nu-l ratează. Descrierea agoniei lui Mitică invocă oroarea, imaginea sângelui amestecat cu creier și păr, de asemenea. Scena viscerală a manifestării necontrolate a mahalagioaicei care-și plânge fiul cu răcnete și blesteme are un simetric opus, chipul galben ca lămâia al lui Mișu din primul episod, dar și armonicele sentimentaloide ale marșului Margareta fluierat mai puțin talentat de către Mișu. Oroa- rea și comicul se întâlnesc în acest hybris care este
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cap și să tropăie din picioare, făcând așa un tărăboi, încât a trebuit bancherul să ceară ajutorul forței publice ca să scape de d. Lefter...”. Discursul său îl știm, este la rândul lui un decalc după discursul politic de gazetă gen Răcnetul Car paților. Îl folosesc deopotrivă Nae Cațavencu și Rică Ven turiano, însă el devine aproape o expresie corporală, tradusă printr-o „volubilitate supremă”. Această cursivitate a discursului- imprecație denotă decupajul pe care funcționarul îl reali- zează inconștient într-un exercițiu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Trahanache, prezidentul Comitetului pemanent etc., om în vârstă, lovit de o cecitate convenabilă pentru toți în acest ménage à trois. Bucățica de hârtie nu înseamnă nimic fără dispozitivul mediatic în măsură să amplifice litera ei, și anume ziarul de opoziție, Răcnetul Carpaților, condus de opozantul Nae Cațavencu. De remarcat rolul simbolic pe care-l joacă zgomotul dicteului politic în întreaga operă a lui Caragiale. Minimal până la insignifianță în ordinea existenței urbei provinciale, cetățeanul turmentat reprezintă însă vehiculul esențial al celeilalte minime
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Măria sa. Domnul Moldovei, în cămașă de zale, cu părul vâlvoi, orbit de sângele ce-i șiroiește pe frunte, în mână cu sabia goală, picurând, calcă peste cadavre, prin mocirlă, prin bălți cu noroi și sânge. "Aiaia Allah-Allaaah!!!"... "Moldova!!! Moldova!!!" Strigăte. Răcnete.Blesteme. Săgețile vâjâie. Pușcile trăsnesc. Plutește o pâclă înecăcioasă de fum, pulbere și catran. Pe redută la Valea Albă fâlfâie steagul verde cu semilună al Profetului. Osmanlâii se bulucesc peste parapete, valuri-valuri... "Paștele!!! Dumnezăii!!! Anafura!!!" Capetele se rostogolesc cu turban
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
țărâna Moldovei să-i țină minte gustul și-n Raiul lui Allah! Și Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și mântuiască viața prin fugă: "La Dunăre!! La Dunăre!!" Atunci, am auzit buciumele buciumând vesel: "Izbânda!" Și,răcnete din mii de piepturi, și mii de căciuli aruncate în cer! Izbândă!! Izbândă!! ... Sssst! Vine Domnul! dă alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
moaștele făcătoare de minuni ale Sfintei Fecioare din Blacherne ocrotitoarea orașului am îngenuncheat în piață. Ne rugam, ne prosternam cu fruntea în țărână, strigam și plângeam în hohote cu sughițuri, cerând Cerului ajutor... Maria... Te rog... Maria! ...Bubuitul tunurilor și răcnetele luptelor de pe metereze se amestecau cu vaietul mulțimii, cu dangătul clopotelor ce parcă înnebuniseră. Fiecare bolborosea sau își striga păcatele, spovedindu-se Cerului, căci moartea era atât de aproape, ne despărțea un zid. Femeile își smulgeau părul, își striveau la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gloria ce ți se cuvenea ție, întreagă, Măria ta! adaugă Duma. Ștefan, la fereastra deschisă, a ascultat privind norii. În sfârșit, vorbește și vocea lui are o resemnare și o liniște dureroasă: Gloria? îngână el. Ce-i gloria? Un cuvânt... Răcnetele mulțimii, osanale, plecăciuni... Nu aiasta am pohtit eu. Odinioară, da! O doream! O visam! Apoi, când am devenit domn, am cunoscut suferința țării. Și toate, s-au făcut fum. Am înțeles... Nu-i aiasta! Nu-i... Aș minți dacă n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din cărâmbi. Da' cu boambele celea cum fu, neamțule? îl scormonește Ștefan. Numa' doi galion! se vaicăre Herman. Numa' doi!... Kaputt! Jawohl, neamțule! îl bate Ștefan pe umăr, lăudându-l. Neamțu' tot neamț... Nuuu!!! Nu mai vin!!!... se aude un răcnet pe cărare. Un călugăr-cerșetor, bărbos, desculț, zdrențăros, se năpustește pe cărare, răcnind: Turcii nu vin!!!... Nu mai vin!!!... Ștefan, boierii sar ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o joardă: Împielițaților!! Ați dărâmat cetatea!! Diavolilor!!... Olena și Petru, înțelegând că nu-i de glumit în fața dușmanului comun, cad la pace și-și unesc forțele ca să bată în retragere. Pun turbanul pe capul câinelui și tustrei spală putina cu răcnete: "La luptă!! Pentru Moldova și Ștefan!!" Ștefan, în râsetele boierilor, se ridică în capul oaselor, își șterge obrajii mozoliți, râde: Să mă ucidă tatarii, nu alta... Numai tu ești de vină! îl atacă Sora. Îi prea răsfeți! Își fac de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Poți fi ucis! Înfrânt însă, niciodată! Niciodată!" Chiar așa a spus. Cuvânt cu cuvânt. Parcă ai fi fost de față, Ștefane, se minunează Țamblac. Într-un fel... am fost, spune Ștefan, încetișor, mai mult pentru sine. Osmanlâii se buluceau cu răcnete sălbatice: Allah!!! Allah!!!... Constantin s-a aruncat în luptă! "Singur", murmură Ștefan. Singur! "Singur împotriva unei oștiri întregi!"... repeta Ștefan obsedat. Noi, cei câțiva ce ne jurasem în gând să-l urmăm, "să-l urmăm până la moarte", încremenisem locului. "Singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al spiritului asupra forței brutale. Învinsese!... Noi, "eroii", continuă el după o tăcere în care se reculege cu ochii plecați, am dat pinteni, urmăriți de săgețile și răcnetele turcilor. Fugeam, galopam pe străzi, pe străduțe și plângeam. Plângeam pentru Constantinopol, pentru Constantin, pentru omul și împăratul pe care-l cunoscusem cu adevărat abia în dimineața aceea. Și plângeam amar, de durere și de rușine, rușine ce mă încearcă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
altele plouă... El își iese acum din sine: mașina cea vie dă drumul rezervei de energie - pentru așa moment o păstra - nici un gând de economie... trebuie cheltuită toată! Opintindu-se din fundul rărunchilor, animalul s-avântă orbește în fața loviturilor... Un răcnet suprem! Sparge rândurile vrăjmașilor, le scapă printre picioare și fuge uitându-se drept și numa-nainte, fuge până dă de un loc singuratic. Aici s-așază, stins de oboseală, să-și liniștească cutremurul membrelor, să-și lingă rănile și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
gospodari să aibă teasc personal pentru vin. Paranteza mea a fost cam lungă, dar necesară ca să ne reîmprospătăm memoria. Unii o să zicem că e normal, la fel cum e normal că în zonele agro-turistice au crescut frumusețe de dotări ultimul răcnet, cum e normal că tot mai mulți români au Internet, că avem târguri de carte, că facem export de confecții, că mai exportăm și ceva cunoaștere, cam puțină, e drept. Așa este, dar exemplele recente sunt banale pentru lumi dezvoltate
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]