1,313 matches
-
185 lui Urthona, cu arme 315 De-aur și argint, de-aramă și de fier186: își recunoscu aprigii fii. Apoi Urizen se ridicắ pe vînt și merse multe mile Înapoi în groaznică să Pînză, zapezi că lină prefirînd: În vreme ce urcắ, răcnind, puternic vibră Pînză, De la un cer la altul, de la un glob la altul. În vaste căi excentrice 187 320 Silite Cometele rostogolitu-s-au la groaznica-i porunca, îngrozitorul drum Căzînd în volbura năvalnic jos printre văile lui Urthona Și-n jurul
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
chipuri de bărbat fără de femeiești perechi sau Emanații, 330 Cumpliți și delirînd de Ură și Vrăjmășie și Război, În vise-ale lui Ulro, himerice întunecoase, de-ncîntătoarea umbră trase. Îngrozit, Spectrul îl dădu ei în grija să-l Vegheze pe Orc care răcnea. Apoi copacul Tainei 206 prins-a rădăcina în Lumea lui Los, Si ramurile sale cele mai de sus dat-au o fibră subt-al lui Enitharmon așternut, 335 Curînd de două ori înrădăcinatul Labirint se undui în jurul capetelor lor. Însă atuncea
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Belșug. 75 Dar Los Războiul îl urmează de-i zi sau noapte și peste ea îngrozitoarea luna se rostogolește, Încît atunci cînd Los purta război cu Miazăziua, isi răsfrîngea temute focurile Nemuritorului sau cap spre Miazănoapte, pește plăpînda Enitharmon. Roșii răcnesc furiile fiorosului Orc; negre tunete în jurul lui Los răzbubuie; În flăcări capul său, ca luminosul soare văzut prin pîcla ce mărește 80 Discul în viziune-ngrozitoare pentru Ochii muritorilor ce tremura. Și Enitharmon, tremurînd și temîndu-se, rosti cuvintele acestea: Nu
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
bătălie, care obișnuia cu harfele lui Urizen să se înalte Ncins la brîu, precum Semănătorul cu sămînța-i, ca să presare viața pretutindeni. 200 Înalță-te, O Vala! arcul lui Urizen adu-l cu tine, si iuțile săgeți ale luminii-adú-le. Cum mai răcneau caii de aur ai lui Urizen 234, legați la al Iubirii car, Siliți să lase Taurului plugul, si sa respire vînturile pustiirii, Să calce în copite țarinile, cu fala nechezînd; aceasta nu-i o harfa gíngașă, Acesta nu-i pîrîu
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
și de Moarte. 105 Vuiește bătălia, grozăvniciile vărsară văpăile mîniei în lucrarea morții; Lucrări enorme contemplắ Los, însuflețit de sfîntul Spirit. Los construiește Zidurile Golgonoozei contra tulburătoarei bătălii, Astfel că ei numai prin Porțile Morții la Enitharmon pot să intre. Răcnind iau omenească față și omenescul chip, 110 Simțind mîna lui Los în Golgonooza, puterea De atragere-a bătăilor ciocanului și războaiele de țesut de-argint Ale lui Enitharmon cîntînd cadențe-alinătoare peste vînt; Fire-omenească iau ei în crîncena-ncleștare, unde în groaznică
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cu Hăurile toate furia să o simt 445 Cînd, așa cum neaua munții îi acoperă, adesea împietrire Acoperă adîncurile, la vasta-i furie mișcîndu-se în stîncă să, Leul și Ursul împietresc; în muntele cel tare tremurînd Ei văd lumină și minunea; răcnind în existență-ngrozitoare, Legați (sînt) cerbul cel sălbatic și cu calul: iată Regele Mîndriei! 450 Adese Ochiul sau țîșnește din Abis intru tărîmurile Veșnicei sale zile, și amintirea se sforțează să-l facă mai îndurător. Apoi plîngînd coboară mînios, silind
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Îi văzură plecînd în înfricoșătoare cîrduri. Cu tărie răsunắ trîmbița Și toții Fiii Veșniciei Coborît-au în Beula. În fioroasele văpăi zăceau mădularele Tainei urlînd și mistuindu-se În deznădejde-adîncă. Duduind văpăile se nalță-n jurul Sinagogii Lui Satan. Șarpele Orc răcni cu strășnicie prin ale sale douăzeci și șapte 70 De încolăciri 310. Copacul Tainei se nalta în flăcări înfășurătoare. Sînge țîșni afară în șuvoaie repezi, curgînd în groaznice vîltori, Din ale Cerului zăgazuri. Sînt sfărîmate Porțile; jos pe Pămînt Curg
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de copii din corturile mele în strigate de prunci lipsiți de apărare, Si întru totul surghiuniți din fața razei de lumină și-a strălucirii dimineții În asta lume-ntunecoasă, strimta locuința, umblu în sus și-n jos. Aud o Taină cum răcnește în vălvătăile acestea ale Mistuirii. 115 Cînd oare Omul din vremuri ce-or să vină va deveni precum în zile de demult? O, viață-ostenitoare! de ce șed eu aici și nepăsării-mi dau Toate puterile, si nopții morții, cînd nepăsarea și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
la picioare, O Balaure! lasă-l pe Urizen să se înalte. 140 O, cum ai putut să urîțești proporțiile-acelea minunate Ale persoanei și-ale vieții; fiindcă-așa cum e Persoană, deopotrivă viața sa e rînduita. Lasă-l pe Lúvah să răcnească în sumbrele străfunduri, chiar pîn' la Mistuire, Căci dacă nu-i hrănești mînia, se potoli-va-n pace. Dar daca încăpățînat cutezi aspra-mi porunca s-o refuzi, 145 Îți lua-voi sceptrul și coroană, și-mi rîndui-voi toate mădularele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
-și arată: și acuză: îl prind pe-asupritor; zbucniră urlete Peste palatul cel de aur, cîntece și bucurie peste pustiuri; pruncul cel Rece Stă în văzduhul furibund; strígă: copiii celor șase mii de ani, Care muriră-n fragedă pruncie, înfuriați răcnesc: sodom măreț răcnește înfuriat Stînd în picioare gol și palid pe aerul gravid, spre a se naște. 255 Frîng mădular de mădular războinicul și cu tiranul, reînchegîndu-se-n durere. Stîrnitul vînt tot suflă-n jur tăios; ei fug sforțîndu-se alene; Cerșesc
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
acuză: îl prind pe-asupritor; zbucniră urlete Peste palatul cel de aur, cîntece și bucurie peste pustiuri; pruncul cel Rece Stă în văzduhul furibund; strígă: copiii celor șase mii de ani, Care muriră-n fragedă pruncie, înfuriați răcnesc: sodom măreț răcnește înfuriat Stînd în picioare gol și palid pe aerul gravid, spre a se naște. 255 Frîng mădular de mădular războinicul și cu tiranul, reînchegîndu-se-n durere. Stîrnitul vînt tot suflă-n jur tăios; ei fug sforțîndu-se alene; Cerșesc, implora în zadar
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
bat mașinăriile de fier ale prăpădului; 305 Ei le dau fiilor lui Urthona; bătînd ciocanele răsună În hrube ale morții să făurească tîrnăcopul, lopată și securea, Greul tăvălug să sfarme bulgarii de lut, să treacă peste neamuri. Fiii lui Urizen răcnesc. Tatăl lor se ridicắ. Caii cei Veșnici 319 fiind acuma Înhămați, Ei către Urizen strigat-au; se clintiră cerurile la chemarea lor. 310 Mădularele lui Urizen străluciră cu ardoare. Își puse mîna peste Plug320, Prin negura îngrozitoare trase Plugul vremurilor
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
-n adîncuri dedesubt. Precum atunci cînd súflă vîntul peste un cîmp de grîne, a sufletelor harmalaie Prin tot noianul, purtate jos de Nouri grei care se leagănă-n căldură toamnei, Astfel vuiește de la un cer la altul, cu glas dogit răcnesc 326 chipurile omenești 565 Sub nouri groși, îngrozitoare fulgere bufnesc și tunete răzbubuie, În valuri cad potopurile cerului peste recolta omenească toată. Atuncea Urizen, șezînd în tihna în luminoasă Miazăzi pe paturi, Strigắ, " S-au Sfîrșit Vremurile!" el tresaltă de
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
pe Pămînt; Căci Tharmas turmele pe dealuri și le-aduse, și-n Văiugi În jurul cortului cel luminos al Veșnicului Om, Pruncii se joacă 840 Printre turmele lînoase. Ciocanul lui Urthona súnă Dedesubt în peșterile-adînci; mădularele-i fiind reînnoite, Leii săi răcnesc În jurul Cuptoarelor și Seara se joacă pe cîmpii. Ei își înaltă fetele de la Pămînt, vorbind cu Omul: "Cum de-am umblat prin focuri și totuși n-am fost mistuiți? 845 Cum de-s schimbate toate lucrurile, chiar că în vremurile
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Și-i doborî: Los doboară cu mîinile Soarele și Luna. 309 (IX, 40) stelele zilei cei astrale (sau "aștrii zilei cei stelare"): Blake vorbește de un cer diurn pe care sînt vizibile stelele cerului nocturn. 310 (IX, 70) Șarpele Orc răcni cu strășnicie prin ale sale DOUĂZECI ȘI ȘAPTE DE ÎNCOLĂCIRI: Idee menționată și în Milton, 14, 39: aici umbră lui Milton are 27 de încolăciri; tot în Milton, 18, 2-3, "Femeia-Întunecoasă" (probabil Vala) are 27 de ceruri; similar, în Milton
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
atingerea cunoașterii cosmice integrale ca urmare a parcurgerii fazelor alchimice esențiale (albedo-rubedo). Altfel spus, "floarea albastră", asociată cu "floarea roșie" și noțiunea de "ev de aur", semnifică reîntoarcerea omului la rangul de Om Cosmic. 326 (IX, 564) cu glas dogit răcnesc chipurile omenești (hoarse roll the human forms): Sau "se rostogolesc haotic" (hoarse înseamnă și "discordant"). 327 (IX, 580) secera de-aramă și-o coasă ce-i de fier: Este sugerată alternanta și cooperarea sincronica dintre ordine și dezordine (arama: ordine
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
străină”. Asta era, așadar, cheia Atlantidei noastre! Limba, această materie misterioasă, invizibilă și omniprezentă, ce ajungea prin esența ei sonoră în fiecare cotlon al universului pe care tocmai îl exploram. Limba aceasta care modela oamenii, sculpta obiectele, șiroia în versuri, răcnea pe străzile invadate de mulțime, o făcea să zâmbească pe tânăra țarină venită de la capătul lumiii... Dar, mai ales, palpita în noi, în inimile noastre, asemenea unei grefe miraculoase, deja plină de frunze și de flori, purtând în ea rodul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Dacă trage careva În el vreo săgeată Îl ucid... De ce ? s-au mirat tătarii. Pentru că pe acest pui de moldovean vreau să-l ucid eu ! Fac rămășag că-l nimeresc drept În inimă, cu prima săgeată... Fie-ți milă... a răcnit Mitruț, când hanul a Întins arcul, dar n-a mai apucat să spună nimic, căci o săgeată l-a nimerit drept În inimă și l-a omorât. Apoi trâmba a sărit pe cai, a pornit galop, dând foc satelor, ucigând
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
prin zăvoiul des ca peria. Prin negură se Îmbulzeau turcii, sfărâmând și tăind lunca cu gând s-ajungă În grabă la zvonul de război. Nu după mult timp călăreții și tunurile s-au Împotmolit În mocirlă. Toți au prins a răcni fără a se Înțelege, a chema fără s-audă. Când era mai mare Învălmășeală, a căzut și Ștefan-Vodă, ca un trăsnet asupra lor. Loviți În spate, crezând că au oaste moldovenească și În față, scufundați În mlaștină, turcii n-au
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
Înaintează spărgând șir după șir, Împrăștiind spaima și neorânduiala În oastea păgână care Începe să dea Îndărăt și să se Învălmășească. Cei din urmă, văzându-se Împinși spre pod, o iau la fugă. Sinan se repede să-i Întoarcă. El răcnește, blestemă și bate În mișei cu ghioaga-i de fier. Dar strigătul morții răsună mai tare. Mulțimea, nebună de groază, Își caută scăpare În fugă. Fricoșii târăsc pe eroi. La pod se Înghesuiesc să treacă deodată cai, oameni și tunuri
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
avânt așa de sălbatic, Încât pământul se zgudui. O volbură de foc se deschise. A fost o lovitură de trăsnet la care turcii nu se așteptau. Cei de pe creasta parapetului se prăvăliră deodată În șanț. Românii izbeau În dreapta și În stânga, răcnind, scrâșnind. Dușmanii se risipiră ca suflați de vifor, dar nu voiau să se dea bătuți... Într-o dimineață de octombrie, În același an, 1877, soarele răsări cu o lumină prietenească. Negura se risipi curând și văzduhul se umplu de strălucire
Istoria românilor prin legende şi povestiri istorice by Maria Buciumaş, Neculai Buciumaş () [Corola-publishinghouse/Science/1126_a_1952]
-
pe cer etern stă la un loc. Tu ești o stea... dară te miști... nu stai. Eternă-nsă pe cerul Omenimei Pare a fi o singură... a Romei... Tu nu știi ce voiești... ești oceanul. Dorinți fără de margini îl îngîn *, Răcnind înalță brațele-i spumate, De nori s-anină, -n bolta lumei bate Sălbaticul! 'Van fulgere de foc Apără cerul... el încredințatu-i Că bolta cea albastră e palatu-i, Cu-asalt el vrea s-o ia... ca pe-o cetate. Rănit
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
și pline de eresuri, Dar cine ține-n samă ce spun sau ce vor ele? Mă lasă să desfășur minciunile acele. Femeia, ca copiii, visează multe, zburdă Să-ți spun eu toată taina. {EminescuOpVIII 85} [DRAGUL] Urechea mea [e] surdă, Răcnește numai tare ca lumea să audă, Preaînălțate Doamne! De ce fruntea-ți asudă? Ți-e frică, scumpe vere? De ce ți-e frică ție? [SAS] O, milostive Doamne, femeia-n nebunie... Dar eu sânt cu credință, plecat îți sărut poala (el îngenunchie
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
minte, strigam: "Unde ești mamă? " Priveam în fundul gropii și lacrămi curgeau râu Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu, Nu știam ce-i de mine și cum pot să rămân În lume-atît de singur și-atîta de străin, Aș fi răcnit, dar glasul mi se-neca în gât.... Dar ca de-a ta iubire eu tot n-am plâns atât. ANNA Sărmanul! cine știe de când e mort... [BOGDAN] Cum ești! Nu ai atâta milă la mine să privești; Ia-ți mâna
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
O moarte-așa de lină De mâna ta! Dar știi [tu], iubita mea lumină, Că singura-mi dorință e ca să mor astfel Și tu să plângi în urmă-mi, cât, cât de puțintel? Dă dar! Cad în genunche rugîndu-te... ANNA Răcnesc! BOGDAN De ce? ANNA De ce? Că nu pot defel să te urăsc. Dar tu te superi... Nu... nu! Așa că nu-i fi rău Cu Anna ta cea mică?... nebună cum sânt eu. Cine-n lume-a mai văzut Grădină fără cărări
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]